Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Vaccin"563 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
34 rezultate
A

Angel

AutorAtelier

Vaccinuri la zi :P, fire vesela si foarte alintata. Iubitoare de poezie si tot ce este frumos.

4 poezii, 0 proze

RS

Radu Stanciulescu

AutorAtelier

După ce m-a adus barza și am facut toate vaccinurile necesare și recomandate de medici, am început să învăț câte ceva despre această lume. Mai întâi de la mama, apoi de la tovarășa învatatoare, după aia de la tovarășii profesori (7+8 ani în total). A urmat liceul, alți tovarăși profesori, alți 4 ani de viață. Am vrut să fiu student. Am reușit - vreo 3 ani cu tovarășii profesori și alți doi cu domnii profesori (adică, revoluția "m-a prins" prin anul III :-) ). Alți 5 ani de viață. La absolvire, mama mă visa "baiat cu studii" dar am devenit "somer cu diplomă". M-am "încordat din toți porii ființei mele" (pe banii alor mei :-) ) și am făcut/absolvit colegiul de informatică. Din 1995 lucrez în domeniul informatic. Mie îmi place să cred că sunt programator, dar am lucrat și ca admin de LINUX și ca un fel de analist-programator în probleme de gestiunea și managementul materialelor la o firmă de construcții metalice. Conform mersului timpului, când totul pare a se muta pe Internet, am...

14 poezii, 0 proze

Maria GoldMG

Maria Gold

AutorAtelier

Jurnalul meu de măritată,roman, Editura Semne Bucuresti, 2006 referine critice:Prof. dr. Zenovie CARLUGEA, Dumitru Augustin Doman Născută în Alba-Iulia. Mamă a trei zmei, plus o prințesă pe drum. Licențiată în drept. Nu doar testez apa, mă arunc și înot cu toată pasiunea. Nu mai profesez, trăiesc simplu iubesc caut învăț umblu prin lume nu mai dau credit școlii cred mult în educație și mentori reciclez, nu mai mănînc procesate, nu carne și nu mă uit la reclame mi-am făcut o grădină în mijlocul unei metropole vecinii își rup gîtul privind peste gard nasc îmi țin copiii la sîn și nu-i vaccinez ei se iau la întrecere cu sălbătăciunile și eu pe urmele lor am iubit numai bărbați pe care voiam să-i repar (și nu m-am oprit) și am împărțit cu ei nopți sălbatice fructe și fericire foarte des mă întreb cine-i femeia aceasta? Inventez rețete sofisticate din nuci, legume și fructe colorate frumos de mama natură. Invit prieteni la masă tot timpul. goldiada@gmail.com goldiada@yahoo.com

163 poezii, 0 proze

Coltun ClaudiaCC

Coltun Claudia

AutorAtelier

Sunt originara din orasul Calarasi, satul Valcinet.Am absolvit S.M. din satul natal.Liceul l-am facut in cadrul Colegiului Pedagogic \"Alexandru cel Bun\", Calarasi. In anul 2005 sunt imatriculata la USM, facultatea de filologie.In prezent fac masteratul la facultatea de jurnalism, USM.

2 poezii, 0 proze

Vaccin

de Djamal Mahmoud

histaminele scutură carnea să o trezească o mușcă îi zgârie învelișurile virusul nou-născut bea cu mine cafeaua dis-de-dimineață îmi merge de abușelea în umbră cortizol cortizol — fratele geamăn...

PoezieAtelier

vaccin

de Mihai Leoveanu

da, cel mai aprig dușman e în noi evoluează crunt cu vârsta pe măsură ce ne depărtăm de infantilitate e o fugă de uimire un soi de parvenitism o boală care te face să nu plângi după jocuri uitate...

PoezieAtelier

Vaccin

de Cirstea Nicolae

- Nu bate tati! Nu bate tati, așa-i? a izbucnit fetița mea în plâns. Era joi, înainte de 8 dimineață și pe holurile clinicii plânsul micuței mele a răsunat nefiresc. Capetele tuturor părinților...

ProzăAtelier

Vaccin Contra Lenei

de Bogdan Gagu

După o idee de Ion Băieșu Acțiunea se petrece într-o cafenea selectă. Mirela este barbaniță aici iar Maria și Iulia sunt prietene și stau pe capul înainte de ora deschiderii, când aceasta face...

Atelier

Vaccin antigripal

de bodea emil felician

Mă-ntreabă ieri, la vaccinat: ,,-La ouă, reacționați?\'\' -Chiar dur! răspund...și ofensat! Eu sunt alergic la bărbați?

PoezieAtelier

vaccin anti-a-rabic

de Ștefan Petrea

experiența mea cu arabii mă duce cu gândul la rabie acel câine ce nu se stânjenește de stăpân spre a mușca o oaie saliva otrăvită otrăvește laptele și mieii mor pe capete consătenii mei, arabii, par...

Atelier

Vaccinați-vă, prieteni!

de florian abel

Copiii mei iși fac, acum, vaccin, Și nu se vor îmbolnăvi în veci. Din cele două sute de tulpini, Vor fi, precis, feriți de douăzeci. Iar eu, la fel ca în ultimii ani, Voi fi ferit din nou de-un pumn...

PoezieAtelier

Vaccinul... cu doliu

de Miclăuș Silvestru

Medici din orașul nostru După probe vaccin - doliu Au decis ca-n trupul ostru Să conserve-un dram... de-orgoliu.

Atelier

Vaccinul ce-l aștept

de catalin ioan vega

Avem vaccin răcit perfect cu două cuburi Întru-un pahar ne învârtim speranța Nu mai avem probleme și nici griji, Noi feriții cei închiși așteptăm raportarea De morți, de răniți, de nefericiți. Avem...

PoezieAtelier

Vaccinul anti-moarte are efecte secundare

de Sorin Stoica

Aseară, când au duduit toate televiziunile a breaking news, au răsunat instantaneu și urale în cartier mai ceva ca la Revelion sau la vreun gol de-al echipei naționale. Imediat am văzut pe ecran...

ProzăAtelier

Vaccinarea

de miron stefan

Dacă mă apuc acum, dragi prieteni, să vă zic povestea asta, n-am s-o fac în niciun caz pentru a vă da o nouă pildă a şireteniei femeieşti ori a prostiei bărbăteşti. Ci v-o istorisesc mai degrabă...

ProzăAtelier

Vaccinul

de Etheria

Andrei se juca înflăcărat, Lovind cu-n băț distorsionat În florile de prin grădină... El-viteaz, ele-de vină Pentru relele din lume! De pe-o dulce roiniță, Îl zărește-o albinuță. Aripa i se oprește...

PoezieAtelier

vaccinuri anti-poezie

de Ștefan Petrea

la război nu e ca la armată în primul caz ți se face priveghiul dinainte în umbră nu e ca în întuneric în primul caz ți se face o mică anatomie a luminii umbra e ca la armată în orice caz poți...

PoezieAtelier

Vaccinul Horea Cloșca și Crișan

de serban georgescu

Probabil că una din căile prin care declinul Occidentului ar putea fi oprit ar fi scoaterea de sub sentința ”ofensator” a termenului de imbecil. Să faci efortul de a explica rațional restricționarea...

Atelier

Vaccinare

de Dan Norea

parlamentarul - nu mă vaccinez am deja imunitate porunca unșpea - dacă nu vă vaccinați vă ia dracu’ nu-mi vaccinez soția - de câte ori gust ceva mă miroase

PoezieAtelier

nu există vaccin

de Ottilia Ardeleanu

ce numești tu iubire poate fi un microb căruia niciodată nu i se va da de cap pentru că până și vindecătorii sunt infestați doar că le place așa să cerceteze ceva înnăscut se pare fiindcă nimeni nu...

PoezieAtelier