Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Viata pe un peron"20912 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
NETA SUSANUNS

NETA SUSANU

AutorAtelier

...Avem peronul.Vom sta pe el nemiscati si totusi vom ajunge in acelasi loc unde ajung si cei care calatoresc......Drumul continua spre marea tacere de nisip..."VIata pe un peron"Octavian Paler Cartea preferata"Portretul lui Doryan Gray"de O.Wilde

4 poezii, 0 proze

Panainte SveatoslavPS

Panainte Sveatoslav

AutorAtelier

Sunt născut pe 28 Mai 1984 în orașul Hîncești Republica Moldova. În anul 2002 am absolvit Liceul Teoretic din satul Lăpușna în care mi-am petrecut copliăria. În August 2002 am susținut cu brio examenele de intrare la Universitatea de Stat din Moldova Facultatea Relații Internaționale Științe Politice și Administrative specialitaea Administrația Publică, obținînd un loc la buget. În Iunie 2006 am absolvit Facultatea susnumită obținînd titlul de licențiat în Administrația Publică tilul licenței fiind “Administrația Publică Locală fundament al puterii locale".In periaoda anilor de studenție am fost membru al partidului social liberal și în perioada Septembrie 2002- Martie 2005 am participat activ la viața politică din Republica Moldova activînd mai mult în capitala Chișinău. În 2005 cînd s-a produs actul de trădare al dlui Serebrian care ne-a promis ca nu va vota un președinte comunist, eu și alși membri de partid în număr aproximativ de 50-100 de oameni am părăsit partidul și nu am mai...

108 poezii, 0 proze

Anghel ElenaAE

Anghel Elena

AutorAtelier

Sunt om cu calitati si defecte, bineinteles. Sunt..o oarecare ,nu ma consider vedeta dar nici papusa ta caci nu sunt marioneta. Sunt..un personaj din cartile de povesti caci ma detesti knd ma citesti.. ca de o carte te feresti. Nimeni..nu ma cunoaste cu adevarat si orice ar zice lumea sunt o prea buna fata. Ambitioasa sunt, m-am nascut a fii, nimeni nu-mi sta in cale. Sunt un trandafir pe care furtuna nu-l poate lasa fara petale. Asculta bine si retine ca ce fac nu-i de fatada ,las'sa se citeasca-n ochii mei, las' sa se vada ca viata mi-a dat multe..da mai multe mi-a luat

2 poezii, 0 proze

Elena-Cristina BărzoiEB

Elena-Cristina Bărzoi

AutorAtelier

Simt nevoia să scriu...fără explicații de prisos. Atât știu : am adunat buchete de gânduri. Unele amestecate cu altele : cu gânduri personale, cu trăiri, cu clișee deja știute. Poți picta tabouri cu culori sau poți zugravi viața dând sens și viață cuvintelor. Pentru că la inceputul lumii a fost Cuvântul, vreau să cred ca noi suntem povești, nu oameni. Citiți-mă ca pe o poveste, nu ca pe un om. Poveștile sunt mai frumoase decât oamenii!

6 poezii, 0 proze

JB

John Berryman

AutorClasic

John Berryman (1914-1972) a fost, alături de Lowell, unul dintre poeții cei mai de seamă ai Americii deceniilor \'50 și \'60. După un debut care a atras atenția - lungul poem narativ Omagiu pentru Doamna Brodstreet - evocare într-un limbaj de mare concizie și originalitate a uneia din primele poete puritane ale Statelor Unite, Berryman a evoluat spre un stil tot mai personal, care l-a impus ca una din personalitățile influente ale literaturii țării sale. Cântece de vis este opera sa majoră, care l-a preocupat în ultimii ani de viață (înainte de sinuciderea sa, de asemenea înfăptuită prin aruncarea de pe un pod). E vorba de un lung poem narativ, suită de aproape 400 de piese scurte în trei stanțe a câte șase versuri, în care eroul, uneori povestind la persoana întâi alteori, chiar în cuprinsul aceleiași poezii, acceptând să fie văzut din afară, ca simplu personaj, uneori dialogând cu sine însuși, alteori cu un interlocutor căruia i se adresează cu apelativul folosit in blues, „Domnule...

1 poezii, 0 proze

MB

Michelangelo Buonarroti

AutorClasic

A fost unul dintre cei mai mari artiști din totdeauna, recunoscut încă din contemporani, sculptor, pictor, arhitect și poet italian. Și-a pus în proiect să facă din activitatea sa o neîncetată căutare a idealului de frumos. Născut la Caprese aproape de Arezzo, fiul lui Ludovico di Leonardo Buonarroti Simoni, primar al castelului de Chiusi și de Caprese și al Francescăi de Neri. Familia era de origine fiorentină, dar tatăl se afla în acele locuri pentru a ocupa postul de primar în calitate politică. A adus o mare contribuție artei contemporane, opere ce strălucesc și acum în întreaga lor valoare. Era stângaci și cel mai mult îi plăcea să sculpteze. Se stinge din viață pe 18 Febroarie 1564 la Roma lăsând în urma sa nenumărate opere de valoare printre care și câteva neterminate. Neterminarea ultimelor sale opere reprezintă convingerea de a nu putea atinge în întregime propriul obiectiv de a ajunge la Dumnezeu printr-un parcurs artistic, personal și subiectiv. Michelangelo înțelege că...

1 poezii, 0 proze

Sully PrudhommeSP

Sully Prudhomme

AutorClasic

René Armand François Prudhomme (n. 16 martie 1839,Paris – d. 6 septembrie 1907,Châtenay-Malabry), (Sully Prudhomme), a fost primul laureat al Premiului Nobel pentru Literatură la 10 decembrie 1901. Motivația Juriului Nobel: "...Ca o recunoaștere specială a artei lui poetice vădind un înalt idealism, perfecțiune artistică și o rară îmbinare dintre calitățile inimii și cele ale intelectualului." Viața S-a născut la Paris. Încă din adolescență era pasionat de științele exacte.După un stagiu în administrația uzinei metalurgice de la Creusot și un început de studii de drept, se consacră literaturii, beneficiind de o moștenire care îi asigură independența materială. În cadrul societății literare "Conférence de La Bruyère" își citește primele versuri. Îi cunoaște pe Leconte de Lisle și pe José Maria de Heredia.În anul 1865 publică volumul de versuri de factură parnasiană Stances et poèmes. În volumele următoare Les solitudes și Les Vaines Tendresses, se manifestă un lirism personal...

1 poezii, 0 proze

Valentin MălăescuVM

Valentin Mălăescu

AutorAtelier

bla, bla... chiar sînt un om care nu dau doi bani pe cine a fost, ce note a avut la școală, cîte neveste și cîte amante și alte chestii de genul ăsta. Nu mă interesează să mă uit pe gaura cheii, mă interesează ce și cum scrie, sau a scris, și atît. N-am nimic de ascuns (nici măcar colaborator al Securității n-am fost, nici membru PCR și nici probleme cu legea n-am avut), nu am pudori și nici tabuuri, dar nu consider că privește pe cineva viața mea. Nici măcar în privința vieții strict private nu am nimic de ascuns, nimic rușinos, pur și simplu țin la un principiu: nu mă interesează că Jimmy Hendrix a murit de la o supradoză, mă interesează doar că a fost, în opinia mea, cel mai mare muzician al lumii. Sau, dacă vreți, mi se rupe că D.R.Popescu a fost un jalnic lingău comunist, pentru mine e doar un mare scriitor. Simplu. Și apoi, nici nu cred că oi fi te miri ce mare personalitate ca să prezinte interes pentru cineva biografia mea (și de aș fi, tot n-aș renunța la principiul ilustrat...

9 poezii, 0 proze

Camelia VoicuCV

Camelia Voicu

AutorAtelier

Am trecut pe aici, prin viață cu un pic de efort; m-am născut într-un orășel mic, am fost educată să fiu bună, să iubesc oamenii, sa apreciez talentul, natura, să dăruiesc bucurie, să respect, să văd lucrurile cu inima, să-mi hrănesc sufletul cu lucruri simple și profunde... Nu sunt poetă și nu tind să devin, Este doar un mod de exprimare și atât. Pagina personala: www.cameliavoicu.ro

9 poezii, 0 proze

GI

grecu ioan

AutorAtelier

Venim singuri pe aceata barca ancorata in marea vietii pe care unii o numesc traiectorie personala sau destin;dar eu ii spun simplu:sansa.Viata mea este o continua cursa spre infinitul posibilitatilor si a ocaziilor.Viata este o loterie a sanselor! M-am nascut nu demult,cu ganduri tinere,dar cu aspiratii mult mai batrane,eruptii vechii isi au inca ecoul in mine,cel caruia ii place filozofia,poate ma intelege.E foarte greu sa faci un rezumat al propiei vietii,cand aceasta e de doar 16 ani,fara sa ai sentimentul ca omiti ceea ce e important,chiar daca spui doar banalitati! Poate ca sunt un introvertit,dar atata timp cat sunt eu pot face orice,chiar imposibilul!!!!!

3 poezii, 0 proze

Viata pe un peron

de Octavian Paler

Acolo pe pietre sau pe oasele acelea ,caci nu distingeam prea bine ce erau,am vazut doi serpi incolaciti. Poate faceau dragoste sau poate se luptau. Sa va spun drept,nu stiu cum fac serpii dragoste....

ProzăClasic

Viata pe un peron

de Octavian Paler

Sa astepti oricat. Sa astepti orice. Sa nu-ti amintesti in schimb orice.Nu sunt bune decat amintirile care te ajuta sa traiesti in prezent. Sa nu numeri zilele. Sa nu uiti ca orice asteptare e...

ProzăClasic

Viața pe un peron

de Octavian Paler

La drept vorbind, toată viața mea e un șir de pasiuni eșuate. Mereu am luat-o de la început. Ca un adevărat rac ce sînt. Dar o să mă înțelegeți mai bine din exemple, care mă reprezintă, cred, chiar...

ProzăClasic

Viața pe un peron

de Octavian Paler

Mi-am privit figura într-un geam. Am tresărit observând că am un rid adânc pe frunte care coboară pe lângă ochiul drept spre obraz. Când l-am căpătat? Asta mi-a adus aminte de o întâmplare care mă...

ProzăClasic

Viața pe un peron

de Octavian Paler

Am și un decalog aici. Eu l-am scris și tot eu l-am atîrnat pe peretele sălii de așteptare. Cum ridic ochii, îl văd. Și de fiecare dată citesc una din cele zece porunci. De fiecare dată una singură,...

Clasic

Viata pe un peron

de Octavian Paler

Sa astepti oricat. Sa astepti orice. Sa nu-ti amintesti in schimb orice.Nu sunt bune decat amintirile care te ajuta sa traiesti in prezent. Sa nu numeri zilele. Sa nu uiti ca orice asteptare e...

PoezieClasic

Viata pe un peron

de Dinisoni Antonela Oana

Am coborât din Trenul Meu Stelar și l-am pierdut pe tata... Și am urcat. Mă oglindesc în geam și sunt Bunica Mea și Tata! Am coborât din nou și-am încercat să-l regăsesc pe Tata; am confundat... Iar...

PoezieAtelier

Viața pe un peron

de Octavian Paler

\"Am și un decalog aici. Eu l-am scris și tot eu l-am atârnat pe peretele sălii de așteptare. Cum ridic ochii, îl văd. Și de fiecare dată îmi repet una din cele zece porunci. De fiecare dată una...

ProzăClasic

Viața pe un peron

de Octavian Paler

- 10 - Vă mirați, poate, că nu sunt sigur de amintirile mele. Dați-mi voie să vă lămuresc printr-un exemplu. Odată mi-am dat întâlnire cu un amic la o piscină din marginea orașului. La capătul...

Clasic

Gara destinului

de Morar Florin Teodor

Călătoria continuă,peisajul este neschimbat,eu tot strivit printre crini,rănitul dintre linii.Viața pe un peron,toți oamenii,așteaptă un tren,au o destinație precisă,unii au cumpărat bilete de la...

ProzăAtelier