Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Iar am vorbit. Cu tine. "20584 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
40 rezultate
LE

Lucia Eniu

AutorAtelier

„Rețetă pentru timpul viitor” „Românul s-a născut poet“. Există un adevăr concentrat în această scurtă propoziție, fapt de care m-am convins încă o dată, citind versurile tinerei poete Lucia Eniu. A vorbi despre un nume nou în poezie este mult mai greu decât în cazul „veteranilor“, iar dificultatea este cu atât mai mare cu cât persoana care transpune în versuri crâmpeie din sufletul său este mai puțin cunoscută. Versurile Luciei sunt atât de normale, încât poeta, din modestie, după ce le așternea pe hârtie, le depozita prin toate ungherele sufletului, neîndrăznind să le scoată la lumină. La lumina tiparului, desigur, căci ele au lumina lor. Pentru autoarea acestor bijuterii lirice, totul este simplu și firesc, însă este supus unei analize foarte atente și – mai era cazul să o spun? – tradus în limbaj poetic. Se miră atât de firesc trecerea timpului, care pe mulți îi sperie: Nu știu ce are timpul/ cu mine/ de-mi cere mereu/ să-mi mut gardul/ c-un veac/ mai încolo. (Uimire), iar pentru...

5 poezii, 0 proze

C.C.C

C.C.

AutorAtelier

M-am nascut,am iubit,si iar am iubit...si iubesc...

3 poezii, 0 proze

ioan mirceaIM

ioan mircea

AutorAtelier

am terminat scoala generala nr. 23 din craiova,iar acum am ajuns in clasa a XI-a a gr. sc. ind. transp. c. f.vreau sa urmez o facultate,si apoi dumnezeu stie...

7 poezii, 0 proze

DB

Dumitru Balea

AutorAtelier

M-am nascut in comuna Ieud,din judetul Maramures, in '88.Am facut scoala generala im satul natal,iar laliceu am plecat in orasul Zalau. Acum sunt in clasa a XI-a,la filologie. La varsta de 12 ani am publicat prima mea poezie,in ziarul "Graiul Maramuresului".Apoi am mai publicat ceva poezii in revista scolii,la 16 ani.Acum un articol si alte poezii sunt la redactia altei reviste a scolii,urmand sa fie publicate in decembrie.

1 poezii, 0 proze

Iulia CabaIC

Iulia Caba

AutorAtelier

M-am nascut in Apateu. Am terminat liceul "Mihai Vitrazul" din Ineu, jud. Arad, iar apoi am urmat Facultatea da Litare, din cadrul Universitatii Oradea, specializarea engleza-romana.

2 poezii, 0 proze

A

a.b.c.

AutorAtelier

m-am nascut, am iubit, apoi am murit, si iar m-am trezit...

1 poezii, 0 proze

CL

Chetan Lucian

AutorAtelier

Am absolvit scoala generala nr.8 'Ioan Opris' din Turda,apoi profesionala,dupa care a urmat liceul seral si postliceala. Incercari de a scrie versuri am avut inca de pe bancile scolii genrale,unde am fost sustinut la gazeta scolii,iar apoi am mai fost sprijinit sa scriu poezie si pe bancile liceului seral dar fara a avea mari realizari,deoarece am scris doar ca un mic amator

2 poezii, 0 proze

Somesan SergiuSS

Somesan Sergiu

AutorAtelier

Mereu am spus că pentru cititori este importantă opera unui scriitor și nu locul unde, mai mult sau mai puțin întâmplător, a venit pe lume. Dacă acest scriitor va ajunge celebru, se vor găsi destui biografi gata să-i descâlcească ițele biografice, iar dacă nu, cui îi va mai păsa de el? Dar ca să satisfac, totuși, niște minime curiozități am să spun că m-am născut la 8 decembrie 1954, în orașul Reghin, iar școala am făcut-o în prea multe localități pentru a le menționa pe toate. (Le amintesc pe cele unde am stat cel puțin un an, în ordine cronologică: Ocnița, Teaca, Lunca, Codlea, Petroșani, Brașov). De scris am început să scriu prin clasa a șasea, pe când învățam în Codlea și profesorul meu de română mi-a sesizat talentul de povestitor, îndemnându-mă să scriu. Iar pentru a scrie - mi-a spus el - trebuie să practic cât mai multe meserii pentru ca, atunci când voi ajunge scriitor - el era convins de asta - și voi scrie despre un personaj sau altul, să știu despre ce vorbesc. De aici...

130 poezii, 0 proze

D

dragos

AutorAtelier

"Daca tu ai un mar, iar eu am tot un mar si facem schimb de mere, atunci si tu, si eu, vom avea fiecare câte un mar. Daca, insa, tu ai o idee si eu am o idee si facem schimb de idei, atunci fiecare dintre noi va avea câte doua idei."

1 poezii, 0 proze

Silvia Martha IordacheSI

Silvia Martha Iordache

AutorAtelier

Multe nu sunt de zis...M-am nascut in orasul Ploiesti, in luna martisorului. De mica am fost un copil retras cu multe ganduri, vorbind mai mult cu mine, cuminte, cu gropite in obraji. Anii au trecut, iar acum am 23 de ani, o varsta la care agoniile nu-ti dau pace, doar pentru ca ai indraznit sa le rascolesti. Am de gand sa-mi urmez cu sarguinta scopul in viata, sa fiu un inginer stralucit. Tot ce imi doresc este sa ma tin de treaba, sa muncesc din greu, aceasta este formula succesului!

59 poezii, 0 proze

Iar am vorbit. Cu tine.

de EDUARD Lupașcu

Şofam. Eu, care… n-am nici permis de pescuit. După primii trei sute de kilometri am realizat că fugeam. Din nefericire. Am tras pe dreapta. Am coborât din pat şi mi-am aprins o ţigară. Fără filtru,...

ProzăAtelier

primeneala

de Mocanu Adrian

“Parcă nu ești cu tine.”-mama “că mama” gând în dreapta. Imaginez chipul mamei mort. Dacă fac (scriu despre) o ucid pe mama. Mama în stânga, că-i fac lu mama. 14.11.15 Amintirea de mama...

Atelier

Rochia verde

de Iris Barbulescu

Da, cand ma trezisem, telefonul huruise metalic. Nici soneria nu se aude doar vibratia pe lemnul de...ce-o fi. Azi, m-am desteptat cu durere in mine. \"cred ca am mancat prea mult aseara\"...mi-am...

Atelier

Pagina din Jurnalul Iubitei mele.

de Robert Tofan

Spune-mi draga R, te-a durut cand i-am zis lui despre scrisoare? Te-a durut cand i-am povestit tot ceea ce tu considerai secretul nostru, tot ceea ce tu considerai sacru? Te-ai gandit la mine ca la...

Atelier

Dante

de Olaru Cristian

DANTE =========== | DANTE | =========== CAPITOLUL I : \" Amintiri \" --- 1 --- Dupa o noapte furtunoasa, sau mai bine spus dupa o saptamana furtunoasa, sau daca ne referim la gandurile lui Dante, am...

ProzăAtelier

Din dulcele meu sânge

de Alice Diana Boboc

Nutriționiștii mi-au recomandat flori de cactus – cică fac bine la ten... și am început deja să pictez păsări... cu țepi. de unde era să știu că numai culorile se văd în lumea asta?! n-am știut......

PoezieAtelier

August

de Caragata Cristiana Oana

Toți trebuie să murim de ceva mi-a spus o prietenă acum câțiva ani trăgea jovial dintr-o țigară la mine-n bucătărie și tot ea mi-a spus cu mâna pe sânul meu stâng orice-ar fi suntem cu tine – ce...

Atelier

Revederea (6)

de Helia Rimoga

15 martie 1959 Puiculiță, Am avut dreptate în intuiția mea: am scăpat. Scandalul s-a dus ca o flacără pe fitil la București, unde a făcut să explodeze scaunul lui Boureanu. A fost mutat disciplinar...

ProzăAtelier

Laura (partea 5)

de Gudruman Edison

Transmiteti acest mesaj de azi, vineri, 1 octombrie cantaretei Laura Bretan. Draga Laura, sunt acum bolnav si nu mai pot pleca din Herculane din cauza bolii, nu pot umbla prin Romania. Nu stiu cand...

Atelier

Limite

de Paul Pietraru

În săptămâna următoare, înainte de weekend, Mioara a primit răspunsul clinicii din Viena care se încheia cu o dublă programare la consult, una în prima zi de luni, a doua tot luni, dar la o...

ProzăAtelier