"Să nu mă-ntrebi nimic... (elegie de criză)" – 23028 rezultate
0.02 secundeMeilisearchMihail Bocancea
1980-absolvent Institutul Politehnic București, inginer,profil electric 1990-absolvit secția Matematică Universitatea Timișoara (cursuri fără frecvență). Cânt la pian de la 6 ani, la chitară din clasa a 10-a, am activat în liceu și studenție în trupe Rock(soft, hard, metal) - a se vedea poezia mea "Flori de metal". De vreo treizeci de ani am renunțat la muzica rock, trecând la Mozart,Vivaldi,Bethoveen, dar culmea ,ascult și dau tare, tare de tot AC/DC, DE CE?, mă-ntreb și eu.Aș vrea să am 4 mâini, să fac de toate, să cânt la sintetizor,chitare, să scriu poezie și proză, să tastez computerul, să conduc mașina, să gătesc la bucătărie, să dau cu aspiratorul, să mă duc la Biserică, să fac din toate puterile mele bine peste tot.Dau un exemplu: nu mă las dacă la un magazin, farmacie,posta,...văzând, oameni-de-acolo îngândurați, să nu-i fac să zâmbească, nu știu cum fac, dar nu am greșit niciodată, am obținut zâmbete, lumina, în sufletul meu-bucurie, iar în mintea mea bile albe.
142 poezii, 0 proze
medeea
scriu ca sa nu ma uit
2 poezii, 0 proze
serb ilie
intalnindu-ma cu moartea,m-am rugat lui Dumnezeu sa nu ma lase in mana ei pana nu voi citi macar o data Sf. Scriptura.
42 poezii, 0 proze
rusoiu raluca
Textele mele...sa ma gandesc ...ce pot sa spun despre ele?!Sunt cuvinte rupte din suflet,scrise in urma unei lovituri demonice.Cicatrice am inca si azi...tot ce am scris am simtit pana in adancul sufletului,am trait pana in adncul maduvii si am gandit ...poate... pana in adancul neuronului.Acestea reprezinta "Moartea unui inger" dupa cum am si o proza, trecerea d la speranta la deznadejde,suferinta, dezamagire, si, in sfarsit, la moarte.Poate suna prea dur moarte, dar nu ma refer la moartea trupeasca, ci la cea sufleteasca, ceea ce este si ma dur.Poeziile mele sunt lopeti d pamant puse una peste alta pentru a-mi ingropa viata.Prin poeziile mele si proze sper ca lumea sa invete ceva din ele si sa nu faca aceleasi greseli ca acele "personeje lirice".Totul incepe frumos, la inceput cuvinte frumase, inaltatoare, dar treptat, treptat duc spre morminte , demoni, iad etc.Insa in spatele acestor cuvinte se afla cel mai amar sentimet-dragostea.Ce a fost dragostea pentru mine?!moartea ingerului...
60 poezii, 0 proze
Avalon
Sunt cum sunt, incerc sa nu ma las dus de val. In viata eu spun ca toate vin la timpul lor. (da, cred ca toti avem un destin prescris) Tristetea ma face sa scriu, poate pentru a ma minti si a imi creea lumea mea. Nu ma intreb de ce pentru ca imi place asa cum e. Nu traiesc intr-o lume a viselor doar incerc sa vad aceasta lume mai buna.
1 poezii, 0 proze
Mihaela Plesa
Toata viata am vrut sa fiu baiat. Inca mai astept...Nu ma intrebati insa de ce, s-ar putea sa nu va convina ce auziti.
40 poezii, 0 proze
ion toma ionescu
Nu-mi plac CV-urile. Poate ca al meu nu ma satisface. Cinci carti publicate: Pasarea cetii. Tablouri dintro expozitie. Editura Tip-Naste,1995. Glont de argint, Editura Paralela 45, 2008. Dosarul "Albastrii". Fenomenul Pitesti 1971, Editura Paralela 45, 2011, Bursa ingerilor in doua edituri Editura Paralela 45, 2012 si Editura Transilvania,2012 si Gusterele, Editura Paralela 45, 2013 Mai exista un volum de proza, Jurnal din anul Apocalipsei care a luat drumul tipografiei, si inca unul de poezie care sper sa fie tiparit anul acesta(1914) In rest, risipiri pe la diverse reviste, site-uri literare si cateva culegeri de cenaclu si antologii. E putin daca scrutez anul de nastere - 02.11.1948 E mult daca accept ca puteau sa nu fie.
143 poezii, 0 proze
jifcu oana maria
e greu sa scrii o biografie cand inca esti prea tanar pentru a sti exact cine esti..caci viata nu e un roman.nu admite retusuri shi paragrafe sarite...inca ma caut, in aceasta lume al carei singur echilibru este in cadere..ma descopar in fiecare zi, dar mereu sunt altfel..regasesc in mine mai multe universuri..nu stiu care e al meu cu adevarat..incerc sa colorez lumea in nuantele sufletului meu, sa nu imprumut lumini shi umbre impersonale..nu ma deranjaza norii, ii acopar cu palma, iau din cer numai seninul..dar cateodata tot cerul e acoperit de nori..shi atunci cred in ingeri..o stare de spirit lipsita de intrigile materiei, dar creeata pentru sufletul ei..asa cum zicea zarathrustra:"sunt lumina...de-as fi intuneric"..voi continua sa ma caut..cine stie?!..poate ca intr-o zi ma voi gasi, asteptandu-ma la umbra unei stele moarte cu miros de inghetata de vanilie..
9 poezii, 0 proze
Ina Tatulescu
Ma cheama Ina....am 14 ani... sunt cam timida, dar incerc sa rezolv aceasta problema....sunt visatoare "ca o frunte de poet"...port in mine cuvinte frumoase, cu care ma joc in gand...cu greu le scot afara, la lumina...vreau sa fiu tare....ca o stanca de granit....sa nu ma las doborata de nimic...vreau o viata frumoasa in fata mea...simpla si frumoasa...in lumea asta atat de complicata...
3 poezii, 0 proze
coca maria madalina
Ma ghidez in viata asta plina de rautati,intrigi,barfe...dupa un singur lucru...claritatea cuvintelor de neinteles dar,care,fara nicio indoiala,inseamna multe. Locuiesc la tara,asta ma ajuta sa ma destind purtata de vant,murmurul apei cristaline de munte,si de dorinte ascunse...viata insasi este o dorinta...dar care se indeplineste in etape.Ele vin singure,cu putin noroc,sau mai greu,in functie de puterea fiecaruia dintre noi. Incerc sa ma las purtata prin castele,prin epoca demult apusa a cavalerilor si printeselor medievale...sunt mai multi...cei care ma apreciaza,cu adevarat ma considera o printesa,si-mi dedica versuri,prin vant si privind la stele...inconjurata de suflete calde,iubitoare de natura,sensibile,atrase de muzicalitatea vietii... Sunt un amalgam de dorinte,sunt ceea ce pot sa fiu,imi doresc sa nu ma schimb,vreau sa simt viata...Viata trebuie traita,insa ca sa faci asta trebuie sa o simti in adancuri...e inima ta. Eu sunt inima mea,sunt prietena mea...sunt viata!
6 poezii, 0 proze
Să nu mă-ntrebi nimic... (elegie de criză)
de neculai lunca
Să nu mă-ntrebi nimic în noaptea asta, Dar cred că n-ai s-o faci, și nu mă mir. Deschide-mi ușa și cu asta, basta, Că am adus un bax de "Bergenbier". Vom savura tihnit acest deliciu Așa cum n-am...
Facturile (Elegie de criză)
de ioan toderascu
Nu mă-ntreba nimic, mi-a spus nevasta, Nici cât e gazul, nici ce bani mai am, Mai bine-ai încerca în noaptea asta Să mă iubești cu foc, să-mi fii balsam… Iubește-mă la fel ca pe-o mireasă, Nu-mi...
La meci (elegie de microbist)
de Laurentiu Ghita
Nu mă-ntreba nimic în clipa asta, Nici ce minut e și nici cât e scorul, Mai bine vezi c-o să deschid fereastra, Pe ea să pot s-arunc televizorul! Fă focul și preumblă-te-n tăcere, Fără să spui nimic,...
Datoriile (Elegie de spaimă)
de Chitul Grigore
parodie după Frunzele (Elegie de toamnă) de Radu Stanca Nu-mi cere bani din nou, că nu e cazul, Nici ceasuri, nici brățări și nici dolari, Căci eu nu semăn cu Mihai Viteazul, Să scap așa ușor de...
Alba... de spaimă!
de Prundoiu Dan
moto: În așteptarea frunzelor! Elegie online Nu mă-ntreba nimic în noaptea asta, Nici cum mă cheamă, nici ce gânduri am... Căci, dacă nu, o să închid fereastra, Și-așa nu am memorie pe RAM... Dă-mi...
Cătușele (Nebunie de spaimă)
de Gârda Petru Ioan
Motto: Hahalera Să nu deschizi la nime-n noaptea asta Și nu privi, în niciun caz, pe geam, Mai bine bate-n cuie mari fereasta Și lacăte să pui de-un kilogram... Să nu faci foc, să nu te plimbi prin...
Alb–Umor, Alba Iulia, ediția a IV-a
de Gârda Petru Ioan
Organizatori: Consiliul Județean Alba Biblioteca Județeană “Lucian Blaga” Alba Uniunea Epigramiștilor din România Parteneri: Filiala Alba-Hunedoara a U.S.R. Academia Popa’s Casa de cultură a...
Premiantul
de Paul Dârvariu
Premiantul - Azi am fost singurul care A răspuns la o-ntrebare. - Bravo, Gigi! Treci să-ți iei Premiul de cincizeci de lei! - Tată, văd că nici nu-ți pasă La ce-am fost fruntaș pe clasă... - Nu...
Să nu mă-ntrebi...
de ionut dorneanu
Să nu mă-ntrebi ... Nimic nu-i absurd Când pui întrebări și nu-ți mai răspund Căci vremea când toate au fost „ca un foc\" Trecut-a de mult și nu mai e loc De patimi iubiri și cuvinte de dor Acum...
Sa nu ma-ntrebi...
de Daniela Dina
Sa nu ma-ntrebi nicicand de ce nu vreau sa te iubesc, Sa nu ma-trebi nimic... cum de pot sa traiesc... Sa nu ma-ntrebi nicicand Cat de des vii in gand... Mai bine... asculta doar ce iti spun in...
