"Dramele unei limbi mici" – 755 rezultate
0.07 secundeMeilisearchDon Pedro Calderon de la Barca
DON PEDRO CALDERÓN DE LA BARCA (1601-1681) Don Pedro Calderon de la Barca s-a născut la Madrid, în 1601. Tatăl său a fost, Don Diego, descendent al unei familii de nobili. Se pare că numele lui de familie vine de la unul dintre strămoșii săi, ce părea să se fi născut mort, apoi conform obiceiului vremurilor, a fost pus în apă fierbinte, pentru a verifica dacă este cu adevărat fără viață, apoi la contactul cu apa cu temperatură ridicată, a izbucnit în primul lui scâncet. În 1625 s- a înrolat sub steagul Ducelui de Alba, mergând în Flandra și în Italia, în primul rând, în Flandra trebuie să-i fi fost plăcută șederea, pentru ca multe personaje din dramele sale sunt flamande și de asemenea, datorită nobilei sale mame, dona Ana Maria Henao, care era de origine flamandă. Din păcate campaniile militare la care a luat parte nu au fost glorioase și de aceea nu sunt menționate de Don Pedro în niciuna din operele sale. În schimb, în viața sa academică a fost mai mult decât genial: tatăl său,...
1 poezii, 0 proze
Elfriede Jelinek
Elfriede Jelinek (n. 20 octombrie 1946 în Mürzzuschlag/Steiermark) este o scriitoare austriacă, una dintre vocile puternice din perioada postbelică a spațiului literar german. La 7 octombrie 2004 a primit Premiul Nobel pentru literatură pentru "cursul muzical al registrelor în romanele și dramele sale, care cu o pasiune verbală unică în felul său dezvăluie absurditatea și constrângerea clișeelor sociale". Elfriede Jelinek s-a născut în anul 1946 în Mürzzuschlag. Mama sa Olga, născută Buchner, provine dintr-o familie a marei burghezii vieneze. Tatăl ei, Friedrich Jelinek, de origine ceho-ebraică, decedat în 1969, a fost chimist. După absolvirea gimnaziului, Elfriede s-a înscris la conservatorul din Viena, unde studiază la început pianul și compoziția, mai târziu arta teatrală și istoria artei. În 1967 este nevoită să întrerupă studiul din cauza unor tulburări psihice cu stări anxioase și tendință la izolare. În tradiția unei grupe vieneze, Elfriede Jelinek nu folosea la început...
0 poezii, 0 proze
Karl Georg Büchner
Karl Georg Büchner (n. 17 octombrie 1813, Goddelau, Hessa — d. 19 februarie 1837, Zürich) a fost un scriitor romantic german. Fratele său a fost fizicianul Ludwig Büchner. Opere Moartea lui Danton (dramă, 1835) Leonce și Lena (comedie, 1836) Woyzeck (1837). Scriitor german cunoscut mai ales pentru dramele sale: Moartea lui DAnton și Woyzek. Este autorul comedie Leonce și Lena. Nuvela sa Lenz este caracterizată de Arnold Zweig ca începutul prozei europene moderne, Elias Canetti o caracterizeaza ca cea mai hotărîtoare trăire literară a vieții sale.
1 poezii, 0 proze
Dramele unei limbi mici
de Oancea Sorin
de fapt limba română e o capcană pentru poeți mari contractați în piele mică [doar 24 de milioane]x a posibilității de a vorbi despre Om o minciună de țintă [gândește la un cal potcovit cu potcoave...
in absentia
de Daniela Luminita Teleoaca
ești caruselul care spânzură de oasele sternului decupat vertijuri deposedante împrăștie tălpile ochii lasă amprente în jurnalul de blancuri ca niște cuțite secunda următoare nu aduce nimic nou...
Cutia cu bătrâni
de heghedus camelia
Cutia cu bătrâni cucerește prin metisarea, cu excesivă dar nepremeditată modestie, între universul erudit al autorului și acea întindere în patru dimensiuni, poate unica în care suntem solidari –...
Educație moral-spirituală prin literatură?!
de Alexandru Mărchidan
Este o temă foarte veche, în jurul căreia s-au format diverse tabere, formate din susținători fervenți, critici hotărâți și cei situați între acești poli. Titlul nu are în vedere o literatură...
Rapel
de Elena Marcu
Sunt oameni de care nu te poți despărți peste ani, nu pentru că te-ar lega iremediabil sentimentele profunde de iubire, prietenie, recunoștință și alte minunății de dorit, ci pentru că îți amintesc...
that\'s all folks
de emilian valeriu pal
trag de nasturii ploverului în neștire ploverul meu e un animal cu cinci ochi holbați e ca atunci cînd dispar toți oamenii se lasă ceața și nu-ți dorești decît să mori de toate morțile deodată scriu...
Intruziuni sex, creier, text
de maroga mihai adrian
Produsul acesta numit femeie, ne-a fost servit în toate chipurile și ipostazele posibile, de către filosofi, poeți, chelneri, șoferi, fotbaliști și antrenori de șmecheri. Dincolo de a fi un miracol,...
insula mea
de bianca marcovici
Bianca Marcovici : ”Insula Israel”* Bianca Marcovici este o scriitoare în deplină maturitate artistică, având numeroase volume publicate în diverse limbi. Autoarea volumului ”Insula Israel” este bine...
Câte ceva despre haiku
de Gabriel Nita
Formă poetică tradițională japoneză, haiku-ul modern (ale cărui baze au fost puse în 1892, o dată cu reforma lui Masaoka Shiki) reprezintă o poezie scurtă, de numai 17 silabe, împărțite în trei...
Sub semnul focului. Alice Drogoreanu - \"mirosiți această femeie\"
de George Pașa
Cu volumul de versuri mirosiți această femeie , apărut la editura clujeană „Grinta”, debutează editorial, în 2008, poeta din Ploiești, Alice Drogoreanu, o speranță a poeziei de după 2000. Cartea este...
Valurile eternitatii
de Dumitrascu George Adrian
Valurile eternitatii Existenta in suferința e aidoma unui vulcan permanent activ, cu nemăsurate furtuni de materie incandescenta ce risipește conștiința, odată cu erupțiile-i suverane de venin si...
\"puțin blond, cu mult farmec\"
de bianca marcovici
Semnal și prefața de mai jos: Poezia Biancăi Marcovici între asumarea feminității și cucerirea identității Titlul personal, „cochet” și „feminin” (deși aparent impersonal și... la masculin!), al...
,,De ce nu veniți să urnim Nordul...?\'\'
de gina-elena afrasinei
Ion Bogdan (Spatiu posibil, Ed. Dacia, 2002) aduce o poezie a formelor perfecte în confruntare cu ele însele: „rotindu-se/ sferele capătă/ sens de miraj”. Miracolele capătă patina familiarității...
privind în urmă...
de bianca marcovici
\"Ultima oră\", Tel Aviv în vremuri de război învinge poezia ! B.M Bianca Marcovici și G.Mosari premiați Colaboratorii noștri Bianca Marcovici și G.Mosari au fost distinși recent cu premiile literare...
Viața, un ceardaș cu interlopi...
de nicu brezoianu
Aseară am fost la balul ungurilor. Maghiarii îl organizează, în timp ce românii sunt majoritari ca prezență. O atmosferă destinsă, fără drapele ostentative, fără popa de rigă al UDMR-ului sau dame și...
Amintiri, de la Fundeni
de Mahok Valeria
IV Acum, vă prezint colegele mele de suferință: Doamna O, era o văduvă frumoasă din Bistrița Năsăud, profesoară de limbi străine în Cluj și mama unui singur băiat, după cum ne povestise. Femeie...
11 ianuarie 2017
de Cristina-Monica Moldoveanu
Am ieșit afară în ger, croindu-mi drumul printre nămeți și pe asfaltul lunecos, obeză și cu trupul greoi - dar mulțumesc lui Dumnezeu că am avut haină de iarnă și adidași iarna asta. Decorațiile...
