Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Mîini sîngerînde"15375 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Boér Péter PálBP

Boér Péter Pál

AutorAtelier

M-am născut în Oradea, acum 53 de ani. Nu pot spune că viață m-ar fi tratat cu mîini înmănușate, dar încă sunt în ring! Membrii mei de familie, mă consideră hiperoptimist, cred că au de ce. Deodată îmi place umorul - inclusiv satira, absurdul - și romantica. Sunt vesel, amar și vice-versa. Există lucruri pe care le iau prea în serios. Mă consider foarte empatic, tolerant. Toată viața mi-am trăit-o în Transilvania. Prin Mama, am legături stranse cu secuimea, dar ei, cu Tata, au luat-o deja pe calea stelelor. Ma intereseaza foarte mult teologia, filosofia, limbile străine, literatura, și multe-multe altele. In tinerete am început să scriu poezii, dar proza scurtă a devenit marele favorit. În forma tiparita (in lb. maghiara) mi-au apărut volumele "Nagyító alatt"-(Sub lupa) "Le a láncokkal"-(Jos cu lanțurile, "A nonkonformista"-(Nonconformisul"). Am publicat in Revista familia, revista Comitatus, revista Várad, antologia "7torony" si Brassói Lapok. Pe Web apar la: 7torony...

22 poezii, 0 proze

L

Luminita

AutorAtelier

Imi place tot ce este frumos!

25 poezii, 0 proze

DV

dana voicu

AutorAtelier

sper ca miine va fi mai bine....

2 poezii, 0 proze

todor adrianTA

todor adrian

AutorAtelier

Rebut Cu tălpi demonice calc tărâmul surpat intr-o clepsidră Pe mâini, nisip dinspre apus, moment nocturn Mă scutură o stea lățită în galaxii spumoase De-o daltă anonimă, eu răzvrătit în turn. Mă zbat între lățimea clipei prea devreme, prea nepotrivit Închis în sensul lamentabil, în turn, un ger satanic Ferestre dezgolite, să pot privi un interior Și bat ploile dezgustător în turnul falnic. Un trup cristalin se ascunde cu un etaj de-asupra mea Și bate sacadat în pragul tavanului meu Își revendică turnul ce l-am închiriat Și mulțumit mă roagă să mă abat de la traseu. Mă-mpiedic de o stâncă, se cutremură peretele dinspre nord Când ies, un curcubeu m-atinge violent La capăt e comoara, îmi spun, dar n-ajung prea departe De-odată-n jur doar turnuri, doar turnuri de ciment. Se clatină pereții spre care obosesc s-ajung tărziu Și mă târăsc pe cotul stâng, pe dreptul, pe amândouă Se-nchide nisipul spre răsărit cu o oră întărziere, Uitasem, s-a schimbat ora, cu un secol sau cu două.

60 poezii, 0 proze

C

claudiacretu

AutorAtelier

Am 20 de ani,inca.Imi place sa scriu poezii chiar as vrea sa-mi scot un mini volum .Sunt o fire curioasa ceea ce ma indeamna sa caut in orice sursa de inspiratie.

1 poezii, 0 proze

RB

Rodica Boanca

AutorAtelier

Relationship Status: Married Children: Sara - Cristina 1 year and nine months, 1 year Birthday: December 22, 1981 Hometown: Slobozia, Romania Political Views: Liberal MINI-CV PROFESIE: Filolog Experienta: Traducator - interpret Consilier prefect – purtator de cuvant; actualment sunt in concediu ingrijire copil. STUDII: 1. Facultatea de Limbi straine - Franceza -Italiana 2. Masterat Studii Canadiene, Universitatea Bucuresti, Facultatea de Limbi Strine 3. Facultatea de Litere si Teologie, sectia Romana-Engleza, Universitatea “Ovidius ” Constanta 4. Liceul Teoretic “Mihai Viteazul” Slobozia, sectia Uman

3 poezii, 0 proze

FM

François Mauriac

AutorClasic

11 octombrie 1885 - se naste la Bordeaux, dintr-o familie catolica apartinand marii burghezii 1886 - moare tatal sau 1897 - scoala calugarilor marianistes 1901 - elev liceu Bordeaux 1903 - da licenta in litere la Facultatea de Litere din Bordeaux 1909 - ,,Maini impreunate\" - volum poeme 1911 - ,,Ramas bun adolescentei\' 1913 - se casatoreste cu Jeanne Lafon (va avea doi fii si doua fiice) 1914 - ,,Toga\" 1920 - ,,Carnea si sangele\" 1921 - ,,Prioritati\" 1922 - Sarutul dat leprosului\" 1923 - ,,Fluviul de foc\" 1924 - ,,Raul\" 1925 - ,,Desertul iubirii\" - roman distins cu premiul ,,Le Prix du Roman\" 1928 - ,,Destine\", ,,Trei povestiri\", ,,Viata lui Jean Racine\" 1929 - ,,Dumnezeu si Mamona\" 1932 - ales presedinte al Societatii Oamenilor de Litere; ,,Cuibul de vipere\" 1933 - ales membru al Academiei Franceze 1935 - ,,Sfarsitul noptii\" 1936 - ,,Ingerii negri\", ,,Viata lui Isus\" 1938 - ,,Cufundari\" 1939 - ,,Drumurile marii\" 1941 - ,,Fatarnica\" 1945 - ,,Cei ce nu sunt...

0 poezii, 0 proze

Raluca OpritaRO

Raluca Oprita

AutorAtelier

Se născuse dintr-o noapte nedorită cu secunde rupte de timp răscolea ca o spaimă fața neînțeleasă a lucrurilor se oprea rar de tot neștiut de târziu se zărea o umbră în stâncă strângea întunericul ca pe niște șoapte abia rostite gândurile foite între mâini rugă pentru timpul ei deloc grăbit egal de tăcut odată cu plecarea peste gesturile obscure își furișa ochii ca o pală de vânt după o atingere după fiorul care mima căldura unei promise dimineți.

63 poezii, 0 proze

Pamfilia BilțPB

Pamfilia Bilț

AutorAtelier

de 24 de ani și ceva încerc să trăiesc frumos printre metafore, vise și stele împletite cu săruturi alinturi de mâini îndrăgostite încerc să zâmbesc cât mai mult printre cioburile de suspine încerc să învăț cât se poate din lume și din mine

5 poezii, 0 proze

Teodorescu Ioana CristinaTC

Teodorescu Ioana Cristina

AutorAtelier

...cu un trecut obosit deja de dorinta de viitor,cu etape nu rareori stinse de greutate,cu o mama ce a stiut intotdeauna sa fie si cel mai bun tata,cu o inima adeseori mult prea incapatoare,cu prietenii rapuse de interese sau doar incompatibilitati,cu zambete luminoase sau sleite de falsitate,cu credinte negate mai intai de teribilism iar mai apoi de cunoastere,cu o dragoste neimplinita si un suflet intarit de insasi teama de a o vedea pierind incet...cu niste maini si o inima ce nu vor altceva decat sa scrie...si un viitor ce se anunta feeric,macar de numai pe hartie....ce poate fi mai mult de atat,biografie?

1 poezii, 0 proze

Mîini sîngerînde

de Burlacu Ioan

Decembrie alb geruind din rărunchii zăpezii, laponic ca odată de mult de pe cînd te visam cu amintirea rece a nordului nu mă mai port după mine cu gerul profund, ca urletul haitei de lupi adulmecînd...

PoezieAtelier

zapezi

de cristina i

mi-am pus miinile in plinul zapezii am cautat cuvinte moarte in suflete ratacite de copil... am visat la ferestre zavorite de apusuri singerinde, omaturi ce ingropau durerea am cauta sa vindec rani...

Atelier

Ultima divă

de Maria Gold

Se făcuse după-amiază. Curentul de aer fierbinte venea dinspre insulă, cuprindea plaja înconjurată de lespezi albe și ținea fîșia de nisip captivă între ocean și pîlcul de verdeață- doar niște tufe...

ProzăAtelier

***

de ana benea

au dat trandafirii în floare de azi nu-mi mai găsesc rostul pe Pămînt pe Suflet pe Gol am doar o misiune să scot spinii din tălpile trecătorilor în Rai să grijesc dorul de frunze uscate să tai în...

PoezieAtelier

A.nei & Mie

de Maria Gold

pentru a cîta oară zidurile se prăbușesc pentru a cîta oară ei pleacă murind apoi femeile țin de mînă copii cu ochi aurii își suflecă mînecile și încep să zidească din nou “acum nu e timp pentru...

Atelier

Surorile de caritate

de Arthur Rimbaud

Un tînăr cu privirea sclipind, cu pielea brună, Frumos în goliciunea-i la douăzeci de ani, Cu fruntea-n cerc de-aramă, slăvită-n clar de lună, L-ar fi iubit și-un Geniu, pe-ăst tînăr, la persani,...

PoezieClasic

Surorile de caritate

de Arthur Rimbaud

Un tînăr cu privirea sclipind, cu pielea brună, Frumos în goliciunea-i la douăzeci de ani, Cu fruntea-n cerc de-aramă, slăvită-n clar de lună, L-ar fi iubit și-un Geniu, pe-ăst tînăr, la persani,...

PoezieClasic

Uciderea unei păpădii

de Alfred Döblin

Domnul îmbrăcat în negru începu să-și numere pașii mai întîi de la unu, doi, trei pînă la o sută și invers, în timp ce urca, printre conifere, pe cărarea lată înspre St. Ottilien, iar la fiecare...

ProzăClasic

Poemul de mîine

de Marius Marian Șolea

Poemul de mîine Doar pentru că… doresc să mai păstrez din vreme trebuie să mușc din carnea veșniciei și să mă șterg de sînge cu lumină la gură. Îl și văd pe Dumnezeu cum o s-alerge sîngerînd cu...

PoezieAtelier

Dor de tine

de Edi APOSTU

Dor de tine Fluturele nr. 2 Aliniat pe crenguța sufletului sîngerînd neîncetat de dorul de tine. Exiști? Sau tulburarea zilei de mîine te-a contopit cu cenușa nepăsării? În negura nesperanței de a te...

PoezieAtelier