"Dragi sunt plaiurile noastre" – 20076 rezultate
0.04 secundeMeilisearchStoica Alexandra
Imi place vantul. Imi plac norii care ascund in spatele lor speranta soarelui. Caut sa ma cuibaresc prin munti. Ei sunt casa mea. Nicaieri nu ma simt mai libera ca acolo. Urc pe culmi ca sa pot fi mai departe de realitate. Primul meu „succes literar“ a fost in clasa a V-a, cand am scris compunerea „Frunza”. Era o poveste trista despre trecerea timpului si greutatea cu care ne despartim de trecut, apoi de viata. Bineinteles, pe vremea aceea nu cunosteam complexitatea de care vorbesc acum. Pe atunci eram multumita ca am reusit sa personific o frunza si sa creez o poveste deosebita. Apoi au urmat alte publicari in culegeri de eseuri si reviste ale liceului –am fost eleva a Colegiului National I. L. Caragiale, din Bucuresti – din cadrul unor seminare interdisciplinare. Apoi am scris doar pentru mine. Dar mi-am dat seama ca mi-ar placea ca numele meu sa insemne ceva, pentru ca in lumea asta exista un loc si pentru mine. Imi sunt foarte dragi lucrurile provocatoare. sau imi place sa-mi...
4 poezii, 0 proze
Gusetu Sergiu
Portret Sunt indiferent cu prostia, Subestimez agonia Mă joc cu ironia, Am un suflet arid Aripi frânte Trăiesc în vid, Iubirea a încetat să mă încânte Am uitat să zbor Plutesc pierdut, ca un nor Iubirea nu e pt minți complexe Care văd dincolo de aparențe, Inhibat de un sentiment necunoscut De un chin neîntrerupt, Erup cu violență Lipsit de cadență, Privat de fericire Uitat în nemurire Lipsit de un strop de iubire, Sunt un portet În culori moarte Drogat cu vise Și idealuri deșarte, Nascut pe 08 04 1990, la falticeni jud.Suceava, un adolescent ce imbratiseaza cuvintele ca pe niste prieteni dragi.
3 poezii, 0 proze
Trandafir Riana
Sunt o poveste ce încă se scrie, un om simplu ce-mi depăn zilele in funcție de realitățile vieții mele, trăind în prezent, întorcîndu-mă în trecut doar pentru a răsfoi amintiri dragi, privind spre viitor cu speranță, visînd, iubind, suferind ca oricare.Trăiesc, deci exist, încă gîndesc și pot să grăiesc.
28 poezii, 0 proze
Stan Virgil
Salut dragi scriitori anonimi! Am aflat de curand de site-ul acesta si mi se pare foarte interesant ca lumea inca mai citeste... ba mai mult, ca lumea inca mai scrie intr-o societate de manelisti, jocuri video si filme violente! What can I say... sunt un tip cu studii medii, cu un an de actorie si innebunit dupa lectura si scris... Motivul pentru care aplic pe acest site este simplu: Am inceput scrierea unui roman, si m-ar interesa din partea voastra cateva impresii sincere, asa... ca de la un scriitor anonim la un altul. Am sa pun cateva fragmente din romanul meu in zilele urmatoare. Nu prea se incadreaza cuvintele mele in chenarul \"Biografie\" ci mai degraba ca o scrisoare de introducere, insa detaliile tehnice nu prea m-au interesat nici sa le expun si nici sa le primesc de la altii. Sunt un om al esentei, nu al superficialului. Asadar, sper sa fiti cat mai sinceri in a-mi da o nota textului pe care il voi scrie. Va urez mult succes si voua in aceasta arta care din punct de vedere...
1 poezii, 0 proze
Victor Titiu
Dacă vreodată treceți printr-un sat așezat la câțiva kilometri de Lechința lui Ion Vlasiu și la alți câțiva de Vaideiul lui Ion Horea, aproape de Ludușul lui Traian Furnea și nu foarte departe de Giulușul lui Eugeniu Nistor, sat tânăr cu mulți copii care tot la șapte pietre aruncate-n apă se scaldă și pescuiesc, care caută cu înfrigurare locul unde curcubeul iși pune piciorul pe pământ, care fac tăcerea sa cânte și își îngrădesc pădurea cu urmele pașilor, care învață sa citească în cartea cu vise, convinși că nicăieri nu e mai bine ca acasă, fiți siguri că sunteți în satul meu și vă poftesc la mine unde semințe de bostan sunt din belșug iar pâinea și sarea nu se termină niciodată. Fiți, deci, oaspeții mei dragi!
24 poezii, 0 proze
Alex Vâlcu
M-am nascut in comuna Contesti judetul Dambovita. Inca din liceu am cochetat cu poezia dar am publicat foarte tarziu. In anul 2004 am publicat volumul de versuri "Altaru meu". In 2005 am publicat volumul de versuri "Iubeste viata!". In 2006 am publicat volumul de versuri si proza scurta "Un bob de nisip". In 2007 am publicat o carte pentru copii cu poezii si desene de colorat intitulata "Lunile anului". In anul 2008 am in curs de reeditare "lunile anului". Tot in 2008 se afla la editura o alta carte pentru copii cu poezii si desene de colorat intitulata "Prietenii mei dragi". Sper ca tot in anul 2008 sa editez o carte de versuri si proza scurta( materialul exista) care se va numi "Sens unic" sau "Pasi", inca nu m-am hotarat asupra titlului. Sunt membru al "Societatii Scriitorilor Targovisteni" si al "Ligii Scriitorilor din Romania".
118 poezii, 0 proze
dragu costel
Sunt o persoana in generel normala.Sunt romantic si fosrte sensibil....... alceva ce pot sa va mai spun nimic......
1 poezii, 0 proze
dragoi elena
am 19 ani ,am absolvit liceul gheorghe vranceanu profil filologie,in prezent sunt studenta la colegiul de institutori din cadrul facultatii de litere din bacau.
13 poezii, 0 proze
Dragoi Ana-Maria
voila: nascuta in 84 in orasul pe care cred ca mi s-a permis sa il aleg, in mod curios, inainte de anxitatea primara; imi plac girafele si culoarea galbena (mai nou) nu-mi place cand mi se usuca buzele scriu versuri numai cand am inspiratie si cand nu pot sa imi exprim verbal sentimentele, in stari de oboseala accetuata sau de durere coplesitoare; cred ca iubirile platonice sunt cele mai puternice pentru ca nu au cusur dar si cele mai rele cu stima de sine in mod obisnuit am momentele mele de copilarie, prostie, carisma si culoare viata mea nu e o poezie iar poezia nu e viata mea sunt doar un om care isi indeplineste din cand in cand o nevoie: aceea de a a se exprima
23 poezii, 0 proze
Paul Dragu-Sorlopciu
Student la silvicultura. Am ajuns in acest domeniu dintr-o minunata intamplare a sortii, ceva care este foarte greu de explicat, dar si mai greu de inteles. Am descoperit ca am un oarecare talent la poezie, adica imi vine usor inspiratia in orice moment. Sunt nerabdator sa va cunosc, si va multumesc anticipat pt deranjul de a-mi fi citit post-urile. multumesc
53 poezii, 0 proze
Dragi sunt plaiurile noastre
de Laurențiu Nelu Rădoi
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - Răsărise deșteptarea peste roua dimineții, Și pe cer îmbobocise vaste-ntinderile-albastre Când trezit de parfumatul aer proaspăt al fâneții, Am văzut...
Lansarea unui om și a unei carți
de Cristiana Popp
Am tras ieri două concluzii majore: că de la Silișteanu nu știi niciodată la ce să te aștepți și, cea de-a doua, că uneori să fii om e mai greu decât să fii poet. Am plecat la Pitești din două motive...
Interviu cu artistul vizual Dan Cumpătă
de Constantin Severin
’’Nevoia, în special sufletească, de a reveni pe plaiurile natale a fost și va rămîne în sufletul meu totdeauna.’’ Interviu cu artistul vizual Dan Cumpătă. Dragă Dan, nu demult ți-am descoperit cu...
Raportari UE
de Roland Florin Voinescu
Raportări UE Ședință a partidului de guvernământ. Aderarea la UE impune aplicarea unor directive impuse de UE. Butușilă : Dragi colegi politicieni, deși domnii miniștrii și chiar primu’ ... n-au...
Femeia
de Ghitea Andrei
Femeia E o zi toridă. Ajung acasă obosit și simt ceva uscat în gât. Parcă aș bea o bere rece. De fapt orice răcoritor e bun. Mă îndrept spre frigider cu ultimul meu strop de viață. Dar în drumul spre...
am hotarat sa plec la capatul lumii
de andrei gratiela
M-am hotarat sa plec la capatul lumii. Vorbesc serios. Imi iau doi oameni dragi, geamantanele aferente, amintirile si... gata. Bancul cu viermisorul care traia in balega doar pentru ca acolo era tara...
Cainii si noroiul...
de Fluerașu Petre
\" Oamenii sunt intotdeauna preocupati sa evite actiunile animalice care le reamintesc ca nu sunt \"sfinti\", ci doar oameni - doar o alta forma de animale, uneori mai bune, alteori mai rele, decat...
Din perlele copilăriei...
de Mahok Valeria
Dragii mei, nu știu dacă mă credeți, dar scriu râzând și urmăresc cu ochii minții acest minunat fragment de început, al povestirii mele de mai jos, care s-a petrecut cu mult timp în urmă. Încerc...
doi
de Goea Maria Daniela
sunt născută într-o zi de doi, sub un semn zodiacal dual, cifra destinului meu este doi, sunt al doilea copil al unei familii cu doi copii şi locuiesc la etajul al doilea. era imposibil ca toate...
Trecător
de Vasile
Se-zvonise-n buletine Că-n pădurile umbrite, Din ținuturile-ntinse Ale nobililor gali, Se mai află o prințesă Izgonită între ziduri \'nalte Timp de mare-amar de ani. Tânărul Mihai găsind de veste Că...
