"Suflet (de)colorat" – 20216 rezultate
0.02 secundeMeilisearchNiculescu Ioana
Sunt cerul sau marea din priviri .. Sunt calea ta de lumină Sunt mâna ce visu-ți poartă Sunt ziua caldă și senină, Sunt a nopții geană vrăjită Sunt pasul tău pe-al plăjii drum Sunt zefirul dimineții înmiresmat Sunt al primăverii parfum. Am îmbrățișări de rouă Am chemări înfocate în suflet, Am susur în inimă când plouă. Am umbre de val,colorat pamflet Am stropi de vise în privire Am zbateri de aripi închise-n timp, Am pașaport spre nemurire... Asta sunt...un castel de nisip Sunt un castel de nisip zgribulit, De furia valurilor mă feresc, De soare, și de răsărit, Și doar cu stelele mă sfătuiesc! Dar dincolo de umbra ta, Sunt plină de banalul eu, Și cândva îmi doream perfecțiunea, Și azi, și maine...și mereu Și când mă-nalț până la stele, Acolo sufletul e-o poartă.. E poarta ce m-asează între ele, Și ele îmi citesc în soartă! Dar, doar un val... e deajuns, Să mă dărâme, să-mi ia visul, Să-mi fure al meu nepătruns, Și să mi-l ia pe dânsul... Și dacă-mi ia visarea, zborul, Nu mai sunt, nu...
17 poezii, 0 proze
Ștefania Stroi
născută intr-o familie minunată în orașul Fetești, jud. Ialomița, copilăria a fost frumoasă, m-am mutat cu familia în București în anul 1980 unde am continuat studiile, iar în anul 1998 am absolvit Academia De Studii Economice, facultatea de Management, specializarea managementul firmei. Am lucrat pe post de contabil in cadrul M.Ap.N, apoi la o firmă particulară, iar acum la un liceu din Bucuresti. În anul 1995 m-am căsătorit, iar in anul 2002 am dat naștere unei fetițe minunate pe nume Daria.
13 poezii, 0 proze
sandu adina
un suflet de copil
12 poezii, 0 proze
Sobi Marlan
tanar,plin de viata si de venin,suflet de o noblete sora cu prostia,putin paranoic dar fara tendinte maniaco-depresive,descendent dintr-o familie de rromi integrati in analele societatii romanesti de mai bine de un secol
5 poezii, 0 proze
Monahia Parascheva Avădanei
Monahie la Mănăstirea Diaconești Suflet de copil este o farâma de frumos din cartea deschisa a copilariei. Într-o vreme în care necuviinta, necredinta, violenta devin din ce în ce mai mult îndreptar de viata pentru cei mici, cartea de fata îsi propune sa scoata la iveala samânta de bine si frumos sadita din prunccie în sufletul fiecaruia dintre noi. Este o carte în care cei de azi se întâlnesc cu cei de ieri, mostenind comori de-nvataminte pe care numai scoala vietii ti le poate agonisi. Suflet de crin" este cantecul duios al copilariei nevinovate. Povestirile adunate in acest volum sunt scene neobisnuite, daca nu chiar bizare pentru lumea secularizata de astazi, in care nevinovatia, simplitatea si cuviinta sunt inlaturate brutal de pervertire si indrazneala. Fericiti copiii care, in aceste vremuri de apostazie, vor mai fi crescuti in dragoste de Biserica si Neam, la umbra Sfintilor si Martirilor nostri... Sta in puterea voastra, parinti, sa nu devina cantecul copilariei nevinovate un...
9 poezii, 0 proze
bajenaru valentin
nascut in decemrie 1974...cursuri liceale,presedinte fondator al cenaclului literar Suflet de copil,Braila...premiat in 2000 la concursul Lauda Lui Eminescu...m-am gandit sa debutez...asadar am debutat cu volumul Dincolo de mine ed.Centrul de creatie Braila...apoi...2002 volumul Lumina dintre semne,Centrul de creatie ...2005 publicat in antologia directiei de cultura,profesor Constantin Gherghinoiu,Din Vadurile Chiralinei,si 2007 volumul de poezie,Simplu ed.Centrul de creatie si Devision Design...membru cenaclul Panait Istrati...
2 poezii, 0 proze
mihaela alexandra gherman
un porumbel purtat de ape care candva a cunoscut atingeri de ingeri si demoni...si care s-a pierdut acum in lacrima lasata in urma de marea durere din suflet..de marea iubire ce o poarta pretutindeni...cu aripi inegrite de furtuna...
1 poezii, 0 proze
Muzica Irina
Sunt un om obisnuit!Am un suflet de artist,sunt foarte sensibila.Imi place sa citesc ,sa calatoresc!IMI PLACE SA TRAIESC!!!
1 poezii, 0 proze
mihai traista
Mihai-Hafia TRAISTA Scriitor si jurnalist de expresie ucraineana, n.15 iunie 1965 Sighetu Marmatiei, Maramures. Membru al Uniunii Nationale a Scriitorilor din Ucraina. Membru al Uniunii Scriitorilor din România Redactor șef - revista lit. «Mantaua lui Gogol» Secretar de redactie la revista scriitorilor ucraineni din Romania Nas Holos Corespondent permanent al revistelor Uniunii Ucrainenilor din Romania Curierul Ucrainean, Clopotelul, Ukraynskyi Visnek si Vilne Slovo. Carti publicate: 1). Simfonia ierbii de matase, Editura Mustang, Bucuresti, 2001 (poezii, lb. ucrainean). 2). Dimineti azurii, Editura Mustang, Bucuresti,2004(proza scurta, lb. ucraineana). 3). Suflet de hutul, Editura RCR Editorial, Bucuresti,2008 (nuvele, lb. ucraineana). 4). Nu da crezare ochilor tai, Editura RCR Editirial, Bucuresti, 2009 (proza umoristică lb. ucraineana). 5). Pe carari de malin, Editura RCR Editorial, Bucuresti, 2009 (povestiri si povesti pentru copii, lb. ucraineana). 6). Puntea, Editura RCR...
227 poezii, 0 proze
Theodor Zeiss
Originar din Alba. Scolit in Ardeal. Facultatea de Arte la Timisoara. Citeodata ma gindesc ca am facut prea multe scoli. :-) Altadata simt ca nu am invatat tot ce trebuia cind a fost vremea, si a trebuit sa invat mai tirziu. Si m-a costat mai mult. Sint un optimist convins, un suflet de entrepreneur cu inspiratie in momentele melancolice. Citeodata prea romantic.
16 poezii, 0 proze
Suflet (de)colorat
de Angi Cristea
m-a pedepsit îngerul cu portret în creion mâna ta picta stângaci fire de păpădie ți-am spus că iarba nu se poate ierbi frunzele nu (mai) pot înfrunzi copacii sting culori în apus nu bate vântul nu...
cuprins de poveste
de Cristina Badragan
Soare de dimineață Început de poveste, Suflet de copil, Inimă de femeie, Aer de poet Poveste de vară, Gânduri de valoare Apă de ploaie Cuvinte de dor Sentimente de bărbat Privire de îndragostit Carte...
Sonia cu accent grav și hiat (*****)
de Daniela Luminita Teleoaca
Ceaiul de tei făcut de Bunica era unic. Era desăvârșit. Fără îndoială, unul dintre elixirele la care nu oricine se cuvenea a avea acces. Poate pentru că se însera devreme. Și, mai apoi, ziua intra...
Cu toată convingerea
de Daniela Luminita Teleoaca
Ceaiul de tei făcut de Bunica era unic. Era desăvârşit. Fără îndoială, unul dintre elixirele la care nu oricine se cuvenea a avea acces. Poate pentru că se însera devreme. Şi, mai apoi, ziua intra...
norul amintirilor
de Ottilia Ardeleanu
fotografiile noastre se întâlnesc în cloud coborâm din alb-negru ori color și vizităm timpul de mână strâns ne bucurăm că nu mai trebuie să facem alegeri pe rewind avem același suflet de îndrăgostiți...
ANALIZA LUNII MAI 2004”POEZIE.RO”
de Frentiu Toma Adrian
ANALIZA LUNII MAI 2004”POEZIE.RO” Statistica in functie de citirea textelor Datele au fost culese la 1 iunie 2004 Scuze pentru eventuale greseli POEZ IE Poezie (729 afișări) forma si continutul Matei...
aluziv, întoarcerea la ermetic
de Mondea Adrian
câteva luni, cineva acolo, atunci ochii tăi de felină pătată, grupul de sprijin... n-am cerut nimănui să-mi poarte de grijă doar inimii ce-i acum revoltată un glonț agățat de o pajiște ascunsă în...
pranayama
de Cătălin Al DOAMNEI
vine un călăreț pe un asin fluturând steagul alb vine să spulbere odată pentru totdeauna între fălci de asin marile întrebări metafizice la care nu există răspuns vine să se isprăvească odată pentru...
întoarcerea la ermetic
de Mondea Adrian
câteva luni, cineva acolo, atunci ochii tăi de felină pătată, grupul de sprijin... n-am cerut nimănui să-mi poarte de grijă doar inimii ce-i acum revoltată un glonţ agăţat de o pajişte ascunsă în...
Destin
de Luminita Stan
M-am trezit într-o dimineață bordo cu mâini prelungi și fire de iarbă colorate de soare secătuita de suflet. Am șters cu podul palmei fereastra, de lacrimi, și-am zâmbit senin a primavară. Mi se...
