"La Craiova, cu altă pălărie" – 23931 rezultate
0.03 secundeMeilisearchprofa-la-liceu
Jurnalul unei profe de liceu
indemn-la-nesupunere
Îndemn la nesupunere
de Liviu Nanu
cronici_eliad
Cronici pentru evenimentele de la Casa Eliad
de Radu Herinean
critica-singura
"mă-nclin la traista-nflorată și goală a bunicii și la cățelul meu vechi fac o eschivă și tac când lovesc." – Cosmin Perța
de Raul Huluban
Tomița Andreea
Născută la Craiova, cu doar o lună înaintea căderii Comunismului, am fost un copil fericit, iubită fiind de părinți și soră. Am crescut într-un mediu călduros, înconjurată de o atmosferă de poveste. Să fi fost acesta izvorul imaginației mele? Dragostea pentru limbile străine m-a împins spre diferite cursuri ca într-un final să mă vad ajunsă studiind la nivel de bilingvă franceza și ca hobby multe altele. Cuvintele au inceput să mă atragă încă din școala generlă când, inspirată de lecturile de la clasa ori de cărțile ce "din întâmplare" îmi picau pe mână, am vrut să-mi testez propria capacitate de a crea. Nu m-am considerat niciodată suficient de pregătită pentru a duce la capăt o lucrare voluminioasă deși asta-mi este ținta supremă. Sunt sigură, însă, că timpul și experiența îmi vor fi tovarăși de nădejde și că visul de-a-mi vedea lucrările publicate nu va fi o simplă himeră.
6 poezii, 0 proze
Nicolae N.Negulescu
-Licentiat in Regie Cinematografica si Arta fotografica -Autor a peste 21 expoziti de Arta fotografica la saloane locale si nationale.Numeroase distinctii. -Pentru necunoscatori , poezia se poate scrie si cu lumini! - Prima expozitie de Arta Fotografica " Confluentele luminii" , are loc in 1980 , in holul redactiei revistei "Ramuri" din Craiova si este vernisata de poetul Marin Sorescu. -Colaborari de exceptie cu arta fotografica in reviste si almanahuri literare, cat si in diverse cotidiene. -In 1981 prin dorinta Prof.Dr. Tiberiu Nicola, rector al "Universitatii din Craiova" , am realizat intreaga galerie de portretistica(Arta Fotografica) a celebritatilor medicale romanesti , in inima "Muzeului de istorie a Medicinei -Victor Gomoiu" afiliat Facultatii de Medicina din Craiova. -Activitate Literara : La 16 ani , debut radiofonic cu un grupaj de poeme la "Studioul de Radio" Oltenia pe un fond muzical sustinut de actorul Tudor Gheorghe. -La 21 ani debut cu un grupaj de poeme in revista...
417 poezii, 0 proze
Miron Manega
Miron Manega (născut pe 27.06.1956, la Craiova) este scriitor și publicist, specializat în analiza pieței de artă din România. Face parte, în calitate de consultant, din AEEAR (Asociația Experților și Evaluatorilor de Artă din Romînia) și este președinte al departamentului Presa de artă al ACOAR (Asociația Comercianților de Opere de Artă din România). Numele real este Dumitru Manea. Pseudonimul cu care semnează a fost „oficializat” în 1985, la Cenaclul literar „Numele Poetului” (condus de Cezar Ivănescu), din care a făcut parte. În privința publicisticii, Miron Manega a scris și publicat peste 2.000 de articole, dintre care peste 1.000 în „Evenimentul Zilei” și „Național”, 130 în “Jurnalul Național”, 350 în “Săptămâna Financiară” și peste 200 în “Finanțiștii” și „Cuvântul Liber”. ACTIVITATE ÎN PRESÃ Între anii 1980-1990, Miron Manega a fost colaborator al mai multor reviste literare...
96 poezii, 0 proze
Coca Farago (prenume: Ana - Virginia)
Coca Farago (1 august 1913, Craiova - 1 septembrie 1974, București) este o poetă, prozatoare, traducătoare și autoare dramatică. Este fiica scriitoarei Elena Farago și a lui Francisc Farago, funcționar bancar, și primește la naștere numele Ana-Virginia. Farago manifestă o precoce înzestrare literară, astfel că versuri ale poetei de numai 10-11 ani, din care va cita cu simpatie, îl motivau pe Lucian Blaga a glosa pe seama artei „miraculoase" a copiilor într-un articol din „Cuvântul" (1925). Învață într-un institut privat de fete, ulterior frecventând Conservatorul craiovean „Cornetti", unde își susținea examenul final la secția artă dramatică, în pragul celui de-al treilea deceniu. Câțiva ani după absolvire profesează ca actriță la Craiova, în trupa Teatrului Național, și, episodic doar, la Cernăuți. Cu Tantzi Cocea, Lucia Demetrius și Emil Botta evoluează, de asemenea, entuziast, în cadrul companiilor de teatru experimental „Masca" și „Treisprezece și...
0 poezii, 0 proze
Dumitru Iacobescu
D. Iacobescu, pseudonim literar al lui Armand Iacobson, fiul medicului Iosif Iacobson și al Dorotheii Jensen, originară din Austria, s-a născut la Craiova, în 1893. După moartea tatălui său, familia se strămută în 1898 la București, unde D. Iacobescu urmează cursurile Seminarului pedagogic universitar. Vocație poetică precoce. Scrie versuri de la 14 ani, sub prestigiul evident al simboliștilor francezi (Verlaine, Samain), din care va și traduce. Debutul său publicistic se produce în revista Insula (1912). Prezență promițătoare în revistele epocii, întreruptă de ftizie, care-l și răpune în vârstă de 20 de ani (9 octombrie 1913). OPERE: Quasi, poezii, cu o prefață de Perpessicius, Buc., Cultura națională, 1930; Ms. inedite la Muzeul literaturii române. COLABORÃRI: Insula (1912); Arta (1912); Noua revistă română (1912-1913); Ilustrațiunea națională (1913); Flacăra (1913), Noi pagini literare, Biruința, Ramuri etc.
8 poezii, 0 proze
saveta ititesc
Saveta Ititesc, pseudonim Liliana Moga(fulgiarginti). Când fulgi ning castani fără frunze, iarna vine, vara a trecut, primăvara e doar amintire. Născută în județul Alba, în localitatea Blandiana ce-a dăruitoare de har literar, la 30 noiembrie 1947. Peste anii copilăriei a nins cu povești spuse de părinți, la gura sobei, în nopțile lungi de iarnă. Așa s-a născut în sufletul meu nevoia de poveste și bucuria de-a povesti. În anii 80' am fost membră a cenaclului Panait Istrati din Petroșani, condus pe atunci de regretatul scriitor Dumitru Dem Ionașcu. În anul 1988, am obținut Premiul Uniuni Tineretului la Concursul de creație literară pentru copii "Elena Farago" desfășurat la Craiova. În anul 1989, m-am numărat printre laureați Festivalului Național "Cântarea României" obtinând premiul al -IV-lea la faza republicană. În anul 1995, am publicat în cotidianul local "Unda de Șoc" scurta povestire "Pustietatea unei vieți", sub pseudonimul Liliana Moga. În anul 2004, mă număr printre...
7 poezii, 0 proze
Alexandru Balaci
Alexandru Balaci (n.12 iunie 1916, Aurora (Mehedinți) - d. 7 martie 2002 ) a fost un italienist român, poet, critic și istoric literar, membru al Academiei Române. Biografie După absolvirea liceului la Craiova și a Facultății de Litere și Filosofie din București, își va lua doctoratul în anul 1943 cu teza Giovanni Pascoli în neoclasicismul italian. A fost, rând pe rând, redactor-șef la ESPLA, vicepreședinte al Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă, director al Școlii Române din Roma (Accademia di Romania), între anii 1981-1990, profesor și șef de catedră la Facultatea de Litere din București, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România și redactor-șef al revistei Viața românească. S-a consacrat studiului culturii italiene, elaborând numeroase lucrări de referință și traducând din opera unor mari personalități ale ei. A coordonat monumentală lucrare Istoria literaturii italiene și numeroase dicționare. A fost membru în numeroase academii, societăți europene și mondiale....
1 poezii, 0 proze
Traian Păunescu-Ulmu
PÃUNESCU-ULMU, TRAIAN Profesor, poet, publicist N. 14 oct. 1903, Craiova - m. 1983, București. Cursurile primare și secundare le face la Colegiul Național Carol I din Craiova; Facultatea de Litere și Filosofie din București (1926) cu Magna cum laude; specializare în filologie romanică la Paris (1928). Din 1926 este profesor de limba română și franceză la Liceele Carol I, Gh. Chițu, D.A. Sturdza, Frații Buzești din Craiova până în 1939, când este transferat la București, unde a funcționat la mai multe școli până în 1967. Bibliograf principal la Serviciul bibliografic al Bibliotecii Academiei (1964-1969). În 1932 face o călătorie la Constantinopole și pe coastele Asiei Mici. Pe lângă activitatea didactică și de creație, susține și o activitate publicistică. Împreună cu alți scriitori olteni (precum Vasile Voiculescu sau N.I. Herescu) a fondat și a condus revistele Flamura (1924-1925); Suflet Românesc (1926); Pleiada (1927-1928). Face parte din comitetul de conducere al revistelor...
1 poezii, 0 proze
Nicolae Milcu
Nicolae Milcu, mai cunoscut sub semnătura N. Milcu, (23 septembrie 1903, Craiova - 21 septembrie 1933, Craiova) a fost un poet român. De un destin vitreg a avut parte, de la o fragedă vârstă, fiul țăranilor gorjeni Aneta și Ioan Milcu, morți, amândoi, de tuberculoză. Rămas orfan când încă ar fi avut nevoie de ocrotire, Milcu e crescut de o mătușă, Pefca, nume sub care își va publica cele dintâi încercări. Clasele primare le face la Școala Evanghelică din Craiova, de unde trece, pentru cursul secundar, la Liceul „Carol I\" din același oraș. Elev dintre cei răsăriți, Milcu simte de pe acum imboldul scrisului, redactând, împreună cu alți colegi, o foaie satirică intitulată bizar, „Cariops\", trasă la șapirograf. Războiul îi trezește un gust al aventurii, conjugat cu patriotism adolescentin. El cere să fie trimis pe front, îmbrăcând uniforma de cercetaș. Cu o constituție fragilă, contractează un tifos exantematic, boală pe care o învinge, dar care îi șubrezește iremediabil sănătatea. După...
1 poezii, 0 proze
ivan fraguta-maria
Mai intai sa ma prezint:Sunt Ivan Fraguta-Maria,nascuta in Craiova,sunt la C.N "Elena Cuza",sectia stiinte ale naturii.Cu toate ca nu fac romana ca cei de la filologie,imi place foarte mult literatura.In timpul liber imi place sa citesc si sa scriu poezii sau proza.Am inceput sa scriu poezii pentru diverse materii,cand aveam cate un concurs sau vreo prezentare din clasele mici.Mi-am facut un cont pe acest site deoarece am vazut ca aici ii poti da liber imaginatiei si creativitatii,poti intalni alti oameni pasionati de arta poeziei si a povestilor.Felicitari celor ce au muncit la realizarea acestiu site.
1 poezii, 0 proze
La Craiova, cu altă pălărie
de Ion Diviza
Tema 1. Banii Craiovei Concluzie Din Banat până-n Moldova Dumeriți sunt astăzi toți: Banii țării-s la Craiova, Capitalul e la hoți! Alegători și aleși Când își aleg oltenii șeful, Precum e datul din...
A fost odata...
de nicolae tomescu
O fotografie veche. Nu este datată, dar, după personajele care apar în ea este făcută imediat după primul război mondial. Atunci bunicul, cel din stânga ofițerului, născut în 1860, avea în jur de 6o...
vechea fotografie
de nicolae tomescu
O fotografie veche. Nu este datată, dar, după personajele care apar în ea este făcută imediat după primul război mondial. Atunci bunicul, cel din stânga ofițerului, născut în 1860, avea în jur de 6o...
Spre necunoscut,. Capitolul X
de nicolae tomescu
- Și cum zici că te cheamă, primarule? - Istrate Mărin. - Faine nume. Dar pe la noi, pe la câte târguri am fost și prin câte sate am umblat, n-am auzit de Istrate și de Mărin. Dar sunt nume mândre....
Poveste cu Lavi
de Cora Gabriela Fariseu
când eram în Virginia am mers să o ducem pe Rodica la gară erau decât bicicletele noastre pe stradă eu nu scoteam un cuvânt încât îmi venea să plâng. sstt... imi e frig , Lavi, dar nu vreau să mă...
Cu regele țiganilor despre cum azvîrle Cupidon Săgeata
de florian stoian -silișteanu
Puțini oameni au puterea de a vorbi deschis despre dragoste. Ilie Badea Stănescu, regele țiganilor, ne povestește în exclusivitate despre cum azvîrle Cupidon săgeata. # Discutăm în Postul...
