"Ierarhia cuvantului" – 1035 rezultate
0.02 secundeMeilisearchMihai Beniuc
Mihai Beniuc (n. 20 noiembrie 1907, Sebiș, Arad - d. 24 iunie 1988) a fost un poet, prozator și psiholog român. Este fiul lui Athanasie Beniuc și al Veselinei. Urmează Liceul Moise Nicoară între 1921-1927 din Arad, unde îl are ca profesor de literatură pe profesorul Alexandru T. Stamatiad. Debutează în revista liceului, „Laboremus”. Participă la cenaclul lui Victor Papilian. Licențiat în psihologie, filozofie și sociologie al Universității din Cluj, în 1931. După o specializare la Hamburg cu J. von Uexkull în psihologia animalelor, a parcurs ierarhia universitară de la asistent la profesor universitar. După terminarea celui de-al doilea război mondial, este conferențiar la Facultatea de Psihologie din Cluj (ca specialist în psihologia animalelor) și autorul unor volume de versuri (Cântece de pierzanie, 1938, Cântece noi, 1940, Orașul pierdut, 1943), privite de public și de critica literară cu înțelegerea și simpatia cu care este privită arta naivă. Adevărata sa carieră literară începe...
16 poezii, 0 proze
Artur Enășescu
Artur Enășescu (1889 - 1942) Artur Enășescu a trecut prin viață atât de umil încât nici măcar locul de naștere nu-i este cunoscut. După unele opinii este vorba despre Burdujeni; conform altora, de Botoșani. Se pare că tatăl i-a fost un oficiant P.T.T., Alexandru, după numele de botez, devenit ‘conu’ Alecu’ (ca și Alexandru Paleologu) odată cu înaintarea în vârstă și în ierarhia poștelor (șeful oficiului din Botoșani). Viitorul poet era văr cu viitorul actor Ion Manu. Școala nu prea l-a atras, ducându-se la cursuri pe apucate, neîmpins din urmă de mama naturală, aceasta decedând. Artur era rebel la constrângeri de orice fel. A urmat și doi-trei ani la liceul Național din Iași. Bacalaureatul l-a luat cu mari întârzieri, în 1913, după ce a plecat la Paris (1911-1912), pasă-mi-te pentru studii superioare, unde, totuși, după părerea lui Tudor Vianu, care-l prețuia deosebit de mult, a audiat niscaiva cursuri de filosofie. Îi plăcea eleganța vestimentară, adora florile și femeile. Dacă...
4 poezii, 0 proze
Lucius Annaeus Seneca
Lucius Annaeus Seneca (sau mai simplu Seneca sau Seneca cel Tânăr) (ca. 4 î.Hr.–65 d.Hr.) a fost filosof stoic roman, preceptor al împăratului Nero, a ocupat și funcții în administrația Imperiului. Seneca a văzut lumina zilei în ajunul secolului I al erei noastre, în cea mai romanizată regiune sudică a Hispaniei, provincia Baetica. Seneca este un andaluz sau, cum îl numește biograful sau român, istoricul Eugen Cizek, un "corduban". Orașul lui natal este Corduba, azi Cordoba, la apa Guadalquivirului. Seneca cunoscut și ca Seneca Retorul sau Seneca cel Bătrân (55 î.Hr.-41d.Hr.), a avut o valoroasă activitate de intelectual creator, atât în Spania, cât și la Roma. Istoric și critic al artei oratorice, Seneca tatăl a fost un apărător al tradiției clasice. Făcea parte din ordinul cavalerilor, situat imediat după ordinul senatorilor, primul în ierarhia socială. Mama lui Seneca, Helvia, provenea dintr-o familie de notabili din vecinatatea Cordubei. Soții Seneca au avut trei băieți. Lucius...
3 poezii, 0 proze
Sfântul Ioan Gură de Aur
Cel întru Sfinți Părintele nostru Ioan Gură de Aur (347-407), Arhiepiscop al Constantinopolului a fost un cunoscut episcop și predicator din secolele IV-V, în Siria și Constantinopol. Este binecunoscut pentru elocvența cuvântărilor sale publice și pentru denunțarea abuzurilor de autoritate din Biserică și din Imperiul Roman din acea vreme. Avea o mare aplecare spre asceză. După trecerea sa la Domnul, a fost numit Chrysostomos, din grecescul chrysostomos, care se traduce prin Gură de Aur. Biserica Ortodoxă îl cinstește ca sfânt (cu pomenirea la 13 noiembrie) și l-a rânduit între Sfinții Trei Ierarhi (pomeniți pe 30 ianuarie), alături de Sfântul Vasile cel Mare și cu Sfântul Grigorie Teologul. Este recunoscut și de Biserica Romano-Catolică, care îl cinstește ca Sfânt și Doctor al Bisericii, precum și de Biserica Anglicană, ambele făcându-i pomenirea la 13 septembrie. O parte din sfintele sale Moaște au fost furate de cruciați în 1204 (amintirea acestui eveniment se face la 27 ianuarie)...
5 poezii, 0 proze
Dosoftei
Dimitrie Barilă, cunoscut mai ales pe numele monahal Dosoftei, (n. 26 octombrie 1624, Suceava - d. 13 decembrie 1693, la Zolkiew, în Polonia, azi Nesterov, Ucraina) a fost un cărturar român, mitropolit al Moldovei, poet și traducător. În 2005 Biserica Ortodoxă Română l-a proclamat sfânt. A învățat la Iași probabil la Colegiul întemeiat în 1640 la mănăstirea “ Sf. Trei lerarhi", apoi la școala Frăției ortodoxe din Lvov, unde a făcut Studii umaniste și de limbi. Cunoștea limba elenă, latina, slavona și polona. Datorită relațiilor sale cu patriarhul Moscovei și cu Nicolae Milescu, aflat acolo, a adus din Rusia un teasc de tipografie cu litere, cu care a tipărit la Mitropolia din Iași, în românește, principalele cărți liturgice, unele traduse de el însuși. El a fost unul dintre ierarhii care au promovat introducerea limbii române în biserică. Călugărit la Probota (c. 1648), sub numele Dosoftei, a fost ales episcop la Huși (1658 - 1660) și Roman (1660 - 1671), apoi mitropolit al Moldovei...
2 poezii, 0 proze
Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici
15 poezii, 0 proze
Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici
Unul dintre scriitorii cei mai prolifici din istoria Bisericii Ortodoxe Sârbe
7 poezii, 0 proze
Iulian Sgarcitu
Iulian Sgarcitu s-a nascut la Braila pe 20.09.1968. Liceul „"Gheorghe Munteanu-Murgoci”" din orasul natal. Studii economice superioare, urmate de un masterat in management. Din anul 2000 isi ia inima in dinti si se expune oprobriului incepand sa publice pe site-ul www.poezie.ro . La indemnul unor entitati astrale cu gusturi literarea extravagante, debuteaza in anul 2006 cu volumul „"Glissando" ”. Lansarea oficiala a volumului a fost amanata in ultimul moment pentru ca autorul risca sa fie sufocat de fanii dezlantuiti . *** In anul 2014 publica la Editura Sfantul Ierarh Nicolae, sub pseudonimul Chris Bluemoon, volumul de versuri "Daca vei intreba". Raspunsul Marelui public la acest act de adanca si intensa cultura a fost de neimaginat: datorita tirajului insuficient cititorii prezenti la lansare s-au batut pe carti, sfasiindu-le pur si simplu in bucatele. Din fericire e-book ul poate fi descarcat de la adresa : librarie.bibliotecadigitala.ro ===
42 poezii, 0 proze
Iulian Proca
1975-nascut la chisinau 1982-1992 - scoala 1992-1996 - student Universitatea „Al. I. Cuza" Iasi 1997-2000 - doctorat Academia de Stiinte a Moldovei, prezentator TV 2000-2002 - șef Departament Evenimet, ziarul „Țara” 2002-2004 - redactor ziarul „Glasul Natiunii" 2004-2005 - reporter 2005 - 2013 - redactor-prezentator TV 2013 - prezent - producător Programe religie, știință și educație civică, TV Moldova 1, IPNA Compania „Teleradio - Moldova” 2006 - Medalia bisericească „„Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt” (BOM) 2008 - Antena de Aur pentru cel mai bun film „În așteptarea Sfântului Mister” - despre minunea pogorârii Luminii Sfinte - Ierusalim (TRM) 2009 - Antena de Aur pentru cea mai bună transmisiune în direct cu tematică religioasă (TRM) 2009 - Ordinul „„Cuviosul Paisie Velicicovschi””, grad II (BOM) 2013 - Medalia „„Sf. Ierarh Vasile cel Mare””, grad I (BOM) 2013 - Medalia „„Meritul Civic” (disincție de stat a...
16 poezii, 0 proze
Florin Fâra
Studii 2002-2003: Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Sociologie și Psihologie, studii aprofundate Sociologia Instituțiilor Politice și Administrative, lucrare de disertație: Arhetipurile imaginarului colectiv și simbolurile politice 1998-2002: Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Sociologie și Psihologie, secția Sociologie, lucrare de diplomă: Perspective sociologice ale ierarhiei în comunitățile virtuale 1992-1996: Grup școlar industrial “Henri Coandă”, Timișoara Seminarii și traininguri seminar internațional de difuzare în cadrul proiectului Împreună cu romii din Banat: pentru o dezvoltare locală durabilă, Timișoara, 4-6 aprilie 2002. seminar de formare în management de proiecte în cadrul proiectului Împreună cu romii din Banat: pentru o dezvoltare locală durabilă, Băile Herculane, 13-15 octombrie 2001. Absolvent al cursurilor organizate de Colegiul “A Treia Europă”, 1999-2000. Aptitudini Lb. Engleză (scris, vorbit - bine) Operare PC (Word, Excel, PageMaker,...
1 poezii, 0 proze
Ierarhia cuvantului
de Roxana Cioclu
Ierarhia cuvantului “ Unii se nasc mari, altii cuceresc marirea, iar altora marirea le e data de-a gata. “ ( William Sakespeare ) In multitudinea jumatatilor de cuvant si a nesigurantei, cineva se...
Despre libertatea cuvântului și alte lucruri bune și frumoase
de Cristina Andrei
Moto: Occidentalul este măsura tuturor lucrurilor Cu câteva sute de ani înainte de Christos, Protagoras afirma că “omul este măsura tuturor lucrurilor”. Transportând această maximă în...
Martin Luther și traducerea Bibliei în limba germană
de Ivan Pilchin
Martin Luther a trăit într-o epocă care a schimbat civilizația europeană în mod definitiv. Este vorba de Renaștere care vine în urma Evului Mediu și cronologic cuprinde perioada dintre secolele XIII...
Invitație la introspecție
de Maria Constantin
Invitație la introspecție Am citit o carte în care am găsit ceva interesant. Era o invitație la introspecție. Trebuia să pun pe hârtie care sunt cele mai importante lucruri din viață, pe care trebuie...
A doua întoarcere a lui Bicuță
de Liviu Comșia
Ca poet, Liviu Nanu e ironic, ca prozator e cinic. Cu ușurință, pare a-și fi făcut trecerea către proza de calitate în care construiește personaje antologice. Săndel, Poetul, Dan a lu’ Nașu. Micăle,...
A fi femeie
de Mandra Ana-Maria
A fi femeie Mi-a spus cineva odată, pe vremea când credeam în toți și în toate, că a fi femeie este lucrul cel mai banal. Era un bărbat. Normal. Curios este faptul că l-am crezut. Atunci. Până să mă...
nevoia de târfe si de capodopere
de angela furtuna
nevoia de târfe și de capodopere. contracții istorice lipsite de poezie. error system 0012. adevărul este că actualul genocid, cel care elimină amintirile despre universul concentraționar din estul...
Religiozitatea europeană
de Bogdan Cristian Blascioc
Studiind istoria religiilor umanității mi-a reieșit destul de clar faptul că noi, europenii, nu avem, de fapt, vocație pentru religie. Asta în pofida aserțiunilor lui Etienne Gilson, fondatorul...
Virtutea deschiderii
de Corneliu Traian Atanasiu
În ierarhia virtuților deschiderea ar putea sta cu îndreptățire în capul listei. Pentru un motiv extrem de simplu și evident, acela că ea este aceea care le face posibile pe celelalte, este temeiul,...
Tainica ispită a umbrei (motivul umbrei în poezia și aforistica lui Blaga I)
de Corneliu Traian Atanasiu
\"Tăcerea e umbra unui cuvînt\", e de părere Blaga atunci cînd, ispitit de bogăția tainică a cuvîntului, renunță să-l mai hăituiască discursiv pentru a-i epuiza înțelesul și, adăpostindu-se...
