Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Luminii contur..."13556 rezultate

0.01 secundeMeilisearch
40 rezultate
catalin ioan vegaCV

catalin ioan vega

AutorAtelier

S-a născut la data de 13.10.1979, în Iași. În anul 2001 a lansat volumul de debut ,,Singur printre uitări”, editura Nona, Piatra-Neamț. Al doilea volum de versuri intitulat ”Natura Căutării”, editura Filocalia, Roman, a fost lansat în anul 2007. Din 2009 și până 2015 a făcut parte din echipa de redacție a revistei ,,Buletin Creștin Ortodox”,din Rădăuți. În cadrul acestei reviste a publicat numeroase articole și poezii în rubrica intitulată ,,Izvor pentru suflet”. În anul 2022 a obținut Marele Premiu la Concursul Național de Poezie „Radu Cârneci” ediția a V-a, și i-a fost publicat în contul acestui premiu volumul de versuri ,,Cerul aripa își cere” la editura Betta. Tot în acest an a apărut și volumul de versuri ,,În umbra luminii” la editura Septentrion. De asemenea, la concursul internațional de creație ,,Laudă semințelor,celor de față și-n veci tuturor! ” Sebeș-Lancrăm 2022, a obținut mențiune la secțiunea creație-poezie. Este membru al Societății pentru Cultură și Literatură Română...

92 poezii, 0 proze

CD

Carcalicea Daniela

AutorAtelier

Studii liceale Debut în revista Cetatea luminii a Casei de Cultură a orașului Rovinari. Pasiuni: lectura, istoria, filozofia.

2 poezii, 0 proze

MB

Magdalena Baciu

AutorAtelier

Magdalena Baciu s-a bucurat de binecuvantarea luminii in Comanesti in 1976 pe 21 iunie. A copilarit si si-a petrecut adolescenta la Moinesti, Judetul Bacau. In timpul liceului a trecut prin perioade tulburi in care greutatea existentei i-a apasat pe suflet si in acest timp poezia a fost singurul prieten credincios. A urmat studiile Facultati de Fizica, Sectia Biofizica la Universitatea Al. I. Cuza in Iasi. Apoi pasii au purtat-o pe alte meleaguri, a completat studiile doctorale in Biofizica-Chimie si Farmacologie in Marea Britanie si apoi a continuat cariera stiintifica in Marea Britanie, Suedia, Germania.

3 poezii, 0 proze

FS

florea vanda steliana

AutorAtelier

Ar putea să ne mire debutul întârziat al Vandei Florea cu volumul intitulat sugestiv „Catapeteasma luminii”. Asta pentru că Lightheart, așa precum o cunosc cei care ascultă emisiunea postului Radiolynx din București – Casa Poetescu, este o autoare care a cochetat de ceva timp cu poezia și chiar a participat la mai multe cenacluri literare. Totuși, din motive de nimeni știute, a preferat să-și tăinuiască manuscrisele și chiar să le dea uitării. Să fi fost teama, să fi fost neîncrederea sau nevoia unei intimități creatoare? Poate câte puțin din fiecare însă, până la urmă, Vanda Florea a înțeles că din moment ce primești un dar de mare preț precum poezia, trebuie să-l dai mai departe. Poezia nu este un act al egoismului. Ea poate vindeca suflete, poate lega punți durabile între oameni sau poate fi o cale spirituală. Chiar dacă volumul Vandei Florea cuprinde fascicule de poeme luminoase care ne pot trimite la Blaga sau „stoluri” de cuvinte cu iz stănescian, nu voi insista asupra...

12 poezii, 0 proze

CC

Camelia Corban

AutorAtelier

Exista o fascinatie a cuvantului, a barierelor si a trecerii (spre portile luminii); Incerc sa aplic ecuatia cunoasterii, ascultarii si iubirii a carui domeniu de definitie este Crestinismul. Nu pot nesocoti insa Daoism, Budhism, Hinduism si tot ce umanitatea a primit pentru a gasi armonia, frumosul si asumarea omului ca fiinta superioara. In rest : calatorii,sport, arte martiale si filosofie orientala, traditii si articole publicate

3 poezii, 0 proze

Nicolae N.NegulescuNN

Nicolae N.Negulescu

AutorAtelier

-Licentiat in Regie Cinematografica si Arta fotografica -Autor a peste 21 expoziti de Arta fotografica la saloane locale si nationale.Numeroase distinctii. -Pentru necunoscatori , poezia se poate scrie si cu lumini! - Prima expozitie de Arta Fotografica " Confluentele luminii" , are loc in 1980 , in holul redactiei revistei "Ramuri" din Craiova si este vernisata de poetul Marin Sorescu. -Colaborari de exceptie cu arta fotografica in reviste si almanahuri literare, cat si in diverse cotidiene. -In 1981 prin dorinta Prof.Dr. Tiberiu Nicola, rector al "Universitatii din Craiova" , am realizat intreaga galerie de portretistica(Arta Fotografica) a celebritatilor medicale romanesti , in inima "Muzeului de istorie a Medicinei -Victor Gomoiu" afiliat Facultatii de Medicina din Craiova. -Activitate Literara : La 16 ani , debut radiofonic cu un grupaj de poeme la "Studioul de Radio" Oltenia pe un fond muzical sustinut de actorul Tudor Gheorghe. -La 21 ani debut cu un grupaj de poeme in revista...

417 poezii, 0 proze

Boier ElectronickBE

Boier Electronick

AutorAtelier

MDA. CE-AS PUTEA SA ADAUG PE ACEST NOU CONT, DESPRE MINE ? SUNT UN FAN AL NOULUI SI-AL LUMINII, FRECVENTEZ SPATIILE DESPRE DESIGN PE .NET, FARA A REUSI SA MA FIXEZ UNDEVA ANUME. CRED CA SI CHIAR CELE MAI ERGONOMICE SI VIRILE SITE-URI SUNT CREATE INTENTIONAT (SUBLIMINAL SAU NU) IN VEDEREA NON-ATASAMENTULUI DE O ANUMITA LINIE. CEEA CE SE LASA CU PLUS SI MINUS. MULTUMESC PENTRU ATENTIA ACCORDATA, MAI...

1 poezii, 0 proze

NI

Negoiță Irimie

AutorClasic

Negoiță Irimie (n. 30 septembrie 1933 - d. 19 februarie 2000) a fost un poet român ploieștean. Opere * Cascadele luminii, Editura pentru Literatură, București, 1964 (prefață de Ioanichie Olteanu) * Dor de infinit, Editura Tineretului, București, 1966 * Joc de planete, Editura Tineretului, București, 1966 (cu ilustrații) * Echilibru indiferent, Editura pentru Literatură, București, 1969 * Patima ciocârliei, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1970 * Ramură solară, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1972 * Aluzie marină, Editura Eminescu, București, 1973 * Colorând o frază, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978 * Strada cu un singur număr, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1983 * Patria limbii române, Editura Militară, 1985 * Desen după natură, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1988

2 poezii, 0 proze

Iulian ProcaIP

Iulian Proca

AutorAtelier

1975-nascut la chisinau 1982-1992 - scoala 1992-1996 - student Universitatea „Al. I. Cuza" Iasi 1997-2000 - doctorat Academia de Stiinte a Moldovei, prezentator TV 2000-2002 - șef Departament Evenimet, ziarul „Țara” 2002-2004 - redactor ziarul „Glasul Natiunii" 2004-2005 - reporter 2005 - 2013 - redactor-prezentator TV 2013 - prezent - producător Programe religie, știință și educație civică, TV Moldova 1, IPNA Compania „Teleradio - Moldova” 2006 - Medalia bisericească „„Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” (BOM) 2008 - Antena de Aur pentru cel mai bun film „În așteptarea Sfântului Mister” - despre minunea pogorârii Luminii Sfinte - Ierusalim (TRM) 2009 - Antena de Aur pentru cea mai bună transmisiune în direct cu tematică religioasă (TRM) 2009 - Ordinul „„Cuviosul Paisie Velicicovschi””, grad II (BOM) 2013 - Medalia „„Sf. Ierarh Vasile cel Mare””, grad I (BOM) 2013 - Medalia „„Meritul Civic” (disincție de stat a...

16 poezii, 0 proze

Radu IulianaRI

Radu Iuliana

AutorAtelier

Asa eram odata: "Dornica de libertate si suferind de lipsa ei,dornica de cunoastere, de oameni, nebuna dupa copii, nebuna dupa calatorii ( pe care le voi face probabil in alta viata -sau in aceasta, dar doar cu puterea imaginatiei), cu sufletul sfartecat de neputinta umana asupra mortii fizice, cu o mare lacrimi latente, asteptand parca prilejul sa iasa la suprafata, sa-mi incetoseze ochii, in ciuda luminii lor si a zambetului vesnic din ei si de pe buzele mele. Ma zbat in permanenta intre doua lumi si inca ma tarasc, nu zbor! Incerc sa gasesc adevarul unic pe propria mea cale, Practic o autoeducatia continua, neobosita pe care mi-o aplic cu zambetul pe buze!" Acum doar sunt.

16 poezii, 0 proze

Luminii contur...

de ioana matei

sunt Cel din care m-am născut sunt Cea din care m-am născut o lume nebună îmi rotunjește Chipul... cu lună...

Atelier

spectru-pastel

de Serban Moescu

cobora seara pe pâlnia lunii abia zărită silueta ta dintre cireși îndreptând firea dând contur sidefat luminii pe sânii tăi rumeni și arborescentini poate că trupul tău e fântâna în care se arată...

PoezieAtelier

Ce râuri nu ți-au dat lucind sărutul

de Adrian Munteanu

Ce râuri nu ți-au dat lucind sărutul, Desferecând izvoarele din mină ? Ce duh viclean nu a râvnit să vină În umbra ta, ursindu-ți începutul ? Care aripă zveltă de albină Nu și-a zvârlit în necuprins...

PoezieAtelier

elogiu luminii

de Ion Ionescu

elogiu luminii îngenunchez în fața ta, lumină, tu dai contur lucrurilor, fără tine viața ar fi o lungă și interminabilă noapte. tu ești fericirea ochiului, cu tine zborul devine vis. tu gonești...

PoezieAtelier

În teascurile luminii

de Silviu Somesanu

Nu-s întâmplări în versurile acestui poem cu arome de struguri copți în teascurile luminii șoptind gravitației plăcerea din dulcele mierii, pulpă grasă în ulcele de lut. Ecoul dă contur melodios și...

PoezieAtelier

câțiva pistrui

de Ela Solan

felul în care brațul luminii sugrumă tristețea apoi geamătul ei ieșind ca un fum dintre buze de ajuns ca soarele să ridice cu un deget cortina și brusc clipa își ia alura de divă o văd cum se mișcă...

PoezieAtelier

Rostuind o lume

de Alina Manole

Rostuind o lume îmi conjugai sentimentele trecând de fiecare dată prin imperfectul luminii cercuind nopțile mele impare asistam la mișcarea browniană a unui contur axiomatic al lumii când mereu în...

PoezieAtelier

Ganduri

de Tala Iulia Andreea

O umbra curge in ziua de matase si trage fermoarul luminii spre orizontul tacerii. Iar eu astept…astept sa ma inghita intunericul in geana noptii. Vantul albastru flutura taine de licurici in...

ProzăAtelier

catacombica nastere

de Serban Moescu

alunec pe buzele tale si recunosc sfiala tacerii trasand granite povestea luminii initiata din nou,din vechi din sfiala care se desfoliaza de excentrice trupuri apoi apa la flori privesc in gol...

PoezieAtelier

Baladă cosmică

de Cristian Petru Balan

Atunci amurgul și minutele din urmă când ochii încă nedeschiși încearcă în interior undele luminii aurii și apele verzi de pe țărm sub faguri de argint. Minunate în zbucium cu ritm clocotitor...

PoezieAtelier