"Pe-n serate" – 22220 rezultate
0.02 secundeMeilisearch
Ultima Generație - Primul Val
Antologia cuprinde 83 de autori de poezie. A văzut lumina tiparului pe 20.11.2005 la editura “Muzeul Literaturii Române”, cu o prefaţă semnată de criticul Lucian Chişu.
de Radu Herinean
Ivan Andreevici Krîlov
Ivan Andreevici Krîlov (n. 13 februarie 1769, Moscova — d. 21 noiembrie 1844, Sankt Petersburg) este cel mai cunoscut fabulist rus. Fabulele sale ridiculizează racile morale ale epocii, în versuri libere, într-o limbă populară, presărată cu proverbe și zicatori. Cartea înțelepciunii poporului” - acesta e numele pe care N.V.Gogol l-a dat operei lui Krîlov - creatorul fabulei naționale ruse. Consacrând genul alegoric al fabulei cu specific național, Krîlov a adus un suflu nou, democratic, în literatura rusă, care, la sfârșitul secolului al XVIII-lea și la începutul celui de al XIX-lea, pășea într-o nouă fază a dezvoltării sale. Pe tărîm literar se dădea o luptă aprigă între tendințele realiste din ce în ce mai puternice și dogmele rigide ale clasicismului. Pe de altă parte, adepții curentului sentimentalist și ai romantismului pasiv, conservator, capitulau în fața noii orientări, aceea a realismului consecvent și integral. I. A. Krîlov a ridicat pe o treaptă nouă aceste tendințe...
2 poezii, 0 proze
Doina Wurm
Poate că ar face pe unii să zâmbească ....sunt AGRONOM de meserie[cu ani in urmă se punea problema dacă cei din"TAGMA" noastră suntem intelectuali sau nu ] Dece ne desconsiderați, Dece suntem o tagmă denigrată Ca stăm la sat,in bezna,cu mintea-ntunecată, Ca suntem limitați,necultivați, E-o afirmație ,nefondată , Când noi avem deschise orizonturi largi Și ...SUPRAFAȚA CULTIVATÃ ?? *** Zilnic din zori si pâna-n seară, Prin lanuri fac tura, Să văd lanul de secara, de grâu ,de orz si ..IN CULTURA. *** Strădania mea -n agricultură, Nu este deloc efemeră, C-am reușit,in premieră, S-o urc in pom,ori...pepinieră *** Si tot in premieră am reușit, Un rezultat ,demult râvnit , Cu foarte mult ..discernământ Să pun agricultura la ...pamânt! *** De ani de zile pe ogoare, Vara ,sub razele de soare, In bataia vantului, Fac ...umbra pamantului! *** In cenaclu cu atâția invățați, Strălucitori,plini de cultură, Domnilor, vă rog, ,nu vă jenati, Mă simt ca pe tarla-n agricultură ! *** așa că.. Acum ,in...
18 poezii, 0 proze
Nicolae Serban
îți este foarte dor! mosorul taie in femeia pe care n-o mai iubești decât cu tălpile picioarelor. când calci pe nisip întodeauna îți rămâne întipărită iubirea. auzi cum creapă catepeteasma! din Iad nu se poate auzi nici o aripă de inger,doar o crăpătura din catepeteasma,din care din când in când câte unul ,din noi își scuipă păcatele, îngropate intr-un popă păcătos.
69 poezii, 0 proze
Bogdan
m-am nascut la bucuresti, in sectorul 4, intr-o noapte, in zodia lunii; din perioada gradinitei imi aduc aminte de cateva momente antologice, pe care n-o sa le dezvalui aici, pentru ca imi sunt mult prea intime; am terminat si generala nr.1; aceasta scoala si-a imprimat amprenta asupra mea; inca o mai port; n-am luat niciodata premiul intai; n-am avut niciodata 10 pe linie; s-ar putea intelege de aici ca sunt un frustrat; nu e adevarat:);urasc hartiile pe care scrie diploma sau mentiune; liceul mi-a cladit personalitatea si mi-a ilustrat imaginea lumii din timpurile alea, care din pacate inca mai exista; invataturile din cei patru ani au fost putine si in acelasi timp multe:am invatat o groaza de lucruri pe care nu le-as fi invatat fara "ajutorul" liceului; n-am luat niciodata premiul intai sau nota 10; n-am participat la olimpiade sau la alte concursuri nationale; n-am fost in tabere sau in alte chestii de genul asta; insa mai mult ca orice, paradoxal, liceul m-a marcat; cum anume nu...
4 poezii, 0 proze
Mihaela Butnaru
\\\"(...) decade piatra în inima mea./ rămân în centrul unor margini ce se schimbă/ desigur, eu sunt un cuvânt adormit la tine pe limbă.\\\" - N. Stănescu
2 poezii, 0 proze
Cesare Pavese
1908 - 09 septembrie se naște la Santo Stefano Belbo (Cuneo), în apropiere de Torino, fiul lui Eugenio Pavese, funcționar la Tribunalul din Torino și al Consolinei Mesturini, ce provenea dintr-o familie de comercianți bogați. 1915-1926 - studiile la Torino; spre sfârșitul acestei perioade începe să-i citească pe D'Annunzio, Papini și scrie primele versuri. 1926-1929 - student la Universitatea din Torino, Facultatea de Litere și Filozofie. Studiază cu pasiune literatura clasică și engleză, începînd să fie interesat și de literatura americană cu gândul la o bursă la Columbia University, bursă pe care n-o va obține niciodată. 1930 - își susține lucrarea de diplomă, dar nefiind înscris în partidul fascist, nu poate deveni asistent la Universitatea din Torino. Predă ca suplinitor latina în afara orașului Torino. 1933 - se înscrie în Partidul Național Fascist și astfel poate deveni profesor suplinitor de italiană chiar la liceul la care a studiat și el, în Torino. Colaborează la editura lui...
7 poezii, 0 proze
Aurel Pastramagiu
S-a născut la 21 Iunie 1922, în Galati. In anul 1929 familia se mută la București. În Aprilie 1941 intră în "Frătia de Cruce" la liceul Titu Maiorescu din București. Absolvent al Scolii Navale (1942-1944),a functionat ca ofiter de marină militară în perioada 15 Aprilie 1944 - 15 August 1947. A participat la actiunea de evacuare a trupelor române din Crimeea, între 15 Aprilie 1944 - 13 Mai 1944, îmbarcat pe canoniera N. M.S. Lt. Cdor Stihi Eugen. Pentru comportamentul său este decorat cu "Coroana României" în gradul de Cavaler, cu panglica Virtute Militară, cu spade și frunze de stejar. Este licentiat al Facultătii de litere și filosofie din Bucuresti sectia filosofie, specialitatea psihologie, în 1948 și absolvent al Seminarului Pedagogic Universitar "Titu Maiorescu" din Bucuresti 1948. A fost arestat la 1 Iulie 1949, făcând parte dintr-un grup legionar care încerca să reorganizeze pe cei rămași fără legăturã în urma arestărilor, începute încă din 1948, în vederea...
2 poezii, 0 proze
Istrate Carmen
"Scriu ca să păstrez florile gândului"(N.Iorga) pe care altfel le pierd în răsuflarea timpului. Publicat articole în revista "Ateneu", colaborări cu revistele: "13 Plus", "Plumb".
5 poezii, 0 proze
Stanescu Ionut Cristian
Urasc felul in care sunt etichetat dupa cuvinte. Urasc prietenia celor ce vor de la mine numai guma de mestecat. Urasc profesorii care predau intr-un stil de fals interes pentru soarta elevilor. Il urasc pe dirigintele care n-a vrut sau n-a stiut sa se apropie de inima nici unui coleg de-al meu. Urasc sistemul social care impune puterea banilor ca valoare morala. Urasc institutia pedagogica ce poarta numele de scoala pentru ca urmareste o dezvoltare “multilaterala” uitand ca ar trebui sa fie o institutie psiho-pedagogica. Urasc indoctrinarea la care sunt supus eu si cei pe care ii urasc. Imi urasc parintii pentru ca ma iubesc neconditionat contrazicandu-mi ura. Pentru ca vor sa dau tot ce mai bun din mine. Pentru ca incearca sa nu ma lase sa gresesc. Pentru ca m-au nascut si crescut intr-un mediu iubitor. O urasc pe ea pentru ceea ce a devenit. Pentru ca am iubit-o. pentru felul in care isi musca buza de jos dupa ce o sarutam. Pentru felul in care suvita ei rebela cadea intre buzele...
5 poezii, 0 proze
Mitropolitul Varlaam
MITROPOLITUL VARLAAM In activitatea sa culturara Vasile Lupu fu secondat de catre mitropolitul Varlaam, un carturar distins din acea epoca. Ca scriitor , mitropolitul Varlaam se remarca prin claritatea si plasticitatea limbii pe care el si-o formeaza in regiunea Neamtului. Mitropolitul Varlaam, ca toti carturarii epocii, cunostea bine si limba slava bisericeasca si, probabil, si limba rusa. Prin activitatea sa carturareasca, mitropolitul Varlaam deschide sirul traducerilor in limba romana a unui numar mare de carti religioase, care umplu sec al XVII-lea si, al XVIII-lea. Desigur, aceste carti astazi au un interes pur stiintific. Ele insa contribuie la dezvoltatrea limbii literare romanesti. Limba romana in aceste traduceri capata putere de expresivitate pe care noi n-o gasim in sec. al XVI-lea. Ea gaseste o larga raspindire printre carturari. Cea dintii traducere a mitropolitului Varlaam este Leastvita (Scara) lui Ioan Scarariul traducere ce n-a vazut lumina tiparului. Opera lui...
0 poezii, 0 proze
Pe-n serate
de Oprea Alex Ionut
Pe-o punte de cărare, Răsare-n zor un aer fum, O stâncă bogată de pomi. Prin râul lin, curge-n cet și ușor apa. Pe marginea poteci unde-i totu’ ca-n fior. Pe-o cărare abruptă, Cad ușor mii de flori,...
arome
de Anisoara Iordache
prin hotă aroma de-nghețată Malba și-un tril de soprană kinetic art- pe sorțul de bucătărie luna-i schimbătoare pe masa din bucătărie resturi- salată Caesar bebeluș adormit în linguriță albina...
Depărtarea
de Vali Nițu
Ești departe, și totuși aproape, În vise, în șoapte și-n noapte Te simt, te chem și nu se poate, Ești totuși aproape, așa de departe. Aștept mereu, chiar pe-n serate, O veste, o vorbă, cu multe...
Pisici
de Blesneag Stefan Ionut
Pisici, pisici, cartierul este plin De-a lor deliruri citadine, Cu tremurări în glasuri vin Distinsele seratelor feline. Când luna se pogoară la ferești Întregul lor popor înnebunește Și-n suflet îți...
Pe scurt
de Anton Potche
Asta scrie Clemens Johann Setz (*1982), un scriitor de limbă germană germană despre un alt scriitor de aceeași limbă: “Oswald Egger a scris o carte, asta e incredibil, într-adevăr ceva deosebit. Tot...
Grigore Puică: ”Bine-ar fi, de n-ar fi rău”
de Mihai Cucereavii
Grigore Puică – absolvent al Universitatății de Stat din Moldova, Facultatea litere și al Universității Pedagogice de Stat «Ion Creangă», Facultatea pictură și grafică. Este pasionat de umor, muzică...
Cock dance
de Alin Farcas
Se făcu zarvă mare-n sat, Căci toate țațele-au aflat Cum că-n oraș, pe la serate, Nu-i mai la modă pe la spate... Și-o știți pe țața românească... Nu poate vorba s-o strunească; De cum o are în...
Dorin Speranția
de Cornel Galben
Pe 9 aprilie s-a împlinit un deceniu de când medicul și artistul fotograf Dorin Speranția ne-a părăsit, lăsând un gol imens în sufletele celor ce l-au cunoscut și îndrăgit. Născut la 20 februarie...
Infuzie de primăvară
de marius nițov
Îmi pare rău că n-am să îmbătrânesc nu strica puțină mângăiere din partea nepoților nu mă crezi o spun serios cu mâna spre cer un fel de jurământ în afara timpului nu cred decât în lucruri imposibile...
