"Primarul Mazăre și-a implantat cîteva mii de fire de păr" – 20450 rezultate
0.03 secundeMeilisearch
primul_volum_virtual
Ce-ai avut cu Beethoven mă animalule?
de Radu Herinean

Ultima Generație - Primul Val
Ultima Generație - Primul Val
de Radu Herinean
Akhenaton (Amonophis IV)
Aceasta este viziunea istoricului James Breasted asupra celei mai complexe personalitati din antichitate, Amonophis IV, cea mai simpla si cea mai corecta dintre toate cate au fost exprimate pana astazi. In urma cu aproape 3800 de ani, istoria Egiptului cunostea o perioada de criza statala prin prabusirea Regatului Mijlociu si faramitarea teritoriala consecutiva, parte din teritoriu fiind cucerita de hicsosi – este a doua Perioada Intermediara din istoria antica egipteana. Dupa 200 de ani, alungarea hicsosilor si readucerea Egiptului sub o singura coroana este infaptuita de Ahmose (Ahmosis I), o capetenie tebana care devine astfel primul faraon al Dinastiei XVIII si deschide o noua perioada de cuceriri, Regatul Nou. Succesorii sai au urmat politica expansionista, unii dintre ei fiind foarte cunoscuti: Hatshepsut (Makare), prima femeie faraon, si Tuthmosis III, faraonul care va duce granitele Egiptului acolo unde nu vor mai ajunge vreodata. Politica statala devine treptat din ce in ce...
1 poezii, 0 proze
Alexandru Samoila
Nascut in data de 28 ianuarie 1952,in comuna MORAVITA,judetul TIMIS,ROMANIA. Absolvent al LICEULUI DETA in 1972;1972-1974 isi satisface stagiul militar la BACAU;1974-1979 ,rectificator la ELECTROTIMIS;1979-1980,merceolog DPADM Moravita; 1980-1989,lacatus-montator la Revizi de Vagoane STAMORA-MORAVITA;1989-1992,primarul comunei MORAVITA; 1992-1996,director comercial al Societatii Agricole MURAWA;1996-2008,vanzator-gestionar statia PETROM,Moravita; 2008-prezent,SOMER.
1 poezii, 0 proze
Sinclair Lewis
-primul american care a luat Premiul Nobel pentru Literatură -1885 - s-a născut Sinclair Lewis în Sauk Centre, Minnesota -părinții: Dr. Edwin J. Lewis și Emma Kermott Lewis -1891- mama sa moare -1892- tatăl se căsătorește cu Isabel Warner -1912 ,,Hike and Aeroplane” e publicat sub pseudonimul ,,Tom Graham” -1922 ,,Babbitt” -1926 – răsplătit cu premiul Pulitzer penru ,, Main Street” și ,,Babbitt”, pe care îl refuză; în acest an moare tatăl său -1927 ,,Elmer Gantry” -1929 ,,Dodsworth” -1930 – se naște fiul său, Michael. Obține Premiul Nobel pentru Literatură -1945 ,,Cass Timberlane” 1947 ,,Kingsblood Royal 1949 ,,The God-Seeker” -moare în 1951 la Roma.
1 poezii, 0 proze
murariu ioana diana
primul lucru la care m-am gandit
6 poezii, 0 proze
Răzvan Țupa
Primul său volum publicat in 2001, „fetiș”, a fost distins cu Premiul național pentru poezie „Mihai Eminescu“, la Botoșani, în ianuarie 2002. În 2003, “fetiș – o carte româneasă a plăcerii” a făcut obiectul unei a doua ediții revăzute și adăugite la Editura Vinea. În 2005 a publicat volumul „corpuri românești” la editura Cartea Românească. A fost unul dintre fondatorii revistei de poezie Versus-Versum pe care a condus-o ca redactor șef din 2005 până în 2007. Din 2006 până în 2008 a fost redactor șef al revistei Cuvântul. Până acum a participat la festivaluri, ateliere și lecturi de poezie în București, Constanța, Timișoara, Cluj Napoca, Sibiu, Buzău, Chișinău și în străinătate (Banska Stiavnica, Berlin, Bratislava, New York, Paris, Praga, Roma). Între 2005 și 2010 a organizat întâlnirile Poeticile cotidianului, iar din septembrie 2010 a lansat Atelierelaționale, un proiect de încurajare a interacțiunii poetice.
0 poezii, 0 proze
eduard
scoala primara, liceu , facultate, necunoscut
1 poezii, 0 proze
Andrei Petru Jecza
am absolvit primul an la centrul de excelenta pentru limba si literatura romana;am castigat premiul 1. la tabara nationala de creatie -scriitori si plasticien pentru mileniul III- sunt elev al liceului Nikolaus Lenau din Timisoara scriu texte nu compuneri
2 poezii, 0 proze
Luca Onul
* DATE BIOGRAFICE Urmeaza scoala primara in satul natal, liceul ,,A. Muresanu,, la Bistrita, Scoala Postliceala de Biblioteconomie la Bucuresti. A lucrat ca bibliotecar la Casa de Cultura a Sindicatelor Bistrita, din momentul absolvirii studiilor ,pana a murit, in decembrie 2000 Debutul literar in presa: s-a petrecut in anul 1969,in revista ,,Tribuna,, (Cluj) ii apar poeziile:"Romantism", "Secventa de vis" si "Lied" * BIBLIOGRAFIE 1988 -vol ,,Zapezi de sprijin,,-versuri, Ed. Dacia 1990 -vol ,,Jocul de-a soarele,,-versuri, Ed.Ion Creanga 1995 -vol ,,Camasa de iarba,,-versuri, Ed. Pop's Art(Timisoara) 1997 -vol,,Moara de roua,,-versuri, Ed.Tipomur.
7 poezii, 0 proze
Cristi Mirea
In 2000 am publicat primul volum de versuri intitulat Hieroglife ale Sufletului. Intre timp am mai scris 2 volumuri de versuri care au ramas sub forma de manuscris (lipsa de sponsori) si 4 romane.
16 poezii, 0 proze
Burcas Sylvia
Nascuta in Timisoara Scoala primara si gimnaziala in orasul Anina(1992-2000) Liceul Colegiul National Banatean Timisoara (2000-2004) Universitatea de Vest Timisoara,Facultatea de Psihologie(admisa 2004)
1 poezii, 0 proze
Primarul Mazăre și-a implantat cîteva mii de fire de păr
de Constantin Iurascu Tataia
O chestie titanică Aflăm cînd răsfoim gazete: Mutație-n botanică, Adică mazăre cu plete.
Gălățenisme ghițiene
de Laurentiu Ghita
Tema: MILÃ Cu un amic, poet, în Deltă Nu pentru că nu ai idei, Ci pentru că nu ai umor, Eu sunt la Mila Două’ș’trei, Tu ești la mila tuturor. Umor la Mila 80 Pe la Galați, vreo două zile S-a împărțit...
News
de Anisoara Iordache
pe uliță în cântecele triumfătoare ale fanfarei cadânele lunii- parada nu a costat nimic vremea-i schimbătoare odată și odată tot mai moare un tătic și-n toamna asta cineva vibrează pentru tovarășul...
Extraterestrul din Peștera
de Cucu Constantin
Se pare că în comuna constănțeană Peștera s-a deschis, acum vreo 8 ani, un portal între dimensiuni, vreo gaură de vierme sau s-a resetat , la nivel galactic, ceva pentru că de atunci la conducerea...
Omul cu pisici
de marin badea
Valea Căpitanului, sătuc cunoscut, azi, drept Ostrovu, numără 20 de case cu totul și se află undeva în buza Bălții Mostiștea, pe celălalt mal de localitatea Valea Argovei. Abia după ce ajungi la...
Sinistrații veseli din Mizil
de Dan Norea
Timp de trei ani consecutiv am primit invitație de participare la Festivalul de la Mizil. De fiecare dată am fost tentat să mă urc în mașină și să merg la festival, dar zăpezile care apar cu...
\"mea pulpa\"
de Adrian Firica
Trei lucruri mă obligă să scriu acest articol (eu vreau să cred că-i numai un eseu politic discutabil!): - manifestația cocoțată pe un pod, săptămâna trecută, a oganizațiilor ecologiștilor de peste...
La moartea lui Dumitru Pricop
de Iulia Sandu
Omul de litere Dumitru Pricop a fost condus azi pe ultimul drum de catre familia indurerata, prieteni, fosti elevi si oameni care nu l-au cunoscut personal, ci doar i-au citit versurile. La Biserica...
