Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"PSIHOPATOLOGIA UMANA"35 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
25 rezultate
Michel FoucaultMF

Michel Foucault

AutorClasic

Michel Foucault ( 15 octombrie 1926 – 26 iunie 1984 ), filosof și istoric francez a cărui operă, catalogată drept postmodernistă sau poststructuralistă, a avut puternice ecouri în filosofia și istoria științei, psihanaliză, sociologie. Foucault s-a născut în 1926, la Poitiers, Franța. În 1946, la vârsta de douăzeci de ani, a fost admis la Ecole Normale Superieure, unde a studiat filosofia cu Merleau-Ponty și a obținut trei diplome: în filosofie (1948), psihologie (1950) și psihopatologie (1952). În 1954-1960 a predat franceza la Universitatea din Uppsala, apoi a lucrat pentru scurtă vreme la universitățile din Varșovia și Hamburg. În 1960 s-a întors în Franța ca titular al departamentului de filosofie al Universității Clermont-Ferrand, iar din 1970 a fost profesor la College de France din Paris. A murit în 1984. Maladie mentale et personnalité (1954) Histoire de la folie à l'âge classique - Folie et déraison (Istoria nebuniei în epoca clasică, nebunie și nesăbuință), (1961)...

14 poezii, 0 proze

Vasile VoiculescuVV

Vasile Voiculescu

AutorClasic

Vasile Voiculescu (n. 27 noiembrie 1884, Pârscov județul Buzău - d. 26 aprilie 1963, București ), a fost medic, poet, prozator și dramaturg român. Vasile Voiculescu se naște la 27 noiembrie 1884 in comuna Parscov Jud buzau ca fiu al lui Costache Voiculescu, gospodar cu stare, și al Sultanei (născută Hagiu), fiica unui negustor. Începe școala în satul Pleșcoi în anul 1890. Încheie cursul primar la Buzău. Urmeaza studii liceale la Liceul „Alexandru Hâjdeu” și apoi la Liceul Gheorghe Lazăr din București. Preocupat de materialism, pozitivism și evoluționism citește pe Littré Claude Bernard, Auguste Comte, Darwin și Spencer. Studiază opera lui Wundt, Höfding, Pierre Janet și W. James, atras de psihopatologie și de psihofizică. Începe Facultatea de Litere și Filosofie din București (1902 - 1903), apoi trece la Facultatea de Medicină, în 1903, și își ia doctoratul în medicină în 1910. Se căsătorește cu Maria Mittescu, studentă și ea la Medicină, cunoscută în satul său natal, Pârscov. I-a...

3 poezii, 0 proze

PSIHOPATOLOGIA UMANA

de MORARU DIANA OANA

-PSIHOPATOLOGIA UMANA - 1 CINE SUNTEM NOI, DOAMNE,DE NE NUMESTI OAMENI? CALCAM STRAMB SI NE ABATEM DE LA DRUMUL NOSTRU DREPT CARE AR TREBUI SA NE DUCA SPRE TINE,DESCOPERIM ALTE SI ALTE CAI MISTICE...

Atelier

Orfanii de adevăr

de angela furtuna

ORFANII DE ADEVÃR - Memorii și maree peste continentul Holocaustului O vecinătate culturală ce nu duce în Paradis A te fi născut în Europa ultimelor secole și în special în Europa secolului trecut nu...

Atelier

Pericolul ascuns al \"personajelor\" multiple din mintea umană

de petruta ionescu

sau Manifestări ceva mai \"ascunse\" ale...SCHIZOFRENIEI Dedublarea personalității De la Wikipedia, enciclopedia liberă Dedublarea personalității este o tulburare a unității conștiinței de sine, care...

ProzăAtelier

De gustibus

de ghinea vasile

• Gustul puterii este un amestec de sânge, bani, agentură străină, făgăduieli neonorate și peste toate zâmbet și explicații. • Promisiunea, activitate specific umană, este un mod de a obține ceva....

Atelier

Jaspers - un reper

de Boris M. Marian fără minus

Jaspers-un reper Principalul merit al marelui gânditor care a fost Karl Jaspers constă în apropierea filozofiei de probleme vieții, de complexitatea acesteia. Filozofia pare un domeniu arid, pentru...

Atelier

Conflict sau Armistițiu?!

de Nistor Iulian

Motto:,, Părinții mănâncă aguridă, iar copiilor le strepezesc dinții!” Tuturora dintre noi, această noțiune ni se pare familiară, însăși denumirea ei conținând parcă explicitarea sa. Ar fi de ajuns...

Atelier

Kitsch-ul nostru cel de toate zilele

de Zoltan Terner

Kitsch-ul fiind mereu la ordinea zilei, simțindu-i prezența insinuându-se în toate cele ale artei și ale vieții, am luat din nou la mână cele două cărți pe această temă pe care le păstrez de vreo...

EseuAtelier

Alt jurnal despre adevăr

de Cristina-Monica Moldoveanu

3.06.24 Unii spun că eu trebuie să înțeleg că trebuie să mint, adică să spun că nu e adevărat ceea ce am scris. Sau să inventez alte povești. Normal că nu voi face așa ceva, e absurd - de ce? Cred că...

Atelier

Poporul român ar fi demn de un Tarkovski

de Dan Puric

Dan Puric s-a născut la 12 februarie 1959, la Buzău. După ce a absolvit, în 1985, Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, la clasa prof.univ.dr. Dem Rădulescu, a jucat trei ani pe scena...

Clasic

Memorii psihiatrice

de Cristina-Monica Moldoveanu

Psihiatria este o știință sau este o artă? Îmi amintesc întrebarea retorică de când făceam cursuri de psihiatrie și psihopatologie în facultate, în anul trei sau patru, după ce eu fusesem închisă ca...

Atelier

Psihodrama cu patru fraulein pe metereze

de angela furtuna

psihodramă cu patru fraulein pe metereze noaptea mă surprinde cu fața la zidul Berlinului ca un gardian ce-mi pipăie anatomia lasciv convins că toate liniile sunt la locul lor haotice și totuși ceva...

PoezieAtelier

culture pub

de Adrian Firica

culture pub Imponderabilitate Vă semnalam “o voltă” pe care tramvaiul “34” o face la intrarea în Piața Obor. Mișcarea tramvaiului este lentă, expozitivă, în locul acesta. Ieri însă, “34” a urcat ușor...

ArticolAtelier

dispareunie

de iulian poetrycă

șarpele de dudău este acea creatură infamă care se ascunde prin mărăcinișuri ca întrebarea în psihopatolog un țăran cu opt clase a descoperit întâmplător că în timp ce raportul dintre șarpele de...

Atelier
Comentariude Radu Herinean16 feb. 35238

textul tau este aproape IMPOSIBIL de citit. te rog sa il editezi si sa il introduci cu litere mici. alte texte introduse cu litere mari vor fi refuzate.

la PSIHOPATOLOGIA UMANA de MORARU DIANA OANA

Comentariude Radu Herinean17 feb. 35238

acest text nu va aparea pe site. daca acest text e o continuare a primului introdus te rog sa il adaugi tot acolo si sa le editezi pe amandoua cu litere mici multumesc pentru intelegere.

la PSIHOPATOLOGIA UMANA de MORARU DIANA OANA

Comentariude Ilinca Bernea8 dec. 34124

\"Cateodata nu inteleg mai nimic din oameni si nici nu pot sa-i incadrez in niste sabloane ale lui Jung, Freud sau Fromm...\" In termeni de medicina generala observatia ta s-ar traduce la modul urmato...

la Compromisul, ca filosofie de viață de o

Comentariude Eugen Sfichi6 aug. 43913

i. Ion Ruse „Pe sub tejghea” I.R. Tu procedezi cam tot așa: Ascunzi umorul sub tejghea. E.S. ii. Gigele Eu am portretizat un comerciant în stilul epigramei. Hai să-ți arăt aceeași temă zugrăvită de un...

la Unui comerciant de Eugen Sfichi

Comentariude Claudiu Tosa16 aug. 55167

Un text rupt parcă din intersecția dintre un manual de psihopatologie și Alice în Țara Minunilor. Versul patru ne aduce repede cu picioarele pe pământ însă, ilustrând o superbă cacofonie.

la Am plecat! Good bye! de Tilvic Ana