Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Mâța blândă..."20447 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
Alexandru Adrian ArdeleanAA

Alexandru Adrian Ardelean

AutorAtelier

Iată-mă. Colindând meleaguri blânde ori de-a dreptul vrăjmașe, pendulând între frumuseți mărunte și mizerii de necuprins, mă deprinsesem să potrivesc în gând cuvinte măiestre, cuvinte a căror vrajă, fără nici o îndoială, ar fi subjugat până și pe cel mai pretențios cititor. Le întorceam pe toate părțile, căutând armonia și-o muzică numai de mine auzită, le înnobilam cu freamătul cel mai de taină al simțirii mele, chipurile, pentru când voi ajunge la masa de scris, să le aștern dintr-o răsuflare. Adevăruri unanim acceptate se oglindeau, iată, limpezi și de neclintit, în cugetul meu. Nu am nici o îndoială, nu este om care să nu fi trăit acest sentiment, această bucurie arareori împărtășită. Mai întotdeauna se ivea însă ceva neprevăzut, o cunoștință pusă pe bârfe, un detaliu aproape neînsemnat și-n clipa aceea fugară vraja se risipea, cuvintele se destrămau din îmbrățișarea suavă. Uitarea își râdea atunci de mine, amintirea zăbovea haotic împrejurul unei taine ce n-avea să se mai...

3 poezii, 0 proze

Vasile Petre FatiVF

Vasile Petre Fati

AutorClasic

născut în 1944 - decedat 19 noiembrie 1996 "Vasile Petre Fati, antologie postumă Vasile Petre Fati este un poet exemplar pentru promoția ’70. Așa am vrut să încep rândurile acestei prezentări. Hm! Dar de ce doar al promoției ’70? mi-am luat eu seama. Și m-am gândit că el este, de fapt, poet exemplar al întregii literaturi române contemporane. Om blând, tăifăsuitor profesionist, bun cunoscător al degustării vinului la Casa Scriitorilor, vin sub formă uleioasă iarna, în formă de șpriț lung vara, Vasile Petre Fati era reprezentant al – cu o exactă etichetă pusă de prietenul său Marian Drăghici – „aripei boemei cuminți”. Confirm, ca un om care a combătut calm, amical, multe ore cu cei doi, la aceeași masă din sufrageria Casei Monteoru în primele zile, în primele luni, în primii ani după evenimentele din decembrie 1989. Pe cât de boem era Fati, pe atât de bonom era, deși intransigent când venea vorba de draga de literatură, el cultivând o ironie fină, cordială, cu atât mai usturătoare...

15 poezii, 0 proze

LM

laura mata

AutorAtelier

5 poezii, 0 proze

Efim TarlapanET

Efim Tarlapan

AutorClasic

Efim Tarlapan s-a născut pe 17 mai 1944, in loc. Măgurele-Bălți din Republica Moldova. Absolvent al Facultății de Filologie(secția Ziaristică),Chișinău. Volume publicate: Scuzați pentru deranj...-1974 Zâmbete cu supliment-1987 Atlas comic-1990 Buturuga mică-1993 Dioptrii pentru ochelarii de cai-1995 Alfabetul-ghicitoare-1999 Toporul taie închinându-se...-2000 Îngerii din cerul gurii-2003 Scrieri de satiră și umor (satire, epigrame, poezii, aforisme)-2003 Pro-scris (volum selectiv-satire, fabule, epigrame, ghicitori, versuri pentru copii, pagini de jurnal)-2005 Antologia cronologică a aforismului românesc, ediție unică (editura Dacia din Cluj-Napoca)-2005 Marea antologie a epigramei românești (editura Prut internațional, cu oprefață de academicianul Mihai Cimpoi)-2005 Câte-o poantă de căciulă... (Antologie cronologică a epigramei românești de pretutindeni și a epigramei străine)-2007 Cu mâța-n carte... (Antologie cronologică a parodiei românești de la-nceputuri până azi)-2009 Membru al...

21 poezii, 0 proze

Alphonsus de GuimaraensAG

Alphonsus de Guimaraens

AutorClasic

Alphonsus de Guimaraens (Ouro Preto MG, 1870 - Mariana MG, 1921) formou-se bacharel em Direito, em 1894, em Ouro Preto. Na época já colaborava nos jornais Diário Mercantil, Comércio de Săo Paulo, Correio Paulistano, O Estado de S. Paulo e A Gazeta. Em 1895 tornou-se promotor de Justiça em Conceiçăo do Serro MG e, a partir de 1906, Juiz em Mariana MG, de onde pouco sairia. Seu primeiro livro de poesia, Dona Mística, 1892/1894, foi publicado em 1899, ano em que também saiu o Setenário das Dores de Nossa Senhora. Câmara Ardente, cujos sonetos atestam o misticismo do poeta. Em 1902 publicou Kiriale, sob o pseudônimo de Alphonsus de Vimaraens. Sua Obra Completa seria publicada em 1960. Manteve contato com Álvaro Viana, Edgar Mata e Eduardo Cerqueira, poetas simbolistas da nova geraçăo mineira, e conheceu Cruz e Souza. Considerado um dos grandes nomes do Simbolismo, e por vezes o mais místico dos poetas brasileiros, Alphonsus de Guimaraens tratou em seus versos de amor, morte e...

1 poezii, 0 proze

MT

Manta Traian

AutorAtelier

S-a asezat langa mine si m-a intrebat fara a clipi: de ce incerci sa-ti smulgi aripile? I-am raspuns: ingerul este un premiu iar nu un dar.

8 poezii, 0 proze

MC

Marta Carmen-Ioana

AutorAtelier

Absolventa a Facultatii de Stiinte Economice (UAV Arad, 2004)si a Facultatii de Stiinte Umaniste si Sociale, specializarea Jurnalism (UAV Arad, 2012). Publicatii: "Eu sunt...", Ed. Poudique, Arad, 2000; "Viata printre moarte", Editura-online Semanatorul, 2009

61 poezii, 0 proze

M

Maya

AutorAtelier

biografie

2 poezii, 0 proze

M

mara

AutorAtelier

4 poezii, 0 proze

Marta PetreuMP

Marta Petreu

AutorClasic

Marta Petreu -- este pseudonimul literar al Rodicăi Marta Vartic -- (n. 14 martie 1955), profesor de filosofie la Universitatea din Cluj, editor, eseist și poet român. S-a format în ambianța intelectuală a mișcării literare Echinox, de la Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj. Profesor de istoria filosofiei românești la Universitatea „Babeș-Bolyai“ și redactor-șef (din 1990) al revistei Apostrof, publicație mensuală editată de Uniunea Scriitorilor din România și de Fundația Culturală Apostrof. Doctor în filosofie al Universității din București, cu lucrarea Valențele estetice ale anamorfozei logice (1992). Poezie Aduceți verbele (1981) Dimineața tinerelor doamne (1983) Loc psihic (1991) Poeme nerușinate (1993) Cartea mîniei (1997) Apocalipsa după Marta (1999) Falanga (2001) Scara lui Iacob (2006) O culegere lirică, Poèmes sans vergogne, i-a apărut în 2005 în Franța, la Editura „Le Temps qu’il Fait“. Eseist și istoric al filosofiei românești Teze neterminate, București, Ed. Cartea...

25 poezii, 0 proze

Mâța blândă...

de nicolae bunduri

Tema; \" Mâța blândă zgârie rău\" Despre \"mâțe\" De mâțe--ca un bun \"dulău\"-- Vă spun cinstit, că nu-i rușine: Cea blândă zgârie cam rău... Dar celelalte mult mai bine.

PoezieAtelier

Mâța blândă zgârie rău

de Vali Slavu

O întâmplare tristă, cu morală, S-a petrecut, deunăzi, într-o școală În care-nvață doar pisici bogate, De rasă, altfel spus, aristocrate, Ce nu mergeau la școală-așa, degeaba, Ci învățau de mici cum...

PoezieAtelier

fluturele cap de mort

de masha djinn (nepoata)

cum iese mâța blândă din tufa de mosc așa țâșnesc eu din depresia atroce fredonez \"lonely pub\" cu o sticlă de vin suedez în mână urcată cu pieptu-n tavan să prind fluturele cap de mort și pop up...

PoezieAtelier

Buna ziua am dat, belea mi-am capatat!

de Dumitru Florin Saygo

Epigrame compilate.. Mata blanda, zgarie rau! Citindu-ti versul cam imberb, Matale uiti de un proverb, Si mata-i blanda, dar se stie, Ca poate rau sa te zgarie! Dumitru Florin Saygo [23.Apr.06 15:44]...

PoezieAtelier

Sa fi rău, viața te-nvață

de Hanus Nicolae

Să fi rău, viața te-nvață, Chiar de-ai fost o mâță blândă, Căutând acum osândă Cu un zâmbet ce îngheață. Cad în plasa-ți egoistă Toți acei ce-au fost ca tine, Ce-ncruntați privesc spre mâine,...

PoezieAtelier

EPIGRAMA 47

de Laurentiu Ghita

Reamintesc, văzând ca unii au postat deja, temele pentru numarul următor al revistei EPIGRAMA: 1. Tema: Mâța blândă zgârie rău; 2. Concurs pe rime date: marte, parte, știe; 3. Definiții: A...

PoezieAtelier

unor bărbați naivi

de Elena Malec

Care mai de care, ele stau la pândă; una toarce tare - este mâța blândă.

PoezieAtelier

lunecam, căzut din pântec păream

de Ion Mosteoru

pe gelatina mamei pe paluxul tatii mirarea în geană în mână în gură în jur parfum de sarmale iar în mine o foameeeee... partea mea feminină râdea de micul nostru dejun și de mica noastră cină de...

PoezieAtelier

Floare-albastră

de Marcel Cepoi

Floare-albastră Nu mai smulge floare-albastră, e cu cerul soră bună. Doi ochi, singuri, plimbă zarea, când afară e furtună. Creasta de cocoș de munte nu e albă ca zăpada. Nici un leu nu-i mâță...

PoezieAtelier

primăvara c-un deget

de Daniel Bratu

stă să iasă floricica pe câmpia din troian dacă plec acum spre mica mea itacă sunt golan dacă stau am statu-palmă barbă cot cu ghiocei pe la tâmpla unde calmă dă cu pietre mâna ei fericit cu dor de...

PoezieAtelier