Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Personal si atat !"20324 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
Alexandru MisiugaAM

Alexandru Misiuga

AutorClasic

Supranumit și tartorul soacrelor datorită epigramelor dedicate acestora, Alexandru Misiuga este un simbol al bistrițenilor, reușind să facă multe lucruri pentru aceștia. Din lumea fără de dor, baronul va veghea peste urbe. Va fi mereu cu noi, iar istoria locală îl va înscrie în cartea ei de aur. A făcut atât de multe pentru noi: a construit mituri, a făcut hoteluri, a imortalizat pe marii noștri scriitori în piețele centrale. Personal, mi-a fost ca un maestro, care mi-a dat multe povețe în cei aproape 10 ani de presă. Soarta face ca în aceste zile o boală să mă țină în casă. Nu voi putea fi alături de baron pe ultimul drum, însă voi fi alături de el prin rugăciuni. Mi-ar plăcea să-l întâlnesc pe baron, într-un bust, undeva în central istoric. Așa va rămâne pentru generațiile viitoare ca pildă a omului care a luminat pentru oameni. Până în ultima clipă. Vineri, de la ora 13.00, la Capela de pe Tarpiului bistritenii se intalnesc pentru ultima data cu baronul. Se duc patriarhii...

5 poezii, 0 proze

Alin AvramAA

Alin Avram

AutorAtelier

...sunt o amagire a mea pentru ca alerg in dreapta si in stanga printre carti,intocmai ca un copil printre jucarii..nu ma pot axa!...mi-am gasit domeniul, insa tot inot intr-o vastitate a posibilelor “sine”..cine sunt eu?, cum sunt eu?...sau pe unde voi fi?, cum voi fi?, cine voi fi?.....prea multe intrebari pt prezent…nu-i bine sa constientizez unde ma aflu, caci ma dezamagesc, insa in acelasi timp nu ma pot opri din a ma compara pe MINE cu cei din jur…ori mai bine zis PE CEI DIN JUR cu mine?......mai bine neg toate intrebarile si cu ochii inchisi, necontientizand deci, voi ajunge UNDEVA... Insa, in cine ma incred eu in drumul asta, cand nu ma cunosc nici macar pe mine atat de bine, incat sa ma indrept spre UNDEVA.. ..cea mai importanta persoana din viata mea voi fi EU..cand voi avea deosebita onoare de-a face cunostinta cu MINE! Iei in deradere intrebarile adresate mie personal? Da, da, tu- cititorule! Tie iti vine a rade? Dar tu prietene, intreaba-te in sinele tau, si-apoi rapid...

79 poezii, 0 proze

marius cormosMC

marius cormos

AutorAtelier

Nascut in martie 1983, cu o boală la cap. gândirea. Doctorii au spus că cei care se nasc cu această boală, ori ajung primari până la 19 ani, ori vor fi nebuni. Eu am 23 de ani si nu sunt primar.... Este greu de descris un sentiment in cuvinte. Cu atat mai greu este sa-l descrii in poezie. Poate ca acest fapt ma atrage pe mine spre poezie... Prima poezie am scris-o in 1992 daca-mi amintesc bine.. oricum mai am acele foi de hartie doar ca nu sunt aici. Trairile te marcheaza, visele te influenteaza, perseverenta te face mai bun... Contact: cormos.marius@personal.ro yahoo mess: purpurestormpoet

23 poezii, 0 proze

Camelia VoicuCV

Camelia Voicu

AutorAtelier

Am trecut pe aici, prin viață cu un pic de efort; m-am născut într-un orășel mic, am fost educată să fiu bună, să iubesc oamenii, sa apreciez talentul, natura, să dăruiesc bucurie, să respect, să văd lucrurile cu inima, să-mi hrănesc sufletul cu lucruri simple și profunde... Nu sunt poetă și nu tind să devin, Este doar un mod de exprimare și atât. Pagina personala: www.cameliavoicu.ro

9 poezii, 0 proze

OC

oprea carmen

AutorAtelier

ma dilat ma contract rad cu toti dinti si buzele se transforma in uragane sub umbra felinarelor. ma ascund de mine prin mine ciudata fire fabuleaza pe goliciunea treptelor in spirala.tot ce se intampla in varful picioarelor ma infioara.ma disec si autopsia ce m a ciopartit in romburi curbate in linia stramba dar atat de dreapta a orizontului ce mi rade in fata ziua si noaptea intreaga , autopsia s-a contaminat cu depresia fetei defecte.sunt frumoasa sau urata trista sau destrabalata nimic sau toate la un loc ,strabat valurile ce sunt strajuite de plusuri , pulsari maniace sau minusuri chinuitoare , dibace si ingrozitor de nevrozate , valurile peste sau sub normal ma traverseaza precum mersul trenurilor personale rapide accelerate la suprafata caci in adancimea haotica devin toate impersonale.se vede se aude se spune dar nu se stie cu siguranta...

1 poezii, 0 proze

AP

Anton Pann

AutorClasic

Anton Pann a trăit între 1794 și 1854, în Țara Românească.Este, oarecum, precursor al lui Ion Luca Caragiale, atât prin stilul(deși la o scară inferioară, evident), cât, mai ales, prin\"balcanismul\" concepțiilor, dar nu numai; se pare că Anton Pann era tot aromân, venit din sud. A fost autor de cărți muzicale religioase și compozitor de cântece populare. A publicat în\" Povestea vorbii\" o culegere de proverbe, zicători, fabule și anecdote populare, sintetizate și comentate într-o manieră personală, cu savuros umor. Lucrarea s-a vrut un îndrumător de comportare în viață, pe baza experienței și înțelepciunii poporului. Alte lucrări sunt:\" O șezătoare la țară sau povestea lui Moș Albu\", \"Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea\" și \" Fabule și istorioare\". Caracterul pitoresc al limbajului, în care se îmbină termeni și expresii populare cu neologisme, arhaisme și termeni argotici, dă scrierilor sale o deosebită suculență, contribuind la dezvoltarea limbii literare. Sumară biografie...

0 poezii, 0 proze

Elena-Cristina BărzoiEB

Elena-Cristina Bărzoi

AutorAtelier

Simt nevoia să scriu...fără explicații de prisos. Atât știu : am adunat buchete de gânduri. Unele amestecate cu altele : cu gânduri personale, cu trăiri, cu clișee deja știute. Poți picta tabouri cu culori sau poți zugravi viața dând sens și viață cuvintelor. Pentru că la inceputul lumii a fost Cuvântul, vreau să cred ca noi suntem povești, nu oameni. Citiți-mă ca pe o poveste, nu ca pe un om. Poveștile sunt mai frumoase decât oamenii!

6 poezii, 0 proze

Amza PelleaAP

Amza Pellea

AutorClasic

Amza Pellea (n. 7 aprilie 1931 în Băilești, Dolj - d. 12 decembrie 1983 în București) a fost unul dintre cei mai importanți actori români, distingându-se atât în teatru cât și în film. A fost interpretul lui Nea Mărin, binecunoscutul personaj de sorginte populară care i–a relevat atât de bine disponibilitățile pentru comedie. S-a născut la Băilești, într-o familie cu cinci copii, tatăl său s-a numit tot Amza Pellea și a fost directorul cooperativei "Munca Noastră" din Băilești în anul 1933. A absolvit cursurile Colegiului Național Carol I din Craiova. Un reprezentant al Promoției de aur a teatrului românesc, Amza Pellea a jucat la Teatrul Național din Craiova, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie și Teatrul Național din București, unde s–a impus ca unul dintre actorii cei mai dotați ai scenei românești. A fost profesor la IATC. Pe scena craioveană realizează, în perioada stagiaturii de trei ani (1957-1959), nu mai puțin de 14 roluri, între care Jack Worthing (Ce înseamnă...

1 poezii, 0 proze

SA

Sandru George Alexandru

AutorAtelier

Nascut in Roman,Neamt m-am mutat in Constanta de la 15 ani.Sunt o persoana destul de sociabila si desi sunt putin timid la inceput uneori imi revin destul de repede, imi place sa cunosc persoane noi, mai ales din categoria celor care au hobby-uri la fel cu ale mele si anume:literatura, cam tot ce tine de PC, muzica de calitate, filme, jogging, plimbari .Imi place sa invat chestii noi, sa ajut acolo unde ma pricep, cu cat ma pricep.Sunt o persoana destul de sensibila si chiar daca sunt uneori ironic sau iritat reusesc sa ma stapanesc destul de bine.Cam atat despre mine, cine vrea sa stie mai multe poate sa ma cunoasca persona

1 poezii, 0 proze

SG

Serban George

AutorAtelier

Iubesc tot ce este legat de artă. Am profesat aproape o viață ca actor amator, compun muzică ușoară, scriu proză, pictez și îndrăgesc foarte mult poezia. Citind bloguri din Agonia am ajuns la concluzia că sunteți un site serios de unde pot învăța multe. Îmi doresc din inimă să scriu poezie. Versurile cântecelor mele sunt majoritatea personale. Am început să scriu și poezie. Dacă voi fi primit în rândul dumneavoastră , doresc atât proza cât și poezia să fie bine analizate și criticate căci doresc din inimă să scriu o poezie și proză de calitate. Cu stimă George Șerban (Gimi)

5 poezii, 0 proze

Personal si atat !

de stefan tomescu

Stau neclintit asezat pe o masa veche din lemn. Linsite-n birou. Pe hol niciun semn. Pe umarul drept ma bat raze fierbinti. In plasa din geam, tantari captivi strang din dinti. Bloc somnoros se...

Atelier

19 iulie

de Glad Berindei

Îmi place să te visez. În noaptea asta caldă ce-a trecut, mi-ai apărut în somn, Încet, unduindu-te de-a lungul trupului meu și mă întrebai Ca într-un cântec de-al lui Tori: Când o să te iubești la...

PoezieAtelier

Jumi-juma

de Rodean Stefan-Cornel

De când i-a plecat băiatul, cu întreaga familie, la muncă, în Germania, Sorin Popa se descurca tot mai greu cu livada pe care a cumpărat-o în urmă cu 8-9 ani. Și asta nu pentru faptul că nu mai era...

ProzăAtelier

Scriptul dezbaterilor Comisiei Discuțiilor Interceptate Neautorizat pe Tema Turismului – partea a doua

de Adrian Firica

Președintele C.D.I.N.T.T. (Comisia Discuțiilor Interceptate Neautorizat pe Tema Turismului) zice, după pauza de cafea: hm, hm, hm (așa se drege vocea: n.n.!) … v-am ascultat în/din biroul meu,...

EseuAtelier

Suflete mari

de Maria-Gabriela Dobrescu

Se hotărâse greu să plece. Era Crăciunul și ar fi vrut să stea acasă, mai ales că mama sa nu se simțise prea bine de ceva vreme și îi reproșa că s-ar putea ca acesta să fie ultimul petrecut împreună....

Atelier

Zeppelinul

de florin caragiu

Din primul moment m-a fascinat în poezia lui Dan Cârlea forța de generare asociativă a unor imagini surprinzătoare și cu bătaie lungă. Cuvintele traversează experiențele din peisajul lumii cu acea...

ArticolAtelier

Despre oportunitate

de FLOARE PETROV

Oportunitatea este un principiu ideologic care reprezintă un prilej favorabil, o ocazie specială, o situație prielnică pentru realizarea visurilor, ale dorințelor, ale obiectivelor, ale proiectelor....

EseuAtelier

Iubiri și despărțiri

de Cucu Constantin

Nu există iubiri mari și iubiri mici pentru că toate iubirile sunt la fel de mari. Micimea apare doar în modul în care unele persoane gestionează o relație, o iubire sau un moment. Iubirea nu este...

Atelier

Cultura română între Dumnezeu și Diavol- anii 30

de Eugen Galateanu

Pentru a înțelege cultura română în anii 30 trebuie înțeleasă foarte bine imensa dezamăgire provocată de primul Război Mondial. România a intrat în război nepregătită- sute de mii de oameni au murit...

Atelier

Nihilismul și Cotitura lingvistică

de Manolescu Gorun

Cred că am observat cu toții existența unui anumit tip de poezie, care bântuie nu numai poezia de pe la noi, dar și de aiurea, denumit „de stare”. ”Este vorba de un mod de a scrie practicat în...

EseuAtelier