"Risipitorul" – 634 rezultate
0.01 secundeMeilisearchCristian Adoroaei
Sunt fiul unei clipe ninse pe pământ m-aștern risipitor pe-un strat al existenței mă topesc încet cu sufletul arzând picurându-mă-n oceanul altor noi esențe
1 poezii, 0 proze
Cristian Broasca
Unul care nu credea dar in timp a ajuns sa inteleaga prea multe fata de cat de visator si de risipitor cu timpul a fost.
1 poezii, 0 proze
marin preda
Romancier Se naste în 1927, in judetul Teleorman, la Silistea-Gumesti, în familia lui Tudor Calarasu Termina în sat sapte clase si, între 1937-1940, este elev la Scoala Normala din Abrud, continuata la Cristuru-Odorhei si, dupa aceea, la Bucuresti. Ia examenul de capacitate, dar renunta la scoala E functionar la Institutul de Statistica, face corectura la Timpul, unde debuteaza în 1942 cu schita Pârlitu. Încurajat, publica apoi proza si e remarcat de Eugen Lovinescu la cenaclul Sburatorul În 1948, debut editorial: Întâlnirea din pamânturi. Tânarul nuvelist plateste, si el, tribut realismului socialist, ca majoritatea scriitorilor din perioada "dictaturii proletariatului" (Desfasurarea s.a.) Prima sa capodopera este Morometii (vol. I- 1955; vol. II-1967), carte care a fost apoi ecranizata A mai scris romanele: Risipitorii, Intrusul, Marele singuratic, Delirul, precum si a doua capodopera Cel mai iubit dintre pamânteni (1980), dupa care a fost gasit mort, în camera sa de creatie de la...
5 poezii, 0 proze
Radu Tudoran
S-a născut în localitatea Blejoi, județul Prahova, la data de 8 martie 1910 Radu Tudoran, pe numele său adevărat Nicolae Bogza, fratele lui Geo Bogza. Nuvele Orașul cu fete sărace (nuvele), București, Editura Socec, 1940 Romane Un port la răsărit (roman), București, Editura Socec, 1941 Anotimpuri, București, Editura Socec, 1943 (ediția a II-a, 1946; ediția a III-a, 1947; ediția a IV-a, București, Editura Albatros, 1974) Flăcări, București, Tipografia \"Cartea de Aur\", Editura Forum, 1945 (ediția a II-a, 1947; ediția a III-a, București, Editura Socec, 1948; ediția a IV-a, București, Editura Tineretului, 1958; ediția a V-a, cu titlul Flăcările, București, Editura Minerva, 1971; ediția a VI-a, cu titlul Flăcările, București, Editura Eminescu, 1983) Purcelul care a ajuns boier, (roman pentru copii si tineret), București, Tipografia \"Pro-Pace\", 1945 Ferma \"Coțofana veselă\", (roman pentru copii si tineret), Craiova, Tipografia \"Scrisul Românesc\", 1946 Întoarcerea fiului risipitor,...
1 poezii, 0 proze
Risipitorul
de Cristian Munteanu
Culeg scoicile aduse pe țărmul gândului de iluzii. Fotografiez vântul, strâng visele spulberate de oameni. Ucid regretele şi le păstrez într-o morgă a memoriei. Răspândesc...
Risipitorul
de George Achim
Nu te mai cred. Ești trist și totuși joci. Ți se pare scena mică, dar ți-ai pus toate visele la vedere și-ai să te sufoci. Ai văzut tu vreodată un oraș întreg plângând în preajmă focurilor de...
Risipitorul de gânduri
de diaconescu diana
Risipitorul de gânduri! Dacă-l vezi Să-mi spui încotro a luat-o… Să fug după umbra-i! Dacă îi pierzi urma… Să-mi spui Încotro a piedut-o Să i-o aduc înapoi. Și dacă i-o aduci inapoi… Să-i spui… Că nu...
Risipitorul de hîrtie
de Costel Stancu
Am dreptul de a nu scrie nimic! Tot ce scriu va fi folosit împotriva mea. Însă nu mă pot opri nu mă pot opri deși știu că pînă la sfîrșit cuvintele - nemulțumite că nu le-am găsit, pe deplin,...
Elegia risipitorului de iubire
de George Tarnea
Elegia risipitorului de iubire Prea usor pierd vremea Si prea greu strang bani, Sa mai stiu ce-nseamna Pretul unor ani. Dar, cu toate-acestea , Le ofer mereu Altor ani , de-a-valma, Casa-n trupul...
cartea risipitorului
de Constantin Lamureanu
CARTEA RISIPITORULUI Autorul datorează mult prietenilor și foarte mult dușmanilor săi. ceasornice Ochiul tău de undelemn mă petrece-ntr-o adâncă noapte, care pare încă scoborâtă din Eden. Și atunci...
cartea fiicei risipitorului
de Cristina-Monica Moldoveanu
și chiar și după ce ne săvârșim întru domnul ne desparte o alee în două feluri de îngeri și sfinți unii cu fruntea spre răsărit alții spre asfințit ninge visez o lume cu mai puțini dinți pentru dinți...
tot zvon de ceartă
de Anisoara Iordache
proorocire despre o ghilotină portocalie- în inima risipitorului numai fumuri strigătele de ajutor tulbură apa basmelor schimburi de focuri în spovedanii de partid- gata-nșeuați armăsarii pentru...
jurnal apocrif 14
de Mihai Leoveanu
ce aș putea să aflu de la tine risipitorule dintr-un tărâm în care înseși cuvintele au obosit și-au pierdut sensurile încât nici pe gurile copiilor nu mai strălucesc a mirare perpetuă ia-mi de pe...
Valuri
de Vasile Mihalache
Eu sunt acela: Trupul cu tălpi, risipitorul, Vâslă a niciunei corăbii părăsită în iarbă! Așa mă descrie umbra pe valuri. Cerul în care se înmoaie sufletul ca o gușă de pescăruș Își cheltuie culorile...
buchet de ghiocei
de Ioan Postolache-Doljești
binecuvântat ca bărbat cu de toate să te iubesc femeie te-am iubit cu voluptatea risipitorului binecuvântată cu toate mrejele vieții cum pot fi altfel decât un veșnic ademenit poieni albe de ghiocei...
Definitia mea
de bogdan ioan
Un singuratec intre orbi, O ciudatenie pentru vizitatori, O cripta-mpaienjenita la o nunta, Un monolog intr-o Sahara crunta! Nu zabovi pe langa mine! Sunt risipitorul viselor senile, Sunt un olog al...
Cămașa de forță
de Vali Nițu
Ai simțit zâmbind o suprafață vizibilă în cămașa de forță a ochiului avid cu noaptea dormind în picioare și maratonul gândului respirând izvorul ce va ajunge fluviu păstrând-o în el trecând însuși o...
Brize de fluvii în somn
de Salvatore Quasimodo
Te găsesc în fericitele escale, în soarta noastră, acum exhumată aproape încălzită de o nouă bucurie, grația amară de a trăi fără vărsare la mare. Drumuri virgine oscilează răcorite de fluvii în...
punct de întoarcere
de Anisoara Iordache
...în trecerea timpului- ambiții nelimitate amăgesc nemăsura. pervertind verdictul divin într-un pretext pentru masacru, vocea risipitorului e fără ecou. căderi- într-un balans neorchestrat, ale...
Daruri
de Magda Isanos
Tu esti în inima mea ca un dar neasteptat si mult prea scump, pe care il cercetez mirata iar si iar, cu-aceeasi nesecata desfatare. Esti tainica-mi putere si mandrie, de când te stiu mi-i cerul mai...
