Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Sub stele pomii cad"20355 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Aileen HavaaAH

Aileen Havaa

AutorAtelier

Când lumea se cutremura, eu vroiam să mă nasc...când pămîntul nesătul îngurgita trupuri, eu mă bălăceam în lichidul amniotic, bucurându-mă încă de găzduirea în uterul de 5 stele, all inclusiv. De atunci tot merg împotriva curentului...mi-am trăit adolescența la 7 ani, maturitatea și mai devreme, iar acum mă hrănesc din câteva fărâme de copilărie. La 3 ani, pe când tăiam cu foarfecele ombilicul fratelui născut sub privirile mele, brusc m-am trezit din toropeala postnatală. Hormonii colcăind prin trup, mi-au lăsat liberă mintea, care a decis să trăiască în altă ordine.

5 poezii, 0 proze

diaconu valentinDV

diaconu valentin

AutorAtelier

sub felinarul de la colt azi stau si imi amintesc plangand, cum jurai ca ma iubesti, ca nu ma parasesti, nici gand; cu o mana sterg obrazul, alta pare sa se inchine, cand prin ochii inlacrimati te zaresc, zambind pe tine. multe amintiri placute, multe vise ce nu mor, marile iubiri trecute si cad prada sentimentelor, caci la felinarul casei tale, azi ingrop zambind trecutul, in inima mea nu mai esti nemuritoare, azi te-am plans in schimb...vreau totul 100 de ani se duc intr-o zi, e putin, e prea scurta pt a fi traita dar prea lunga pt a gusta din veninul dezamagirii, nu? Uite o vorba care ma inspira: doar oamenii mici pot ajunge mari pentru ca cei mari sunt acum ingeri!

2 poezii, 0 proze

radu-ilarion munteanuRM

radu-ilarion munteanu

AutorAtelier

Născut sub semnul Gemenilor, într-un orășel din Valea Jiului, în precedentul an al câinelui de foc, între mineri și momârlani, de origine fizician, de profesie pensionar. Redactor la portalul cultural LiterNet.ro. Coautor negru la o serie de volume de chimie macromoleculară, cu un singur nume pe copertă. Coautor (alături de fiul său Ramiro) la volumul de proză Glissando , Editura Napoca Star, Cluj, 2001. A mai publicat volumele Nisip peste bordul nacelei , editura LiterNet.ro, 2003 (o versiune selectată a primului volum), Fals tratat de alchimie onirică , Editura EIKON, Cluj, 2005, proză, Osmoze , ăproză, Editua Limes, Cluj, 2007, Călatorul de serviciu , jurnal, Editura MNLR, & Editura Semne, București, 2008, și , proză, Editura Galaxia Gutenberg, Târgu Lăpuș, 2008. Publică proză, foarte puțină poezie, eseuri, cronică de carte, de teatru și de cinematecă, în reviste digitale online și în mai puține reviste tipărite. Sit personal http://rim.tmp.ro

38 poezii, 0 proze

lucian sturzuLS

lucian sturzu

AutorAtelier

Străine Sub lespezi amintirile poartă povara clipelor neâmplinite Furtuni mocnind in fum de inerție Mergi mai departe lucian * Nascut in prima zi de scorpion undeva candva in judetul Bacau; Poezia - un alt fel de a respira. lucian sturzu-nastase euristics@yahoo.com

17 poezii, 0 proze

Viorica PopVP

Viorica Pop

AutorAtelier

Născută sub numele de Cilibiu în localitatea Ștefan cel Mare, județul Neamț. Am copilărit în comuna Filipești, județul Bacău,unde am absolvit școala generală de 8 clase. Am absolvit liceul în Rîșnov, județul Brașov. Am absolvit Școala de Artă-pictură în Tîrgoviște. Sunt membru a Societății Scriitorilor din Tîrgoviște, din anul 2007 și am publicat următoarele volume de poezii: "Din suflet pentru suflet", "Pași spre viață" - poezii pentru copii, "Amprente de papagali", "Aspirații subtile". Pasiuni - pictură și poezie. Iubesc oamenii, natura și animalele.

213 poezii, 0 proze

Ciocoiu IoanaCI

Ciocoiu Ioana

AutorAtelier

Nascuta sub creasta de munte, intr-un bloc de beton din fata unui camp de albastrele...ajunsa in prezent intr-o lume de beton,cu sufletul trudind spre creste printre oameni cu ochi prea albastri.Etapele... s-au ars...

3 poezii, 0 proze

ES

Ernesto Rafael Guevara de la Serna

AutorClasic

Cunoscut sub porecla sa de Che Guevara sau el Che a fost un revoluționar de stânga, lider al regimului comunist cubanez și insurgent sud-american.

0 poezii, 0 proze

BA

brinzoi gabriel adrian

AutorAtelier

Nascut sub semnul ,,Berbecului" caut cu infrigurare ,,Lina de aur "

21 poezii, 0 proze

MA

Mihai Ardeleanu

AutorAtelier

Nimic nou sub soare!

1 poezii, 0 proze

Gabriela Marieta SecuGS

Gabriela Marieta Secu

AutorAtelier

Nimic nou sub soare... clipe, cuvinte, doruri, dureri, solitudine si solidaritate... uneori poezie... Am publicat pe ici pe colo în țară și peste hotare: poezie, proză, articole ... Am tipărit "Inimă de buzunar". Și acum scriu aici... mi-e drag să-mi imaginez că aici ar fi o lume a poeziei, un loc unde se scrie și se citește literatură, zic eu de calitate...

865 poezii, 0 proze

Sub stele pomii cad

de Sorina Hăloiu

Drujbă amuțind - Doar înserarea scapă Iar netăiată.

PoezieAtelier

Brebuis ton anghelkon

de Iulia Elize

Îmi pare că la casa aceea i-au rămas picioarele să le jefuiți să le râdeți să le umpleți de sângele florilor care pentru ea le-am crescut și le-am vrut sunt parfumate astăzi florile oamenilor eu sunt...

PoezieAtelier

Poezii de dragoste

de x

Prin pomii verzi si ninsi de floare Cad razele in picuri de lumina, Trezind mirezme dulci si-amagitoare In tot amurgul serii din gradina. Te striga sufletul acum, sa-ti spuna, De ce te-a vrut mereu...

PoezieAtelier

Fascinație

de Anolia Lorei

Pe cerul albastru întunecat, Stele aprinse tremur virgine, Se-ndrăgostesc în lac și cad, Excitînd valuri în atingeri fine. Noaptea își țese a sa pînză elegantă, Îmbracă pomii în papioni și fracuri;...

PoezieAtelier

Sunetele toamnei

de Vasile Moldovan

Două libelule - sub povara dragostei, firul de iarbă * Frunza de brustur - adăpostul de-o noapte al libelulei * Așteptând pețitori, inima ghiocelului de toamnă mereu deschisă * Fraternitate - spinii...

PoezieClasic

poeme de iubire

de x

Să nu lași florile să plângă sau pomii fără adieri Minunea mea, tăcerea mea, amurg al clipelor de ieri, Cu aripi sincere și calde să nu ucizi când peste cer Zărești o umbră de durere din sufletul...

PoezieAtelier

În vis

de Toma Ana-Maria

Luna strălucește pe cerul țesut cu stele, luminând noaptea întunecată. Vântul adie printre ale castanului frunze și teiul miresme edenice spre văzduh înalță. Pe strada pustie, colbul de asfalt...

ProzăAtelier

Tristete

de proca bogdan constantin

Un soare care-apune Însângerand văzduhul La orizont de lume Încet își dă năduful Iar pomii ruginii Cu frunze ca arama Șoptesc slab poezii Fără să îți dai seama... Se face frig.E brumă În dimineți ca...

PoezieAtelier

Poezie cu titlu zadarnic

de Leonard Sandor

Când buzele noastre vor fi două cireșe strivite una de alta, Când părul tău răcoros va umple palmele mele arzânde, Când mii de stele or cădea în inima ta și-a mea, Iar ochii noștri și-ai tăi...

PoezieAtelier

sunt nebun, complet nebun

de Leonard Ancuta

sunt nebun, complet nebun, înnebunit de orice, de buretele de vase care nu te poate șterge, de cerul care plouă cu ochii tăi, de pomii care își întîlnesc umbra cu a ta, de păsările care zboară...

PoezieAtelier