"Karol’s bridge, two lovers and a teahouse" – 360 rezultate
0.06 secundeMeilisearchKarol Vojtyla
Karol Wojty³a (viitorul Papă Ioan Paul al II-lea) s-a născut la Wadowice, un oraș situat la circa 50 de km de Cracovia (Polonia), într-o familie modestă, fiu al unui ofițer în retragere. Când era în vârstă de 9 ani și-a pierdut mama. După absolvirea liceului Marcin Wadowita, s-a înscris, în anul 1938, la cursurile Facultății de Litere și Filozofie a Universității Jagielloniene din Cracovia. În timpul celui de-al doilea război mondial și al ocupației naziste a Poloniei, Universitatea Jagielloniană a fost închisă și Karol Wojtyla a fost nevoit să muncească într-o fabrică de produse chimice. Își pierde tatăl în 1941. Din anul 1942 a urmat studii universitare de teologie la Cracovia, sub îndrumarea cardinalului Adam Sapieha, și la 1 noiembrie 1946 a fost hirotonit ca preot catolic, la Cracovia. La scurt timp după aceea, a fost trimis la Vatican, unde a studiat, la Universitatea Papală Angelicum, sub îndrumarea dominicanului Garrigou-Lagrange. În 1948, a obținut doctoratul în teologie cu o...
1 poezii, 0 proze
Karl Marx
S-a nascut pe 5 mai 1818 in Germania, in orasul Trier. Tatal sau a fost avocat. Dupa ce a terminat liceul la Trier, Marx a studiat intai la universitatea din Bonn, iar apoi la cea din Berlin. La Berlin Marx s-a alaturat grupului \"hegelienilor de stanga\" care aveau tendinte revolutionare. Dupa absolvirea universitati, Marx isi scrie teza de doctorat pe tema: \"Deosebirea dintre filosofia naturi la Democrit si filosofia naturii la Epicur\". In aceasta lucrare Marx se situa inca pe pozitii idealiste. Dupa ce si-a sustinut in mod stralucit teza si a primit diploma de doctor la facultatea de filosofie a universitatii din Jena, Marx s-a intors la Bonn, de unde, in octombrie 1842, a plecat in Colonia, unde a devenit redactor-sef al \"Gazetei Renane\", organ al burgheziei radicale din Renania. Senin caracterizeaza perioada activitatii lui Marx la \"Gazeta Renana\" ca perioada cand incepe sa se contureze trecerea lui Marx de la idealism la materialism si de la democratismul revolutionar la...
2 poezii, 0 proze
Werner Aspenstrom
Karl Werner Aspenström (13 November 1918 – 25 January 1997) was a Swedish poet. Born at Norrbärke, he was a member of the Swedish Academy, where he held Seat 12 from 1981 to 1997. Aspenström claimed that his motivation for writing was "writing for his cat", but apparently hinted that he meant someone else with that. In 1989, together with Lars Gyllensten and Kerstin Ekman, he resigned from the Swedish Academy because of the academy’s response to the Salman Rushdie controversy, which was perceived as weak. He however claimed that this was not the sole reason for his resignation, but rather one amongst several other. He was a friend of Stig Dagerman. Works Förberedelse (1943) Oändligt är vårt äventyr (1945) Snölegend (1949) Varelser (1989) Öva Sitt Eget (2004) (posthumous, co-written with Signe Lund-Aspenström)
1 poezii, 0 proze
Endre Ady
Endre Ady, în maghiară Ady Endre, (n. 22 noiembrie 1877, Érmindszent, comitatul Sălaj, azi Ady Endre, județul Satu Mare – d. 27 ianuarie 1919, Budapesta) a fost un poet maghiar, considerat a fi unul dintre cei mai importanți poeți ai secolului XX, și ai literaturii maghiare în special. S-a născut în comitatul Sălaj (Szilágy) într-o familie de nobili dar săracă. Tatăl, Ady Lõrinc (1851-1929) agricultor, mama Pásztor Mária (1858-1937) provine dintr-o familie de preoți reformați. Ady Endre își începe studiile în Mincențiu, unde este elevul lui Katona Károly, apoi continuă la liceul catolic sub îndrumarea lui Hark István. În 1886 continuă cu studiile liceale la Carei la liceul piarist. Din 1892 învață la Zalău. Face bacaleureatul in 1896. Prima poezie publică în 22 martie 1896 in jurnalul "Szilágy". În 1903 o cunoaște pe Diósy Ödönné, Brüll Adél (Léda). Léda locuiește la Paris și este soția unui om bogat. Ady se îndrogostește de ea, și o urmează la Paris. Léda devine muza lui Ady. Ady...
19 poezii, 0 proze
Grigore Cugler
Grigore Cugler (pseudonimul Apunake, n. 7 aprilie 1903, comuna Roznov, județul Neamț - 30 septembrie 1972, Lima, Peru) a fost un muzician, grafician, diplomat și scriitor român. S-a născut la Roznov, unde a învățat limbile germană, română, spaniolă, franceză și și-a scris o mare parte din proza sa satirică. A fost fiul arhitectului austriac Karl von Kugler, e rudă cu Matilda Cugler-Poni, o poetă de la cenaclul Junimea, condus de Titu Maiorescu. Sub raport strict familial, Grigore Cugler a fost vărul criticului de artă Petru Comarnescu și, pe linie paternă, nepotul Matildei Cugler-Poni, afirmată ca poetă în anturajul mai mult decît pretențios al \"Junimii\" lui Titu Maiorescu. A studiat muzica sub indrumarea lui Alfons Castaldi, George Enescu și Mihail Jora, la Conservatorul din București. În postura muzicianului începător, Grigore Cugler a compus cîteva lieduri și valsuri, și a fost distins în 1926 cu un premiu \"George Enescu\" la un concurs rezervat tinerelor talente. A fost de...
8 poezii, 0 proze
Logofatu Ionut Carol
9 poezii, 0 proze
Karl Wolff
Sunt un admirator a lui G.bacovia,am si scris poezii in stilul lui.
1 poezii, 0 proze
Karl May
Carl Friedrich May, das fünfte von 14 Kindern einer armen Weberfamilie aus dem sächsischen Städtchen Hohenstein- Ernstthal, kam schon früh mit dem Gesetz in Konflikt. Kaum siebzehnjährig, wurde er beim Klauen erwischt – er wollte seinen Eltern mit „6 ganze Lichte“ eine Weihnachtsfreude bereiten -, was ihm zwar einen Schulverweis einbrachte, aber seine Lehrerausbildung in Plauen trotzdem noch ermöglichte. Als Lehrer in Altchemnitz (1862) kann er seine langen Finger wieder nicht im Zaum halten und wird am 2. Weihnachtstag verhaftet, um für sechs Wochen im Gefängnis zu landen. Die Lehramtsbefähigung war natürlich auch weg. Wegen diversen Gaunereien sitzt Karl May vom Juni 1865 bis zum November 1868 in einem Zwickauer Gefängnis und als Strafe für Hochstaplerei ist er vom 3. Mai 1870 bis zum 2. Mai 1874 im Zuchthaus Waldheim der Sträfling mit der Nummer 402. Karl May ist wahrscheinlich der erfolgreichste Abenteuererzähler aller Zeiten. Die deutsche Auflage seiner Romane hat längst die...
1 poezii, 0 proze
Karel Krîl
1 poezii, 0 proze
Karl Shapiro
Karl Jay Shapiro (10 November 1913, Baltimore, Maryland – 14 May 2000, New York City) was an American poet. He was appointed the fifth Poet Laureate Consultant in Poetry to the Library of Congress in 1946. Works Poetry * Adult Bookstore (1976) * Auto Wreck (1942) * Collected Poems, 1940-1977 (1978) * Essay on Rime (1945) * New and Selected Poems, 1940-1987 (1988) * Person, Place, and Thing (1942) * The Fly (1942) * Place of Love (1943) * Poems (1935) * Poems 1940-1953 (1953) * Poems of a Jew (1950) * Poet: Volume I: The Younger Son (1988) * Selected Poems (Random House, 1968) * Selected Poems (Library of America, 2003), edited by John Updike. * The Bourgeois Poet (1964) * The Old Horsefly (1993) * The Place of Love (1943) * Trial of a Poet (1947) * V-Letter and Other Poems (1945) * White Haired Lover (1968) * The Wild Card: Selected Poems, Early and Late (1998) * Coda: Last Poems (2008) Autobiography * Reports of My Death (1990) * Poet: An Autobiography in Three Parts (Chapel Hill:...
2 poezii, 0 proze
EgoPHobia #24
de Sorin - Mihai Grad
De câteva zile pe www.egophobia.ro puteți citi EgoPHobia #24, cu care am revenit la formatul obișnuit, după numărul special dedicat împlinirii a 5 ani de la apariția primului număr al e-revistei...
Limite
de Paul Pietraru
,,Suntem atât de deștepți - scrie Iona într-o manieră, aș spune eu, inginerească, impregnată cu revoltă și neputință - am creat milioane de proceduri pentru orice, nu doar tehnice, ci chiar și pentru...
Ioan Paul al II-lea, un suveran pontif din Est
de Camelian Propinatiu
Karol Józef Wojty³a s-a născut la 18 mai 1920, la Wadowice, lângă Cracovia, și s-a întors la Tatăl Ceresc în 2 aprilie 2005, vegheat de întreaga comunitate mondială conștientă de existența valorilor...
Dialog oniric Karol Wojtyla – Lucia Dărămuș
de Lucia Daramus
Interviu publicat în Revista Mișcarea Literară, nr.1-2 (13-14) 2005 Autor Lucia Dărămuș Dialog oniric Karol Wojtyla – Lucia Dărămuș Lucia Dărămuș: Domnule Karol Wojtyla, ați fost ales papă, Ioan Paul...
bu
de Parfenie Iliieas
Acum iata ca s-a indeplinit si visul meu Am ajuns insfarsit in Bucur Esti... Dar e o arsita afara si nu pot admira Frumusetea ta... Bulevardul Karol I... Al saptelea etaj si... Caldura insuportabila...
Lupuilu\'
de Arazan Doru
Săptămâna trecută a venit Karol. Cântă la vioară. Asta știe să facă cel mai bine. Mi-a spus că acolo, pe unde a umblat, oamenii sunt sterili. Nu mai au emoții. I s-a făcut foarte dor de prietenie. Ne...
Limite
de Paul Pietraru
Au trecut șase luni, controlul medical de la Cluj a fost ok, Letiția s-a retras de la conducerea firmei, reactivându-se discuțiile privind vânzarea. Karol, care a simțit satisfacția reușitei cu...
Limite
de Paul Pietraru
- Eu curăț trandafirii, tu, dacă vrei, tunde gazonul, i-a spus Letiția Mioarei care, pierdută cine știe prin ce lumi, nici n-a confirmat, nici n-a infirmat, rămânând mai departe în lumea ei...
Stimata duduie redactie (Mardare 2)
de Viorel Gaita
Stimata duduie redactie, va scriu pe intuneric si pe genunchi, cu inima cat un purice (si mie mi se pare un pic trasa de par, da\' asa e expresia). Asa cum stau acum, ciucit pe vine, imi vine greu sa...
Moartea ca spectacol
de Octavian Paler
O dată cu moartea lui Ioan Paul al II-lea se încheie mai mult decât un pontificat. Se încheie - poate fără să ne dăm seama - o epocă. Și greșesc, oare, spunând că secolul XX se sfârșește, cu...
