"Lor..." – 20118 rezultate
0.01 secundeMeilisearchlovin ceres
Toate si la timpul lor
1 poezii, 0 proze
goanta radu
LUCREZ CU OAMENII SI CU SUFLETELE LOR AM INVATAT SAT UNDEVA DINCOLO DE LUMEA NOASATRA,DEPARTE DE NOI IAR ACUM DORESC SA DAU SI CELORLALTI O PARTE DI CEEA CE STIU
1 poezii, 0 proze
Alexandra Mihaela Munteanu
"Artiștii buni există doar în opera lor și, drept urmare, sunt cu totul neinteresanți în ceea ce priește personalitatea. Un poet mare, un poet cu adevărat semnificativ, este ființa cea mai lipsită de poezie dintre toate făpturile. Dar poeții inferiori sunt absolut fascinanți. Cu cât versurile lor sunt mai proaste, cu atât mai pitorească este înfățișarea lor. Simplul fapt de a fi publicat un volum de sonete de mâna a doua îi face irezistibili ca pesonalitate. Ei trăiesc poezia pe care nu o pot scrie. Ceilalți scriu poezia pe care nu îndrăznesc s-o transpună în viață"(Oscar Wilde - Portretul lui Dorian Grey). Sunt un copil de abia 16 ani(fac 17 în aprilie).Cu siguranța nu contează că sunt redactor-șef adjunct la revista "Adolescent" sau că am fost la multe olimpiade. Momentan tot ce ar putea conta e că îmi place să scriu, deși, recunosc, mi-e îngrozitor de frică să o fac. Poezia nu e punctul meu forte, dar nu aș putea să spun că excelez în proză. Probabil mă integrez în categoria de...
8 poezii, 0 proze
Dada Mamusa
Sunt un urmas al acelora care au construit prin jertfa lor acest neam. Sunt un om simplu, un taran, fiu al unui taran.
1 poezii, 0 proze
Macarie
CRONICA LUI MACARIE Numeroasele noastre cronici in forma lor analistica, mereu intregite cu stiri noi, au dat nastere si la unele prelucrari slavonesti, care au o insemnatate mai mult literara decit istorica. Asa sunt cele trei cronici din secolul al XVI-lea, cu un caracter mai mult sau mai putin uniform ca stil si compozitie: a episcopului Macarie, a iermonahului Eftimie si a calugarului Azarie. Cu privire la viata lui Macarie se cunoaste ca in decada a treia a secolului al XVI-lea el ocupa locul de egumen la manastirea Neamtu, iar in 1531, sub domnia lui Petru Rares, Macarie devine episcop de Roman. Moare in anul 1557 sau 1558. Era considerat de catre contemporanii sai ca om invatat; cronicarul Eftimie il numeste “invatator al Moldovei”. Inca fiind egumen la Neamtu, Macarie , din indemnul lui Petru Rares, scrie o cronica ce s-a pastrat ca urmare a cronicii putnene in aceeasi colectie de la Kiev descrisa de catre I.Bogdan si intitulata Povestire in scurt despre domnii...
0 poezii, 0 proze
Andra
Fac pasi marunti uneori nesiguri...dar am curajul si ii fac si apoi descopar frumusetea lor... apoi ma intorc in timp(viitoarea meserie).. prezent... si arunc speranta in viitor.Cum ar zice altii dar tu ce esti?Ghicioare( in urma unui interviu).Sunt eu... si meseria mea.
11 poezii, 0 proze
Roxanne Stump
Am refuzat să mai respir... Aerul lor nu mă mai întreține.
3 poezii, 0 proze
miron
sunt un tip de viatza,care acccepta orice provocare...am foarte multzi prieteni si imi place sa fiu mai mereu in preajma lor...gata oricand de a inchega noi relatzii...nu stiu daca am zis undeva,am 25 ani...eu scriu de foarte mult timp,dar iata ca tocmai acum am ajuns si aici...am inceput prin a scrie textele unor piese rock...sper ca versurile mele sa fie si pe placul vostru...
7 poezii, 0 proze
Marius Florin
Si daca stele-mi mor in ochi, e ca lumina lor tarzie , sa-ti lumineze fata.
78 poezii, 0 proze
Mitoi Ion-Dorinel
Trimis din haosul credulilor,orfan la doi parinți care vroiau să își îndrepte greșelile prin fiul lor,m-am încarnat în trupul răzbunării cu sufletul iubirii.Astfel,bolnav de iubire și luptând cu răzbunarea atât de proprie unei copilării decapitate,din Biblie și Poesiile leoaicei tinere din tei,cenușa mea a crescut ... poezia.
6 poezii, 0 proze
lor
de Maideia Maigan
pot fi aburul unei zile dar niciodată clocotul ei pot fi migrena unui zeu dar niciodată înțelepciunea lui și pot avea infinite speranțe dar niciodată nu mă vor salva din moarte copiii ce trupu- mi nu...
Lor
de smedescu ioan
și,mi-am zis purtându-mi pe brațe trupul rănit- niciodată nu-mi va fi greu să mai nasc o lacrimă
Lor...
de serrena nicoleta
Blânde cuvinte, nu-i vina voastră că soarta v-a definit al minții jgheab, sensibilități cu dimensiune albastră, rostuind gândirii, inerții de pârcălab. Un joc subtil ,cu coama mânză ades, trufaș,...
Lor
de Adrian Nicula
Prin mișcări galante, cu piciorul gol Se trădează în perfecțiune zeița Slăvită de Klimt în aur și culoare: Precum un grifon îți voi veghea la picioare. Degetele încordate ascund tensiunea sufletească...
Lor nu le pasa de noi
de carlova andrei-a
Lor nu le pasa de noi De Carlova-Andrei-A Aceasta gandire nefasta nepotrivita Acest model este de rau urnita Model de viata ce trebuie urmat Prefer sa fiu singur si suparat Anii de suferinta Anii de...
lor li se fâlfâie
de Vali Nițu
curios din fire vântul intră fără să bată la ușă și întoarce pe cele două fețe culorile uneori le pune poalele în cap independent de voința purtătorului și le întoarce celălalt obraz lor li se...
privirile lor
de Ela Solan
e frig diminețile urcă pe trupuri ca șerpii diminețile noastre nu ale lor ciudat să privești viața așa din trupurile devenite doar mecanisme și sunt multe în baraca asta unde soarele șterge dulce...
roata lor norocoasa
de raluca gavrilescu
cuvinte dam primind si viatza si moarte ne dam toate cuvintele pe-un esntiment alegem un semn pentru tot ce nu vedem ca suntem, sa putem adormi linistiti cu el pe cruce
Saptamana lor...
de Berthier Corina
LUNI,ne-am cunoscut- MISTER MARTI, ne-am zarit doar o clipa- PASIUNE MIERCURI, ne-am indragostit-CURAJ JOI, trupuri contopite in abis-NEBUNIE VINERI, am fost arestati-PACAT SAMBATA,...
povestea lor
de Marius Onica
Povestea lor Statea intins pe pat, langa femeia cu care-si petrecuse noaptea. El, la cei 25 de ani ai sai, arata aproape perfect. Simpatic, chiar frumos as putea spune, daca nu mi-ar fi frica sa-l...
