Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Poetul fara poezie"20050 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
41 rezultate
poetul-si-portretul

poetul-si-portretul

ColecțieRubrică15 texte

poetul florian silisteanu si portretul sfintei distanțe

de florian stoian -silișteanu

Ion PribeaguIP

Ion Pribeagu

AutorClasic

Poetul humorist Ion Pribeagu s-a născut la 27 octombrie 1887 în târgușorul Sulita, cu numele Isac Lazarovici. Din tinerete, fascinat de meșteșugul poeziei, posedând talent din belșug, înzestrat cu o extraordinară putere de muncă, reușea întotdeauna să înveselească pe cei care îl ascultau. A scris foarte mult în viața lui: piese, reviste, cronici, proză, dar îndeosebi versuri. Ca poet și umorist a fost deseori tentat să scrie mai liber, mai fără perdea, așa cum au făcut la vremea lor Eminescu, Alecsandri și alții. A scris și el "pentru sertar", dar aceste realizări le ținea numai pentru el, strânse într-un dosar și ferite de priviri indiscrete. Rareori, citea câte ceva conspirativ și poznaș vreunui prieten bun. În decursul a peste 60 de ani de activitate fecundă, a publicat aproape tot ce a realizat în afară de aceste creații, intitulate chiar de el "IMPERTINENȚE". În ultima parte a vieții sale, a intenționat să le publice, dar i-a lipsit curajul. Conștiinciozitatea și etica lui...

24 poezii, 0 proze

Alexandr BlokAB

Alexandr Blok

AutorClasic

Alexandr Blok (16 noiembrie 1880 - 7 august 1921) a fost probabil cel mai talentat poet liric pe care l-a produs Rusia după Alexandr Pușkin. Alexandr Blok s-a născut la St. Petersburg, într-o familie aristocrată de origini germane și ruse. La Universitatea din St. Petersburg, Blok a studiat dreptul fără succes, însă în 1906 și-a luat licența în filologie. Poetul rus a fost și dramaturg și eseist, dar și conducător al simboliștilor ruși de la început de secol. Mulți critici consideră că Blok este cel mai important poet după Pușkin. Blok a început să scrie poezii la vârsta de 17 ani. În perioada de început a carierei lui literare, Blok a fost foarte influențat de filosoful din secolul al XIX-lea Vladimir Soloviev și de viziunea acestuia asupra eternului feminin și înțelepciunii divine. Primul lui volum Stikhi o prekrasnoi dame (Versuri despre preafrumoasa doamnă) a fost publicat în 1904. Atât misticismul, cât și pasiunea idealistă sunt prezente în respectivul ciclu de poezie de...

141 poezii, 0 proze

Constantin T. StoikaCS

Constantin T. Stoika

AutorClasic

Poetul erou Const. T. Stoika s-a născut la Buzău la 23 feb. 1892, fiul lui Titus St. Stoika, descendent dintr-o veche familie bănățeană, și al Irinei Canella. Studii liceale la Brașov, Buzău, Pitești, unde înființează în 1909 o revistă școlară Tinerimea literară și artistică. Se apropie de grupul simbolist de la Viața nouă în 1912. Studii și licență în litere la București, întrerupte în 1913, când intră voluntar în armată. Participă la campania din Bulgaria. Împreună cu M. Săulescu, V. Demetrius și I. Chiru-Nanov scoate revista Poezia (1915). Mobilizat ca sublocotenent moare pe front la 19 octombrie 1916. Traducător din Baudelaire, Verlaine, Peladan (Oedip și Sfinxul, 1914), dar și din clasicii latini, Const. T. Stoika are și preocupări teoretice prosimboliste: Școala nouă victorioasă în luptă cu parnasienii și realiștii (ms.); Reflexii în fața poeziei noi, în Viața nouă, XVIII, 5-6, iulie-august 1922. OPERE (poezii): Licăriri, Buzău, 1910; Poezii 1912-196, Chișinău, 1928 (cu o...

5 poezii, 0 proze

Ana UrmaAU

Ana Urma

AutorAtelier

Debut literar - 2009 editura Semănătorul, - vol. "File de jurnal fără sfârșit" Volume publicate: Isadorable[poezie], edituraArtBook 2015; Ploaie de vară[haiku], editura Pim 2015, File de jurnal[poezie], editura Pim 2016; Începând cu anul 2010 prezentă în antologii sub sigla cenaclului Lira21 și ale grupului RomanianKukai, până în prezent peste cincisprezece Premii: Premiul I, II și III, mențiuni haiku 2010-2016, concursuri RomaniaKukai, Premiul Poemul Anului 2014, Haiku Club Premiul III 2013, proză, Vis vegetal, concurs Lira21 Locul I 2014, poezie În țara magiei, concurs Oglinda lumii, Agonia.ro&Cărturești Locul I 2014, recenzie Patria mea A4/Ana Blandiana, concurs Oglinda lumii, Agonia.ro&Cărturești Premiul III 2015, poezie religioasă, Festivalul Credo Premiul I/Trofeul Iarna 2015, poezie/Saudade, concurs Iarna&agonia.ro Premiul III 2015, poezie, Un mail în noapte, concurs Marele premiu Agonia.ro Mențiune 2015, festivalul internațional Romeo și Julieta la Mizil Premiul III 2016,...

210 poezii, 0 proze

Grigore PopoviciGP

Grigore Popovici

AutorClasic

Grigore Popovici, țăranul-rapsod din comuna Rădășeni, și-a lansat al doilea volum de poezie. Sub titlul "Poezii patriotice și pamflete în clocot", poetul octogenar își revarsă nemulțumirea față de peisajul politic al începutului de mileniu. Mare parte din titlurile celor 90 de poezii și pamflete sînt sugestive pentru mesajul pe care Grigore Popovici îl transmite cititorilor: "Simptomele României", "Balada FNI-ului", "Moțiunea de cenzură", "Balada unui politruc", "Parada medicilor", "Pamfletul votului din 2004" etc. Născut în 1923, Grigore Popovici a fost un elev foarte silitor, chiar un autodidact, însă, pentru că tatăl său a fost membru în Partidul Gărzii de Fier, a fost fie nevoit să renunțe la școală. Năzuințele sale de a continua liceul și formele superioare de învățămînt s-au spulberat. După participarea la cel de-al doilea război mondial, deznădejdea autorului a fost amplificată de calvarul comunist. "Inspirat de dezastrul țării, am început să aștern pe hîrtie versuri contra...

3 poezii, 0 proze

dan pinticanDP

dan pintican

AutorAtelier

am crescut undeva,la confluenta dintre dulcele aer traditional de la tara si strictetea impusa de parintii mei. refugiul meu divin era imbratisarea mirosind a busuioc a bunicii mele.dinsa ne priveste acum din neantul fara dureri al celor buni si drepti. am absolvit un liceu cu profil filologic(Ady- Sincai,Cluj-Napoca).actualmente, activez ca si director-executiv in cadrul unei firme de constructii. am inceput sa valsez pe aleile poeziei inca din scoala generala.prima poezie a fost in limba franceza.in liceu, la cererea colegilor, scriam poezii pe care ei le foloseau ca si arme redutabile in campaniile lor de cucerire a fetelor. paradoxal e ca eu nu am reusit niciodata sa fac "cuceriri" cu ajutorul poeziilor mele.am publicat o singura data citeva poezii in ziarul NATIONAL(septembrie 2001) si am fost invitat la doua emisiuni radiofonice, avind ca tema poezia de dragoste, pe postul de radio RENASTEREA(redactor Flavia Teoc). din pacate, scriu cam rar.dar,fara a-mi cauta scuze, cred ca...

9 poezii, 0 proze

George BoitorGB

George Boitor

AutorClasic

S-a născut la 1 noiembrie 1934 în localitatea Supuru de Sus, județul Satu Mare, localitate în care își face studiile primare cunoscând groaza războiului care, de altfel i-a și schimbat cursul firesc al școlirii. Gimnaziul și-l face la Zalău, unde urmează cursurile unei școli medii tehnice de administrație economică, devenind absolvent în 1953. Urmează apoi la Satu Mare cursurile altei școli medii financiare, absolvite în 1954, fără să-și dea bacalaureatul. În anul următor frecventează cursurile altei școli tehnice cea de impegați la Satu Mare, luând diploma la Cluj. Lucrează în diferite funcții în unitațile C.F.R. de pe ruta Dej – Baia Mare.În perioada 1959-1961 se stabilește la Baia Mare. Anul 1959 este și anul debutului său literar, în revista Luceafărul, cu poeziile Sara și Poetul , moment în care se apropie de mișcarea literară de la Baia Mare, urmând perioada cea mai rodnică din punct de vedere creativ. Mutându-se la Câmpina, tot în C.F.R., demisionează în urma unei sancțiuni pe...

1 poezii, 0 proze

MD

Morais, Marcus Vinicius Melo de

AutorClasic

Vinicius De Moraes, pe numele întreg Marcus Vinicius de Melo Morais, s-a născut la Rio de Janeiro în 1913. Licențiat în științe juridice, a poetul a studiat literatura engleză la Oxford, a fost cenzor cinematografic, critic, teatrolog și diplomat, profesie pe care a avut-o aproape întreaga viață. El a fost ultimul și poate cel mai strălucit poet al generației moderniste, debutând cu versuri pompoase, încărcate cu ornamente. Rosario Fusco relevă în el \"veselia sadică pentru păcat și plăcere\", acuzându-l de a fi autorul unei poezii care ține de Dumnezeu și de diavol. Este în prima fază un poet patetic, nebulos, sensibil și mistic dar renunță la această recuzită pentru a se apleca cu mai multă profunzime asupra cercetării ființei umane. Bântuit de neliniști fecunde, mereu nemulțumit de ceea ce realizează, poetul s-a aflat în permanentă renovare a artei sale poetice, atingând culmi nebănuite de frumusețe artistică.

0 poezii, 0 proze

MM

Morais de, Marcus Vinicius Melo

AutorClasic

Vinícius De Moraes Vinicius De Moraes, pe numele întreg Marcus Vinicius de Melo Morais, s-a născut la Rio de Janeiro în 1913. Licențiat în științe juridice, a poetul a studiat literatura engleză la Oxford, a fost cenzor cinematografic, critic, teatrolog și diplomat, profesie pe care a avut-o aproape întreaga viață. El a fost ultimul și poate cel mai strălucit poet al generației moderniste, debutând cu versuri pompoase, încărcate cu ornamente. Rosario Fusco relevă în el \"veselia sadică pentru păcat și plăcere\", acuzându-l de a fi autorul unei poezii care ține de Dumnezeu și de diavol. Este în prima fază un poet patetic, nebulos, sensibil și mistic dar renunță la această recuzită pentru a se apleca cu mai multă profunzime asupra cercetării ființei umane. Bântuit de neliniști fecunde, mereu nemulțumit de ceea ce realizează, poetul s-a aflat în permanentă renovare a artei sale poetice, atingând culmi nebănuite de frumusețe artistică.

1 poezii, 0 proze

Petru AnghelPA

Petru Anghel

AutorClasic

Întors de ani buni în locurile pe care, de drept, de suflet și de dor nu le-a părăsit niciodată, poetul Petru Anghel, născut la 4 aprilie 1931 în comuna Ciugud, județul Alba, se află într-o postură ușor inedită, în fața unui bilanț de moment, dictat mai mult de cifra rotundă a anilor împliniți, decât de elanul creator, nestins încă, neostenit în cuvântul scris, cu aceeași sfială în glas și în mers pe care i-am admirat-o întotdeauna. „Sunt poetul neștiut al unui sat,/sunt chiar satul neștiutului poet/unu-n celălalt adânc, îngemănat/cum de sunet clopotul, încet, încet,/se topește într-un imn nemaiîncîntat.” Poezia alunecă în timp înapoi, la chipul neșters al părinților, creionați cu nostalgie și naturalețe în curgerea timpului, simplu și duios, ca într-o icoană de suflet la care te închini cu drag: „Acasă, cu muma și tata, mereu să mă nasc în April,/ când cerul grădinii e gata/ de păsări cu limpede tril.” Liceul teoretic „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, urmat între anii 1942-1950, a...

1 poezii, 0 proze

Poetul fara poezie

de Adria Martin

Era poet Dar nu a scris nimic. Era poet Stia o lume-ntrega. Era poet, ei asa zic. Visa si fredona Boem sarman in lumea-i vaga. N-a scris, e drept nimc, Nu toti poetii lumii scriu Si totusi viata lor...

PoezieAtelier

Fromulă pentru poezie

de Negru Razvan

Am observat un interes în descoperirea formulei ideale pentru poezie. Am tot citit diferite variante și concluzia la care am ajuns este că mulți dintre cei care au scris nu au ținut cont de cel mai...

Atelier

Ce ar fi...?

de RADULESCU MIHAI

Ce ar fi Poetul fara visare? Ce ar fi Pamantul fara Soare? Ce ar fi Ochiul fara privire? Ce ar fi Lumina fara ivire? Ce ar fi Iubirea fara sentimente? Ce ar fi Arta fara monumente? Ce as fi Eu fara...

PoezieAtelier

Fără perdea de Ziua Mondială a Poeziei

de Sorin Stoica

A rămas de ieri poetul Fără inspirație, Și-a luat de la muze, bietul, Tristă recreație. Simte că-i vine sfârșitul Fără de creație, Și-atunci ia cu asalt birtul Căutând senzație. Bea o sticlă, bea și...

PoezieAtelier

Ir Lică și Es Pică

de George Pașa

Personaje: IR LICĂ, poetul fără de timp ES PICĂ, poet epic, membru al UPBP (Uniunea Poeților Băutori Profesioniști) MUZA 1 (a poeziei lirice) MUZA 2 (a poeziei epice) MIGRENA 1 Decorul Ir Lică se...

Atelier

antinevralgică

de Liviu Nanu

un poet fără dureri este un poet ratat eu nu am încredere în poeții tineri ăștia nu au nicio durere poate doar în găoază altceva este însă cu poetul bătrîn chinuit de reumatisme durerile din cur...

PoezieAtelier

Geta Adam respiră zilele prin nări până la buzele ce curg rădăcini

de Maria Prochipiuc

A fi sau a nu fi înseamnă pentru poet a scrie sau a nu scrie poezie. Adevărul poetic nu poate exista fără poezie căci poezia este însăși rațiunea existenței unui poet, adevărata și poate unica...

EseuAtelier

O conversație din iunie 2013

de Sorin Lupu

scrieți-vă poeziile și vărsați-le în dunăre să le mănânce peștii mici mâncați de peștii mari pescuiți de pescarii beți cu copii flămânzi poate că așa poezia o să mai hrănească pe cineva gândea poetul...

PoezieAtelier

Despre limbajul poetic

de Marin Mihalache

• Într-o lume hipnotizată de progresul spectacular la care a ajuns grație obiectivității științelor abstracte și exacte limbajul poetic este o cale complementară și necesară de cunoaștere a...

EseuAtelier