"Papa a ațipit la slujbă" – 20722 rezultate
0.04 secundeMeilisearchKarol Vojtyla
Karol Wojty³a (viitorul Papă Ioan Paul al II-lea) s-a născut la Wadowice, un oraș situat la circa 50 de km de Cracovia (Polonia), într-o familie modestă, fiu al unui ofițer în retragere. Când era în vârstă de 9 ani și-a pierdut mama. După absolvirea liceului Marcin Wadowita, s-a înscris, în anul 1938, la cursurile Facultății de Litere și Filozofie a Universității Jagielloniene din Cracovia. În timpul celui de-al doilea război mondial și al ocupației naziste a Poloniei, Universitatea Jagielloniană a fost închisă și Karol Wojtyla a fost nevoit să muncească într-o fabrică de produse chimice. Își pierde tatăl în 1941. Din anul 1942 a urmat studii universitare de teologie la Cracovia, sub îndrumarea cardinalului Adam Sapieha, și la 1 noiembrie 1946 a fost hirotonit ca preot catolic, la Cracovia. La scurt timp după aceea, a fost trimis la Vatican, unde a studiat, la Universitatea Papală Angelicum, sub îndrumarea dominicanului Garrigou-Lagrange. În 1948, a obținut doctoratul în teologie cu o...
1 poezii, 0 proze
Elio Pagliarani
S-a născut la Viserba (Rimini) la 25 mai 1927. A urmat facultatea de științe politice la Padova, a lucrat ca funcționar într-o firmă de import-export din Milano, apoi în învățământul mediu, a fost redactor la cotidianul „Avanti”, iar în prezent trăiește la Roma, fiind consultant editorial. A colaborat la diverse reviste, a făcut cronică teatrală la ziarul „Paese sera”. A fost directorul revistei „Periodo ipotetico”. Este component important al mișcării poetice inaugurate de Giuliani cu I Novissimi și a făcut parte din „gruppo 63”. Prima sa plachetă de versuri este Cronache e altre poesie (Schwarz, Milano, 1954) apoi vor urma: Inventario privato (1959); La ragazza Carla (Einaudi, 1960); La ragazza Carla e altre poesie (1962); Lezione di fisica (Scheiwiller, 1964); Lezione di fisica e Fecaloro (Feltrinelli, 1968); Rosso corpo lingua oro pope-papa scienza. Doppio trittico di Nandi (Cooperativa Scrittori, Roma, 1977). În 1966 a publicat antologia Manuale di poesia sperimentale împreună cu...
0 poezii, 0 proze
Sfântul Ioan al Crucii
Ioan al Crucii, (Juan de Yepes Álvarez) n. 24 iunie 1542, d. 14 decembrie 1591 a fost un preot călugăr al Ordinului Carmelitan, fondator al Ordinului Carmelitanii desculți și este venerat ca sfânt în Biserica Catolică. Născut 24 iunie 1542, Fontiveros, Spania Decedat 14 decembrie 1591, Úbeda, Spania Venerat în Biserica Catolică, Biserica Anglicană, Biserica Luterană Beatificat 25 ianuarie 1675 Papa Clement al X-lea Canonizat 27 decembrie 1726 Papa Benedict al XIII-lea Resturi pământești Mănăstirea carmelitană Segovia, Spania Sărbătoare 14 decembrie Însemne În atitudine de contemplație, scriitor Patronaje Viața contemplativă, teologia mistică, poeți spanioli Alte informații Declarat Doctor al Bisericii de Papa Pius al IX-lea în 1926
2 poezii, 0 proze
Arno Holz
Arno Holz (n. 26 aprilie 1863, Rastenburg, Ostpreußen; d. 24 octombrie 1929, Berlin) a fost un poet și dramaturg german asociat cu naturalismul și impresionismul. Cel mai cunoscut pentru a sa teorie a "ritmurilor necesare/interioare" al versului alb, care va influența lirica germană și franceză a începutului de secol XX. Printre lucrările sale se numără: Die Dichtkunst der Jetztzeit (1883), Papa Hamlet (1889), Phantasus (1898), Revolution der Lyrik (1899), Gaudeamus! (1908), etc.
3 poezii, 0 proze
Jaufré Rudel
Jaufré Rudel de Blaia a fost un om foarte nobil și generos și prinț de Blaia. Și s-a îndrăgostit de contesa de Tripoli, fără a o fi văzut vreodată, și numai pentru vorbele bune pe care le-a auzit despre ea de la pelerinii ce se întorceau din Antiohia. Și a scris despre ea multe versuri cu melodii bune, dar cu cuvinte simple. Și pentru că voia să o vadă, s-a făcut cruciat și s-a pornit pe mare. Și pe corabie a căzut bolnav și a fost dus la Tripoli aproape mort într-un han. Și aceasta a ajuns la urechile contesei și ea a venit la el, la căpătâiul său și l-a luat în brațe. Și a știut că ea era contesa, și pe loc și-a redobândit vederea și auzul și l-a lăudat pe Dumnezeu pentru că l-a ținut în viață până a văzut-o. Și astfel a murit el în brațele sale. Iar ea l-a așezat în mormânt cu mare cinste în casa Templului. Și pe urmă, în aceeași zi, s-a călugărit pentru durerea pe care a dobândit-o prin moartea lui. Engleză Jaufre Rudel (Jaufré in modern Occitan) was the Prince of Blaye (Princes...
2 poezii, 0 proze
Anais Nin
Scriitoare americană, de origine spaniola, și-a petrecut copilăria în diferite părți ale Europei, până să plece cu mama ei, la 11 ani, în Statele Unite. S-a mutat apoi la Paris, cu soțul ei, trăind în Franța între 1924 și 1939, unde a cunoscut scriitori și artiști de renume. Prima carte i-a apărut în anii \'30, calitatea și originalitatea ei fiind de necontestat, însă a durat ceva până a dobândit o recunoaștere largă. Este și autoarea câtorva romane, povestiri scurte, cărți erotice,prelegeri, dar editarea \"Jurnalelor dragostei\"- Henry și June, Incest, i-a câștigat cei mai mulți admiratori. Cărțile ei au fost publicate în Olanda, Spania, Japonia, SUA, Germania, Italia. Anais Nin s-a stins din viață la Los Angeles, în 1977.
0 poezii, 0 proze
Luca Onul
* DATE BIOGRAFICE Urmeaza scoala primara in satul natal, liceul ,,A. Muresanu,, la Bistrita, Scoala Postliceala de Biblioteconomie la Bucuresti. A lucrat ca bibliotecar la Casa de Cultura a Sindicatelor Bistrita, din momentul absolvirii studiilor ,pana a murit, in decembrie 2000 Debutul literar in presa: s-a petrecut in anul 1969,in revista ,,Tribuna,, (Cluj) ii apar poeziile:"Romantism", "Secventa de vis" si "Lied" * BIBLIOGRAFIE 1988 -vol ,,Zapezi de sprijin,,-versuri, Ed. Dacia 1990 -vol ,,Jocul de-a soarele,,-versuri, Ed.Ion Creanga 1995 -vol ,,Camasa de iarba,,-versuri, Ed. Pop's Art(Timisoara) 1997 -vol,,Moara de roua,,-versuri, Ed.Tipomur.
7 poezii, 0 proze
Zahu Pană
Zahu Pana s’a nascut la 20 august 1921 in comuna Beala de Sus din fosta Macedonie iugoslava. Aroman de origina, el a fot crescut si educat in spiritul dreptatii si a dragostei de neam. In 1925, familia a fost colonizata in Cadrilater, in comuna Cocina din judetul Durostor, unde Zahu a urmat scoala primara si apoi scoala comerciala din Silistra. In toamna anului 1940 si refugieaza din cadrilater in Bucuresti unde isi termina liceul comercial si apoi Academia Comerciala. Debuteaza la varsta de 14 in revista liceului comercial din Silistra “Lumina”, cu poezia “Vijelie”. Arestat de doua ori sub regim communist, pentru convingerile sale nationaliste, a fost eliberat prin decretul de gratiere din vara anului 1964. Dupa casatoria cu Marica Caramihai, in 1965, are sansa sa emigreze in SUA stabilindu-se la New York in 1976. Colaboreaza la “Cuvantul Romanesc” din Canada cu rubrica “Efemeride” si la pagina “Fara Armaneasca”. In 1982 publica la Editura “Cuvantul Romanesc” monumentala lucrare...
1 poezii, 0 proze
morpheus
din clasa a 6-a pana acum am urmat drumul stiintelor exacte. asa ca simtul meu pt scris e atrofiat. astept criticile ca sa il imbunatatesc.
2 poezii, 0 proze
catalin ioan vega
S-a născut la data de 13.10.1979, în Iași. În anul 2001 a lansat volumul de debut ,,Singur printre uitări”, editura Nona, Piatra-Neamț. Al doilea volum de versuri intitulat ”Natura Căutării”, editura Filocalia, Roman, a fost lansat în anul 2007. Din 2009 și până 2015 a făcut parte din echipa de redacție a revistei ,,Buletin Creștin Ortodox”,din Rădăuți. În cadrul acestei reviste a publicat numeroase articole și poezii în rubrica intitulată ,,Izvor pentru suflet”. În anul 2022 a obținut Marele Premiu la Concursul Național de Poezie „Radu Cârneci” ediția a V-a, și i-a fost publicat în contul acestui premiu volumul de versuri ,,Cerul aripa își cere” la editura Betta. Tot în acest an a apărut și volumul de versuri ,,În umbra luminii” la editura Septentrion. De asemenea, la concursul internațional de creație ,,Laudă semințelor,celor de față și-n veci tuturor! ” Sebeș-Lancrăm 2022, a obținut mențiune la secțiunea creație-poezie. Este membru al Societății pentru Cultură și Literatură Română...
92 poezii, 0 proze
Papa a ațipit la slujbă
de Sorin Olariu
Desigur că-i puțin bizar, Da-n fața sa mă plec, umil: Prefer culcatul în altar Decât culcatul c-un copil.
Naturi nemoarte, ziduri sparte, sădite pe Via Iubire
de Dragoș Vișan
Creanga de stejar stătea în paharul de plastic. Te-ai gândit, după zece zile, s-o lași fără apă. Timpul scurs, ani și ani, o s-o facă treptat aurie. Iubito_Una, ai crezut că are nouă ghinde. Imediat...
Spre necunoscut. Capitolul XI ( 1 )
de nicolae tomescu
Acolo în Șpring a stat Nae doi ani încheiați. La început oamenii satului se uitau cu neîncredere la el. - Pe vremea lui Onofrei, zicea unul, nu se pomenea larmă în școală. Dacă treceai prin preajmă...
Sobolanii si miscarea
de bididiu vasile
Miscarea face bine se zice. Eu sunt bine doar cand nu ma misc, adica cand zac. Lenea e sublimarea ultima a gandului uitat. Oare de ce sportivii sunt asa de idioti ca slava Domnului miscare fac pana...
Craii de Curtea Veche
de Mateiu I. Caragiale
\"... au tapis-franc nous etions reunis\" L. Protat Cu toate că, în ajun chiar, îmi făgăduisem cu jurământ să mă întorc devreme acasă, tocmai atunci mă întorsesem mai târziu: a doua zi spre amiazi....
Seceta
de Nicolae Crevedia
Am uitat și leatul și ceasul - Îmi cade-n prăpastie geana, Se-mpleticește, rea, pana. E vremea d-apoi ori e vis? Morile s-au închis, Pătulele-s deșarte. Trei ani în marte, De când n-a mai căzut din...
Scrisori netrimise (3)
de Florentina-Loredana Dalian
Fiatul alerga în noapte cu o sută șaptezeci kilometri la oră pe interminabila autostradă A nu-știu-care a Italiei. Nae schimba cu repeziciune benzile, Ligia schimba cu lentoare picior peste picior,...
Ar fi putut sa fie altfel
de Nicolae Diaconescu
Ar fi putut să fie altfel sau Martor fără voie Durerea era atât de intensă că îi tăia respirația. Apăruse din senin și poate din cauza asta aștepta să-i treacă. Apoi l-a cuprins spaima. A încercat să...
Prizonierul viselor
de Hanus Nicolae
Motto: ,,Ș-a tale zile-or fi cum sunt Pustii ca niște stepe; Iar nopțile de-un farmec sfânt Ce nu-l mai pot pricepe.\" Mihai Eminescu Prizonierul viselor Cândva, un tânăr visător Cu un glas calm și...
Moartea porumbiței - (Dovadă de iubire)
de Aurora Luchian
S-a lăsat noaptea-n pripă Și-un frumos porumbel, Băgă capul sub aripă Și adormi singurel; Căci perechea n-a venit Doamne, cât a așteptat!... E târziu și-a adormit, Trist și-ngrijorat. Tresare din...
