"Interogativul categoric" – 220 rezultate
0.02 secundeMeilisearchJean Mogin
Născut la Bruxelles, la 25 aprilie 1921. Jean Mogin se trage dintr-o familie de origine franceză, emigrată în Țările-de-Jos cu puțin înainte de revocarea Edictului din Nantes (1685). Fiu al poetului Norge, Jean Mogin este poet, autor dramatic și critic literar. A studiat arheologia și istoria artelor. A condus serviciul de teatru și literatură al Radiodifuziunii naționale belgiene. Poeți mai vârstnici, de prestigiu, și critici ca Franz Hellens și Jean Tordeur au relevat calitățile esențiale ale scrisului lui Jean Mogin în poezie și teatru : „un poet dăruit cu un verb ales și interogativ patetic, cu alură incisivă, cu abundență lexicală, cu nerăbdare pasionată”. A publicat culegerile de poezie: La vigne amere (Vița amară), în 1943 – Premiul poeților; Les vigiles (Ajunurile), în 1950; Les patures du silence (Pajiștile liniștii), în 1956 – Premiul gândirii franceze.
2 poezii, 0 proze
Interogativul categoric
de Vasile Munteanu
cuvântul merge în genunchi între sprâncene-mi face unghi cu orizontul neputincioșii mor fătând fecioare violate fără de mormânt nerăbdător îl trag de umăr îmi rup clavicula-ntr-un număr un număr prim...
Canapele nonextensibile. O căciulă rusească. Altă iubire ratată (Fragment revăzut)
de Daniela Luminita Teleoaca
Nu s-a mai întâlnit niciodată cu cineva... „intermediat”. Cu cineva despre care habar nu are cum arată, cât de subțire / groasă îi este vocea, cât de corect vorbește gramatical, cât de flegmatic sau...
Ana Blandiana sau lirica lucidității înfiorate
de Zoltan Terner
Ana Blandiana sau lirica lucidității înfiorate - Note de lectură - Lumea Anei Blandiana este restrânsă la câteva obiecte permutabile la infinit: arbori, păsări, frunze, ramuri, zbor și aripi. Și...
Omul și erorile lui
de razvan rachieriu
1.Omul mic posedă un adevăr mai slab decât eroarea unui om mare. 2.Cinstea e o virtute în curs de dispariție din cauza societății care cultivă atingerea scopurilor prin orice mijloace, de cele mai...
Exigente
de Corneliu Traian Atanasiu
Sînt convins că nu de reguli trebuie să vorbim în haiku ci de exigențe . Cine aude de o regulă și nu simte sau nu încearcă să înțeleagă ce efecte benefice are aplicarea ei asupra poemului, riscă să...
Interogativa
de Sorin Stoica
Locul inimii e în piept. Așa se zice, Așa ar fi drept. Cineva să-mi explice, Dacă e deștept, De ce e ferice Creierul inept Până să-l ridice Inima din piept?
interogativ
de ana sofian
dacă ziua e lumină atunci în lumină ziua unde e?
clorotică interogativă în sensul acelor de ceasornic
de Andreea
câte ore depozitare-ale unor memorii țărmuri cândva conturate deșirate ca dintr-un vechi șal fire împletite stângaci într-un ghem sugrumat cu mâini sigure meșteșugit dăltuite în gheba vălurită-a...
Birdie 5 Interogativ
de ana sofian
Birdie joacă șotron, doar e 1 Iunie, ziua copiilor. A desenat un cerc mare, mare, să-ncapă-n el picioarele, picioarele visurilor care calcă linii (precum oamenii limitele) și sunt date afară fără...
A se mira ce, de ce sau de ceea ce?
de Daniela Luminita Teleoaca
O serie de conectori evocă pregnant subtextul interogativ-exclamativ a numeroase completive prepoziționale regizate de vb. a se mira (v., în acest sens, ce / de (pentru) ce, cât / de cât sau cum / de...
Scrum (XVI)
de Stefan Doru Dancus
nu te ascunde după chipul meu, nu mai suport pădurea gramaticală a nervilor tăi. nu te mai pun la capătul propozițiilor mele nu mai ești ghilotina interogativă chipul tău n-are rost în spatele...
Prozatori din „Zodia Helis”
de Florentina-Loredana Dalian
„SCRISORI NETRIMISE” Un miniroman scris limpede, alert, cu o încărcătură psihologică semnificativă. Dacă vreți să înțelegeți femeia, un anumit tip de femeie (complexată, interogativă, de o...
Cu dragoste, bunicu'
de Sorin Stoica
Chiar în ziua în care bunicul a murit, i-am moștenit gestul de-a-și sprijini bărbia în palmă, privirea interogativă, colecția de papioane, cheile mașinii de epocă și pe cele de la birou,...
citind prima dată ce am scris demult
de Oancea Sorin
azi a fost prima zi când m-am întrebat ce caut eu pe aici pe lume aveam de mult răspunsurile dar în persona nu prea poetic ar fi să las o imagine sugestivă pentru semn narativ ar fi să pun o intrigă...
Membră a \"Agoniei\" – în volumul Scriitori din Þara Sfântă, vol 3: Sonja D. Szimon
de marlena braester
De pe coperta volumului ei de debut, intitulat ÞIE (Editura Clusium, Cluj-Napoca, 2004) , chipul Sonjei D. Szimon ne privește întrebător, cu o expresie interogativă ce pare să se adreseze mai degrabă...
Trăiască țara lui Hübsch!
de Mondea Adrian
Caragiale are dreptate. Pleșu are dreptate. Istoria se repetă subtil. Eu, tu, noi suntem elemente ale aceluiași conținut, corporalități evidente, simple contexte frivole ale timpurilor pe care le...
Farmecul lui Cèm Ràf
de Nic Deler
Cèm Ràf zâmbi. Interlocutorul său, faimosul Sòm Iàf, tocmai îi spusese că ieri, când l-a urmărit cum povestea din Templul Divinului Unghi istoria florii de nu-mă-uita, Briza Erìbùi, renăscută din...
Dreptul la întrebare
de Adrian Păunescu
Din toate drepturile lumii Pe unul singur nu-l cedez, E strategia mea intimă Și este singurul meu crez. Nu-l dau chiar dacă vin la mine Toate statuile călări, E dreptul meu la îndoială Și de a pune...
Pana si lacrima
de Ioana Alexandra
Aveam sa primesc intr-o zi o cutie. Nu ma asteptam sa pretuiesc continutul ei atat de mult. Ca un copil in fata unui cadou sclipitor, am desfacut funda cu degetele tremurande. Ma chinuiau intrebari...
