Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Epigramele de la Râmnicu Vâlcea, 2010"10456 rezultate

0.04 secundeMeilisearch
41 rezultate

Umoristice

ColecțieTemă45 texte

Epigrame și Parodii

de Liviu Nanu

Ruse IonRI

Ruse Ion

AutorAtelier

Născut la 31.03 1949 în Comuna Ion Corvin (fostă Guzgun), din Județul Constanța. Am copilărit pe meleagurile încărcate de istorie, din acea parte a Dobrogei, călcată de tălpile ilustrului Traian și ale Sfântului Apostol Andrei. Am absolvit cursurile școlii generale în comuna natală și ale liceului, în orașelul Băneasa, pe atunci, reședință de raion. Absolvent al Școlii Militare de Ofițeri Tancuri și Auto "Mihai Viteazu" din Pitești (specialitatea "auto și tractoare de artilerie"), promoția 1971. Am activat la mai multe unități militare aparținând M.Ap.N., Direcția Lucrări in Economia Națională și M.A.I. Căsătorit,trei fete și doi nepoți. După pensionare, m-am stabilit în Comuna Săcele din Județul Constanța. Cochetez cu epigrama din primăvara anului 2008, iar de la 30.05.08, sunt membru "Agonia". Câștigător al Premiului III, la Festivalul "Ion Cănăvoiu" Tg. Jiu Ed. 2008 și al Premiului "Hibernalia", La Concursul de Epigrame Urziceni 2008. Premiul trei "ALO... PÃSTOREL" IAȘI 2009,...

1255 poezii, 0 proze

Gârda Petru IoanGI

Gârda Petru Ioan

AutorAtelier

Inginer (TCM, Electronica) Membru al cenaclului Satiricon din Cluj-Napoca (din ianuarie, 2009) Membru UER (din ianuarie, 2010) Membru al grupului romanianhaiku@yahoogroups.com Cărți publicate: Modus ridendi, epigrame. Editura Napoca Star, 2013 Apărut în peste 20 de volume colective de epigrame, haiku, poezii pentru copii Premii la concursuri de umor și de poezie de la Alba-Iulia, Bistrița, București, Chișinău, Domnești, Constanța, Galați, Gura Humorului, Iași, Ipotești, Slatina, Sibiu, Timișoara, Urziceni, Vișeu de Sus etc. Premiul I la Festivalul Național de Poezie „Ion Budai Deleanu” Ediția a-III-a, Geoagiu, jud.Hunedoara, 2013 Premiul I la Concursul de Poezie Tricoloră, integrat Zilei Limbii Române - Sinaia, 2013 gardaioan@yahoo.com

704 poezii, 0 proze

Efim TarlapanET

Efim Tarlapan

AutorClasic

Efim Tarlapan s-a născut pe 17 mai 1944, in loc. Măgurele-Bălți din Republica Moldova. Absolvent al Facultății de Filologie(secția Ziaristică),Chișinău. Volume publicate: Scuzați pentru deranj...-1974 Zâmbete cu supliment-1987 Atlas comic-1990 Buturuga mică-1993 Dioptrii pentru ochelarii de cai-1995 Alfabetul-ghicitoare-1999 Toporul taie închinându-se...-2000 Îngerii din cerul gurii-2003 Scrieri de satiră și umor (satire, epigrame, poezii, aforisme)-2003 Pro-scris (volum selectiv-satire, fabule, epigrame, ghicitori, versuri pentru copii, pagini de jurnal)-2005 Antologia cronologică a aforismului românesc, ediție unică (editura Dacia din Cluj-Napoca)-2005 Marea antologie a epigramei românești (editura Prut internațional, cu oprefață de academicianul Mihai Cimpoi)-2005 Câte-o poantă de căciulă... (Antologie cronologică a epigramei românești de pretutindeni și a epigramei străine)-2007 Cu mâța-n carte... (Antologie cronologică a parodiei românești de la-nceputuri până azi)-2009 Membru al...

21 poezii, 0 proze

IM

Ioan Marinescu-Puiu

AutorAtelier

Scriitor umorist,membru US(din 1999),22 de volume publicate,din care:5 volume de epigrame,5 volume de haiku,1 volum de poezie clasică,4 volume de poeme într-un vers,4 volume de proză umoristică scurtă și 3 volume de murphologie aplicată.Prezent în 47 de antologii de epigrame și de haiku.Din palmares: un premiu al US - filiala Cluj -,2 premii la Festivalul Național de Poezie "Octavian Goga",numeroase premii la concursuri de epigrame,haiku sau de proză umoristică scurtă.

8 poezii, 0 proze

VB

Vasile til Blidaru

AutorClasic

Născut la 1 ianuarie 1949 în comuna Beceni, județul Buzău, topograful epigramist Vasile Blidaru și-a luat toate măsurile, după ce a fost publicat în ziarullocal "Viața Buzăului", ca să se facă de... râs. A intrat în "Lumea Epigramei" (volum antologic publicat de U.E.R.), s-a dedat la acte de umor în revistele Scaiul, Papagalul, Post-scriptum și multe altele, după care, în anul 1997, în urma unei lovituri de stat... pe gânduri, a devenit președintele Atelieruluide epigrame "Amprenta" Buzău. Deținător a numeroase premii la concursuri locale și naționale de epigrame, culminând cu Marele Premiu Ștefan Tropcea Brăila, ediția 2013, Vasile Blidaru și-a ținut o mai veche promisiune: aceea de a realiza lucruri frumoase și, evident, greu (sau imposibil) de realizat.

0 poezii, 0 proze

Alexandru MisiugaAM

Alexandru Misiuga

AutorClasic

Supranumit și tartorul soacrelor datorită epigramelor dedicate acestora, Alexandru Misiuga este un simbol al bistrițenilor, reușind să facă multe lucruri pentru aceștia. Din lumea fără de dor, baronul va veghea peste urbe. Va fi mereu cu noi, iar istoria locală îl va înscrie în cartea ei de aur. A făcut atât de multe pentru noi: a construit mituri, a făcut hoteluri, a imortalizat pe marii noștri scriitori în piețele centrale. Personal, mi-a fost ca un maestro, care mi-a dat multe povețe în cei aproape 10 ani de presă. Soarta face ca în aceste zile o boală să mă țină în casă. Nu voi putea fi alături de baron pe ultimul drum, însă voi fi alături de el prin rugăciuni. Mi-ar plăcea să-l întâlnesc pe baron, într-un bust, undeva în central istoric. Așa va rămâne pentru generațiile viitoare ca pildă a omului care a luminat pentru oameni. Până în ultima clipă. Vineri, de la ora 13.00, la Capela de pe Tarpiului bistritenii se intalnesc pentru ultima data cu baronul. Se duc patriarhii...

5 poezii, 0 proze

Dan NoreaDN

Dan Norea

AutorAtelier

Născut: 1949 în Constanța și, de atunci, constănțean convins. Căsătorit, 4 copii, 3 nepoți (deocamdată). Facultatea de automatică, secția de calculatoare între 1967-1972, prima promoție din București care a dat admitere la secția asta, deci pot fi considerat membru fondator. Ar trebui să primesc un loc în Cimitirul veteranilor. Din 2002 - membru poezie.ro, ulterior agonia.ro. Din 2008 - membru al Uniunii Epigramiștilor din România. Din 2008 - membru al câtorva cenacluri literare din Constanța și București. Din 2008 - membru fondator și președinte al Clubului Umoriștilor Constănțeni "Prăvălia cu Umor". 2011 - volumul de epigrame "Epi...gramatica", Editura Ex Ponto Constanța 2013 - volumul de proză scurtă umoristică “Raiul”, Editura Ex Ponto Constanța 2013 - volumul de senryu (haiku umoristic) “Ucenic la școala de senryu”, Editura PIM Iași 2014 - coautor împreună cu Ina-Simona Cîrlan din Veneția al volumului de proză umoristică epistolară “Gondola de...

1059 poezii, 0 proze

Eugen SfichiES

Eugen Sfichi

AutorAtelier

Inginer principal, cuprins in Enciclopedia Judetului Bacau ca epigramist si pentru castigarea mai multor premii la concursuri de inventica. Prezent in 5 antologii nationale de epigrama (nu am contabilizat si volumele colective considerate deseori antologii). Din motive inabordabile nu particip la festivalurile de epigrame. Public in mai multe ziare si reviste. Volum personal: LA PRANZ... MASA TACERII.

28 poezii, 0 proze

George VoevidcaGV

George Voevidca

AutorClasic

Poetul și epigramistul George Voevidca s-a născut în anul 1893 pe 9 aprilie în comuna Sinăuții de Jos (jud. Rădăuți), ca fiu al folcloristului muzical Alexandru Voevidca. A studiat la Siret, apoi a urmat liceul la Suceava, pe care l-a absolvit în anul 1912, iar studiile superioare, litere și filosofie, la Universitatea din Cernăuți. A început să publice poezii în februarie 1913 în „Universul literar”, la care colaborează regulat până la izbucnirea războiului. Tot atunci a publicat epigrame în „Flacăra” semnate Lucifer. Poezii lirice a publicat în câteva reviste din Ardeal, în „Viața nouă”, mutată acum la Suceava, la ziarul clerical „Lumina” (din Caransebeș), la ziarul muncitoresc „Progresul” (din Oravița) și în „Calendarul poporului” pe anii 1916, 1917 și 1918 (de la Suceava). În anul 1919 este remarcat de Nicolae Iorga, care sublinia „… publică versuri de o mare frumusețe – originale și traduceri – scriitorul bucovinean George Voevidca, o speranță a literaturii noastre”. La Roman,...

2 poezii, 0 proze

dobreanu grigore marianDM

dobreanu grigore marian

AutorAtelier

pensionar militar membru al uniunii epigramistilor din romania membru al societatii umoristilor gorjeni presedinte al cenaclului "hohote" din targu-jiu pasionat epigrame, scrabble, poezie, sf volume aparute : - Panndurii carcotasi, M.Dobreanu-Valentin Groza /epigrame si nu numai- editura Rhabon, colectia hohote, targu jiu, 2002; - Catrene de doi lei , M.Dobreanu-Nelu Vasile, epigrame, editura Rhabon, colectia hohote, targu jiu, 2004; - Rond(el)ul de noapte , ed. Ager, 2008, - Glume la Masa Tacerii , M.Dobreanu, Lory Buliga, M.Panoiu-Petrini(antologie cuprinzand prezentarea operelor lui Brancusi si catrene de la festivalul de epigrama "Glume la Masa Tacerii " editia I 2004)bilingv - romano/englez, editura Rhabon, colectia hohote, Targu Jiu, 2005; - Glume la Masa Tacerii , M.Dobreanu si Eugen Deutsch(antologie cuprinzand prezentarea operelor lui Brancusi si catrene de la festivalul de epigrama "Glume la Masa Tacerii " editia II 2005)bilingv romano/francez - Glume la Masa Tacerii ,...

23 poezii, 0 proze

Epigramele de la Râmnicu Vâlcea, 2010

de Gârda Petru Ioan

Motto: Pricopseală-vodă I. Þara lu’ impozit vodă Promisiune (Membrilor guvernului, care tot cresc taxele) Perfect conștient de-ale voastre nevoi Și de-ale lui „vodă” ambiții, De azi voi munci chiar...

PoezieAtelier

Ioan Toderașcu – „Submarin pe patru roți”

de Vali Slavu

Talentul este o șansă genetică, un dar al hazardului. Oamenii înzestrați cu talent au datoria de a-l pune în lumină, șlefuindu-și opera, cu migala unui bijutier. Lui Ioan Toderașcu i-a fost sortit să...

ArticolAtelier

Festivalul Național de Satiră și Umor " Zâmbete în prier " Vișeu de Sus, 2013

de Chitul Grigore

Sâmbătă, 27 aprilie 2013, la Vișeu de Sus, s-a desfăsurat a XI-a ediție a Festivalului Național de Satiră și Umor „Zâmbete în prier”. Organizatorii: Uniunea Epigramiștilor din România, Primăria și...

ArticolAtelier

Festivalul Național de Satiră și Umor „Povestea vorbei”

de Vali Slavu

Se zvonise, cu ceva vreme în urmă, că anul acesta nu va mai avea loc Festivalul Național de Satiră și Umor „Povestea vorbei”. Criza cu care se confruntă țara a afectat și domeniul cultural, dar...

ArticolAtelier

Festivalul Național de Epigramă "Nicolaus Olahus", Ediția a X-a, Sibiu, 4-5 iunie 2010

de Dan Norea

În zilele de 4 și 5 iunie a avut loc la Sibiu Festivalul Național de Epigramă "Nicolaus Olahus", ediția a X-a. Încep prin a risipi o nedumerire a unui eventual cititor neavizat: Nicolaus Olahus,...

Atelier

Festivalul Național de umor Ion Cănăvoiu - 2010

de Gârda Petru Ioan

Consiliul Județean Gorj, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Biblioteca Județeană “Christian Tell”, Școala Populară de Artă, Asociația Epigramiștilor din România,...

ArticolAtelier

Chișinăul în iarnă

de Dan Norea

În zilele de 16-18 decembrie 2011 a avut loc Ediția a VII-a a Festivalului Național de Epigramă și Fabulă „Donici, cuib de-nțelepciune”, organizat de Primăria Municipiului Chișinău, Institutul de...

ArticolAtelier

Epigrame trimise la Râmnicu-Vâlcea - 2012

de Chitul Grigore

Tema : „ Turiștii din politică ” 1. De gustibus… Circulă și astăzi, cu toptanul, Prin politică, la noi, turiști: Unii au deja-n meniu ciolanul, Alții sunt eternii… fripturiști ! 2. Turiștii exotici...

PoezieAtelier

Festivalul Național Povestea vorbei - Rm. Vâlcea, 2013

de Gârda Petru Ioan

În zilelel de 1 și 2 noiembrie s-a desfășurat la Rm. Vâlcea Festivalul Național - Concurs de Satiră și Umor “POVESTEA VORBEI” “De la lume adunate și-napoi la lume...date” (Anton Pan)...

Atelier