Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Temeri in Rai"3093 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
34 rezultate
mircea trifuMT

mircea trifu

AutorAtelier

A fi poet nu e dacit întâmplare . Trebuie să știi însă, Prețioaso , că numele acesta de poet , foarte puțini îl merită , așa că eu unul nu-s dacit un iubitor al poeziei , iar pentru ceea ce-mi face trebuință , nu mă duc nici să cer , nici să caut versuri străine : cele pe care le am , sunt ale mele, dar asta nu înseamnă că sunt poet. Poezia trebuie folosită ca un giuvaier foarte prețios, pe care stăpânul lui nu-l poartă in fiece zi și nu-l arată oricui , nici la orice pas , ci numai când se cuvine si are temeri să-l arate. Poezia e o prea frumoasă domnița , neprihănită , cinstită , cuminte , iscusită , sfioasă si retrasă între hotarele înțelepciunii cele mai înalte. E prietena singurătății , îi țin de urât izvoarele, o mângâie pajiștea , îi descrețesc fruntea copacii , o învelesc florile , și-n cele din urma, ea însăși îi desfată și-i instruiește pe toți cei ce se împărtășesc dintr-însa. MIGUEL DE CERVANTES SAAVEDRA NUVELE EXEMPLARE "TIGANCUSA".. Publicat doua volume de...

812 poezii, 0 proze

Ciocan Marius BogdanCB

Ciocan Marius Bogdan

AutorAtelier

M-am nascut in data de 08.07.1970. Pentru ca fenomenul s-a produs dupa orele 23.00, pot spune cu temei ca m-am simtit obosit inca de la nastere. In anul 1989 am absolvit liceul Spiru Haret, profil electrotehnica, iar in 1997 idem Institutul de Drept si Relatii Internationale Nicolae Titulescu, specializarea drept comercial. Hobbyurile mele: calatoriile, lectura, teatrul si fotbalul. bogdanc70@yahoo.fr

15 poezii, 0 proze

AD

andrei dragomir

AutorAtelier

poeticus_poezel@yahoo.com Am vazut ca un text postat de mine pe acest site si, ulterior, sters tot de catre mine, a aparut pe un alt site. Nu mi-a cerut nimeni permisiunea si consider ca e o forma de abuz. Rau sau bun, cum o fi acel text, e proprietate intelectuala si drepturile mele au fost incalcate. In viitor, va rog sa ma intrebati si pe mine daca doresc publicarea vreunui text scris de mine pe alt site. Altfel, la cat sunt de sarit de pe fix, cei care sunteti amatori de a dispune de textele altora si de a le posta in locul autorului pe unde va tuna voua, s-ar putea sa va treziti citati la tribunal. Daca doriti sa-mi puneti vreun text pe vreun site, contactati-ma la adresa poeticus_poezel@yahoo.com, vreau sa stiu si eu ce se intampla cu textele mele dupa ce le public pe agonia. Completare pentru asa-zisa mea biografie: puteti sa-mi dati si nivel -2000, asta nu va salva acest site de mediocritate. Dovada - faptul ca va temeti de mine, altfel nu mi-ati fi interzis comentariile. Cat...

5 poezii, 0 proze

Temuri IoanTI

Temuri Ioan

AutorAtelier

28 de ani neimplinit(i)-(vorbim de anul 2006) fara pretentii de geniu sau spirit ales artagos si acid uneori yahoo id: ioantemuri astai !

15 poezii, 0 proze

Temeri in Rai

de cioceanu elena marinela

Timpul trece, se asterne peste aripile albe ale ingerului suprem; Timpul se scurge ca perlele de nisip in clepsidra. Marea ce ma inconjoara e albastra, stravezie, e linistita si ma poarta in largul...

Atelier

Intalnire in rai

de Mihaela Plesa

- Partea a doua- Bineinteles ca englezii sunt politicosi.Urma sa ma conving de asta inca din prima zi. Soferii de autobuze te saluta cand urci, cand cobori. Odata chiar mi s-a spus: - Good morning ,...

Atelier

Un avatar nevinovat

de Alexandra Onofrei

Într-o noapte mutilată de-o liniște mormântală, în care Doamne-ferește să fi văzut pe cineva pe stradă din cauza frigului care-ți ataca până și genele, o ființă patrupedă s-a apropiat de felinarele...

ProzăAtelier

E minunat că ai văzut lumină...

de Andrei Horia Gheorghiu

Ce interes poți să ai tu să-mi zici că „e minunat că am văzut lumina”? Mă iei cu truisme de-astea? Îți spun încă de pe-acum că suflet n-am de dat. Asta ca să lămurim lucrurile de la bun început,...

EseuAtelier

Arta abstracta...

de Nicolae - Claudiu Marinescu

Mi-aduc aminte de vremuri de demult cand inca nu deschisesem bine ochii dar stiam deja sa ascult. Mi-aduc aminte de o iarna petrecuta in calduroasa casa a bunicilor, o iarna friguroasa, cum nu imi...

ProzăAtelier

Întuneric pentru îngeri

de Nincu Mircea

Îngerii sunt ființe vii care umplu deplin spațiul acolo unde se manifestă ca prezență. A fi viu asemenea unui înger nu înseamnă însă că prezența angelică ca act al existenței trebuie să umple spațiul...

Atelier

Despre mine în ansamblu existențial

de FLOARE PETROV

Prin voința divină m-am născut a doua zi de Paște, într-un sat din județul Sălaj, Marca, la marginea unei mari păduri seculare, m-am născut cu iubirea Tatălui Cresc în mine, cu iubirea părinților mei...

ProzăAtelier

Am împușcat un om în Reno

de Charles Bukowski

Bukowski a plâns când Judy Garland a cântat la Filarmonica din N.Y. Bukowski a plâns când Shirley Temple a cântat I Got Animal Crackers in my Soup; Bukowski a plâns în hoteluri ieftine; Bukowski nu...

ProzăClasic

post-scriptum

de Daniela Luminita Teleoaca

timpul se întindea nesfârșit înaintea noastră mai că aveam temeri că nu-l vom putea umple drama noastră se desfășura pe cu totul alte planuri orgolii vanități... stupide preocupări adolescentine nu...

PoezieAtelier

Început de baladă

de Cristian Vasiliu

I Noaptea rece se prăvale - Vin tăios de primăvară - Sus pe vârfuri în pocale Din ageag și piatr-amară. Aripa potcoavei taie Întunericul și-n rană Lacrimă din colț de Rai e Fata domnului – icoană....

Atelier

Impresii și însemnări

de Vlad Flavius

Despre trăirea în prezent (211) Marea mea dispoziție sufletească de a face din țânțar armăsar, apoi de a pune totul la inimă, îmi este răvășitoare. Soluția ar fi să nu îmi frământ mintea cu tot felul...

Atelier

Omul si cuvintele

de razvan rachieriu

Omul este un început de neștiință, un cuprins de durere și un sfârșit în neființă. De frica singurătății din noi uităm ce-am fost ieri, ascundem ce suntem azi în umbrele crescute din temeri și...

EseuAtelier

omagiu și onoare

de FLOARE PETROV

tu te-ai născut iubite să fii lider să faci fapte mărețe pentru sărmani cu răi stăpâni te-ai luptat ani după ani m-ai ocrotit cu dragostea de înger. îți scriu acum de dor un cald omagiu sufletele...

PoezieAtelier

hora cuvintelor

de FLOARE PETROV

mai scump ca diamantul este Cuvântul Pace iubirea cântul dansul urmează după el știu că numai pacea ar putea reface raiul bombardat de un demon mișel. o horă a cuvintelor vreau acum să pornesc să îmi...

PoezieAtelier

un joker înainte de abandonare

de FLOARE PETROV

mai am un singur dor, să joc ultima carte a vieții cu lupul albastru. el este dracul cel mai respectabil stăpin pe o gură de rai pe miei și pe iezii îngenunchiați în castru ca în abator. el...

PoezieAtelier

Povești de iarnă

de Enache Simona

E iarnă peste lume și n-am grai Să pot spune că-i pustie cărarea spre Rai Și plină e lumea de lucruri deșarte, De ură și rău aducător de moarte... Și viscolul minciunii vuiește cumplit De parcă...

PoezieAtelier