"Vechiul meu corăbier" – 1852 rezultate
0.01 secundeMeilisearchDa
Ma numesc Andrii-Vlad Popa (numele mi se trage de la Andrii-Popa) si scriu pentru a-mi exprima trairile acumulate in aproape 40 de ani, pentru a compune, cu multa ravna, povesti ilar-scabroase din diverse franturi de viata ce palpita in jurul meu si pentru a scoate in evidenta deliciul unui discurs marait, cu ochi holbati si nas saltat strasnic in sus. Unele dintre situatiile redate nu au fost traite de mine, eu doar scriu ce as fi facut daca as fi fost intr-una dintre acele situatii. Inca ceva, contrar aparentelor, nu sunt "de gasca", astea sunt chestii de domeniul trecutului, de la 20 ani nu mai sunt in nici o gasca, ma vad doar, cand si cand, cu unul si cu altul, unii oameni foarte apropiati. Ar mai fi de spus ca, in 2006, imi pusesem singur pseudonimul "Da", pe care acum nu il mai pot sterge, insa am ales sa imi pastrez totusi vechiul cont si sa nu imi creez unul nou.
14 poezii, 0 proze
Anisoara Vleju
Teoria justiției sociale în Vechiul Testament, Iași, 2011 Poezia făgăduită 1,Iași, 2012 Copilărie în cuvinte, Iași, 2013
1 poezii, 0 proze
Aulus Persius Flaccus
Viata lui Aulus Persius Flaccus ne este relativ bine cunoscuta, datorita lui Valerius Probus, care a alcatuit o biografie a acestui poet. Persius s-a nascut la 4 decembrie 34 d.C, in vechiul oras etrusc Volaterrae, intr-o importanta si instarita familie de cavaleri, care avea legaturi de rudenie si de prietenie cu marile familii romane, indeosebi cu cea a Arriei, sotia celebrului senator stoic Paetus Thrasea. Ramas orfan de tata la varsta de sase ani, Persius a fost adus la Roma, cand avea doisprezece ani. in Capitala, Persius si-a facut studiile in preajma unor profesori celebri, printre care se numarau Remmius Palaemon si Annaeus Cornutus. El a frecventat pana la moarte cenaclul lui Cornutus, dar a aderat si la cercul cultural-politic al lui Thrasea. S-a imprietenit cu Caesius Bassus si Lucan, insa a manifestat rezerve fata de Seneca. Dupa o foarte scurta tinerete, traita sobru, in congruenta cu cele mai austere norme stoice, s-a stins din viata la 24 noiembrie 62 d.C, rapus de o...
1 poezii, 0 proze
Tudor Arghezi
1880, 21 mai - Vede lumina zilei, la București, poetul care numele său adevărat este Ion N. Theodorescu. Pseudonimul său, Arghezi, provenind, explică însuși poetul, din Argesis - vechiul nume al Argeșului. Alți critici vorbesc despre unirea numelor a doi mari sfinți eretici, Arie și Geza. 1891 - 1896 - Cursurile liceului Sf. Sava. 1896 - Debut literar sub influența \"magistrului\" Alexandru Macedonski, în \"Liga ortodoxa\", semnând Ion Theo. 1900 - 1904 - Poetul e câțiva ani călugar la Cernica. În romanele sale mărturisește că nu era foarte atras de cariera de călugar, căci autorul ciclului Psalmilor era un eretic și nu un spirit mistic. Recurge la acest refugiu mai mult din comoditate, unul din unchii săi fiind un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. În romanul Cimitirul Buna Vestire va parodia cu sarcasm toată această lume. 1905 - 1910 - Călătorie în străinatate. Puțin timp la Paris, apoi la Mănăstirea Cordelierilor, unde e asaltat să devină catolic. Plictisit de insistențe,...
0 poezii, 0 proze
Mircea Badea
Mircea Badea a fost un poet român. Opere * Incantații, Editura Fundațiilor Regale, București, 1940 (premiu de debut al Fundațiilor Regale) * De dragoste... : Incantații, Cartea Românească, București, 1971 Ion Șiugariu despre "Incantații": "D-l Mircea Badea, ne era complet necunoscut înaintea acestei distincțiuni. Cartea d-sale, concepută pe vechiul și cunoscutul motiv al cântării cântărilor, este un poem de dragoste, o dragoste pasionată, senzuală, fără cea mai ușoară rezonanță interioară.Fiecare bucată este un act de adorație în fața perfecțiunilor iubitei, o adorație largă, pompoasă, orientală. Cartea d-sale, concepută pe vechiul și cunoscutul motiv al cântării cântărilor, este un poem de dragoste, o dragoste pasionată, senzuală, fără cea mai ușoară rezonanță interioară. Fiecare bucată este un act de adorație în fața perfecțiunilor iubitei, o adorație largă, pompoasă, orientală. De aceea versul lui Mircea Badea este totdeauna prea lung, prea încărcat ca să încapă într-un singur șir,...
1 poezii, 0 proze
Ion C Pena
Ion C. Pena (n. 25 august 1911, comuna Belitori, azi Troianul, județul Teleorman – d. 29 iulie 1944, Alba Iulia) a fost un publicist, poet, epigramist și prozator român. S-a născut într-o familie de țărani agricultori, fiind primul din cei șapte copii ai familiei Chiriță (Firică) Pena (1888 - 1963 și Polibiada (Lisandra) Pena (1888 - 1971). Rădăcinile familiei scriitorului pe linie paternă se trag din marginimea Corabiei, ce ținea atunci de vechiul județ Romanați. Mort în rǎzboi, perceptorul - scriitor este înmormântat în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia alaturi de fiul lui Sadoveanu. Ion C Pena, perceptorul – scriitor, dublu cenzurat, scos de comunisti din istoria literaturii. A scris și s-a impus într-o perioadă tulbure a istoriei noastre, urmată de epoca devastatoare a de regimului comunist, care a dus la scoaterea sa în afara circuitului public prin includerea de cǎtre ciracii cenzurii în "fondul special interziși - (S)", între 1945 și 1989. Viața lui s-a desfǎșurat sub zodia...
20 poezii, 0 proze
Vechiul meu corăbier
de Cristea Aurora
În drumul meu de zi cu zi pe-o stradă mică-n cartier Vedeam mereu pe scaun stând un vechi corăbier El mă privea ades vrăjit, îmi urmărea mișcarea Și își rotea zâmbind subtil cu mâna mustăcioara....
Eu
de Radu Tudor Ciornei
Sunt medicul inchipuirilor perverse Marturisite preotului dupa vechiul rit Un libelul nebun sau chiar o libelula (Rusine sa va fie de rima ce-ati gindit !) Sunt capitanul corabiei batave Vislesc...
Necontenite
de Ovidiu Dragos
Necontenite Milioane de frunze uscate încremenind pe apă, flota de aur a acestui lac în cristalul căruia plânge toamna prin culorile sale / un basm din paletele pictorilor olandezi. Cam multă...
vechiul meu prieten
de qasman
între mine și voi e-o dragoste mare, o-ntruchipare de soartă amară, cuprinsă-n neant, și spusă aici, ce-ți apare suspinînd la gîndul cel greu, de-ntrupare, continuu. n-aș vrea sa mă-ntrupez mereu,...
D’aia îmi place vechiul
de Stanica Ilie Viorel
Mie îmi place vechiul îmi place ceasul ăla, mucalit care tropăie cadențat, bombănind în barbă ceva despre clipele imaginare L-am pedepsit, uneori, îndepărtându-l să-mi pot auzi bătăile inimii...
Să-l iau pe cel mai bun prieten al meu in gazdă?
de Ioana Barac Grigore
Zilele trecute, cel mai bun prieten al meu a trecut pe la mine. Am mâncat, în tăcere, o friptură, am băut un pahar cu vin și el a zis a fost bun și s-a ridicat. Din hol, s-a privit in oglinda de la...
Noul preot
de Florentin Cristian
În vechiul meu sat, al părinților Binențeles circulăm cum legea îndreaptă Fără griji știind că-i al cuminților Mă bucur că ei încă țin calea dreaptă S-a schimbat popa, acum e unul tânăr Care mi s-a...
***
de Casandra Ioan
*** Tu ce mai faci vechiul meu prieten ? nu, nu tu-poeme Poame proaste poți oricând diseca să scoți din ele sevă și sâmbur dar tu,tu-ființa ta ? pe care oricum n-o pot defini prin plasa egoismului ce...
Plictis
de Casandra Ioan
Tu ce mai faci vechiul meu prieten ? nu, nu tu-poeme Poame proaste poți oricând diseca să scoți din ele sevă și sâmbure dar tu,tu-ființa ta ? pe care oricum n-o pot defini prin plasa egoismului ce mă...
umbra
de alexandra pop
o umbra ma alunga din vechiul meu trecut e umbra cea mai trista e tot ce am avut tu crezi straine acuma ca poti schimba ceva: aduna de pe jos doua bucati de stea, priveste-le si vezi, ca e inima mea;...
Speranță…Dorință…Moarte
de Bindila Eduard
Lumină opacă…negru de fum Zăresc viață în vechiul meu scrum Plin de amar, plin de venin Revăd parcă același prost film Speranță umilă, dorință reală Tu ești letala mea boala Fără remediu, fără...
Un amplu poem etnografic
de Zoltan Terner
Un amplu poem etnografic LIVIU LÃZÃRESCU :MÃRTINEȘTI, VECHIUL MEU SAT TRANSILVAN Editura Polidava, Deva, 2006 E greu și, în acelaș timp, ușor să „explici” în ce constă farmecul poetic al acestui...
Un amplu poem etnografic
de Liviu Lazarescu
Un amplu poem etnografic LIVIU LÃZÃRESCU :MÃRTINEȘTI, VECHIUL MEU SAT TRANSILVAN Editura Polidava, Deva, 2006 E greu și, în acelaș timp, ușor să „explici” în ce constă farmecul poetic al acestui...
Înger în umbră
de Gorcef Theodora
Întunericul demult domnește Peste întregul meu ținut, Iar aripile-mi sunt murdare De la atâta praf și scrum. E totul gri… și stau și-ascult Un cântec trist și de demult, Lângă cadavrul cunoscut Al...
