Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Merce, lumina care mi s-a născut în ochi"19617 rezultate

0.07 secundeMeilisearch
40 rezultate
Maria ConstantinMC

Maria Constantin

AutorAtelier

M-am născut în 3 august 1967, în București. Scriu câte ceva din anul 1989. Sper că voi reuși să las posterității si ceva scris, ceva demn de luat în seamă, în afară de cei trei copii pe care bunul Dumnezeu mi i-a dăruit. Păpușa de cârpă Dacă Dumnezeu ar uita pentru o clipă că nu sunt decât o păpușă de cârpă și mi-ar oferi în dar o bucățică de viață, probabil că n-aș spune tot ce gândesc, deși în definitiv aș putea să gândesc tot ce spun. Aș da valoare lucrurilor mărunte, dar nu pentru ce valorează ele, ci mai curând pentru ceea ce ele semnifică. Aș dormi mai puțin și aș încerca să visez mai mult, înțelegând că pentru fiecare minut în care închidem ochii, pierdem șaizeci de secunde de lumină. Aș merge în timp ce alții ar sta pe loc, aș rămâne treaz în timp ce toți ceilalți ar dormi. Aș asculta în timp ce alții ar vorbi și cum m-aș bucura de savoarea unei înghețate de ciocolată! Dacă Dumnezeu m-ar omeni cu o fărâmă de viață, m-ar împinge de la spate în bătaia soarelui, acoperindu-mi cu...

9 poezii, 0 proze

corina addreeaCA

corina addreea

AutorAtelier

ai cuvinte dulci...ma seduci...crezi ca merge asa..nu conteaza vb ......zimi orike beby...te inping usor in dormitor...stiu ca iti place asa...pas cu pas..eu ma las prinsa in vraja ta...mai putina lumina as vrea..lumanari...duar atingerea ta...toata noaptea voi fi duar a ta...stiu ca asta ai vrea...asta imi place tot ce faci...cu trupul tau ma acoperii.....ai vrea sa ma dezbraci..eu te las sa ma descoperi...te seduc..te alung...stiu ca iti place asa........toata noaptea eu sunt FANTEZIA TA...

2 poezii, 0 proze

Nu MerciNM

Nu Merci

AutorAtelier

9 poezii, 0 proze

GM

Gheorghe M. Merca

AutorClasic

?

0 poezii, 0 proze

Gheorghe M MercaGM

Gheorghe M Merca

AutorAtelier

Nascut in cadrilater, deportat in timpul razboiului, actualmente locuiesc in Bucuresti.

2 poezii, 0 proze

CR

ciupe raluca

AutorAtelier

5 poezii, 0 proze

RA

Roncea Alina

AutorAtelier

2 poezii, 0 proze

CI

Catalin Ionescu

AutorAtelier

Imi merge mintea si aluneca in idei permanent.

2 poezii, 0 proze

DC

daniel cerga

AutorAtelier

1980 pana in prezent si inca mai merge

11 poezii, 0 proze

M

monicutz

AutorAtelier

viata este un lung drum, pe care fiecare merge si fiecare incearca sa ajunga la acel loc, pe care scrie "finish" si pe care toti il cauta si nu sunt multi aceia care il gasesc! eu cred ca mi-am gasit acel "finish" si ca acum nu trebuie decit sa ajung la el...

1 poezii, 0 proze

Merce, lumina care mi s-a născut în ochi

de Cezar C. Viziniuck

Aseară te-am văzut, Merce, și-a fost ca și cum s-ar fi deschis o fereastră în pieptul lumii, ca și cum o mare s-ar fi ridicat din somn numai pentru a-ți șopti numele. Ai fost mai mult decât privire,...

PoezieAtelier

Celălalt obraz al Mariei

de Maria Gold

Simt cînd deschizi lumea dintre noi. Dau fuga să văd. Þin palmele întinse și cuvintele cad uneori tăcute, din cînd în cînd gălăgioase, de cele mai multe ori vesele. Rîdem, știu că rîdem mai ales cînd...

ProzăAtelier

Cuvinte cu și fără accent dintr-o zi de mai dedicată domnului Valeriu Cercel

de Maria Prochipiuc

Toate plecăriile sunt frumoase, indiferent cu ce și cum, orice plecare este un motiv de nostalgie. Imi place să călătoresc, fiecare călătorie aduce o revedere, apoi despărțiri, fiecare cu veniri și...

ArticolAtelier

Ziua când nu s-a mai întors

de Ottilia Ardeleanu

Mamă nu sunt lângă tine să mai aţâţ focul să duc cenuşa dimineaţa s-acopăr tălpile copacilor cu ea să mai poată păşi către primăvară să ne întâmpine cu braţe de flori fără degerături pe la noduri...

PoezieAtelier

Lansare cu Aniversare, în Aula Universității de Marină din Constanța (Apel la memorie)

de Ioan-Mircea Popovici

Trecem pe lângă minuni, precum popândăii prin livada cu pruni. Un Adevăr mic este acesta: “a fi ubercool nu e la îndemâna oricui”. Mic este și acesta: Ai aici un vin din via ce-a crescut pe...

Atelier

Blues de guler alb(astru) [2]

de Realdo Tokacs

L-am lăsat pe Realdo în pasajul de la Unirea, cu căștile în urechi și cu Bono strigând în ele: Hello, hello / We’re at a place called Vertigo.. Merge încet cu mulțimea turbionară, pe lângă zidul...

ProzăAtelier

stejarul

de Zburlea Ariana

stejarul din față își picură frunzele pe geam încet ce să fac, tată? si eu caut apă, să-mi ud rădăcinile pe care mi le imaginam atât de vivid cele două cozi împletite care cădeau pe pământ acum...

PoezieAtelier

1.24 - Calea spre viață

de cristiana pricop

“Tu cum ai ajuns la Scriptură ? Nu cumva ai citit alte lucruri și le-ai aplicat la Biblie?” – nelu a scris - frate Nelu, nu vreau să vorbesc despre mine- ci despre Dumnezeu- pot să-ți spun că am...

Atelier

Spre China din Mogoșoaia-24

de viorel gongu

Spre China din Mogoșoaia -24 Xian Mulțimea de impresii mă îndemna să merg pe jos până la hotel și mergând alene mi-am dat seama încă o dată de enorma problemă pe care o constituie bariera...

ProzăAtelier

Punem pariu (3)

de Sorin Teodoriu

Nota: In vremea aceea Desteapta-te romane nu era imnul Romaniei. Asemanarea eroilor de aici cu persoane sau intamplari din realitate este intamplatoare. st - Sache, e dandana mare in Bulgaria. Il...

ProzăAtelier