"Segment" – 987 rezultate
0.01 secundeMeilisearchBo Yang
În anii șaizeci din secolul al XX-lea a început să se folosească de pseudonimul Bo Yang. Se ocupă de formele literare deosebite. Scrie eseuri care abordează segmente particulare ale literaturii chineze, precum și pagini întunecate ale societăți chineze și establishment-ului politic. El critică aceste lucruri și le dezvăluie mecanismele. Prin aceasta a determinat o serie de reacții dure din partea societății. Pe 7 martie 1968, dat fiind faptul că a avut o influență directă asupra deteriorări relațiilor dintre popor și guvern, în Taiwan a fost condamnat la moarte. După un oarecare timp, a fost grațiat și pedeapsa i-a fost comutată la doisprezece ani de închisoare silnică. A fost exclus din partidul Guomindang, iar pedeapsa și-a ispășit-o pe o insulă-închisoare din Pacific. A fost eliberat în 1977. A stat la închisoare nouă ani și douăzeci și șase de zile. În 1984, a ținut prelegeri pe întinsul Statelor Unite despre tema „chinezii cei împuțiți“, redată apoi într-o carte. Aceasta a avut...
1 poezii, 0 proze
Claudia Minela Petre
Claudia Minela - absolvent al facultății de Sociologie Psihologie, secția sociologie; redactor șef al Revistei Vocativ, fondatorul Editurii Minela, realizator și moderator de emisiuni culturale la Radio Vocativ; am debutat cu poezie în Revista Singur, am publicat și public proză și poezie, cronici ale evenimentelor culturale la care particip, interviuri cu oameni de cultură în diverse reviste literare: Mantaua lui Gogol(fost redactor pe segmentul poezie și evenimente literare), Naș Holos, Atitudini, Algoritm Literar, Cervantes, Singur, Negru pe alb, Flacăra lui Adrian Păunescu, Cetatea lui Bucur, Subcultura – Kalashnikov de idei, Cenaclul de la Păltiniș; am selectat texte pentru Culegerea de poezie contemporană ,,CarTe Diem", publicată la Editura Vocativ, 2015, București. Promovez tinerii scriitori. Împreună cu poeta Raluca Neagu organizez evenimentul - Serile Literare Carte-Diem, București, singurul cenaclu de tineri din țară. Am în lucru 2 romane și o carte de cronici cu cele...
179 poezii, 0 proze
Claudio Rutilio Namaziano
Claudio Rutilio Namaziano (latino: Claudius Rutilius Namatianus; ... – fl 414-415) è stato un poeta latino di nobile famiglia gallo-romana. Nato forse a Tolosa, fu praefectus urbi di Roma nel 414. L'anno seguente o poco dopo fu costretto a lasciare Roma per far ritorno nei suoi possedimenti in Gallia devastata dall'invasione dei Vandali. Tale viaggio - condotto per mare e con numerose soste, dato che le strade consolari erano impraticabili ed insicure dopo l'invasione dei Goti - venne descritto nel De Reditu suo, un componimento in distici elegiaci, giunto all'epoca odierna incompleto; l'opera si interrompe al sessantottesimo verso del secondo libro con l'arrivo del protagonista a Luni, ma recentemente è stato ritrovato un nuovo, breve frammento che descrive la continuazione del viaggio fino ad Albenga. L'opera è ricca di osservazioni topografiche e citazioni di classici latini e greci. Il poemetto (scoperto nel XV secolo) raggiunge i toni più commossi quando esprime il clima di...
1 poezii, 0 proze
Segment
de Marin Sorescu
Puteai, ca în povești, să mă încerci, Punându-mă să fac Niște lucruri extraordinare. De pildă: Să sap o prăpastie-n cer Și cerul scos Să ți-l aduc în buzunare. Puteai să-mi ceri să-ți dezleg Trei...
Segment
de Elena Sparkkovskkaya
"Cu acest prilej, Levin ii impartasi parerea ca in casnicie, lucrul cel principal e dragostea si ca, daca exista dragoste, e si fericire, deoarece fericirea n-o afli decat in tine insuti." Fragment...
Segment
de Marin Sorescu
Eu voi incepe sa te uit Spre nord. Tu ma vei uita Spre sud. Mai intai iti voi uita Sufletul, Care nu-mi va lua Nici trei zile. Dupa aceea, stiu si eu, Gustul parului tau, Materia superior deghizata...
segment din trecut
de Roxana Anamaria Zeldea
Întâmpinam imagini în oglinda trupului, pătrunse de hazardul fărâmei tale de suflet și cutreieram aleator pe marginile zidului așezat sistematic între noi ; coboram izvoare din ochii tăi cristal la...
segment de viață, decupat din realități multiple
de Valeriu D.G. Barbu
I Totu-i din ce în ce mai ,,self-service’’, astfel s-a ajuns la aproximativism și mai ales la conflicte. Singurătatea pentru Nelu, Nelu Minos, era o chestiune aproape de… conflict și lipsa pentru...
Segmentul și dreapta
de Serban Stanescu
Discutam deja de câteva ore bune cu buna mea prietenă, I. Trecuse bine de miezul nopții, o noapte de vară după câteva zile de caniculă prematur declanșată. Ieșiserăm la terasa de la intrarea în oraș,...
Ultrasonografie (VII). Recitesc cu plăcere o lucrare despre felul în care ficatul este împărțit în opt segmente anatomo-funcționale,
de Bot Eugen Iulian
o lucrare care face să pălească lucrăturile celor lipsiți de ureche muzicală. Dacă n-ai învățat încă să taci și să asculți ploaia ca să-l auzi pe depărtatul saturn apropiindu-se e mai bine să nu pui...
Principiul indeterminarii
de Valeriu Perianu
Segmentul de dreaptă alias sentimentul de stângă.
Petală de epavă.
de Roxana Anamaria Zeldea
Segmente de angoasă se zbat în mintea mea, se rup de tăcere și pentru o vreme , mai caut o stea. Îmi dezvelesc trupul de stâncile mării, De atingerea ta, Aștept un nou surâs al înserării. Timpul...
Apocalipsa
de xiu
Segmente de suflet plutesc peste ape ... Clipele sapă indrăzneț in timpanele vremii impietrite la hotar de veac . Lumina rupe stăruitor din feeria apusului hăituit de razele ofilite . Vintul smulge...
Decembrie
de cristina minea
Pe segmentul AB ea parcurge fără greș toate punctele și C și D și M absolut toate de fiecare dată El s-a împotmolit abia pe la C ironia cea mai ironică din câte au existat Ar fi absurd să se supere...
întoarcerea Hiperionilor Acasa
de FLOARE PETROV
Umanitatea în segmentul creștin așteaptă revenirea lui Isus Hristos, metatronul planetei Terra. Trăirea creștină înseamnă viață desfășurată în lumină, în algoritmii umanismului superior, Hristos...
nu trageți în ultimul apărător
de Vali Nițu
potrivit ultimelor statistici segmentul cel mai afectat în acest carusel al nedeșteptării suporterilor ar fi acela al impotenței opoziției de pe linia de fund a celei mai titrate echipe abonate la...
Chirurg
de Irina Nechit
Încă nu mi-au retezat nici un segment de os nu mi-au tăiat un milimetru din claviculă sau din femur nu mi-au înjumătățit plămânul nu mi-au extirpat nici o bucată de carne primejdioasă trupului meu...
Matematica vietii...
de Manolescu Gabriel
Din puctul aruncat al dreptului segment Am hasurat o geana de lumina Si paralel cu gandul cercului bombat Am rupt segmentului o raza cristalina Din unghiul drept al amintirii grele Am dus o...
Perspectivele lăuntrice ale unui scenariu tragic
de Ioana Petcu
Scena / ecranul e împărțit(ă) în trei segmente. Publicul se poate așeza aleatoriu, pentru că sunt trei scripturi / spectacole separate. De altfel, am vorbit deja cu scenograful și totul va fi...
Pătrat și lumină sufletească. Modernizare și modern
de razvan rachieriu
Am presat gândurile până au devenit segmente pe care le-am ordonat și lipit formând astfel un pătrat am decupat din suflet aria ce era mucegăită și am înghesuit-o în pătrat pe care l-am expus luminii...
