"După potop" – 20791 rezultate
0.01 secundeMeilisearchAlexandru Protopopescu
Și ca poet, și ca eseist, Alexandru Protopescu își derutează cititorii, fiind, câteodată în cuprinsul aceleiași fraze, popular și academic, frust și sofisticat, grav și ironic. Îi place să spună lucrurilor pe nume, într-un stil pitoresc, de Păcală, dar și să facă demonstrații savante într-un limbaj sofisticat. Este un timid care bravează, un prinț în haine de cerșetor, iar uneori un prinț în haine de prinț. Dacă nu și-ar fi cheltuit viața cu atâta nerăbdare, așa cum își cheltuiește un copil banii într-un parc de distracții, ar fi putut ajunge un mare scriitor. S-a născut la 30 august 1942 la Fălticeni, ca fiu al unui bărbat în vârstă. La optsprezece ani a debutat cu versuri în Iașul literar. Între 1960-1965 a urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității "Al. I. Cuza" din Iași. După terminarea facultății, a fost preparator la Institutul Pedagogic din Constanța (1965- 1967), redactor la revista Tomis (1967-1974), bibliotecar la Biblioteca Județeană Constanța (1974-1976),...
2 poezii, 0 proze
Catalin Oprea
nascut in Bucuresti, initial am pendulat intre cele 2 bunici ale mele, foarte simpatice in felul lor, una in Bucuresti, cealalta in Brasov, dupa care am urmat scoala 56, liceul mihai viteazul (cu accent pe l final), facultatea de automatica si chiar un master in afaceri comerciale. scriu poezii din clasa a patra. am scris poezii in principal din nevoia de a-mi potoli sentimentele de nebunie in dragoste, ratacirile, patimile.. poezia a fost pentru mine o cura, o dezintoxicare.. o rana sangeranda.
1 poezii, 0 proze
Culcean Calin Lucian
Dupa ce m-a nascut mama (logic!), am inceput sa respir. Asta m-a facut sa ma simt pentru intaia oara liber. Pana am inceput sa vad...
4 poezii, 0 proze
Moraru Igor
Dupa absolvirea gimnaziului din satul natal Ciripcau apoi a liceului din or. Floresti imi fac studiile la Universitatea de Mediina din or. Chisinau.
3 poezii, 0 proze
Radu Stanciulescu
După ce m-a adus barza și am facut toate vaccinurile necesare și recomandate de medici, am început să învăț câte ceva despre această lume. Mai întâi de la mama, apoi de la tovarășa învatatoare, după aia de la tovarășii profesori (7+8 ani în total). A urmat liceul, alți tovarăși profesori, alți 4 ani de viață. Am vrut să fiu student. Am reușit - vreo 3 ani cu tovarășii profesori și alți doi cu domnii profesori (adică, revoluția "m-a prins" prin anul III :-) ). Alți 5 ani de viață. La absolvire, mama mă visa "baiat cu studii" dar am devenit "somer cu diplomă". M-am "încordat din toți porii ființei mele" (pe banii alor mei :-) ) și am făcut/absolvit colegiul de informatică. Din 1995 lucrez în domeniul informatic. Mie îmi place să cred că sunt programator, dar am lucrat și ca admin de LINUX și ca un fel de analist-programator în probleme de gestiunea și managementul materialelor la o firmă de construcții metalice. Conform mersului timpului, când totul pare a se muta pe Internet, am...
14 poezii, 0 proze
Jolanda Dósa
După aproape două decenii de când am lăsat în urmă redacțiile Timișoarei, am învățat că orice structură — fie ea o clădire critică sau un vers — are nevoie de un fundament solid. Sunt un inginer care caută poezia în precizie și un om cu dublă identitate care refuză să lase cuvintele să fie doar simple date tehnice. Pe acest site, veți găsi tot ce am scrijelit în momentele de liniște, departe de zgomotul mașinăriilor și de rigoarea sistemelor pe care le coordonez
43 poezii, 0 proze
Crina P.
Dupa cum usor se poate observa, toate poeziile mele sunt adresate unei singure persoane... muzei mele! :) Stiu ca nu am nici studiile si nici talentul necesar pentru a scrie versuri, insa aceste randuri reprezinta gandurile mele, un capitol din viata mea! C., eu ma pot reindragostii, dar tu ce te faci fara dragostea mea?! ;)
14 poezii, 0 proze
George Ene
După chip cunoști o floare, Păsările după cânt, Aurul după culoare Și omul după cuvânt. FESTINA LENTE al Alergătorului între A Nu Fi, A Fi și A Nu Fi ► 25.04.1939 – comuna Țuțulești, județul Argeș; „Fiu al satului”; ► Școala Medie Tehnică de Comerț – S.M.T.C. „Nicolae Kretzulescu” din București (1954-1957); ► Examen de admitere – cu poezii proprii – la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică - I.A.T.C. București (1957 și 1958); ► Absolvent al Școlii Populare de Artă Ploiești – Cursul „Arta Actorului”. Profesor: regizor Gigi Ionescu (1961); ► Licența în Filozofie; doctorat și practică la catedră (1973-1976); ► Absolvent al Programului Academic de Studiere a Bibliei (2005-2006); ► Redactor și redactor-șef al săptămânalului „Metalurgistul” – organ de presă al conducerii Uzinelor „1Mai” din Ploiești (1964-1989), devenit în decembrie 1989 „Realitatea UPETROM” (1989-1990), iar din 1993 „Concordia” (1993-1996); ► Secretar general de...
133 poezii, 0 proze
Nicolaie Dincă
după Școala generală din com.Morunglav,jud.Olt,am absolvit Liceul în orașul Balș.Studii de drept la Univ.de stat "C.Brâncuși",Tg.jiu,și masterat în Științe penale la Univ."T.Maiorescu" București.Polițist de profesie,am cochetat cu poezia încă din școala generală.Regret că nu am avut curajul, să public nimic până acum ,din cele câteva sute de texte aduse pe lume de muză,prin cerneala muritorului meu condei.Poate cele câteva publicate acum ,vor reuși să mângâie inimile unor cititori.Să mă ierte ceilanți care nu mă vor înțelege pe deplin !
4 poezii, 0 proze
hutan victor
Ma numesc Victor dupa cum am scris mai sus, am 21 de ani pe 25 ianuarie 2002, sunt inalt la 194, imi place poezia foarte mult si bineanteles ca si eu scriu mai tot timpul cate o poezie doua. Sunt o persoana visatoare, sufletista, chiar prea sufletista pentru varsta mea si idealul meu in viata este sufletul curat...
6 poezii, 0 proze
dupa potop
de Ioan Ivașcu
putreda e toamna ce ne tine-n brate, vulturii pursange au innebunit, de-si preumbla umbra lunga prin fanate ca pe-o lustruita lama de cutit ratacirea clipei hiberneaza-n soare, hohotind izvoare...
După Potop
de Nicolae Diaconescu
După ce a trecut Potopul lui Noe, Soarele a îmbrățișat Pământul, cu o dragoste nespusă.
După potop
de Arthur Rimbaud
De îndată ce ideea Potopului a intrat în matca ei, Un iepure s-a oprit în triofiște și printre clopoțeii fremătători și și-a rostit rugăciunea către curcubeu, prin pânza păianjenului. O, nestematele...
Bucureștii Noi în vremea de după Potop
de Catalin Gombos
Dunărea s-a revărsat peste Bucureștii Noi duminică, 20 mai, cu vreo două ore înainte de a apune soarele. Primul semn al nenorocirii a fost vântul, care începuse să bată dinspre Dunăre mai întâi...
Potopul
de Albu Oana
pământul era ud și înainte de Noe caii aveau amante marea era cuminte supușii studiau tratate de arhitectură după potop au venit mai animalele cu false priviri monogame (oare la moartea căprioarei au...
potop
de Liviu-Ioan Muresan
chiar dacă nu crezi ploaia asta te afectează nu ai fi existat fără ultimul război fără ultima glaciațiune se vor naște copiii potopului vor blestema istoria nu o să le pese că fără această istorie nu...
postdiluviene
de Luminita Suse
După potop, când apele s-au retras ducând cu ele în adâncuri oseminte verzi de trestii frânte, un cangur alb cântă la balalaică și zâmbește încurcat în timp ce-și înmoaie indulgent labele în noroiul...
Sacrificiul iubirii
de Anghel Nicolae Alexandru
După potopul lacrimilor mele Un curcubeu mi-a mai deschis o rană-n suflet Și-am promis ca ochii mei se vor scalda in seceta sufletului tău Să-mi amagesc dorința de a fi. Plouă cu flori si culori in...
incalzire globala
de kaktus
dumnezeu dupa potop ku Noe legamint prin curcubeu lega ka n-o mai trimite-n lume mari furtuni dar vai! belea! nu-i de gluma se-ncalzeste inteleptu-si pregateste de pe-akum ce-i tebuieste pentru...
motăneii mei și inundația cântecului mării
de Dragoș Vișan
găsesc la amiază după potop casa insulă cu verdeață din alga brună persistă-un verde brotăcel pe alee dar și în toate vasele pentru apă fluturi mici alba mătase se ia la-ntrecere cu iezii soarelui...
