"Raul plecat" – 20141 rezultate
0.02 secundeMeilisearchcritica-singura
"mă-nclin la traista-nflorată și goală a bunicii și la cățelul meu vechi fac o eschivă și tac când lovesc." – Cosmin Perța
de Raul Huluban
Raul Dorin Vasile But
Părintele Raul Dorin Vasile But s-a născut în localitatea Mireșu-Mare, jud. Maramureș, fiul lui Gheorghe, inginer minier și al Clarei, contabilă, primul din cei doi copii ai familiei. Copilăria și-o petrece în satul Cheud, jud. Sălaj, unde, sub grija bunicilor din partea mamei, experimentează prima întâlnire cu Dumnezeu, în rugăciunile fierbinți rostite șoptit la căpătâiul său de „mămuca”, femeie simplă, dar credincioasă, harnică și bună, cea care îl va și îndruma, mai târziu, spre slujirea Celui Sfânt. La Cheud, de mic, părintele va scrie, „inspirat de o carte de rugăciuni” primele sale versuri, și îi va promite lui Dumnezeu că-i va sluji! Ruperea de acel tărâm minunat al unei copilării fericite, în apropiere de Dumnezeu, se produce inevitabil cu puțin timp înainte de începerea primului an de școală (1985), când, la plecare, copilul Raul avea deja dorința de a împlini chemarea făcută de Dumnezeu și sporită de dragostea bunicilor, aceea de a fi preot. Orașul Baia Sprie devine un nou...
22 poezii, 0 proze
Arkadi & Boris Strugațki
Arkadi și Boris Strugațki sunt cunoscuți în special datorită faimoasei ecranizări a lui Andrei Tarkovski, Călăuza, după romanul lor, Picnic la marginea drumului. Hotelul “La crucea alpinistului” este un roman polițist științifico-fantatsic a cărui acțiune se petrece într-un un hotel situat în interiorul unei văi izolate din Alpi. Arkadi Strugatki (1925-1991) si Boris Strugatki (n. 1933) se numara printre cei mai cunoscuti scriitori si scenaristi SF din intreaga lume. In anii '60 ai secolului trecut, ei au revigorat, prin scrierile lor, antiutopia, devenind extrem de populari in fosta URSS. La inceputul anilor '80 li s-a interzis sa mai... publice. Din titlurile lor de mare succes fac parte romanele: E greu sa fii zeu (1964), Melcul pe panta (publicat partial in 1966), A doua venire a martienilor (1968), Picnic la marginea drumului (1971) - care a slujit ca punct de plecare pentru scenariul fimului Calauza de Andrei Tarkovski -, Impovarati de rau (1988) etc. Lupta cu raul! Dar ce este...
1 poezii, 0 proze
Mihaela Claudia Condrat
Din ce-am scris, o definitie: lucrurile se întâmplă pentru a se simplifica întâmplându-se viața nu are decât două încăperi printr-una trece ziua prin alta noaptea printre din când în când un cal bătrân un cartof e mai mult decât suficient dar o fântână blestemată mai puțin locul devine rău și trebuie schimbat o imagine poate urma unei zile pământul a-ngropat cerul soarele pesemne locuiește altundeva ca vorbirea oamenilor acestea două au ceva în comun de exemplu te pot orbi suferința însă e mereu trează ca lumina lămpii care se micșorează viața durează la fel pretutindeni șase zile a șaptea e pentru plecări și întoarceri toate se pot îngrămădi într-un cufăr zise calul torinez și se duse puțin să înnebunească ...
9 poezii, 0 proze
Raul Huluban
11 poezii, 0 proze
Raúl Rivero
3 poezii, 0 proze
Raul G.
Texte literare (2000-2001): - Emanuel - Gigantul de piatra - Ghita si prietenii sai Scenarii de film/ Filme realizate (2000-2005): - Amandoi - Am vazut locomotiva! - Culori - Profitabilul Tom (nerealizat) - Jayballa - Umbre - Adam, primul barbat (in lucru) Home page: http://www.filmnotic.com
3 poezii, 0 proze
Raúl González Tuñón
Raúl González Tuñón nació en Buenos Aires, el 29 de marzo de 1905, y falleció en la misma ciudad, en 1974. Poeta, periodista, viajero, militante comunista. A partir de 1922 comienza a publicar sus primeros versos en revistas de la época: "Inicial", "Proa", "Martín Fierro". Compartió con el grupo de Florida, los experimentos formales, y con el de Boedo, la preocupación social, que fue acentuándose con el tiempo. Entre sus libros se cuentan: El violín del diablo (1926), el inicial; Miércoles de ceniza (1928), en los que se animan tipos y parajes suburbanos; La calle del agujero en la media (1930), revelación poética de París; El otro lado de la Estrella; Todos bailan, poemas de Juancito Caminador (ambos en 1934); La rosa blindada (1936), poesía política, al que siguen otros del mismo carácter; Primer canto argentino (1945); Todos los hombres del mundo son hermanos (1954); A la sombra de los barrios amados (1957); Demanda contra el olvido (1963).
7 poezii, 0 proze
Raul Mihnea
Tehnician de lumini si efecte speciale .
3 poezii, 0 proze
raul roland
Pentru tine, eu, salcâmul cu flori violet, arbore-al dorului, Cu tăcerea m-am învelit. Tu mi-ai răspuns: “Nu există salcâm cu flori violet! Există doar ploaie. Ploaia, de după iubire, ce piaptănă fumul focului în care-ți arzi dorul.” Id: adematei_yahoo.com
4 poezii, 0 proze
Raul Joil
Raul Joil - pe vremuri, sub pseudonimul Raul Iulian, poet suprarealist - n. 25 aprilie 1904, Iași, d. ? a fost un scriitor român avangardist. A colaborat la revistele unu și XX - Literatură Contimporană. Traducător de marcă (a tradus sute de cărți din limba franceză) s-a aflat în echipa de conducere a Editurii de Stat pentru Literatură și Artă. alaături de el se mai aflau câțiva oameni care nu își pierduseră încrederea în soarta culturii. Printre cei în atribuțiile cărora se afla și redactarea cărților de literatură universală erau profesorul Alexandru Balaci, Olga Zaicik, Dumitru Hâncu, după un timp, Dumitru M. Mazilu. Ei au văzut în editarea operelor complete ale marilor scriitori o formă de salvare a conștiinței culturale. din memoriile unui scriitor, despre Raul Joil "Peste șefia de secție a lui Niculae Gheran, a apărut, la un moment dat, aceea a unui alt șef, presupun că „șef de serviciu”: Raul Joil. Noul șef, un bărbat de 30-35 de ani, promovat, fără-ndoială, tot din activiștii...
4 poezii, 0 proze
Raul plecat
de MARILENA MIHAI
Vajaie raul ridicat Spre bratele pamantului pahar Si-mi pierd din rand, Privesc spre ceata, S-a limpezit acum, In drumul meu, Un Dumnezeu, Nebunul dintre ganduri S-a descaltat prin rauri Si a pornit...
Scenarii
de Ionescu Iordan
De ce plângi suflețel cald? Dacă străzile ar vorbi ne-ar întreba „Mai vrei ceva înainte de sfârșit?” dacă străzile ar cânta am putea retrăi acele povești apuse Închide ușa și lasă lumina să se...
copii lui Dumnezeu
de ispas florin ciprian
Ai ocazia sa-i mai vezi din cand in cand stand pe o banca, in curte si afara tarandu-si durerile si batranetile. Viata lor a fost de la inceput o cursa cu capcane mortale , destine care s-au consumat...
Io și râul
de Octavia Sandu
Ai făcut din ziare vaporașe și ai plecat în picioarele goale să le dai drumul pe râu căci fiecare va salva un înecat așa îți vei răscumpăra greșelile pentru fiecare salvat arunci câte-o piatră ca...
Ai plecat...
de ramona paraiala
Durerea a dispărut o data cu viața Tu ești o stâncă cioplită de durerile vieții Cineva și acum îți vrea răul, Pentru că, poate fără să vrei Ai pricinuit și tu cândva durere... Liniștea cumplită te...
Când am plecat
de Iulian Vasilica
Când am plecat nimic nu a ramas în urmă, pustii copaci și râul suspina, în buzunarul drept un pumn de țărână iar în cel stâng doar poza ta. Călcat-am pe poteci fără vre-un rost, demult cand apele pe...
Râul
de Simion Cozmescu
din mine s-a ridicat ceața în dimineața aceasta sunt un râu somnoros și cald curgând neștiut pe lângă drum automobile și camioane circulă încet înjurând negura și recele noiembrie eu clipocesc blajin...
Tot răul...spre un bine
de nicolae bunduri
Tot răul...spre un bine După câteva tentative mai vechi de a vorbi despre epigramă și epigramiști în general, am considerat că cel mai înțelept ar fi să-mi văd de problemele mele, deloc ușoare, să nu...
Pădurea de lângă râul prieten
de Silviu Guga
Să știi, dragul meu, că nu am intrat în pădure ca să mă rătăcesc, ci ca să mă regăsesc. Știam foarte bine cum să ajung acasă, pentru că din poiana în care m-ați găsit am văzut coamele dealurilor pe...
