Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Spovedanie fara sfat"1279 rezultate

0.07 secundeMeilisearch
32 rezultate
Maria JorjMJ

Maria Jorj

AutorClasic

"Accentul sfâșietor (patetic), de spovedanie absolută, este numitorul comun al etapelor parcurse de lirismul Mariei Jorj, de la cartea de debut, intitulată Exerciții de normalitate (Ed. Dacia 1992), până la volumul de față. Adresată sieși, lui Dumnezeu sau nimănui, mai degrabă decât semenilor, confesiunea neîntreruptă (delimitată, grafic, doar de asteriscuri, ca de stele negre), ce străbate aceste poeme, circumscrie un spațiu psihic al separării, al exilului voluntar, al dezerțiunii." Dan Damaschin Prefață la volumul Iată, mă-ncumet – 2009

2 poezii, 0 proze

Romulus GugaRG

Romulus Guga

AutorClasic

Romulus Guga s-a născut la 2 iunie 1939, la Oradea, și a murit la 18 octombrie 1983, la Târgu-Mureș. A debutat cu poezie în 1958, în revista "Tribuna", de la Cluj. A fost redactor-șef al revistei "Vatra", de la Târgu-Mureș, de la înființarea acesteia, 1971, până în 1983. A publicat volumele:"Bărci părăsite", versuri,EPL, 1968, "Totem", versuri, Editura Cartea Românească, 1970, "Nebunul și floarea", roman, Editura dacia, 1970, ediția I, ediția a II-a, Editura Tipomur, 1991, cu o Postafță de Nicolae Băciuț, "Viața postmortem", roman, Editura Cartea Românească, 1972, "Sărbători fericite", roman,Editura Cartea Românească, "Adio, Arizona", (Spovedania unui naiv, făcută în fața unui autor din provincie), Editura Dacia, 1974, "Paradisul pentru o mie de ani", roman, Editura Eminescu, 1974, "Evul mediu întâmplător", teatru, Editura Eminescu, 1984, "Poezii", Editura acia, 1986.

2 poezii, 0 proze

Spovedanie fara sfat

de Carina Strapazan

In arta plange si se confeseaza singuraticul biet poet . Si gandurile si durerile si sentimentul pateaza o foaie, Si curg ca un venin intr-un corp in negre organizate siroaie, Schitandu-i acestuia in...

PoezieAtelier

Stamate

de viorel gongu

Domnul Stamate ieșea de la ultima ședință de fizioterapie. Mult l-au mai chinuit umerii și spatele în zona cervicală dar acum, la finele celor nouă ședințe de parafină și ceva raze, se simțea...

ProzăAtelier

De m-aș regăsi

de Daniel Aurelian Rădulescu

Nu mă mai regăsesc icoană; E spartă sticla, nu mai e ramă. Nu mă mai regăsesc în femeie, Nu mai e mamă, mi-am pierdut cheie... Nu mă mai regăsesc conștiință Să întreb, nu mai am nicio cunoștință, Nu...

PoezieAtelier

Spre necunoscut. capitolul IX

de nicolae tomescu

Au mers destul de repede. Calul, Cezar, era odihnit. Dimineața, destul de răcoroasă, îl învioră așa că era destul de greu să fie strunit. Au ajuns la locul numit Moara Hașagului imediat după ce au...

ProzăAtelier

Predică la Duminica Tomei

de Cleopa Ilie

Predică la Duminica Tomei (Despre îndoiala în credință) Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut (Ioan 20, 29) Hristos a înviat ! Iubiți credincioși, În prima zi a Sfintelor Paști, seara, ne spune...

Clasic

Spovedanie

de Valeriu Cercel

-Părinte, am venit, să fiu iertat, Cum sunt eu bun și plin de nenoroc, Făcui fără să vreau un mic păcat Cu-n braț de lemne bune pentru foc… -Da’ spune fără teamă măi Vasile, Ai doborât în sat vr’un...

PoezieAtelier

Întâmplări fără precedent

de Nicolae Diaconescu

Întâmplări fără precedent După atâtea zile de arșiță mi-au fiert creierii în cap. Nu știam încotro s-o apuc. Gândul se îndrepta spre părinți, ei au reprezentat reazimul pentru mine, reperele morale...

ProzăAtelier

Taina Sfintei Spovedanii

de Cleopa Ilie

Taina Sfintei Spovedanii - Părintele Cleopa Taina Sfintei Spovedanii O cunoaștem din predanii, Cât de mare rol anume Are, pentru-ntreaga lume. Pentru ea, Mântuitorul A vorbit la-ntreg poporul, Că nu...

PoezieClasic

Despre spovedania coanei Mătrăguna de la Ieși și despre altele asemenea

de Elena Munteanu

Ieri, am văzut cum toamna își plimbă patimile pe aleile din Parcul Copou. Am regăsit-o, spre seară, rezemată de Teiul lui Eminescu, ținând în podul palmei trei frunze chihlimbarii: una pentru Poetul...

Atelier

La spovedanie

de Cristian Petru Balan

Într-o duminică, înainte de slujba de vecernie, ca niciodată parcă, soarele îmbrăcase cu multă dărnicie și cu minunate raze de aur ceresc frumoasele turle ale mănăstirii „Sfântul Andrei” de pe vârful...

ProzăAtelier

Spovedania unui huligan

de serghei esenin

Nu fiecare știe să cânte Și nu oricui îi este dat Să se rostogolească, măr, la picioare străine. Aceasta e cea mai mare spovedanie Pe care o face un huligan. Eu înadins umblu nepieptănat Cu capul ca...

PoezieClasic

Ne vedem când ne întâlnim

de Ion Rășinaru

Luna lui gustar, așadar e vremea să gust un ar cu zâmbete de capă și spadă, semănate cu pana pe tărâmul Foaie Verde. La ora zece și... o cafea fără cornuri, amfitrionul deschide tabăra cu......

Atelier

Indiferență

de Diana Muntean

Nu-mi pasă----- Nu-mi pasă de ce credeți voi cînd eu știu că fac ce cred că e mai bine pentru mine nu-mi pasă de e drept sau nu,căci viața e paradoxală,și toate zicalele sau sfaturile pot să capete...

PoezieAtelier

Destăinuiri (2)

de Florentina-Loredana Dalian

Mai repede decât am crezut, aproape cu nerăbdare, și-a început destăinuirea, după cum îl sfătuisem, cu primele sale amintiri coerente. Mă prevenise doar să nu-l întrerup prea des și să asigur o...

ProzăAtelier

"E plină de fiare țara asta"

de Dumitru Sava

S-a așternut o liniște mormântală. Oamenii n-au mai așteptat până la sfârșit, au plecat derutați, cu capul în pământ, către casele lor. Dar eu, poate ca pe o nevoie de ispășire, am continuat,...

ProzăAtelier

Aproapele

de ilorian paunoiu

„Sein ist mitsein” spunea Martin Heidegger. „A fi” înseamnă de fapt „a fi împreună”. Omul, după cum se știe, este o ființă socială. Ne-am născut să fim împreună. Spiritual și biologic suntem făcuți...

ArticolAtelier

...si ne iarta noua...

de george lupascu

...și ne iartă nouă... După ce termină Liturghia și toate celelalte mărunte îndatoriri, pe care le avea ca păstor al sufletelor celor câteva sute de creștini din parohia sa, părintele Tupilici se...

ProzăAtelier

Rublele

de nicolae tomescu

A fost un an bun pentru fân. Ploile din mai și de la începutul lui iunie au ridicat ierburile. În fiecare dimineață, cu mult înainte de ivirea zorilor, se auzeau de prin grădini și de mai departe,...

ProzăAtelier