"Unuia vulgar în exprimare – prin analogie cu tehnica chirurgicală endoluminală" – 20312 rezultate
0.04 secundeMeilisearchparerea-unui-om-obisnuit
Părerea unui om obișnuit
de Radu Herjeu
nebunul_secolului
Confesiunile unui nebun al secolului
de Gelu Diaconu
Ștefan Gh. Theodoru
Scriitorul Ștefan Gh. Theodoru s-a născut în 11 iunie 1921 la Brăila. Tatăl său a fost inginer constructor și este urmașul unei vechi familii românești, iar mama este descendentă a unuia dintre căpitanii de panduri ai lui Tudor Vladimirescu. La vârsta majoratului opteaza pentru profesia pe care a avut-o și tatăl său, urmând Facultatea de Construcții din cadrul Școlii Politehnice din București, pe care a absolvit-o în anul 1946. În timpul vacanțelor a participat la instrucție în cadrul unei unități de elită a Armatei Române, Regimentul Pionieri-Gardă. În vara anului 1944 participă , având gradul de sergent t.r., la consolidarea și apărarea liniei de fortificații Focșani – Nămoloasa. Pe timpul întoarcerii armelor și-a comandat cu competență și curaj subordonații, fapt ce a făcut ca subunitatea pe care o comanda să nu aibă nici o pierdere. Datorită meritelor dovedite pe front, ulterior a fost avansat până la gradul de maior în rezervă. După război, paralel cu activitatea de constructor,...
4 poezii, 0 proze
Felix Aderca
Felix Aderca (n. 13 martie / 26 martie, 1891, comuna Puiești, județul Vaslui - d. 12 decembrie 1962, București) este pseudonimul literar al unui prozator, poet, estetician și eseist român, de origine evreiască. Numele său real era Zelicu Froim Adercu. Urmează școala primară la Puiești, apoi Liceul Carol I din Craiova, neterminat. A fost un autodidact. După o tentativă de a se stabili la Paris, revine la Craiova unde devine funcționar la Ministerul Muncii. Ia parte la ședințele cenaclului Sburătorul, coordonat de Eugen Lovinescu. S-a remarcat ca poet simbolist, autor de povestiri și romancier (Omul descompus), autor al unuia dintre primele romane de anticipație din literatura română, Orașele scufundate. Este tatăl lui Marcel Aderca, de asemenea scriitor. Opere * Motive și simfonii, 1910 (poezii) * Stihuri venerice, Editura Benvenisti, Craiova, 1912 (poezii) * Fragmente. Romanțe, 1912 (poezii) * Reverii sculptate, 1912 (poezii) * Țapul, 1921 (roman) * Domnișoara din strada Neptun,...
3 poezii, 0 proze
Mircea Pavelescu
Nepotul lui Cincinat Pavelescu, Mircea Pavelescu (n. 14 octombrie 1908 - d. 1980) a fost și el un poet român. Alături de Tașcu Gheorghiu și Virgil Teodorescu a fondat revista de avangardă ”Liceu”, dar influența acestei perioade e mai degrabă subtilă asupra poeziilor din volumul de debut ”Pasărea Paradisului”, volum caracterizat de G. Călinescu drept «o poezie fantezistă firească și grațioasă, adevărat jurnal de bord liric, străbătut de o ștrengărească melancolie». În acest volum se simte și influența lui J.M. Levet Outvards și Louis Brouquier. Mircea se apropie de epigramă și e de presupus că își încearcă pana și talentul în catrene adresate cel puțin unuia dintre dânșii. Rezultă o luptă epigramatică în care el trebuie să facă față singur săgeților trase de cei doi versați și deosebit de talentați înaintași ai săi, Cincinat Pavelescu și Ion Pavelescu. La 26.10.2002, orele 12, la Casa de cultură din Râmnicu Sărat și apoi – peste câteva ore - în Sala de ședințe de judecată a...
1 poezii, 0 proze
fuck off
ce-i aia? :)
3 poezii, 0 proze
Danc Siminic Florin
doar eu
1 poezii, 0 proze
randall teenman
balada unui pui de sarpe,creierul de vaca mulsa,cerul pamantiu,ingerii din iad
3 poezii, 0 proze
Baderca Adrian-Ianăș
Cred ca valoarea unui autor provine din operele in care se implica !
11 poezii, 0 proze
Xu Zhimo
1896-1931 fiul unui bancher din Zheijiang studii de economie in Shanghai, Tianjin si statele Unite, apoi a urmat literele la Cambridge, Anglia. a facut traduceri din Tagore, Edgar Middleton, W. Blake A pierit la 19 noiembrie 1931 intr-un accident de avion. Volume de poezii: Poezii, Shi (1925); Frunze cazatoare, Luo ye
1 poezii, 0 proze
Corina Petre
Nu apartin unui loc anume, ci locul unde ma aflu imi apartine..
1 poezii, 0 proze
Alecu Donici
1806 Potrivit unui act eliberat la 4 iunie 1818 de ieromonahul Nicolai, blagocinul bisericii din satul Stanca (în prezent Donici), ținutul Orhei, Alecu Donici a fost botezat la 19 ianuarie 1806. Era primul copil din cei patru băieți ai clucerului Dimitrie Donici și ai Elenei, născută Lambrino. Naș a fost Iancu Lambrino, unchiul după mamă. 1819 20 februarie Împreună cu fratele său Petrache (1808-1872) este înscris la Liceul de cadeți nr.1 din Sankt-Petersburg, unde s-a aflat până la terminarea studiilor în 1825. 29 aprilie Moare tatăl fabulistului, clucerul Dimitrie, în vârstă de 46 de ani, de tuberculoză. 1825 28 aprilie Cu gradul de sublocotenent e trimis în regimentul Ekaterinburg, dislocat în sudul Basarabiei. 1826 30 ianuarie Conform cererii depuse, este eliberat din serviciul militar din motive familiale. 1829 4 noiembrie La Iași se stinge din viață unchiul după tată al fabulistului — cunoscutul pravilist Andronache Donici (n.1760). 1829-1830 A.Donici participă la combaterea...
57 poezii, 0 proze
Unuia vulgar în exprimare – prin analogie cu tehnica chirurgicală endoluminală
de Deliman Leontin
Întrece orice expert În tehnici endoluminale; Pe gură scoțând frecvent, Și organe genitale.
Pe culmile disperării (1)
de Emil Cioran
A FI LIRIC De ce nu putem rămîne închiși în noi înșine? De ce umblăm după expresie și după formă, încercînd să ne golim de conținuturi și să sistematizăm un proces haotic și rebel? N-ar fi mai...
Cât costă pretul?
de Dorina Șișu
Se pune preț pe om în funcție de valoarea lui: ce a făcut, ce a rămas după el ori ce se poate obține din el. Se pune preț la modul vulgar, animalic. Nu mă gândesc la noblețe și nici la calitate,...
Silogismele amărăciunii
de Emil Cioran
ATROFIA CUVÂNTULUI Istoria ideilor e istoria urii însinguraților. Singura cale de mântuire ar fi imitarea tăcerii. Dar limbuția noastră e prenatală. Neam de flecari, de spermatozoizi guralivi, suntem...
It Does Not Die... sau Dragostea nu moare, pe limba lui Eliade
de M M
It Does Not Die... sau Dragostea nu moare, pe limba lui Eliade Eram la o ora interesanta de limba romana la scoala generala, probabil ca in preajma sfarsitului clasei a VIII-a, cand m-am gandit sa-mi...
Teodor Dume, carte: Anacronisme erotice / În lanul cu maci - I -
de Teodor Dume
Teodor Dume, carte Anacronisme erotice: În lanul cu maci - I - Ed. Pim/2020 Coperta şi tehnoredactarea: Mioara Băluță Cartea se află la tipar, ed. Pim/ Iaşi Face parte din trilogia Anacronisme...
Limbajul
de Fluerașu Petre
In ziua de astazi se pune foarte mult accent pe limbaj. Oamenii, ca de obicei, aleg extremele, nu stiu sa urmeze calea de mijloc. Astfel apar doua categorii: cei care vorbesc folosind un limbaj...
Cazu’ Leanca
de Corneliu Traian Atanasiu
Cacofonia Cacofonia trebuie pusă în opoziție cu eufonia. Eufonia vorbește despre ceea ce ne impresionează plăcut auzul, cacofonia despre ceea ce ne zgîrie auzul. Cu precizarea că: ne supără auzul nu...
