"Scâncet înecat" – 781 rezultate
0.03 secundeMeilisearch
ECElena Cardas
Nesemnificativa(deocamdata). M-am născut în 1959 .Scorpion.Venise iarnă înverșunată în Nordul Moldovei încât tata și-a dat paltonul jos să mă învelească și el a mers până acasă în costum și a făcut pneumonie . Nu erau nici taxiuri și nici autobuze în micul meu oraș iar o Dacie nu cred că se fabricase încă . Așa am început , cu prima respirație , primul scâncet și ocrotită de amândoi părinții până la sacrificiu. Încă de pe băncile scolii am cochetat cu literatura publicând în revistele de liceu dar în cele din urmă m-am hotărât pentru medicină , facultate pe care am absolvit-o în 1984 . M-am reîntors pe meleagurile natale unde astăzi sunt medic primar medicină internă. Ador să călătoreasc, îmi plac animalele și în timpul liber am revenit la prima mea iubire, scrisul. Așa s-a născut ideea de a începe un roman. Scrisul este un mister. Ce mi-a venit? Cum mi-a venit ? Nu știu să raspund. M-am apucat tarziu de scris, poate ca pentru a scrie proza e nevoie de mai multa experienta de viata,...
9 poezii, 0 proze
DBDon Pedro Calderon de la Barca
DON PEDRO CALDERÓN DE LA BARCA (1601-1681) Don Pedro Calderon de la Barca s-a născut la Madrid, în 1601. Tatăl său a fost, Don Diego, descendent al unei familii de nobili. Se pare că numele lui de familie vine de la unul dintre strămoșii săi, ce părea să se fi născut mort, apoi conform obiceiului vremurilor, a fost pus în apă fierbinte, pentru a verifica dacă este cu adevărat fără viață, apoi la contactul cu apa cu temperatură ridicată, a izbucnit în primul lui scâncet. În 1625 s- a înrolat sub steagul Ducelui de Alba, mergând în Flandra și în Italia, în primul rând, în Flandra trebuie să-i fi fost plăcută șederea, pentru ca multe personaje din dramele sale sunt flamande și de asemenea, datorită nobilei sale mame, dona Ana Maria Henao, care era de origine flamandă. Din păcate campaniile militare la care a luat parte nu au fost glorioase și de aceea nu sunt menționate de Don Pedro în niciuna din operele sale. În schimb, în viața sa academică a fost mai mult decât genial: tatăl său,...
1 poezii, 0 proze
Scâncet înecat
de Deak Zoltan
Bine, m-am liniștit De ce oare să mă mai irit? Peștera fie-mi sfârșitul, Tăcerea, mormântul. Îmbrățișarea rece vine, Scufundat în mine. Cu privirea pâlpâind Pe cei din jur îi mai cuprind Doar odată,...
Mâna mea de copil
de Ioana Ionescu
Mâna mea de copil Când am crescut și terminasem primii ani de școală, eu, cu cel mai bun prieten al meu, colindam câmpuri și dealuri, aveam de dus lupte emoționante cu forțele imaginare. Eram frați...
Mana mea de copil
de Ioana Ionescu
Când am crescut și terminasem primii ani de școală, eu, cu cel mai bun prieten al meu, colindam câmpuri și dealuri, aveam de dus lupte emoționante cu forțele imaginare. Eram frați de cruce și purtam...
Se-aude...
de Dinica Marilena Beatrice
Se-aude-n vazduh un freamat de suflet Un scancet de copil si-un infundat planset, Si-un ragnet al suferintei ce-n inima-l port O ultima suflare a sufletului ce parca-i mort. In mare se vad picaturi...
Ultima tranzacție a zilei
de Ligia Pârvulescu
În bălți, apa spărgea soarele în bucăți. Noaptea deja pierdusem în ritmul respirației ultimul scâncet străin umflat de alcool, injectat cu morfină. Iarba fiarelor înnodase casele cu părul mov al unei...
Aviditate Vs Insipiditate
de Gusetu Sergiu
O ploaie de speranțe Ce formează Un curcubeu De idealuri Ce se pierd, Atunci când lumina moare Cred fără încetare În abstinenșa durerii De ați rănii sufletul Debusolat de un scâncet al inimii, Nu...
De ce-ntârzie pasul și nu-nclină
de Adrian Munteanu
DEX 4 abazíe s, imposibilitate de a merge, datorită unei tulburări a automatis- mului actului motor al mersului. De ce-ntârzie pasul și nu-nclină Un fir de iarbă amuțit în grâne ? De ce îmi pun...
Marea însingurării
de Mihaela Roxana Boboc
Tată, marea n-a fost niciodată mai frumoasă. Mă gâdila sub talpă valul ca un copil jucăuș scâncea sub mine scoica strivită sub picior Am nisip între degete, îl port drept leac pentru singurătate....
manifest poetic opțional-decizională
de Bogdan Gagu
masochist... pășesc pe sticle păroase și sparte întinse pe covorul aspru de teamă mi-e greață de puii congelați deveniți comerciali printr-o eroare publicitară... când citești poezia mea plină de...
Pofta președintelui
de Somesan Sergiu
Pofta președintelui Chiar dacă ești al doilea procurist al republicii, atunci când ești trezit la ora trei din noapte și purtat mai mult pe sus până la o tanchetă care așteaptă în stradă, iar de aici...
nimicul albastru
de Vasile Pin
a trecut atâta timp încât copacii s-au dus până în cer și s-au întors să-i privească străzile pustii din iarba cu frunzele albe în tâmple a trecut atâta vreme și mai veneau zile care creșteau de...
Pe aripi de silicon(I)
de Rautoiu Alin
Într-un scâncet de copil lumea s-a născut și în același timp propriile fundații au fost distruse. Din acel moment relativ în care m-am născut, lumea nu mai avea să fie ceea ce a fost și probabil, nu...
Cântare Mariei
de nicolae silade
I oricât de departe ai fi iubito aproape îmi ești atât de aproape încât între mine și tine nu mai este nimic dar ce dor mi se face dor pururi de tine oricât de aproape ai fi oricât de aproape iubito...
maidanezul
de Cezar C. Viziniuck
câinele acela vagabond s-a desprins de pe marginea șanțului și a țâșnit un claxon o frână apoi o bufnitură ieșită parcă din inima pământului un timp atât de scurt încât nici nu s-a perceput tăcere...
La coltul cu ironia
de Ioana Camelia Sîrbu
În ziua de mâine încă mi-am găsit o idee ascunsă în pat La care, hibrid, i-am retezat capul Si-am înecat-o în tine, despicând-o de noroi ca de coaste. M-am gândit doar la aur Ca să nu mai văd...
Autoportret cu anatomie
de Carmen-Iulia Ciumarnean
Dacă mă privesc în ciobul acesta de oglindă dintr-un anumit unghi numai de mine știut am palmele mari precum sfeșnicele de-mprumut și sâni ce alăptează toți pruncii pe care i-am văzut vreodată...
Uroborus
de Carmen Sorescu
În ziua în care ne-am despărțit lumea părea că se sfârșea și ea Trăgeam aer în piept ca un animal prăbușit în sunetul vernal De cuțite ascuțite care chema la iubire Norii se lăsaseră atât de jos...
îmbrățișare
de ioan albu
mergeau alături prin odaia obscură cu dulapuri simetrice mirosind a prescură pe lângă divanul cuprins în macat verde absint și catifelat au apucat să deslușească prin seară un herb înaintau cu copite...