Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Până la absolut"20681 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
andrada vissarionAV

andrada vissarion

AutorAtelier

cand eram foarte mica,imi doream zborul pana la granita durerii.acum visez cu ochii deschisi la anihilarea suferintei in gin si la mersul pe ape,atribute ale ingeriadelor din noi... altfel,om absolut normal,absolventa de limbi straine(franceza-engleza),locuitor al unui oras stravechi,pur muntenesc,pasionata de literatura sud-americana,engleza si romana.

9 poezii, 0 proze

Maria JorjMJ

Maria Jorj

AutorClasic

"Accentul sfâșietor (patetic), de spovedanie absolută, este numitorul comun al etapelor parcurse de lirismul Mariei Jorj, de la cartea de debut, intitulată Exerciții de normalitate (Ed. Dacia 1992), până la volumul de față. Adresată sieși, lui Dumnezeu sau nimănui, mai degrabă decât semenilor, confesiunea neîntreruptă (delimitată, grafic, doar de asteriscuri, ca de stele negre), ce străbate aceste poeme, circumscrie un spațiu psihic al separării, al exilului voluntar, al dezerțiunii." Dan Damaschin Prefață la volumul Iată, mă-ncumet – 2009

2 poezii, 0 proze

Constantin Mihaela CatalinaCC

Constantin Mihaela Catalina

AutorAtelier

4 Martie 1979 Marcheaza anul nasterii mele. Biografia se scrie de-a lungul existentei fizice si poate exista in absolut... Pot sa va descriu doar cateva "realizari" profesionale ale vietii mele de pana acum. Mai multe detalii puteti gasi pe site-ul meu: www.catalinaconstantin.eu 1998.10 – 2002.10 UNIVERSITATEA ROMANO- AMERICANA BUCURESTI. Licentiat in economie. 2003.10 – 2005.05 ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE - BUCURESTI. Diploma de dizertatie in "Marketing si comunicare in afaceri". 2005 - 2008 Economist in comert si marketing la Institutul National al Lemnului. Particpare in proiecte internationale pe teme de educatie profesionala LEONARDO DA VINCI: Wood European Manager Construction Certification si Innovawood-Edu. 2009 - 2010 Director comercial Institutul National al Lemnului. Manager Romania- proiect international EUROPEAN WOOD CONSTRUCTION MODULES -ON-LINE TRAINING 2009-2010 Administrator firma INL INOVAREA LEMNULUI. Manager coordonator proiect international LEONARDO DA VINCI...

1 poezii, 0 proze

Mircea MuthuMM

Mircea Muthu

AutorClasic

Mircea Muthu (n. 1 ianuarie 1944, Iernut, județul Mureș) este un eseist, critic și istoric literar român. Este licențiat al Facultății de Filologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj (1967). Își susține doctoratul în litere, în 1976, cu teza Balcanismul în literatura română pînă în secolul al XIX-lea. Este profesor universitar la Facultatea de Litere din Cluj. A fost decan al aceleiași facultăți și prorector al Universității „Babeș-Bolyai”. Debutul absolut în revista „Tribuna” (1967). Debutul editorial cu volumuil de critică literară Orientări critice (1972). A colaborat la „Echinox”, „Tribuna”, „Jurnalul literar”, „Études Balkaniques”, „Synthesis”, „Révue des Études Sud-Est europeenes”, „South-East Monitor” etc. Rubrici permanente: Orientalia în „Echinox” (1970-1980; Moaie pana în culoarea… în „Tribuna” (1988-1989); Literatura Sudului în „Jurnalul literar” (1997-1998). Critică literară, eseistică Orientări critice, 1972 Literatura română și spiritul sud-est european, 1976 La...

1 poezii, 0 proze

JC

John Robert Colombo

AutorClasic

Raspunsuri anticipatorii Pentru care motiv cele mai multe poeme ale mele nu au rima 1.Au rimat pina cind cineva a izgonit cuvintele care rimau. 2.Absolut toate combinatiile de rime sint de nefolosit. 3.Daca doriti rime,puteti gasi un milion de poeme rimate,in engleza(studentii si-ar afla o indeletnicire placuta insiruindu-le pe toate intr-un lant.) 4.Grecii se abtineau sa rimeze si romanii la fel. 5.Rimele se potrivesc pentru song,nu pentru poeme si-n zilele noastre e mai greu sa nu rimezi. 6.Lumea nu rimeaza,atunci de ce ar rima poemele mele? Pentru care motiv cele mai multe poeme ale mele nu au sens. 1.Cele mai multe poeme oricum nu mai au sens. 2.Arta obisnuia sa fie furibunda,facind ordine,acum e furibunda pentru a face dezordine. 3.Indatorirea poeziei nu e de a da un anumit sens,ci de a reface un anumit sens. 4.Sensul mai exista inca,dar in zilele noastre il deslusesti printre rinduri. 5.Totusi zarim lumea si ca intr-un delir,idealurile noastre. 6.Ele au un sens neobisnuit,ceea...

2 poezii, 0 proze

Iosif AndreiIA

Iosif Andrei

AutorAtelier

Cioban pana la 24 de ani, in prezent student la matematica. Imi place sa adun si sa scad oamenii din animale domestice, sa privesc cum se inmultesc iepele, sa adorm in fin. La coasa am fost intotdeauna lenes, adica mi-a placut sa raman in urma cu fetele. De aceea cred ca fetele sunt cosite cel mai la urma. Intai se duc oamenii lot. Nu am scris nimic nimanui, niciodata. Am zis numai. Acum ca am si invatat literele o sa le pun si pe ele sa ma invete.

3 poezii, 0 proze

Beyond BirthdayBB

Beyond Birthday

AutorAtelier

Nimic important până la 10 ani, de atunci scriu povești, poezii: multe sunt așa numitele fanficțiuni, dar asta nu înseamnă că sunt lipsită de imaginație, am și scrieri originale! Personaje originale: -Féadel -Aidan -Nessa'ered -Scămiță -Tura -Tuar -Chilnim -Thorn Claude Tocmai am început să scriu Féadel partea a 4-a Schiță de Capitol, sunt practic niște schițe în care personajul meu, Féadel, încearcă să aleagă între două tabere, cea a lui Tura și cea a lui Chilnim, amândoi fără să se cunoască, și nu sunt tabere inamice. Iar Féadel trece printr-o serie de întâmplări care-l v-a aduce cu picioarele pe Pământ. O dată ce acțiunea prinde amploare, Féadel se trezește în anul 2009, unde o întâlnește pe Egleriel, Féadel devine un personaj negativ, un ucigaș, dar și un binefăcător pentru omenire. În aceste părți, Féadel Guardian este pus la încercare, iar Egleriel cade de partea lui, vrând să facă o lume mai buna. Toți știind că Féadel deține multe secrete de a controla Lumea. Școli care le-am...

29 poezii, 0 proze

TA

Tomozei Andrei

AutorAtelier

am compus poezii pana la varsta de aprox 25 de ani n-am reusit pana acum sa public nicaieri am intrerupt Fac. de Teologie Litere din Iasi in 2004 Am facut Scoala de Cantareti Bisericesti la Roman prom. 1994 mi-a placut f mult literatura, Eminescu in special si poezia universala

1 poezii, 0 proze

Anghelina TiberiuAT

Anghelina Tiberiu

AutorAtelier

Bucurestean pierdut printre muntii cavernosi si umpluti pana la refuz cu fiinte, ridicati inca dinaintea existentei. Ma uit prea adesea in mine cautand un raspuns pentru cei din exterior, uitand mereu ca viata este doar imitatie... pentru ca asa cum a trait primul dintre oameni asa vor trai toti: cu stiinta mortii si frica neexistentei. Contact: http://tezeu.wordpress.com/ at_tezeu@yahoo.com at.tezeu@gmail.com

27 poezii, 0 proze

SI

Salagean Ioan

AutorAtelier

De la tara, scolit in armata, ostean pana la pensie, acum retardat(RETIRED). IUBITOR DE CREATIE, CONSUMATOR AL ACESTEIA. Am descoperit foarte tarziu poezia, dar ma stradui a recupera. Mi-s dragi toti cei de aici!

1 poezii, 0 proze

Până la absolut

de Florin Andor

uneori privire aprinsă lampa lui ardea nopților gravuri lumești într-un loc unde ziarele erau de prisos mișca ușor degetele despre natura umană clipa de originalitate simțea nevoia crucii ideile...

PoezieAtelier

Genocidul la absolut

de Silviu Tudor-Saladjiar

Singurele bombardamente atomice nonexperimentale din istorie s-au petrecut în urmă cu 63 de ani, când Statele Unite ale Americii, aflate în stare de război cu Imperiul Japoniei, au efectuat două...

EseuAtelier

La familia Pas

de Raluca Oana Helgiu

La etajul patru al blocului meu stă familia Pas. E o familie care nu a avut prea mari satisfacții în viață. Amândoi bătrânii au peste 70 de ani și nu fac altceva decât să bârfească pe toată lumea cu...

ProzăAtelier

La familia Pas...

de Raluca Oana Helgiu

La etajul patru al blocului meu stă familia Pas. E o familie care nu a avut prea mari satisfacții în viață. Amândoi bătrânii au peste 70 de ani și nu fac altceva decât să bârfească pe toată lumea cu...

ProzăAtelier

despre onoare în sistemele românești

de FLOARE PETROV

Când vorbim despre onoare ne referim la un proces de șlefuire morală, culturală, dacă asociem și termenul de demnitate atunci sintagma ne prezintă o formă de rafinament psihologic, cultural. Onoarea...

EseuAtelier

Flit. Ocaziile se răzbună

de marius ghilezan

Mi-aș fi ridicat aliniate de intrigi titluri fotometrice poze în chenar și trimiteri din întâia foaie dacă aș fi ieșit cu tine la Gala premiilor VIP m-ar fi întrebat cultivatorii siropoaselor...

PoezieAtelier

Religia mea

de Morar Nucu

se consumă hectolitri de neuroni excitați planuri pozitive motivaționale pufoase mirosind frumos a succes și carieră explozivă încordare, așteptări, sacrificii până la sânge pentru sclipiciul ireal...

PoezieAtelier

Derivate parțiale

de Ghejan Andrei

Ecuații complicate ce exprimă matematic noțiunea de integralitate: funcții directorii pentru spațialitate, suprafețe, sau mișcare, derivatele parțiale sunt definitorii, apriori, percepțiilor vizuale,...

EseuAtelier

Negativ

de Spinoiu Lucia

NEGATIV Umbra fină a perdelei se legăna fantomatic pe peretele camerei, întunericul înghițise tot orașul. Stătuse în aceeași poziție, așezat pe pat, capul în palme, de ore în șir.Nici nu sesizase că...

ProzăAtelier

Tăvălugul I

de Sofia Sinca

Miresmele de iubire ale vântului îmbată tot: gândul și privirea, iarba și frunza, marea și țărmul. Actor sau spectator sunt tot una, plătesc la fel tribut inimii ce au lăsat-o să zburde fără...

ProzăAtelier