"Prorocii mincinoși" – 1448 rezultate
0.03 secundeMeilisearchBujor Gabriel
"Căci cunoaștem în parte și prorocim în parte; dar cînd va veni ce este desăvîrșit, acest în parte se va sfîrși. Cînd eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil, gîndeam ca un copil; cînd am devenit matur, am terminat cu ce era copilăresc. Acum vedem ca într-o oglindă în chip întunecos, dar atunci vom vedea față în față; acum cunosc în parte, atunci voi cunoaște deplin, cum am fost cunoscut și eu pe deplin." (Pavel, Corinteni, 1, 9-l2)
17 poezii, 0 proze
Alexandru Bogdanovici
Născut la 8 iunie 1924, la Soroca, Basarabia, Alexandru (Șura) Bogdanovici urmează în aceeași localitate cursurile școlii primare și ale primelor clase de liceu, întrerupte de întâia sa arestare, iar clasele a VI-a și a VII-a (1938-1939) le frecventeză la Liceul Internat din Iași. Din martie și până la 23 august 1944 se află, împreună cu familia, în refugiu, la Râmnicu-Vâlcea, unde au locuit în strada Știrbei Vodă nr. 29. Din pricina altor privări de libertate, n-a izbutit să-și susțină bacalaureatul decât în anul 1947. A fost clasificat al 14-lea, din 104 candidați; șef al acelei promoții a fost viitorul profesor universitar, critic și istoric literar Liviu Leonte, care a avut neajunsuri nemeritate din pricina noii și ultimei arestări a colegului Bogdanovici, în 1948. Tot în 1947, Alexandru Bogdanovici se înscrie la Facultatea de Drept și Filosofie din capitala Moldovei. În anii 1939-1940, a frecventat și absolvit cursul de limba italiană la L’Istituto di Cultura Italiana in Romania,...
6 poezii, 0 proze
Prorocii mincinoși
de Cleopa Ilie
Prorocii mincinoși Frații mei, în țara noastră sunt o seamă de secte autorizate, o seamă sunt tolerate, ca fracțiuni religioase și o seamă din ele sunt și netolerate, subversive, care sunt și contra...
pseudopoetii
de stefan ovidiu
eu cred ca nu exista pseudopezie, exista numai pseudopoeti umbre ratacind prin desert ridicandu-si bratele in aer si inverzind felii arcuite de nisip ascutindu-si tepii prin vant vrajitori ambulanti...
Ajunul și Crăciunul – două conștiințe ale Binelui. Sfinții fără moaște, Enoh și Ilie
de Dragoș Vișan
După cum doi sunt drepții ridicați la cer, Enoh și Ilie, care urmează să pregătească Parusia sau a doua și ultima venire a Mântuitorului Hristos, tot două sunt și entitățile simbolice, conștiințe ale...
Predică \"Despre iubirea vrăjmașilor\"
de Cleopa Ilie
Predică la Duminica a XIX-a după Rusalii (Despre iubirea vrăjmașilor) Iar Eu zic vouă: iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvîntați pe cei ce vă blesteamă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă...
Vând țară…
de Lesenciuc Teodor
Vând țară… cumpărătorului i se oferă recompensă! Ce ar fi dacă am am avea și noi drepturi? Și dacă tot avem drepturi, cum ar fi dacă le-aș avea eu pe toate? Și dacă aș avea drepturi, oare ce aș face...
Cugetare - 293
de Jianu Liviu-Florian
\"Când cei patruzeci și doi de comandanți au căzut prizonieri în bătălia de la Amoria, și au fost aruncați de învingătorii islamici în temnița Agăi, ei au fost vizitați acolo în repetate rânduri de...
scrieri bestiale
de Razvan Vischi
Palidă umbră a lui Nichita sunt eu, dar târându-mă la picioarele lui, zbor de-asupra capetelor voastre. *** Þin neapărat să notez aici niște gânduri mefistofelice, grupate sub titlul \"Scoateți...
Dominația banului internațional
de Miron Manega
EXPLICATIO Acest text nu este scris de mine. Este scris de Eminescu. Mie mi-a revenit doar onoarea de a-l fi recompus din fragmente, după parcurgerea textelor sale jurnalistice. Am făcut aceasta...
google drive
de Cristina-Monica Moldoveanu
Am început să copiez pe caiete, cum am mai spus, textele mele în proză - și azi am trecut la povestiri și texte scurte și prozopoeme plus câteva proze despre viața mea -- am copiat totul într-un...
plagi mintale
de serb ilie
Plăgi mintale De ce religie? Deoarece sunt lucruri scrise de mii de ani și se împlinesc sub ochii noștri. De ce, Plăgi mintale? Deoarece puțin cunosc faptul că, la nivelul minții se află lupta...
Testament
de Dumitru Sava
Mă, să știi că și pe umerii mei se sprijină Romania Mare! Da’ voi, în loc să o păstrați ca pe lumina ochilor, vă ciondăniți cât e ziulica de mare pe te miri ce. Aproape se împlinește suta de...
Povești de dragoste
de Atropa Belladona
Povestea porcului A fost odată un porc. Porcul ăsta era dintr-o țară balcanică, numită Animal Planet. El fusese înainte om, dar acum devenise porc. Vinovată era mama Omida, care-l vrăjise cu niște...
Corbul
de Edgar Allan Poe
Corbul Traducere de Petre Solomon Într-un miez de noapte crîncen, pe cînd - ostenit și lînced Meditam peste vechi tomuri - o, uitat e tîlcul lor! - Mi-a părut, ca-n vis, că bate cineva la ușă: „Poate...
Atacul asupra limbii române
de Petre Anghel
În anul 1948 a apărut o nouă listă de publicații și autori interziși. Prima apăruse în 1946 și cuprindea circa 2.000, aceasta va cuprinde peste 8.000 de cărți interzise parțial sau total (V....
Comoara sfintilor
de ion untaru
Sfântul Naum era din Elcoș și făcea parte din seminția lui Simeon. Este încadrat printre prorocii ziși mici. Numele său înseamnă odihnă sau mângâiere. A trăit cu 460 de ani înainte de Hristos și...
Toamna bobocilor
de bodea emil felician
De vreo câțiva ani, încoace, Toamna, când se strâng bobocii, Dascălii culeg chiștoace Și țin predici ca prorocii.
La bursa curcubeielor Irodiada mizează pe roșu
de Maria Elena Chindea
mi-ai zis fii atent pe unde dai voie culorilor să curgă te poți îneca ademenit de sirene chiar și-n bazalt doar nouă îngeri au luat urma lupilor înaripați vot de blam înfierează respirația fără de...
Timpuri și destine
de valeriu danalachi
Anii șaptezeci ai istoriei socialiste s-au evidențiat cu noi realizări. Societatea atinse nivel convingător de dezvoltare, notabil atât pe șantiere, dealuri, ape adânci, altitudini cerești... cât și...
