Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Prematur, Martie"1104 rezultate

0.04 secundeMeilisearch
35 rezultate
VC

Victor Croitoru

AutorClasic

Victor Croitoru - un autor trecut prematur în lumea umbrelor (3 iunie 1951 – 24 august 1994), despre care aflăm că a fost o figură insolită a boemei băcăuane, în perioada ei de glorie „ateniană” si că a fost elogiat la debutul său în revista „Luceafărul” (2 august 1975), de criticul G. Dimisianu, care observa în poemele încredintate tiparului „o senzatie de preaplin sufletesc, de tumult lăuntric abia stăpînit, de comprehensiune în limita exploziei”. Destinul său ar fi fost cu totul altul dacă manuscrisul volumului încredintat Editurii Albatros, în 1976, ar fi urmat cursul firesc spre publicare si nu ar fi alimentat cimitirul sertarelor cu „refuzati” de asa-zisele exigente propagandistice ale cenzurii, pe seama căreia puteau fi puse însă si năravurile balcanice ale redactorilor. Victor Croitoru nu seamănă în poezie cu nici unul din poetii Bacăului, de ieri sau de azi, a fost un solitar si un singular, iar retrospectivele culturale destul de numeroase în urbea lui Bacovia merită să-l...

21 poezii, 0 proze

CS

Ciobotaru Monica Silvia

AutorAtelier

Valoarea timpului...Ca sa-ti dai seama cat valoreaza un an, intreaba un student care a picat examenul. Ca sa iti dai seama cat valoreaza o luna, intreaba o mama care a nascut prematur un copil. Ca sa iti dai seama cat valoreaza o zi, intreaba pe cineva nascut in 29 februarie. Ca sa iti dai seama cat valoreaza o ora, intreaba doi indragostiti care abia asteapta sa se intalneasca. Ca sa iti dai seama cat valoreaza un minut, intreaba un om care a pierdut trenul. Ca sa iti dai seama cat valoreaza o secunda, intreaba un sofer care tocmai a evitat un accident. Ca sa iti dai seama cat valoreaza o viata, intreaba-te ce simti cand pierzi pe cineva drag. Pretuieste fiecare moment pe care il ai...

4 poezii, 0 proze

Ramón OrtegaRO

Ramón Ortega

AutorClasic

(Comayagua, 1885 - Tegucigalpa, 1932) Poeta hondureño, uno de los principales representantes del modernismo en su país. Realizó estudios en Honduras y Guatemala. De regreso a su tierra se desempeñó como funcionario en la Administración del presidente Francisco Bertrand. Para algunos de sus críticos, Ortega como poeta ahogó el tono grandilocuente de sus predecesores e inició en Honduras el "predomino del raso y el marfil"; se le acusa de ser, en ciertos casos, un romántico arcaico, pero otros críticos lo ponen en duda. Su obra no es muy abundante, pero su exquisita factura suple ventajosamente la cantidad, pues la época de su producción fue realmente muy corta: en una edad muy temprana lo acometió cierto desequilibrio mental, sumiéndolo en una prematura esterilidad creativa. No obstante, se le valora que haya escrito los versos de más refinada expresión estética en Honduras; toda su poesía exhala una fragancia de romanticismo y aún en la modernidad de sus poemas galantes trata de...

4 poezii, 0 proze

Guy de MaupassantGM

Guy de Maupassant

AutorClasic

El 5 de Agosto de 1850 nace René Albert Guy de Maupassant, su madre sostuvo que nació en el castillo de Miromesnil en el distrito de Tourville-sur-Arques, aunque se sabe que posiblemte fue en Fécamp. Su infancia se desarrolló primero en Étretat, y más adelante en Yvetot y se vió entristecida por las continuas disputas entre un padre disoluto y violento y una madre neurótica, aunque se sabe que ella fue su mentora literaria. Maestro indiscutible dominó la narrativa dandole un matíz sórdido y muy humano; esto se refleja tanto en sus relatos, así como también en sus tres colecciones de recuerdos de viajes, y en sus seis novelas, entre ellas se pueden citar: \"Una vida\" de 1883; \"Bel Amí\" de 1885; \"Los dos hermanos\" de 1888; \"La mano izquierda\" de 1889 y \"Nuestro corazón\" de 1890. Encontro una muerte prematura el 6 de julio de 1893 debido a las crisis nerviosas ocasionadas por una sífilis hereditaria.

1 poezii, 0 proze

Ernesto Che GuevaraEG

Ernesto Che Guevara

AutorClasic

Dr. Ernesto Rafael Guevara de la Serna (n. 14 iunie 1928 – d. 9 octombrie 1967) mai cunoscut sub porecla sa de Che Guevara sau el Che a fost un revoluționar de stânga, lider al regimului comunist cubanez și insurgent sud-american. S-a născut în Argentina, la 14 iunie 1928, în localitatea Rosario del Fe, ca cel mai mare dintre cei cinci copii ai unei familii prospere, tatăl fiind Ernesto Guevara Lynch, iar mama Celia, având strămoși basci, irlandezi și spanioli. La vârsta de doi ani se îmbolnăvește de astm bronșic, iar de la vârsta de 3 ani a învățat șah de la tatăl său și a participat chiar la concursuri începând de la vârsta de 12 ani. Mama sa l-a învățat franceza, pe care o va vorbi în mod curent, fiindu-i utilă mai ales în experiența africană de mai târziu. Mătușa sa, de care era foarte apropiat și care a crescut-o pe mama sa de la moartea prematură a părinților acesteia, era comunistă. În timpul adolescenței, profitând și de perioadele de repaus provocate de crizele de astm,...

10 poezii, 0 proze

Prematur, Martie

de Adela Setti

vântul sparge ferestre și nuci verdele scoate sabia pretutindeni amanții se prind belicos de trecut ca mucegaiul pe ziduri neîncepute de case unde încă nu locuiește nimeni cerul se învolburează prin...

PoezieAtelier

Dintre poeziile lui Valeriu Barbu (38)

de Maria Tirenescu

martie 2008 1. Fuga au desenat pe fața mea de pernă agrafe, pulsul pernei care adăpostește din ce în ce mai puțin incubatorul de vise, este amplu ropot și abur au desenat pe așternutul aspru pălării...

PoezieAtelier

amintiri din viitor

de Luminita Suse

Sunt dimineți în care nu aș deschide ochii, ca și cum sfârșitul ar fi început într-o zi de ieri, și dacă o să-i deschid, o să mă doară sechelele unui viitor lecuit de iubire terminală, amputat...

PoezieAtelier

scrisoare dintr-un pat de ploaie

de Daniela Luminita Teleoaca

nu știi, dar m-am îmbolnăvit odată cu pământul ăsta bont, cu țipătul lui dezmoștenit, constant derapând către interioare într-un circuit închis, aproape blamat consternați și mărunți în scutece xl...

PoezieAtelier

Mausoleul săracilor

de dan david

Mi-am pus la fiert un litru de apă în ibricul cel mare în care încap trei litri; să-mi pot prepara ceaiul obișnuit. Am o rețetă specială; arareori o destăinui; doar prietenilor apropiați sau cuiva...

ProzăAtelier

preludiu la o aburire prematură în cromatică de mărțişor

de Bogdan Geana

poetica benevolă a dezmățului pluvial trezeşte în vechi brazde din vecini paşii de altădată, căderea din grație şi balastul de probă reducția noastră din chihlimbar, cu statut, cu pretenții, amprentă...

PoezieAtelier

Cutremurul (4 Martie 1977)

de Dan Constantin

Soarele grăbit cerul străbate Și printre munți dispare, Doar o clipă se abate Lăsând lumii a sa splendoare. Pe pânza-negurată a cerului Dintre nori răzleți regina nopți Lunecând pe marea tăcută a...

PoezieAtelier

De partea asta

de Octavian G. Mustafa

Când s-a auzit în redacție că Marietta Pfingsten, născută von Herzl, fetișcana aceea sentimentală de la Registratură, îl umpluse de sculament pe Amiralul Felix, am știut cu toții că ne bătuse ceasul...

ProzăAtelier

vocație

de Daniela Luminita Teleoaca

mâna mea cu degete lungi plânge – degeaba a schițat gestul s-a dovedit a fi unul non-salutar: astăzi izvoarele au luat-o razna în amonte și se varsă în ele însele sufocându-se în scutece înfășurate...

PoezieAtelier

De partea asta

de Octavian G. Mustafa

De partea asta “…antiteza plină de patetism între vocația de artist și burghezie.” Thomas Mann, “Doctor Faustus” Când s-a auzit în redacție că Marietta Pfingsten, născută von Herzl, fetișcana aceea...

ProzăAtelier

Luana - lumea de lângă noi

de Mondea Adrian

Cel mai arzător apel al sufletului caută cu stângăcie sinapsele acelei lumi întâmplate, povestite, răstălmăcite în fel și chip după închipuirile copacilor adormiți, având pe umeri o mantie cârpită de...

Atelier

Ultimul tren

de Marian Malciu

Fluieratul strident al locomotivei anunța sosirea trenului, care-și încetinise deja mersul și se profila prin ceața densă precum o aratare ciudată, ce scotea fum pe nări. Cei câțiva călători ce...

ProzăAtelier

De ce 25 decembrie și nu o altă zi pentru Nașterea Domnului

de Cezar C. Viziniuck

Fiindcă tot ne aflăm în ziua de 25 decembrie, zi ce semnifică din punct de vedere a creștinismului Nașterea lui Iisus Hristos, vreau să scot ân evidență câteva adevăruri ce au fost confirmate de...

EseuAtelier

Focul

de Popescu Ana-Cristina

„Nu cred decât în foc. Viață. Foc. Fiind eu însămi o flacără, îi înflăcărez pe alții. Niciodată moarte. Foc și viață.“(Anais Nin) FOCUL I Getuța Malu privea cum focul mistuia gospodăria. În...

ProzăAtelier

Ioan Alexandru, poetul spiritul național

de Petre Anghel

Este unul dintre cei mai importanți poeți români de după ocupația sovietică. Fiu de ardeleni, oameni ai pământului, își începe studiile de filologie la Cluj, de unde pleacă supărat, în urma unei...

EseuAtelier