"Noaptea de sânziene" – 20103 rezultate
0.01 secundeMeilisearchPlamadeala Gianni
Nascut in noaptea de Sf. Ioan, la Iasi, in primii pasi ai lui '84 din cel de-al doilea mileniu. Debut...sau mai bine spus "debut": Octombrie 2008 - acasa, din "senin" ...
2 poezii, 0 proze
Traian Dorz
Literatura sensibilitatii religioase românesti a avut în poetul Traian Dorz una din vocile sale de o expresie cu totul aparte, am putea spune unica, prin profunzimea trairii religioase. Poetul a vazut lumina zilei în noaptea de Craciun a anului 1914, în catunul Râturi (azi Livada Beiusului) din comuna Mizies, judetul Bihor, în apropiere de Beius. Parintii sai, Constantin si Maria, erau buni gospodari si crestini respectati în sat pentru cinstea si vrednicia lor. Era unicul copil la parinti si, bineînteles, acestia voiau sa-l vada ajungând un bun gospodar la casa lui si un sprijin de nadejde la batrânete. Baiatul însa se simtea nascut pentru altceva, mai bun. Iubea cartea, citise tot ce era de citit în micuta biblioteca a scolii primare si în aceea a bunului sau învatator, Savu Halbac. Dar, tocmai acum, la terminarea celor sapte clase, a intervenit ceva, un eveniment-cheie, în viata copilului Traian Dorz, care i-a schimbat traiectoria existentei sale. La examenul de încheiere a celor...
45 poezii, 0 proze
Ioana Sabau
M-am nascut pe 26 ale lunii lui Brumarel, in noaptea de Sfantul Dumitru. Oficial, data nasterii e pe 28, adica lunea. Am crescut intr-o familie numeroasa, cu frica de Dumnezeu, intr-un sat aflat printre magurile Salajului. Pe masura ce copilul a crescut, si-a luat zborul. Astazi, pot spune dezinvolt ca toamna are un inteles metafizic pentru mine. Daca as putea calatori etern, m-as urca pe spinarea Timpului si l-as supune bland incercarii cunoasterii si miracolului de a cunoaste.
2 poezii, 0 proze
Pier Paolo Pasolini
"Pasolini apare pe scena literară și culturală italiană încă de foarte tînăr, la jumătatea anilor '50, și de atunci nu o mai părăsește, traversînd-o și ocupînd-o în mod răsunător, adesea în chip de protagonist, pînă în anul morții sale, 1975, și chiar mult timp după aceea. Într-adevăr, la mai bine de treizeci de ani de la sfîrșitul lui violent se vorbește în continuare despre el ca despre un protagonist al timpului său și se discută despre ideile și provocările sale cu o pasiune cîtuși de puțin îmblînzită. Moartea lui este o rană necicatrizată, o pierdere pe care, din fericire, societatea italiană contemporană nu a reușit încă s-o metabolizeze." "Ultimul film al lui Pasolini, Salò sau cele 120 de zile ale Sodomei, este proiectat în avanpremieră la Paris, pe 22 noiembrie 1975. Cu numai 20 de zile înainte, în noaptea de 2 noiembrie, viața lui Pasolini fusese frîntă pentru totdeauna în portul de la Ostia, la cîțiva kilometri de Roma. Prin acea moarte, s-au frînt și vena creativă și...
1 poezii, 0 proze
Jon Oskar
Jon Oskar (1921 - ...) Născut în 1921. pasionat de muzică, a funcționat un timp ca profesor de muzică, pentru a se îndeletnici apoi numai cu scrisul și traducerile, în special din limba franceză. A debutat cu un volum de schițe: "Chipul meu și al tău" (1952). Urmează două culegeri de versuri: "Scrieri pe urmele vântului "(1953) și "Noaptea de pe umerii noștri" (1958). Face parte din poeții grupați în jurul revistei "Birtingur" (Optimistul)
1 poezii, 0 proze
ilorian paunoiu
https://www.facebook.com/pages/Ilorian-Paunoiu/676881582388949 M-am născut în satul Meieni, comuna Popești, județul Vâlcea, pe Valea Luncavățului, aproape de Pădurea Cotoșmanei. Părinții mei, Păunoiu Constantin și Păunoiu Ioana, oameni gospodari, m-au crescut cu dragoste și într-un mod cu totul special; mama mea, care nu mai este - a decedat în 3 februarie 1999 - mi-a dat o educație religioasă bazată pe fundamentele Bisericii Ortodoxe. Acest lucru mi-a marcat viața și creația literară. Mama m-a adus pe lume în noaptea de 13 spre 14 decembrie - oficial în certificatul de naștere este înscrisă data de 14 decembrie - în anul de grație 1965. Bucuria ei de a mă fi adus în lume a fost umbrita în jurul vârstei de 7 ani, când o boala ciudată, o neputință de neînțeles, începea să-și facă apariția: la început cu febra musculară, apoi cu rămânerea în urmă la orele de educație fizică față de colegii de școală primară. A început de atunci calvarul existenței mele, calvar și mântuire totodată....
90 poezii, 0 proze
Daroczi Andrei Claudiu
M-am născut în anul Domnului 1984, în data de 3 a lunii noiembrie. Clasele primare le-am urmat în orașul Jibou, ( jud. Sălaj ), alături de cele gimnaziale, unde am avut rezultate bune la invătătură, în domeniile de interes pentru mine. Apoi din anul 2000 am frecventat Liceul Teoretic 'Ion Agârbiceanu ' din aceeași localitate, pe care l-am terminat în 2004. În prezent sunt student la Facultatea de Psihologie și Știinte Ale Educației din Cluj-Napoca. Părinții mei, tatăl profesor, iar mama inginer horticultor, m-au sprijinit mereu în domeniile mele de activitate, mai puțin unul: POEZIA, considerând că compusul poeziilor este o pierdere mare de timp pentru mine și practic am fost obligat de mine însumi, într-o oarecare măsură să lucrez pe ascuns la compusul lor, pentru a nu mi se atrage atenția că iarăși pierd timpul cu ele... lucram la ele noaptea de regulă, în pauzele de la școală, facultate etc. Am doi fratiori, care urmează liceul pe care l-am absolvit și eu acum ceva vreme. Am...
2 poezii, 0 proze
Gheorghe Tomozei
Gheorghe Tomozei (n. 29 aprilie 1936, București - d. 31 martie 1997, București) este un poet și un eseist român contemporan. Am fost o vreme la conducerea revistei Argeș, din Pitești, subintitulată „revistă politică, socială, culturală”, perioadă în care revista a scos și un fel de supliment, denumit Biblioteca Argeș în care au publicat adevărate plachete mulți poeți Opere publicate Pasărea albastră (1957); Steaua polară (1960); Lacul codrilor, albastru (1961); Vârsta alintului (1963); Fântâna culorilor (1964); Noaptea de echinox (1964); Poezii (1966); Patruzeci și șase de poezii de dragoste (1967); Altair (1967); Cântece de toamnă mică (1967); Dacă treci râul Selenei (Copilăria lui Eminescu),1967; Filigran, proze jurnalistice (1968); Suav anapoda (1969); Dincolo de crizanteme (1969); Poezii de dragoste (1970); Toamnă cu iepuri (1970); Târgoviște. monografie lirică (1971); Miradoniz (Copilăria si adolescența lui Eminescu) (1970); Misterul clepsidrei (1971); Atlantis (1971); Lovas...
121 poezii, 0 proze
Ernest Maftei
Ernest Maftei (* 6 martie 1920, Prăjești, județul Bacău ; † 19 octombrie 2006, București) a fost un actor român, epigramist și adept al Mișcării Legionare. S-a născut la 6 martie 1920 în comuna Prăjești, lângă Bacău. La Școala Normală din Bacău a debutat cu versuri în revista Liliacul, editată împreună cu patru colegi. Deși a fost un prețuitor constant al farmecului feminin, actorul nu a fost căsătorit decât o singură dată. Fiul său Gheorghe (Gheorghiță) Maftei este un artist plastic cunoscut În noaptea de 21 decembrie1989participă, alături de tineretul român, la manifestația anticomunistă de la Piața Universității. Avea să lase familiei un bilet cu următoarele versuri, pentru cazul în care nu s-ar mai fi întors: „În lutul greu din care am plecat / Am frământat simțire. / Din ură am clădit iubire. / Între seninul din Înalt / Și jalnicul de jos / Mereu m-am întors / În lutul greu din care am plecat. / N-am fost învins, dar nici n-am câștigat. / Mi-e barba alba, încâlcită, roasă. /...
1 poezii, 0 proze
Yan Ming
Yan Ming s-a nascut in anul 1920, in districtul Yunmeng, provincia Hubei. A inceput sa publice in vara lui 1940. In cursul anilor 1941 si 1943 a redactat reviste consacrate poeziei, literaturii in general. Publica poezii, eseuri si critici literare in numeroase reviste de pe cuprinsul Chinei. Mai cunoscute ii sunt culegerile de poezie: \"Noaptea de martie\", \"Zile de seceris\" si \"Lirica Beijingului\". Este membru al Uniunii Scriitorilor din China, presedintele Comitetului pentru poezie si eseuri din Beijing si cercetator la Institutul National de Muzica.
3 poezii, 0 proze
Noaptea de Sanziene
de Mircea Eliade
Pe nesimtite, deasupra lor, cerul isi domolise sclipirea. O stea rasarise din senin, stinghera, in crestetul padurii. \"S-ar putea intampla fel de fel de miracole\", continuase el fara s-o priveasca....
Noaptea de Sânziene
de andreea bazgau
În noaptea aceasta, iubite, ni se deschide poarta spre un nou tărâm... mai sfânt, mai pur, mai blând! De nu va fi să se sădească pe casa mea cunună, ne vom scălda în dulcele izvor, vom trece...
Noaptea de sânziene
de Ciurezu Mariana
S-au strâns sânzienele-n cunună și-ncing o horă cu joc și voie bună ursitoarele-s toate invitate în noaptea asta vrăjile-s împrăștiate. Iar luna nouă amfitrioană este la petrecerea ce pare de...
Noaptea de sânziene
de Ion Rășinaru
Toate bunătățile din lume au plecat în vagonul cu geamuri la care batista-i tot mai mică. Din cauza crizei șinele renunță la traverse, trenul devine mașina timpului și garează în mai multe locuri...
În Noaptea de Sânziene
de Mahok Valeria
Stări de vrajă - multe șoapte în noapte, cucii au muțit. Stări de vrajă - Sânziene prinse în joc descântă cu foc. Noapte vrăjită - La lună prăjită Descântece la râu. Stări de vrajă – Sânziene peste...
De Sânziene
de nicolae bunduri
Noaptea de Sânziene În poiana cu pansele Și parfum de flori de tei, Fac \"spectacol\" zece iele… Cu vreo două zeci de \"iei\".
Noaptea de sub pernă
de Negru Vladimir
mi-am frânt degetele căutând leacuri ortului furat de sânziene îmi vei pune în loc inelarul unui pianist ce-a iubit o femeie între ramurile strâmbe ale unui arțar incendiat cântându-și rătăcirea pe...
O altfel de noapte: Noaptea Bibliotecilor
de Florentina-Loredana Dalian
http://www.noapteabibliotecilor.ro/noaptea-bibliotecilor-tara/biblioteca-judeteana-stefan-banulescu-dinslobozia/ „Și cum scoboară noaptea, altdată așteptată, Îmi pare veche luna - și steaua ce...
Joc de iele
de Mihaela Roxana Boboc
Luna își trimite luciul peste lacul unde joacă nestingherite iele dansuri păgâne săgetând inimi nocturne. Artemis- cu săgeata încordată după pradă împreună cu Hecate- purtând negru pasul la secerat...
Noaptea marii tăceri
de Vasile Dumitru
Doar ce începuse vacanța mare, eram acasă, în curte, seara târziu. Mama deschide ușa și, din dreptunghiul de lumină, îmi spune: - Să nu stai mult, în seara asta umblă ielele... - Biiine, bine! am...
