"Noi.ro" – 20213 rezultate
0.01 secundeMeilisearchnicolau george daniel
Nascut in Bucuresti, 1976, absolvent al Colegiului Universitar de Birotica (2001), am ales domeniul managementului resurselor umane, adica un mediu in care ma simt cel mai bine, in care emotiile oamenilor nu sunt mereu cenzurate. Sunt casatorit si am in prezent o fetita care imi lumineaza viata. Poate copiii nostrii vor stii sa duca mai departe traditia pasiunii pentru romantism, pentru visul frumos al inteligentei, pentru ca noi romanii, indiferent cat de hoti si de vicleni suntem considerati, am fost si vom fi mereu mai aproape de D-zeu prin caldura sufleteasca si prin pasiunea cu care stim sa iubim. Sper ca viata sa imi permita sa compun texte care sa ajuta oamenii sa intre intr-o lume ideala, sau macar sa imbratiseze intr-un mod ideal toate sentimentele si trairile pe care m-au incercat si pe mine.
19 poezii, 0 proze
Francis Ponge
Francis Ponge (n. 27 martie 1899, Montpellier - d. 6 august 1988, Bar-sur-Loup, Alpes-Maritimes) a fost un celebru poet francez modernist. Inițial asociat cu suprarealismul, a sintetizat repede o formulă personală care îmbină poezia și eseul și care are întotdeauna ca subiect un lucru sau altul - de unde ideea de "poezie a obiectelor", obiecte ce se substituie în mare măsură prezenței umane. În literatura română, influența lui Ponge se resimte la mai mulți poeți precum Emil Brumaru, Constantin Abăluță, George Almosnino, Petre Vasile Fati, Gheorghe Grigurcu, Mircea Valeriu Popa, ș.a. La noi în România a apărut în 1974 la editura Univers o ediție tradusă de Irina Mavrodin a cărții "Le Parti pris des choses" (tradusă ca "De partea lucrurilor"), primul său volum și cel mai cunoscut. / Francis Ponge est un poète français, né à Montpellier le 27 mars 1899 et décédé au Bar-sur-Loup, Alpes-Maritimes, le 6 août 1988. Œuvre * Le Parti pris des choses, 1942. * Proêmes,...
7 poezii, 0 proze
pacurarmiklós
Dualitatea este cel mai potrivit cuvant pentru a ma descrie:m-am nascut in Brasov,Romania si traiesc in Koszeg,Ungaria;tatal roman si mama unguroaica;anii de studii i-am petrecut la Colegiul National Economic "ANDREI BARSEANU" din Brasov iar anii de munca i-am indurat in Ungaria,Austria si Danemarca.Anii de Viata sunt cam peticiti ca ai oricaror romani din Diaspora,caci in strainatate viata nu e mai usoara ca in Tara, e la fel(!),doar ca noi,cei din strainatate,(constient sau inconstient) suntem adevaratii diplomati ai poporului roman.Tot ceea ce gandim spunem si facem este judecat,din pacate,in ceea mai mare parte prin prisma nationalitatii.Diaspora trebuie sa promoveze virtutiile si frumusetile pe care ni le-a daruit acea bucatica de natura pe care noi o numim Romania.Romania nu este teritoriul si locuitorii,ci ansamblul legaturilor (de orice natura!) pe care le detine,iar bunastarea Romaniei este in directa legatura cu bunastarea locuitorilor ei si depinde exclusiv de longevitatea...
2 poezii, 0 proze
Neagu Romeo
...aparut pe lume vineri 13 iulie 1973 cu lovituri abrubte de palma de moasa peste fund va disparea la fel de brusc, insotit de lovituri abrubte de cazma ......si vom mai vedea noi daca a insemnat ceva pentru cineva. Bineinteles ca nu vom afla peste ani din manualul de limba si literatura romana, cum multi de pe aici poate trag speranta ...pentru ca nu e cazul... Desi timpul de care nu dispune niciodata, a curs nemilos peste acest presupus domn, el nu a invatat nimic de la viata, desi asta a crezut, nu i-a cunoscut indeajuns de bine pe oameni, asa cum ei au crezut, dar pe mai departe incearca sa-si mantuiasca sufletul, cum indeobste se crede. Ceva desene animate, ceva scoli, ceva filme-n cap, ceva joburi, ceva bani, ceva texte prin atelierul de pe agonia ... cam asta este toata distractia din viata acestui om. Un om mare pentru familia lui...o prezenta gri in spectrul vizibil. Un fassss minuscul pentru agonia...o mare cantitate de hidrogen sulfurat proiectata catre stratosfera....
33 poezii, 0 proze
Ștefănescu Romeo-Nicolae
Ofițer de carieră în Forțele Aeriene Române Scriu poezie de dragoste și religioasă. Hobiuri: Călătoriile, patinajul artistic,îmi place să cânt și să ascult muzică de calitate. Cunosc limba engleză. Apariții: Suplimentul cultural-religios Bună Ziua Brașov. În curs de apariție două volume de poezii. Apariții în emisiuni culturale la televiziuni naționale și locale. Recitaluri de poezie în diverse spectacole din țară. Motto: ,, Gândește cu inima și simte cu mintea ,, ,, În viață, noi oamenii ar trebui să înțelegem, că ceea ce contează este, ce suntem și nu cine suntem, ce facem și nu ce știm să facem pentru aproapele nostru,, ASiIiVro Contact: asiiivro@yahoo.com http://cuvintealese.ning.com/profile/StefanescuRomeoNicolae http://rogrup.net/profile/StefanescuRomeoNicolae http://lenusa.ning.com/profile/StefanescuRomeoNicolae http://www.agonia.ro/index.php/author/0029548/ȘTefăNescu_Romeo-Nicolae http://fundatiadostoievski.ning.com/profile/StefanescuRomeoNicolae...
167 poezii, 0 proze
Robert Choquette
S-a născut la Manchester, New Hempshire, S.U.A., în anul 1905. Gazetar, colaborator la Radio-Canada, președinte al Academiei canadiene-franceze și al Academiei Ronsard. A deținut posturi de seamă, printre care acela de ambasador în Argentina. Poezia lui este un manifest adresat tinerelor generații de a se inspira din natura și peisajul canadian, pe care să le cânte în versuri tonice, virile. Volume : Printre vântoase (1925), Muzeul Metropolitan (1931), Poezii noi (1933), Suită marină (1953), Opere poetice (1956). Robert Guy Choquette, CC, GOQ (April 22, 1905 – January 22, 1991) was a Canadian novelist, poet and diplomat. Born in Manchester, New Hampshire, his family moved to Montreal in 1914. In 1968, he was appointed Canada's ambassador to Paraguay, Uruguay, and Argentina. He served until 1970.[1] In 1968, he was made a Companion of the Order of Canada. In 1989, he was made a Grand Officer of the National Order of Quebec.
1 poezii, 0 proze
Radu D. Rosetti
Despre familia Rosettise stie ca e una dintre familiile boieresti foarte vechi din Tarile Romane. Era originara din Italia, unde radacinile ii coborau pana la inceputul secolului al XIV-lea. O ramura a sa si-a continuat existenta acolo, cu succesiuni remarcabile, iar o alta a ajuns la Constantinopol. De acolo, primii reprezentanti ai ei au poposit prin secolul al XVII-lea in Tarile Romane, unde s-au despartit in doua ramuri. Una s-a stabilit in Valahia, iar cealalta in Moldova. In ramura valaha, Radu D.Rosetti (1874-1964) era fiul lui Dumitru Rosetti, deputat si ziarist, cunoscut si sub pseudonimul Max, descendent din contele Nicolae Rosetti, care fusese ginere al lui Constantin Brancoveanu. Radu Rosettia fost, cum scrie George Calinescu, un avocat abil, dar si un scriitor prolific, adaptand pentru literatura romana o maniera franceza a vremii, prin poezii sentimentale ce ilustrau viata celor de jos. Potrivit aceluiasi George Calinescu, "cu Radu D. Rosetti se inaugureaza la noi o...
1 poezii, 0 proze
Jean Paul Sartre
Romancier, eseist, dramaturg si fondator al unei noi scoli de idei care va fi cunoscuta ca Existentialism Jean-Paul Sartre s-a nascut in Paris la data de 21 iunie 1905. Dupa ce a absolvit Scoala Normala Superioara in 1929 cu doctoratul in filozofie, a servit Armatei Franceze intre anii 1929-1931. Atunci a servit ca invatator pentru cativa ani la Le Havre, Lyon si Paris. A publicat primul volum “Nausea” (Greata), in 1938, si un an mai tarziu, un volum de scurte povesti intitulat “The Wall” (Zidul). Cariera lui literara s-a oprit in 1939 cand Armata Franceva a fost mobilizata. A fost luat prizonier in iunie 1940 si inchis in Staleg XIID langa Trier. Dupa 9 saptamani in inchisoarea Germana, Sartre a reusit sa scape si sa-si gaseasca singur drumul spre Paris. Cumva, in ciuda faptului ca erau sub ocupatie Germana, Sartre a reusit nu numai sa scrie inca o carte cat si sa produca doua piese de teatru in capitala ocupata. In 1943, Charles Dullin pune in scena prima piesa de teatru a lui...
4 poezii, 0 proze
Sandru George Alexandru
Nascut in Roman,Neamt m-am mutat in Constanta de la 15 ani.Sunt o persoana destul de sociabila si desi sunt putin timid la inceput uneori imi revin destul de repede, imi place sa cunosc persoane noi, mai ales din categoria celor care au hobby-uri la fel cu ale mele si anume:literatura, cam tot ce tine de PC, muzica de calitate, filme, jogging, plimbari .Imi place sa invat chestii noi, sa ajut acolo unde ma pricep, cu cat ma pricep.Sunt o persoana destul de sensibila si chiar daca sunt uneori ironic sau iritat reusesc sa ma stapanesc destul de bine.Cam atat despre mine, cine vrea sa stie mai multe poate sa ma cunoasca persona
1 poezii, 0 proze
adrian pop
"oricare dintre noi adică, are la cap o păsărică /eu sînt mai misogin un pic, așa că am un păsăric / să cînt despre închipuiri, dezastre și nenorociri / nu pot deloc să mă abțin / numai prostii în cap îmi vin" www.hypocrisia.ro
171 poezii, 0 proze
Noi.ro
de Meda Bittermann
Strada fierbinte, oras de trotuare ele insele private gestate alunecate din cuvintele tale mie mirare. Strada de apa, cu ferestrele aripi ca o singura respiratie de pleoapa pulsatie, clipa de gratie....
Noi suntem români ?
de Mahok Valeria
Noi suntem români ? Aceasta este întrebarea care mă frământă mai nou. Unde este mândria românească moștenită de la străbunii noștri ? Mândria de a apăra și promova valorile naționale și tradiționale...
Să fim mândri, noi românii
de milos petru
E fals c-am fi flămânzi și goi Și Europei îi dăm seama, Suntem puternici că la noi, Rezistă încă epigrama.
rromânii noi
de Ovidiu Vasile
rromânii noi Noi ,români din România Avem nume de păstrat Nume de român se cheamă Acum numele-i pătat Am împrumutat jumate La țiganii de etnie L-au facut de tot rahatul Dar rușinea lor să fie Multă...
Schimbarea la față a României
de Emil Cioran
Spirala istoricå a României Noi românii privim cu dispreț mårturisit celelalte popoare balcanice, fårå så ne gîndim cå, dacå dau dovezi de inteligențå și de...
Prin noi înșine
de nicu brezoianu
Întâmplător aflasem că domnul Matei Vișniec , cel mai jucat dramaturg român contemporan ,va publica în cotidianul Romania Liberă.Într-o oarecare masura eram surprins,mă gândeam ce ne va spune...
Paralaxa si magnitudinea romaneasca!
de Gavriluta Iulian
Paralaxa si magnitudinea romaneasca! De multisor am ajuns la concluzia ca noi romanii avem ceva deosebit, si acum incerc sa patrund acest lucru. Printre multe bune si rele : « Rasu’-plansu’ »,...
Șmecherlâcul românesc
de sanda dan ion
În Olanda or fi tolerând ei drogurile ușoare, or fi având ei femei în vitrine, dar se luptă de secole cu furia apelor. Importă pământ și îl cară cu vapoarele, construiesc diguri și răstoarnă nisip și...
Românul s-a născut poet
de Alex Vâlcu
Această sintagmă- Românul s-a născut poet - aură strălucitoare pe capul românilor, este un dar de la Dumnezeu. Nimeni nu poate să ne ia acest dar. În toate momentele vieții, noi românii, scriem și...
lui romică
de Vlad Drăgoi
au trecut mai bine de zece ani de când tu romică pui de țigan sărac și care mirosea ostentativ a fermă ai făcut ce ai făcut și ai murit ca prostu călcat de mașină în drum spre școală și eu romică eu...
