"Pădurea din marginea caselor" – 9660 rezultate
0.03 secundeMeilisearchTeodor Dume
Teodor Dume,jurnalist, scriitor și poet român (n. 04 aprilie 1956, Luncasprie, Bihor): A urmat cursurile școlii generale din satul natal și Școala profesională "Înfrățirea" din Oradea. Este absolvent al Liceului "Înfrățirea" din Oradea, al Școlii Populare de Artă din Oradea (secția Regie-teatru, specialitatea Actorie) și al Academiei de Studii Social-Politice, pentru pregătirea cadrelor de conducere, din București. A fondat, la 22 decembrie 1977, Cenaclul ECOUL Oradea, pe care l-a condus până în 1989.A fost director general al ansablului artistic ECOUL TINEREȚII din Oradea, care a funcționat pe lângă Casa Științei și Tehnice a tineretului. În 1983 a fost numit directorul Clubului Tineretului (de sub Pasajul Vulturul Negru) din Oradea. A mai fost directorul Clubului Sticla din Pădurea neagră-Bihor. A lucrat la Consiliul Județean al sindicatelor Bihor, în calitate de director la Clubul Înfrățirea Oradea, pe care l-a înființat în 1986. În iunie 1991 este transferat, în interes de...
1112 poezii, 0 proze
Kenzaburō Ōe
Laureat al Premiului Nobel pentru literatură. Kenzaburō Ōe, născut la 31 ianuarie 1935, este un romancier japonez. Kenzaburō Ōe s-a născut în 1935 într-un orășel din pădurea insulei Shikoku. Familia sa e foarte veche și nimeni din clanul său nu a părăsit acele locuri ca să mergă la oraș. Femeile din clanul Oe jucau rolul unor povestitoare și i-au relatat legendele locului inclusive istoria unor mici revolte locale, petrecute în timpurile restaurație Meiji povești care aveau să-și pună amprenta asupra scrisului său.. aceste povestiri mitice pe care Oe le-a auzit din vremea când era doar un copil conțineau o viziune unică, specială asupra cosmosului și condiției umane. Al Doilea Război Mondial a izbucnit când Oe avea șase ani. Educația militaristă a pătruns în toate școlile iar Împăratul a devenit zeu și monarh în același timp. Pentru tânărul Oe, care învăța in acelasi timp miturile naționale și pe cele ale satului unde se născuse, de multe ori acestea două intrau în...
0 poezii, 0 proze
Haruki Murakami
Haruki Murakami (村上春樹/Murakami Haruki în japoneză, n. 12 ianuarie 1949) este unul dintre cei mai populari romancieri japonezi contemporani. A fost nominalizat pentru câștigarea Premiului Nobel pentru Literatură în 2007. premiul a revenit romancierei britanice Doris Lessing. Deși s-a născut în Kyoto, în copilărie s-a mutat la Kobe, unde va absolvi și liceul. A studiat teatrul la Facultatea de Litere a Universității private Waseda din Tokyo, una din cele mai faimoase universități private japoneze, unde a studiat deopotrivă limba franceză, dar în special tragedia Greciei antice. A cunoscut-o pe soția sa Yuko în Tokyo și au deschis un club de jazz în capitala Japoniei care se numea Peter cat. S-a căsătorit la doar 22 de ani, o căsătorie din timpul facultății, extrem de fericită, care i-a inspirat povestea din romanul Pădurea norvegiană. A părăsit Japonia, între 1991 și 1995 a trăit și predat la universității americane și a revenit în țara natală abia în 1995....
0 poezii, 0 proze
lombardi alexandra
Poate ca nu vreau sa salvez padurea tropicala sau sa acopar gaura din stratul de ozon...Nu sunt vreun geniu neinteles sau vreo persoana plina de sine...Vreau doar sa creez ceva ce poate va ramane in analele literaturii romane sau macar sa-mi dau frau imaginatie fara ca macar cineva sa observe. Asta sunt eu fara ocolisuri,fara minciuni,fara nimic fals.Pentru cei vor sa ma asculte sunt exact aici si sunt gata sa prezint cea am mai bun din imaginatia mea.
1 poezii, 0 proze
Arhip Cibotariu
Au innebunit salcamii De atata primavara, Umbla despuiati prin ceruri Cu tot sufletu-n afara Si l-au scos de dimineata Alb si incarcat de roua Cu miresme tari de ceruri Smulse dintr-o taina noua Au innebunit salcamii Si cu boala lor odata S-a-ntamplat ceva imi pare Si cu lumea asta toata Pasarile aiurite Isi scot sufletul din ele Pribegind de doruri multe Calatoare printre stele S-a-mbatat padurea verde Nu mai e asa de calma, Tine luna lunguiata Ca pe-o inima in palma Nu-mi vezi sufletul cum iese In haotice cuvinte, Au innebunit salcamii Si tu vrei sa fiu cuminte?
0 poezii, 0 proze
Victor Titiu
Dacă vreodată treceți printr-un sat așezat la câțiva kilometri de Lechința lui Ion Vlasiu și la alți câțiva de Vaideiul lui Ion Horea, aproape de Ludușul lui Traian Furnea și nu foarte departe de Giulușul lui Eugeniu Nistor, sat tânăr cu mulți copii care tot la șapte pietre aruncate-n apă se scaldă și pescuiesc, care caută cu înfrigurare locul unde curcubeul iși pune piciorul pe pământ, care fac tăcerea sa cânte și își îngrădesc pădurea cu urmele pașilor, care învață sa citească în cartea cu vise, convinși că nicăieri nu e mai bine ca acasă, fiți siguri că sunteți în satul meu și vă poftesc la mine unde semințe de bostan sunt din belșug iar pâinea și sarea nu se termină niciodată. Fiți, deci, oaspeții mei dragi!
24 poezii, 0 proze
Albert Toderascu
ma alatur acestei lumi pe 22 februarie 1990 undeva pe la 3 noaptea. copilaria mi-o petrec in stuhulet un satuc mic , printre campii , dealuri si paduri. printre flori , pasarele si crucile din curtea Bisericii. scoala generala 1=4 o termin in satul natal apoi pentru 5-8 merg in satul alaturat Ranceni. la 14 ani merg la liceu , liceul teologic ortodox din Husi. facultatea de teologie la iasi unde si sunt acum in anul 2! briza artei m-a cuprins odata ce am citit primele poezii de Mihai Eminescu si cu primele basme populare invatate in scoala! peste gradinita am sarit deoarece am fost doar o singura zi si apoi nu am mai mers , deoarece mai vroiam sa prelungesc copilaria si oricum atunci mi se parea o pierdere de timp , cand padurea ma invata mult mai multe! actualmente sunt student, intru mai tot timpul in controverse cu profesorii , pentru ca nu sunt deschisi la concepte noi , la moduri noi de a percepe lumea! cidat e ca sunt singurul din anturaj care am o perceptie despre lume mai...
14 poezii, 0 proze
Emil Botta
Emil Botta (n. 15 septembrie 1911, Adjud - d. 24 iulie 1977, București) a fost un poet, prozator și actor român. Este fratele eseistului Dan Botta, precum și fiul lui Theodor Botta, medic, și al Aglaiei. Clasele primare le face la Adjud, dar la 15 ani fuge de acasă pentru a deveni actor. Urmează apoi Conservatorul de Artă Dramatică din București, în perioada 1929-1932. Devine actor al Teatrului Național din București, după mai mulți ani petrecuți pe unele scene de provincie. La Nțional joacă în roluri de excepție, Werther, Iago, Macbeth, Unchiul Vania, Ion din Năpasta etc. A jucat în numeroase filme, cum ar fi: Se aprind făcliile(1939), Viața nu iartă, 1958, Erupția, 1958, Când primăvara e fierbinte, 1961, S-a furat o bombă (regia Ion Popescu Gopo), 1961, Pași spre lună( tot în regia lui Gopo), Pădurea spânzuraților (regia Liviu Ciulei), 1964, Răscoala, 1965, De-aș fi... Harap alb, 1965, Șah la rege, 1965, Dacii, 1966, Faust XX, 1966, Subteranul, 1967, Columna, 1968, Mastodontul,...
39 poezii, 0 proze
Ina-Stefania Lazar
M-am nascut in Vrancea si am copilarit intr-un sat asezat intre dealuri si langa padure. Viata patriarhala a satului m-a inspirat sa scriu poezii in adolescenta. Apoi, viata la oras mi-a revelat rolul pe care poezia il are pentru constiinta. Consider ca poezia este expresia sufletului liber, a constiintei care prin vers se eliberaza de poverile lumesti si se plaseaza in lumea spirituala. In poeziile pe care le-am scris si le scriu las sa se citeasca in sufletul meu, sa se vada o parte din el si, prin urmare, poezia este parte din sufletul meu care se concretizeaza poetic prin actul de simtire si gandire din momentul creatiei. Prima poezie publicata pe acest site, si anume Manifest pentru poezie si eseu, am compus-o ca raspuns pentru cei care m-au descurajat sa scriu versuri. Doresc sa il citez pe Fénelon: "Ce poate fi mai placut si mai simplu decat sa fii sincer cu tine insuti, neavand nici de ce te teme, nici ce inventa?"
9 poezii, 0 proze
Aureliu Busuioc
Aureliu Busuioc (n. 26 octombrie 1928, Codreanca, raionul Strășeni) este scriitor, dramaturg și ziarist. Este redactor-șef la ziarul \"Tinerimea Moldovei\" și redactor-șef adjunct al revistei \"Chipăruș\". În 1977 a fost secretar al Consiliului de conducere al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Debutează cu placheta de versuri pentru copii \"La pădure\" (1955). În același an îi apare culegerea de poezii satirice \"Prafuri amare\". Este autorul romanelor \"Singur în fața dragostei\" (1966), ecranizat la Moldova-film , \"Unchiul din Paris\", \"Pactul cu diavolul\",, Spune-mi Gioni, al pieselor \"Radu Ștefan - Intâiul și Ultimul\", \"Și sub cerul acela\". Este de asemenea autor al mai multor scenarii de film. Între 1977-1986 a fost secretar al Uniunii Scriitorilor, dar a fost dat afară pe motiv că nu a plătit cotizația de membru. Opere * La pădure, 1955 * Prafuri amare, 1955 * Piatra de încercare, 1958 * Firicel de floare rară, 1961 * Dor, 1962 * Poezii, 1964 * Singur în fața...
9 poezii, 0 proze
Pădurea din marginea caselor
de Bratu Ana Larisa
Disperarea orbă-a pietrelor de ploaie, Fremătând sub norii tineri și grăbiți, Zarva răbufnită de sub mușuroaie, Ale unor arbori ce-au căzut trăzniți. Se aud ca boabe, strugurii de piatra, Agresând...
Memoriile unui Vampir - Capitolul 2
de Băbăruși Cristian
Un tunet puternic al ploii de deasupra mea reuși să mă trezească. Leșul câinelui sfârtecat acum câteva ore, se afla deasupra mea protejându-mă de lumina soarelui, care acum dispăruse în noaptea...
Impresii din Germania
de cornel marginean
IMPRESII DINTR-O TARA PERFECTA : GERMANIA Gandurile revin acum, odata cu picaturile de apa cazute din dus pe crestetul meu. Ma spal de o lunga calatorie dar nu ma lepad. Ce rau e sa nu poti aplica...
Povestea țesătoarelor de apă și a vrăjitorului din adâncuri
de Carmen Vințan
A fost odată, ca niciodată, un ținut numit „Fir de Covor”. Denumirea acestuia provenea de la ocupația pe care o aveau locuitorii acestui loc. Aici se găseau covoare țesute cu fir de mătase, cu fir de...
Povești de vacanță
de loredana tudor-tomescu
Vacanță de vis De-ar spune colbul drumului, din satul meu de sub munte, cum fugeam cu tălpile goale, de-mi sfârâiau călcâiele, întâi prin porumbul bunicii - Cerber cu gesturi mute, dar cu inimă de...
Gata de culcare, copii ?
de Adriana Gheorghiu
Gata de culcare, Mara? - Nu ? Chiar mă bucur, pentru că…Uite ! Þi-am adus o cană cu lapte fierbinte și… vreau să-ți spun povestea de seară - Ce bine ! De-abia aștept! Nu departe de noi, în pădurea pe...
Noaptea marii tăceri
de Vasile Dumitru
Doar ce începuse vacanța mare, eram acasă, în curte, seara târziu. Mama deschide ușa și, din dreptunghiul de lumină, îmi spune: - Să nu stai mult, în seara asta umblă ielele... - Biiine, bine! am...
Se întâmplă ceva ciudat cu mintea mea
de Iakab Cornelia Claudia
-Se întâmplă ceva ciudat cu mintea mea, ceva ce la început m-a speriat îngrozitor. Dacă vă povestesc nu o să vă vină a crede, o să mă faceți mincinos, bătrân și mincinos. - Haide tataie, spune-ne ce...
Orașul câinilor - Capitolul III
de Tudose Dragos
Copilul intră, ca de obicei, fără să mai bată la ușă. Și, tot ca de obicei, fără să-l privească, îi spuse: -Ai venit, mă țîcă? Un da scurt, apoi încercarea nereușită de a se feri de degetele lui...
Un drum la târg
de Paul Mircea Iordache
UN DRUM LA TÂRG Deși satul nostru nu era așa departe de oraș - între Bălușeni și Botoșani, pe drumul de căruțe, erau doar vreo doisprezece kilometri - se-ntâmpla destul de rar să mergem în „târg”,...
