Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Poarta de fier"20066 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
Iordan ChimetIC

Iordan Chimet

AutorClasic

Iordan Chimet (n. 18 noiembrie 1924, Galați - d. 23 mai 2006, București) a fost un eseist, prozator, poet, scenarist și traducător român. Este fiul lui Aurel Chimet, grefier, și al Paraschiței. Urmează Liceul la Galați, (bacalaureat în 1944), apoi Facultatea de Litere și Filosofie, licența în 1948, și Facultatea de Drept a Universității din București, absolvită în 1957. Este amicul de corespondență al lui Michael Ende, autorul german al romanului Poveste fără sfârșit, cel care a introdus personajul lui Chimet, Elli, din romanul Închide ochii și vei vedea Orașul în povestea sa. Cu acest scriitor german, cu Michael Ende, unul dintre cei mai mari autori de literatură pentru copii din lume, românul Chimet poartă o susținută corespondență, dincolo de Cortina de Fier care îi despărțea. După 1989, Iordan Chimet a considerat ca prioritară educația democratică a românilor, reînnodarea istoriei noastre europene. A ințiat la Editura Dacia colecția "Ieșirea din labirint", în care a publicat un...

1 poezii, 0 proze

FS

Felix SIMA

AutorClasic

Studii de biblioteconomie - București, 1971 A debutat cu poezie în \"Luceafărul\", în 27 septembrie 1969 Colaborări: \"Amfiteatru\", \"Argeș\", \"Astra\", \"Ateneu\", \"Flacăra\", \"Glasul națiunii\" (Chișinău), \"Plai românesc\" (Cernăuți), \"Ramuri\", \"România literară\", \"Săptămâna\", \"Tribuna\", \"Vatra\", \"Viața Românească\", emisiuni radio și TV Cărți publicate: • „Cineva mai tânăr”, București, Editura Albatros – 1978 (premiul de debut al Editurii \"Albatros\") • „Înfriguratul fierbinte”, Craiova, Editura Scrisul Românesc – 1980 • „Cartea de pământ”, Slatina, Editura Scrisul de Mână – 1992 • „ Tu să-mi spui de unde vii și ce poezii mai știi”, Râmnicu-Vâlcea, Ed. Conphys – 1993 • „Ridică-te, negură”, Râmnicu-Vâlcea, Ed. Conphys – 1994 • „Cu un fir de ghiocel aș putea să scriu la fel”, Râmnicu-Vâlcea, Ed. Conphys – 1995 • „Din Țara lui Anton Pann”, coautor Dragoș Serafim, Râmnicu-Vâlcea, Ed. Conphys – 1996 • „Case de piatră”, Râmnicu-Vâlcea, Ed. Conphys – 1997 • „Poarta...

8 poezii, 0 proze

barbu roxana-mariaBR

barbu roxana-maria

AutorAtelier

am vazut lumina zilei pe 21 iunie 1990,in orasul bacau,dar ,am avut norocul de a-mi petrece primii ani ai copilariei intr-o lume de vis,intr-un sat linistit,aflat pe malul stang al dunarii ,un sat cu oameni cuminti,si cu frica de Dumnezeu.am scris inca de mica,si aveam satisfactia de a-mi fi ascultate poeziile.dupa cum era obiceiul prin acele locuri,ieseam seara dupa o zi lunga si obositoare,cu totii ,la poarta.femeile,unele coseau,altele torceau lana sau impleteau,in timp ce barbatii curatau porumb sau alte mestesuguri ce le voi mentiona in alte imprejurari; eu,nefiind prea multi copii pe-acolo,aveam de fiecare data privilegiu de a fi in centrul atentii,si astfel imi erau ascultate poziile.dupa ce am mai crescut ,nu am mai avut la tara timp de scris,fiind programul mult prea incarcat,dimineata la trei plecam la camp,si ne intorceam o data cu soarele ce se lasa peste sat.dar asta nu m-a impiedicat sa adun impresii si sa memorez imagini de o tulburatoare frumusete si...

4 poezii, 0 proze

Stanescu Ionut CristianSC

Stanescu Ionut Cristian

AutorAtelier

Urasc felul in care sunt etichetat dupa cuvinte. Urasc prietenia celor ce vor de la mine numai guma de mestecat. Urasc profesorii care predau intr-un stil de fals interes pentru soarta elevilor. Il urasc pe dirigintele care n-a vrut sau n-a stiut sa se apropie de inima nici unui coleg de-al meu. Urasc sistemul social care impune puterea banilor ca valoare morala. Urasc institutia pedagogica ce poarta numele de scoala pentru ca urmareste o dezvoltare “multilaterala” uitand ca ar trebui sa fie o institutie psiho-pedagogica. Urasc indoctrinarea la care sunt supus eu si cei pe care ii urasc. Imi urasc parintii pentru ca ma iubesc neconditionat contrazicandu-mi ura. Pentru ca vor sa dau tot ce mai bun din mine. Pentru ca incearca sa nu ma lase sa gresesc. Pentru ca m-au nascut si crescut intr-un mediu iubitor. O urasc pe ea pentru ceea ce a devenit. Pentru ca am iubit-o. pentru felul in care isi musca buza de jos dupa ce o sarutam. Pentru felul in care suvita ei rebela cadea intre buzele...

5 poezii, 0 proze

Mihaela LicaML

Mihaela Lica

AutorAtelier

Nu-mi place sa vorbesc despre trecut. Poate din lasitate? Ma tem sa vorbesc despre ce am fost, ca nu cumva sa nu-mi mai pot opri lacrimile. Totusi... Am fost jurnalist militar si mi-am iubit meseria. Pro Patria m-a invatat sa traiesc, sa iubesc oamenii, sa-mi iubesc neamul si sa inteleg natura romaneasca. Cine poate crede cata puritate si dragoste de viata poarta uniforma de camuflaj? Am crezut in iubire si am plecat din tara. Am crezut ca iubirea nu are granite. Inca mai cred. Doar ca, de data asta, nu a fost pentru mine... Sunt din 2002 in Germania. Prea mult... Ce mai e de spus? Multi ar vrea sa fie in locul meu. Dar, stiti... e adevarat: fie painea cat de rea, tot mai buna-n tara mea. Ma voi intoarce. Pana atunci am sa fac tot posibilul sa contribui cumva la promovarea unei imagini pozitive pentru Romania in lume. Avem doar atatea minuni!

1 poezii, 0 proze

Gheorghe MădălinaGM

Gheorghe Mădălina

AutorAtelier

Când o vei cunoaște pe ea, s-ar putea să ți se pară scorpie, sau s-ar putea să ți se parâ cea mai dulce fata. Uneori poate să fie atât de rea iar alteori atât de bună… Nu știe nimeni cum, majoritatea doar cred că iși schimbă măstile la fiecare minut. Dar ea nu poartă măști pentru că a învățat că e mai bine fără ele. Nu. Se schimă atât de repede pentru că de fapt ea e mai multe persoane într-una, dar nimeni nu pare să realizeze asta. Mădălina e serioasă, bea cafea și știe că fiecare sfârșit e inevitabil și ca pâna la urmă totul va păli cândva. Ea nu iubește niciodata cu toata inima pentru că știe că intr-un final inima ei va ajunge zdrobită pe podea și va plânge atât de mult.Mădălina nu se atașează niciodata de obiecte sau de locuri pentru că știe că se sparg, se pierd și se uită. E atât de matura încât te izbește cu capul de asfalt doar spunându-ți adevarul.Mădălina nu urlă niciodată. Ea doar se uită la tine fără să spună nimic și atunci poti să știi că i-ai făcut cel mai rău lucru și...

8 poezii, 0 proze

Vasile ArcanuVA

Vasile Arcanu

AutorAtelier

Absolvent de liceu. După Revoluția din Decembrie am publicat numeroase articole în presa locală și centrală pe varii teme. •2001-2004 redactor șef al săptămânalului “Jurnal giurgiuvean”: •2004-2005, redactor coordonator al săptămânalului “Gazeta de Giurgiu” •2005 (decembrie) și în prezent redactor șef al singurului cotidian din județul Giurgiu, GIURGIUVEANUL •Din 2003 și în prezent corespondent zonal al cotidianului central “Jurnalul Național”, •după Revoluție, colaborator sporadic al unor publicații centrale "Jurnalul Național", “Oglinda”, “Chemarea credinței”, “Vestitorul Ortodoxiei” dar și locale: “Informația de Giurgiu”, “Vlașca” etc •colaborator al postului “Radio Giurgiu” și al televiziunii locale Tehnosat •fondator al publicațiilor ortodoxe: “Ortodoxia-lumină și har” și “Giurgiul ortodox” Volume publicate: •“Poarta Raiului”, un interviu cu Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist 1998 •“Pe aripile nopții”, volum de versuri cu binecuvântarea Î.P.S. Bartolomeu Valeriu Anania, 1999

2 poezii, 0 proze

Dick BulanDB

Dick Bulan

AutorAtelier

"Simt ca mor de singuratate, de iubire, de disperare, de ura si de tot ce lumea asta imi poate oferi"(E.Cioran) "Faptul ca exist eu dovedeste ca lumea n-are nici un sens"(E.Cioran) "Fiecare om poarta nu numai viata sa, ci si moartea sa."(E.Cioran)

6 poezii, 0 proze

Popa Elena AuroraPA

Popa Elena Aurora

AutorAtelier

Activitate literara: Antologia MUGURI IERTATI ( CRAMPEIE ANTOLOGICE DE DEBUT), EDITURA BEBEDREAM, 2011 Antologiile de poezie, Vama literara / AL TREILEA VAL A SAPTEA POARTA A 11 PORUNCA- GENERATIA ASTEPTISMULUI, editura agentpress, 2012 Antologia universala a poeziei romanesti contemporane MERIDIANE LIRICE, Editura ARMONII CULTURALE, 2012 Antologia esentelor FANTANI DE GAND PRIN UNI...VERS, Editura PIM, 2012 User- RETEAUA LITERARA, ESENTE PENTRU CEI SENSIBILI LA FRUMOS, NEGRU PE ALB, INSEMNE CULTURALE, CITITOR DE PROZA incepand cu anul 2011 Volum online RUGINÃ PE TIMP, INSEMNE CULTURALE, 2012 Volum de debut, CUVINTE ȘLEFUITE-N FIRESC, Editura ARMONII CULTURALE/2013

2 poezii, 0 proze

NI

Niculescu Ioana

AutorAtelier

Sunt cerul sau marea din priviri .. Sunt calea ta de lumină Sunt mâna ce visu-ți poartă Sunt ziua caldă și senină, Sunt a nopții geană vrăjită Sunt pasul tău pe-al plăjii drum Sunt zefirul dimineții înmiresmat Sunt al primăverii parfum. Am îmbrățișări de rouă Am chemări înfocate în suflet, Am susur în inimă când plouă. Am umbre de val,colorat pamflet Am stropi de vise în privire Am zbateri de aripi închise-n timp, Am pașaport spre nemurire... Asta sunt...un castel de nisip Sunt un castel de nisip zgribulit, De furia valurilor mă feresc, De soare, și de răsărit, Și doar cu stelele mă sfătuiesc! Dar dincolo de umbra ta, Sunt plină de banalul eu, Și cândva îmi doream perfecțiunea, Și azi, și maine...și mereu Și când mă-nalț până la stele, Acolo sufletul e-o poartă.. E poarta ce m-asează între ele, Și ele îmi citesc în soartă! Dar, doar un val... e deajuns, Să mă dărâme, să-mi ia visul, Să-mi fure al meu nepătruns, Și să mi-l ia pe dânsul... Și dacă-mi ia visarea, zborul, Nu mai sunt, nu...

17 poezii, 0 proze

Poarta de fier

de Nincu Mircea

Lângă poarta de fier străjuită cu gratii poleite în aur, lângă umbra unui pom înverzit, dar fără roadă, sta desenat și bolnav în praful încins, ca un balaur, ros de patimi, de păcate și fierbând în...

PoezieAtelier

poem de nu știu cine scris

de florian stoian -silișteanu

hai să ne numim în mâinile și nopțile noastre trecute pe curat într-o vineri fără să ne mai pese ți-am spus nu plec ochii păsărilor au altă inimă văzătoare doar una bate timpanul cineva împrumută...

PoezieAtelier

Casa de cărămidă

de tincuta horonceanu bernevic

La 20 de ani trebuia să mă mărit cu o casă de cărămidă. Casa era solidă, avea încăperi luminoase, soarele intra ca la el acasă, prin spațiile lăsate pentru geamuri. Aveam mână liberă să îmi pun...

ProzăAtelier

Zi de vizită

de petre ioan cretu

când se stinge lumina suntem deodată deștepți pe hol a crescut peste noapte un copac zici că este o uzină de umbră cu o elice în vârf și un motor turbat ce zbârnăie tremură împrăștiind lumină și...

PoezieAtelier

De ce cauti

de Lara Ana Maria Thompson

Dansul roșu al sferei Amor Într-un ieri de acum câteva clipe ai străbătut pavajul sufocant al unei lumi iluzie-a-mobilității. Ai realizat că existența nemuririi secundei albastre e imposibilă… ai...

Atelier

Macel de dinozauri (4)

de Ioana Geier

Cred că am fost predestinată la pribegie. Când stau de vorbă cinstit cu mine, îmi dau seama că nici ovulul mamei nu a fost prea-prea, dar nici spermatozoidul care să-l înțepe, n-a fost de treabă....

ProzăAtelier

De unde vine zgomotul ăsta?

de Cezara Fantu

Eram emigranți din naștere. Mâinile noastre erau cârlige. Ne-am instalat rapid pentru că aveam doar o pastă de gânduri, o colecție de creioane, o iubire mare și un cuvânt: Naz, the pride you feel...

Atelier

Omul de la lumânări

de tincuta horonceanu bernevic

Dacă nu ați călcat vreodată într-o biserică, v-aș sugera să intrați măcar de curiozitate. Rămâne în urmă strada cu noxele ei, toate grijile materiale se pierd pe aleea spre lăcașul sfânt. Înăuntru e...

ProzăAtelier

Despre pricini de judecăți

de Anton Pann

Judecata e în capul omului. De aceea zice: Pune-ți căciula înainte și te judecă singur. Că Judecătorul când ț-e potrivnic, cu cine o să te judeci? Dacă va, și Face hatârul corbului ca să...

PoezieClasic

Pui de sticleți

de Dragoș Vișan

M-ai aflat, lângă un gard de piatră, m-ai luat în palmă, mi-ai dat apă curată și-o mică râmă, am strâns-o bine în cioc, m-ai pus sus în salcâmul cu scorburi de unde căzusem, dar cuibul din care...

PoezieAtelier