"Eclipsă de Soare" – 1708 rezultate
0.02 secundeMeilisearchPaul Vinicius
Paul Vinicius (n. 24 ianuarie 1953, Craiova) este un poet român, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Absolvent al Facultății de Mecanică, Politehnica București, 1982. Membru fondator al cenaclului Universitas. Din 1990 renunță la cariera politehnistă și lucrează ca jurnalist. În prezent este redactor la Editura Muzeului Național al Literaturii Române. Poezie: Drumul pînă la ospiciu și reîntoarcerea pe jumătate, Ed. Crater, 1998; Eclipsa, Ed. Crater, 1999; Studiu de bărbat; Ed. M.N.L.R., 2003; Un poem pentru Ioan Flora, Red Pagoda Press, S.U.A., 2005. Teatru: Și noi am fost în America, Ed. Palimpsest, 2004; Colonia Graffiti, Ed. M.N.L.R., 2005 Premii Premiul pentru debut al U.S.R., 1998; Premiul A.S.P.R.O. 1998.
3 poezii, 0 proze
Gheorghe Ene
Profesor, poet, prozator, traducător, publicist, reprezentant al textualismului, curent literar românesc promovat de „Generația ‘80” (în proză scurtă, texte epistolare) și „Desant ’83”. S-a născut la 16 octombrie 1950, în satul Căldărești, comuna Pogoanele, județul Buzău, După terminarea liceului din Pogoanele, se înscrie la Facultatea de Filologie a Universității din București, secția română-franceză, absolvind în 1973. În anii studenției participă la numeroase activități literare: membru-fondator al grupului Noii din cadrul Cenaclului „Junimea”, condus de Ov. S. Crohmălniceanu, redactor și colaborator al revistei-afiș Noii (1970-1973), alături de Mircea Nedelciu, Gheorghe Crăciun, Gheorghe Iova. Debutează tot atunci la Luceafărul, cu poezii de factură modernistă. Deși figurează în antologiile Tineri poeți (1969), Semnul că nu cunoaștem eclipsa (1978) și în volumul colectiv de proză scurtă Desant ’83, își publică prima carte, placheta de poezii Intrarea în Europa sau Târfa și...
4 poezii, 0 proze
Céline Arnauld
Céline Arnauld (n. Carolina Goldstein pe 20 septembrie 1885, Călărași, d. 23 decembrie 1952, Paris) este o scriitoare franceză de origine română, asociată cu dadaismul. A condus publicația efemeră, dar apreciată Projecteur și a colaborat la revistele Littérature, 391, Cannibale și Z. Cu ocazia desprinderii suprarealiștilor de mișcarea dadaistă, Arnauld a semnat un articol-polemică, "Pilhaou-Thibaou", contra lui André Breton și Francis Picabia. S-a sinucis în 1952. Opere * Tournevire, Editions de "L'Espirit nouveau", Paris, 1919 (cu frontispiciu de Henri Laurens; roman) * Poèmes à claires-voies, 1920 * Images dans le dos du cocher, 1920 * Point de mire, J. Povolozsky & Cie, Collection "Z", Paris, 1921 (cu un portret de Halicka; tiraj de 200 de exemplare numerotate) * Guêpier de diamant, 1923 * L'Apaisement de l'éclipse. Passion en deux actes. Précédé de Diorama, Les Ecrivains réunis, Paris, 15 aprilie 1925 (tiraj de 266 de exemplare numerotate) * La Nuit rêve tout...
1 poezii, 0 proze
Onirica Elisa
Ador descrierile neconventionale..sunt o metafora,un spirit impletit de note muzicale si litere,un perpetuu sir de intrebari existentiale.. Atentia mea se canalizeaza asupra romanelor psihologice si nu numai. Mi-as dori sa lucrez in cadrul UNICEF (sau domeniul externelor) o organizatie care ma reprezinta, unde consider ca as putea imbina calitatile mele de om si cunostiintele cu succes, ascultandu-mi astfel si sufletul si ratiunea. Iubesc oamenii, comunicarea, sa zambesc.A scrie, a citi, a asculta inseamna pentru mine a invata zi de zi sa traiesti, a te descoperi prin altii.. Ador sa dau colii sarutul gandurilor mele si mireasma acestuia o veti descoperii voi, cei ce veti avea rabdarea sa ma cititi.
6 poezii, 0 proze
dinu pop
Nasut intr-un sat din Satu-Mare cu posibilitati de afirmare si succes reduse si eclipsate de necazurile unei familii sarace,cu 8 clase terminate si aspiratia continua de a creea ceva frumos in literatura sau poezie urmand exemplul unui alt scriitor nascut cu un secol inaintea mea"JACK LONDON".....cam asta sunt eu deocamdata!
1 poezii, 0 proze
Alex
Hip-hop-ist, lucrez la primul album 6 melodii mai sunt 8
1 poezii, 0 proze
tic tock
2 poezii, 0 proze
Eclipsă de Soare
de buzila valentin
Soarele strălucește în unduiri de diamant Ale lacului gri,suit pe cel mai înalt versant. Picături de rouă plutesc de-asupra lui:o vrajă, Sute,chiar mii de țânțari veninoși te prind în mreajă. Un tril...
După eclipsa de soare
de Laurentiu Ghita
Guvernul are-o mare lipsă, S-a demonstrat aceasta cert, Căci până și dintr-o eclipsă, El a tăiat, hapsân, un sfert!
Secvență Tanka – Eclipsă de soare
de Dan Constantin
Soarele-i ascuns de sfera selenară – noaptea cea scurtă agită găinile din curtea bunicului. Soarele-i negru – soluție de moment geamul afumat prin care mirați privesc oameni rugându-se-n gând. Un nou...
Eclipsa de margarină
de Yigru Zeltil
decrepitul cognomen își face vie salata albastră ca dantura spitalelor fauna croiește-ți torțele în televizoare tăiate întru spuma umbrelor cea de toate zilele lotusul ninge lumini de hârtie peste...
Eclipsă
de Constantin Drugas
mă uitam la tine atent așa cum se uită lumea la o eclipsă de soare, te priveam prin sticla fumurie a visului și îmi tăiam răsuflarea în cioburile mărunte ale vorbelor tale - tu nu vedeai decât fumul,...
Burghezul gentilom de Moliere
de LUMINITA SOARE
FILOZOFUL: Ce doriți să învățați? DOMNUL JOURDAIN: Totul.Am un chef teribil să fiu un învățat,să știți că sînt supărat foc pe părinții mei, care nu m-au trimis să învăț tainele științifice.Din...
imagine de frunte boltita
de Bogdan Nicolae Groza
calmul exasperant cu care trece clipa într-o presimțire abia perceptibilă a timpului mă scoate din starea mea de liniște și mă înnoptează eclipsă de soare venită inopinat în mine poate că e doar un...
Eclipsa
de Ana
Am inchis usa spre toti si am deschis o fereastra spre trecut. Acum pot sa compun un semn de dor, sa-l trimit pe-o adiere ce se strecoara printre fiinte si nori si dincolo de sori. Pana in lumea ta....
Durere pentru Echinocțiul de primăvară
de Botu Alina
A trecut Echinocțiul de primăvară Și vai, cum l-am pierdut… Dacă s-ar fi anunțat vreo eclipsă de soare Știți oare câți oameni și-ar fi cumpărat ochelari pentru ca să o poată vedea? Dar.. pentru un...
banalitățile zilei de luni
de Ioan Postolache-Doljești
se pare că se face revizie la sirenele ALA tremură mașina de rufe la storcător duța și duțu mănâncă goglențuri din litieră strâng rahatul de mâță-n balcon ceru-i senin soarele râde cu gura până la...
Anca Anghel Novac printre crâmpeie de primăvară
de Maria Prochipiuc
Artistul e un om, un om mai puternic decât noi, cu preferințe și cu sentimente mai adânci decât noi, și - încă o dată! – nu numai că ne vom permite, dar vom socoti ca datorie a noastră să-l întrebăm...
LÃSARE DE SÂNGE LA TOMIS
de Dragoș Vișan
LÃSARE DE SÂNGE LA TOMIS (farsa unei întregi redacții) Actul I (Scena 1) PATRONUL: Jucați o partidă cu mine. Mizele să fie craii sângerați! PRIMUL ANGAJAT: Mai bine jucăm șah. Oricum ne-a lovit...
Pictează-mi o miriște
de Grigore Vieru
Domni din țări depărtate Vin la noi să vadă Eclipsa de soare. Sunt multe azi de văzut. Tați sărind ca armăsarii Pe fiicele lor. Nepoți violându-și bunicile. Copii româno-arabi, fără tată, Negrișori...
