"Un caz banal de prostituție" – 22530 rezultate
0.02 secundeMeilisearchsturzu rodica
Sunt născută în 8 februarie 1963 într-un umil sătuc din Gorj. Mama a murit când aveam trei ani. M-a crescut bunica din partea mamei o perioada lungă de timp. Copilăria mea a fost frumoasă; tristă ca a oricărui copil orfan, dar frumoasă. Am studii medii, am publicat rar în ziarele locale poezie și proză, articole cu tentă socială. Îmi place mult să citesc, mai ales poezie românească, poezie pentru suflet. Sunt operată de inimă și pensionată pe caz de boală. Utilizez foarte greu calculatorul,sunt începătoare. Simt nevoia să-mi exprim gândurile, sentimentele,o parte din suflet. Sunt un om normal cu o viață banală, un om care vibrează la frumusețile și valorile acestui neam românesc. Citesc si recitesc plângând poeme pentru mama ale domnului Mircea Micu și simt că acele versuri sunt un balsam pentru suflet
12 poezii, 0 proze
Raluca Oana Helgiu
,,Nu există întâmplare, fatalitate care să împiedice, să oprească sau să deturneze un suflet decis de la înfăptuirea hotărârii sale." Acum câțiva ani de zile, am avut șansa să-mi public primul volum de proză scurtă, care se numește: ,,Jurnalul unei depresive». La lansarea de carte, care a avut loc la Colegiul German Goethe din București, Sorin Preda a spus, faptul că: ,,În Constituția lumii ar mai trebui inclus un drept, pe lângă cele deja existente: dreptul de a exista literar, de a debuta. Nu e ușor și nici la îndemâna oricui să scrie o carte fără a ști că ea va fi publicată cândva. Raluca Oana Helgiu e un caz fericit. A ajutat-o perseverența de stirpe germană, talentul și năvala colțoasă a unor confesiuni rostite în gura mare. Cartea ei este un început și o confirmare. Ea arată cât de important este pentru un tânăr să fie posesorul a două aripi tipografice. Sunt sigur că ele o vor ajuta pe Raluca Oana Helgiu să se înalțe literar cât mai sus!” Am câștigat premiul de literatură în...
62 poezii, 0 proze
Maria Anghelescu
M-AM NASCUT INTR-UN SAT ,AFLAT LA 30 KM DE BUCURESTI,AM FOST CRESCUTA DE BUNICII DIN PARTEA TATALUI PANA LA 7 ANI.AM ABSOLVIT LICEUL ECONOMIC NR.2 IN 1973.M-AM CASATORIT IN TOAMNA ANULUI 1973.AM DOI COPII,O FATA DE 31 DE ANI,ASISTENTA MEDICALA,SI UN BAIAT DE 30 DE ANI,INGINER.AM LUCRAT TIMP DE 23 ANI,IAR ACTUALMENTE SANT PENSIONATA PE CAZ DE BOALA.AM HEPATITA C.AM O CASNICIE FERICITA.ANUL ACESTA EU SI SOTUL MEU VOM SARBATORI 33 DE ANI DE CASNICIE.AM SI DOI NEPOTI DE LA FATA MEA,MIHAI DE12 ANI,STEFAN DE 8 ANI.IN FAMILIA LARGITA SANTEM UNITI SI NE IUBIM UNII PE ALTII.SANT FERICITA CU CE MI-A DAT DUMNEZEU MIE PANA IN PREZENT.
1 poezii, 0 proze
Vlad Aurelian
Născut în anul 1985, București. Am terminat "Liceul Teoretic C.A. Rosetti", promoția 2004. Am absolvit Fac. de Relații Comerciale și Financiar-Bancare Interne și Internaționale, din cadrul "Univ. Româno-Americane", promoția 2008, cu nota (scris + oral) 9,50. Am început să scriu de 8 ani, dar în niciun caz astfel de texte literare. Pentru mine proza și poezia nu reprezintă decât un test, un test de auto-depășire, de confirmare a faptului că pot mai mult. Așa cum îi spuneam unui prieten, scriu și aici: când pun mâna pe creion sau tastatură, nu există nicio limită la ceea ce aș putea să creez. Îmi place să cred că poeziile mele fac parte din curentul psiho-romantism, de fiecare dată încercând să duc sentimentele (dragostea, în special) la extrem, astfel încât să existe un înțeles ascuns în versuri. Nu am niciun poet favorit, dar am o oglindă. Din literatură am doar un singur scriitor preferat, Jules Verne, și o mare alergie la citit... altceva. Nu am publicat vreun material, dar ideea...
1 poezii, 0 proze
Joachim Ringelnatz
Hans Botticher este numele său, Wurzen este o localitate de lângă orașul Leipzig. Născut într-o familie de burghezi cu tradiție în acest sens, Ringelnatz se îndepărtează de ea, și în treizeci de ani de viață practică tot atâtea meserii umile(hamal în docuri). Ajunge comandant de vas în timpul primului război mondial. Cântăreț de cabaret, pictor, hoinar, se ruinează fizic și moare în săracie. Volume de versuri: Cutia cu tutun de prizat 1912 Poezii gimnaste 1920 Considerații despre femeile suple și grase 1923 În orișice caz 1928 Gânduri la un avion 1930 Moare în 1934, cu opera scoasă din biblioteci din cauza cenzurii național-socialiste.
1 poezii, 0 proze
un oarecare
neimportant sau cine stie...
1 poezii, 0 proze
un_gand
16 poezii, 0 proze
Un Nume
un suflet printre suflete :)
1 poezii, 0 proze
SAS OVIDIU
AM CUNOSCUT CE ESTE IUBIREA ADEVARATA SI SPER SA O GASITI SI VOI!
1 poezii, 0 proze
Alin
3 poezii, 0 proze
Un caz banal de prostituție
de Eugen Galateanu
Asasinul lui Teo Peter a ieșit la rampă să primească aplauze. Avocatul lui- la fel de șmecher ca avocații noștri- a introdus bănuiala că Teo Peter nu se afla în mașină. Un juriu militar american...
Un caz banal
de Mircea Gheorghe
Locuiam în vara aia pe o stradă care făcea legătura dintre două cartiere, unul înstărit, pedant de curat, cu vile mari de piatră la capătul unor peluze largi înverzite, și altul sărac, printre cele...
o bucata de hartie si un pix scorojit
de bogdan ioan
O bucata de hartie si un pix scorojit. Atat ? Ei bine, nu chiar atat, dar pana una alta, ce sa fac? De unde atata cultura? De unde si pana unde atata intelepciune ? Sunt doar un caz banal si totusi...
Zâmbete ritmate în tur de orizont
de Filip Tănase
De tine nu am spus nimic, Sunt vinovat, n-am ce să zic. Da-n “cronici” nu ai fost absent, Și-n suflet te-am ținut prezent. Se știe țelul tău suprem, Erai și ești artist boem. N-ai fugit nici după...
Vorbind despre lume...
de Stefan Lucian Muresanu
Vorbind despre lume… (eseu) Mi-am creat o lume a mea care m-a depărtat mult de lumea reală dar nu am ieșit din lumea în care am fost „creat”. Nu te poți rupe de ceea ce este adevărat, de ceea ce...
Radiografia unui caz banal
de Dușan Baiski
Salca de dincolo de peron se topise și acum privea cerul printre rădăcini. Traversele îmbăiate în motorină se subțiaseră și se torsionaseră ca niște bețe de chibrituri arse. Liziera dinspre Mureș...
Mircea Ivănescu, un destin singular
de florin caragiu
Mircea Ivănescu a fost văzut ca un poet atipic în spațiul poeziei românești. Motivațiile acestei aprecieri cvasi-unanime apar diverse și nu de puține ori contradictorii. Influențat de literatura...
SCRISOARE CATRE BIROUL DE INOVATII SI INVENTII
de Dan Mitrut
Ganduri , traversand trecerea de pietoni,in graba.Carosabil ud, inceput de toamna. Doar ganduri. Nu le luati in serios. poate fi periculos sau... mai stiu eu? Sa nu dati cumva sa o citeasca cei de la...
Visul frumos al unui cîine de salon
de Gelu Bogdan Marin
Sînt aici pentru a învăța să mor, nu să trăiesc. Am ajuns la această limită. Asta îmi propun. Acum este momentul. Grea treabă. Poate cea mai grea. Un anotimp senin se prelungește nespus. Diminețile...
Memento mori
de Cristian Vasiliu
Dincolo de un anumit punct – acela al trezirii conștiinței – și dintr-o anumită perspectivă – aceea a culturii –, problema sfârșitului lumii este similară problemei morții. Dacă ignorăm faptul minor...
