Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Google – o poartă deschisă spre necunoaștere - sau cum să furi căciula celuilalt în plină iarnă"1439 rezultate

0.05 secundeMeilisearch
33 rezultate
Cristian ZeletinCZ

Cristian Zeletin

AutorAtelier

Sunt un experimentalist însă nu și un oportunist. Primul bungee jumping nu m-a oprit să-l fac și pe-al doilea, așa s-a justificat căsătoria mea. Când am sărit prima dată cu parașuta am spus că n-o s-o mai fac niciodată, cu toate acestea am făcut 2 copii. Dacă aș spune prea multe despre cărțile pe care le-am scos lumea ar căuta să mă judece, eticheteze, după editurile care m-au publicat, după recenzii, după lungimea cravatei, după ascuțimea nodului din gât, după cât de lung mi-e părul, chiar și ăla de la subsuoară. Și-ar scufunda privirile adânc în oglinzile Google-ului și atunci vor trimite vânătorul cel iscusit să scoată inima frumoaslor mele creații, deși, slavă Domnului e loc pentru toată lumea. Am terminat la Iași Facultatea de Cibernetică. Am cunoscut destui informaticieni care își iau un aer de superioritate datorită cunoștințelor lor. Informatica e doar o unealtă. Nu te face cu nimic mai presus decât pensionara din Cișmigiu care mânuiește andrelele sau croșetează. Lumea mea...

2 poezii, 0 proze

S

Sergiu

AutorAtelier

sunt un om ca toti omii faculta de mate info Cluj cauta-ma pe google dupa nume sunt sergiu netotea nu ma uita rataciri prin lume viata rustica viata boema Otilia familia prietenii dusmanii( in ritm de manele infecte ) si in general cam fara destui bani doar cu speranta

6 poezii, 0 proze

IC

Ionut Caragea

AutorClasic

Ionuț Caragea s-a născut pe data de 12 aprilie 1975 la Constanța. Este absolvent al Liceului Industrial Energetic și al Facultății de Educație Fizică și Sport, Universitatea Ovidius Constanța. Din 2003 trăiește în Montréal, Canada și activează ca instructor sportiv în Centrul Gadbois, Club les Géants de Montréal. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iași. Este cofondator și vicepreședinte al Asociației Scriitorilor de Limbă Română din Québec. A fost numit „Poetul născut pe Google”. Folosește și pseudonimul Snowdon King. Ionuț Caragea este poet, autor de aforisme și nuvele de ficțiune. A debutat în anul 2006, la Editura STEF din Iași, cu volumul de versuri Delirium Tremens. Colaborează cu numeroase reviste de literatură și site-uri de citate celebre. A obținut mai multe premii la concursuri naționale de poezie și proză de ficțiune. A fost publicat în almanahul Science Fiction 2008 și în revista Helion 2009. Ionuț Caragea este webmaster și promotor literar pe...

0 poezii, 0 proze

Google – o poartă deschisă spre necunoaștere - sau cum să furi căciula celuilalt în plină iarnă

de Ioana Petcu

Despre cum ne încăpățânăm să credem că într-o bună zi capra vecinului, cu tot cu motoceii ei de crăpau mâțele jucându-se, va muri, este nimica toată pe lângă cum ne place a fura aceeași capră a...

ArticolAtelier

mirajul bucuriei

de Anisoara Iordache

fereastră a sufletului- lacrimi șterse cu dosul palmei: tristețe. prin labirintul de fier, albina caută drumul... ***http://www.artstamps.dk/Images17/11-Calder.jpg*** întinde ciocul să primească o...

PoezieAtelier

Ionuț Caragea - Delirium Tremens

de Maria Prochipiuc

Scriitorul canadian de origine română, Ionuț Caragea și editura STEF din Iași, anunță cu plăcere apariția volumului de poezii intitulat “Delirium Tremens”. Acest debut editorial este un moment mult...

ArticolAtelier

poeme karmice (14 - karma umblă pe Google)

de Paul Gorban

karma umblă pe google și pune anunțuri că-și caută corp de bărbat peste care să-și poată lăsa picioarele de femeie peste care să-și scuture sânii și buzele cu zimți. de când umblă karma pe google...

PoezieAtelier

Poetul care s-a născut pe Google

de Adrian Erbiceanu

Ionuț Caragea s-a născut pe Google. O spune el, o spun și alții. Dacă ar fi să extrapolăm, prin absurd, judecata de mai sus, am găsi că aproape toți poeții din generațiile mai noi s-au născut cam în...

ProzăAtelier

Lucreția are vârsta colanților de pe gambele timpului

de Paul Gorban

Lucreția are vârsta colanților de pe gambele timpului se apleacă spre fereastră ca și cum ar săruta un chip de lumină iese în curtea în care iarba poartă fulgi de păsări și face baie. atunci pielea...

PoezieAtelier

Despre nevoia de agenți literari și o soluție punctuală

de alexandru petria

N-am habar pe bune dacă există vreun agent literar în România. Nu dintre cei care aduc autorii străini spre edituri, care le negociază contractele – asemenea mijlocitori de importuri știu că sînt. Mă...

Atelier

Despre nevoia de agenți literari și o soluție punctuală

de alexandru petria

N-am habar pe bune dacă există vreun agent literar în România. Nu dintre cei care aduc autorii străini spre edituri, care le negociază contractele – asemenea mijlocitori de importuri știu că sînt. Mă...

EseuAtelier

Despre frunze, fotbal și religie

de Iosiv Basarab

În dreptul geamului am un copac care mă împiedică să văd mașinile care produc zgomotul cu care aproape că m-am obișnuit. E o seară ciudată dintr-un august dubios în care mi-e frig. De-ar fi iarnă...

EseuAtelier

Proclamația de la Ness caffee frappe - continuare a părții a IV-a

de Lory Cristea

Urcând mai mult târâș scările, Dilibob descuie ușa și se-aruncă încălțat de-a curmezișul patului imens din dormitor. Nu se putea adeveri mai exact, ceea ce-i ghicise o țigancă, acum vreo trei luni,...

ProzăAtelier

Proclamația de la Ness caffee frappe - continuare a părții a IV-a

de Lory Cristea

Urcând mai mult târâș scările, Dilibob descuie ușa și se-aruncă încălțat de-a curmezișul patului imens din dormitor. Nu se putea adeveri mai exact, ceea ce-i ghicise o țigancă, acum vreo trei luni,...

ProzăAtelier

ca un flux google reader

de emilian valeriu pal

Un sentiment al naibii de ciudat cînd dormi singur într-o casă aproape pustie. Te trezești undeva între noapte și zi cu gîndul să te duci la toaletă. Vezi hanoracul pe care l-ai lăsat înainte...

Atelier

Medalion distinctiv

de Traian Rotărescu

Medalionul cenaclului Agonia deschis pe 16 iunie a înfățișat cuprinse între capacele sale portretele unor autori distincți, Adrian Firică și Petre Fluerașu, neobișnuitul fiecăruia dintre ei...

ArticolAtelier

Dialog în trei

de Dan Norea

Oare “dialog în trei” este corect gramatical ? Am căutat pe internet. În dexonline.ro, DEX zice: DIALÓG, dialoguri, s.n. Convorbire între două persoane … între reprezentanții a două părți, a două...

PoezieAtelier

Ion Buzu sau terorismul cu sapa

de Maria Pilchin

Dar toate le-am trăi ușor De-ar fi pământ! George Coșbuc Volumul de poeme „3 ml de Konfidor” (Casa de pariuri literare, București, 2013) al tânărului poet basarabean Ion Buzu anunță o poezie a unei...

EseuAtelier

Pagina nu a fost găsită

de Ileana Popescu Bâldea

Între mine și scena care se rotește se află câteva scaune ocupate de poeme. unele sunt fardate strident altele au pielea fină cum aerul. le observi ora nașterii după cearcăne. și adevărul din ele...

Atelier

Timp fara timp

de carmen zafiu-Mizil-

EXCURSIE INTR-UN „TIMP FÃRÃ TIMP” Exista speranta, dar nu pentru noi. (Franz Kafka) Arta este cea mai înalta forma de speranță (Gerhard Richter) Omul are nevoie de Dumnezeu, altfel rămâne fără...

Atelier