"Dr. Moses Rosen" – 1204 rezultate
0.03 secundeMeilisearchFaraj Dr Anwar
doctor instienta medicala
1 poezii, 0 proze
Juan Carlos Pinyada
Ma mananca.
6 poezii, 0 proze
Neagu Marius Daniel
Sunt ceea ce simt
1 poezii, 0 proze
Bude Viorel
prin pseudo-autocunoasterea ce mi-a fost dat sa am, nu pot sa transmit si altora ceea ce nu posed, deci cred ca stiti ce vrea sa zica non-existenta mea metalingvistica. o biografie vaga o veti descoperi din ceea ce voi incerca sa creez oarecum absurd, urmuz-ianesc poate. bizar-ian (de la pseudonimu-mi)
5 poezii, 0 proze
Oana Popescu
2 poezii, 0 proze
radu
vesnic atent, cu privirea pe tine.
9 poezii, 0 proze
Isaac Asimov
Dr. Isaac Asimov (n. 2 ianuarie 1920 - d. 6 aprilie 1992) a fost un autor evreu american născut în Rusia și un biochimist, un scriitor de mare succes și excepțional de prolific, cunoscut mai ales pentru lucrările sale science-fiction și pentru cărțile de popularizare a științei. Cea mai faimoasă lucrare este seria Fundația, pe care a combinat-o mai târziu cu două alte serii ale sale, seria Imperiului Galactic și seria Roboților. A scris și romane polițiste și fantasy, precum și o mare cantitate de non-ficțiune. Asimov a scris și editat peste 500 volume și estimativ 90.000 scrisori sau cărți poștale și are lucrări în toate categoriile majore ale Sistemului Decimal Dewey cu excepția filozofiei. Asimov a fost prin consens general un maestru al stilului science-fiction, alături de Robert A. Heinlein și Arthur C. Clarke, a fost considerat a fi unul dintre membrii "Marelui Trio" al scriitorilor de science-fiction din timpul vieții sale. Asimov a fost mult timp membru al Mensa, deși nu-i...
32 poezii, 0 proze
Fred Moramarco
Dr. Moramarco is a Professor of English at San Diego State and the Editor of Poetry International, an annual journal of new poetry published there. He is the co-author of Containing Multitudes: Poetry in the United States Since 1950 and Modern American Poetry, and co-editor of Men of Our Time: Male Poetry in Contemporary America. ,,I\'ve devoted a lot of my life to poetry. Reading it, writing it, writing about it. In her wonderful novel, \"Dinner at the Homesick Restaurant,\" Anne Tyler writes, \"There ought to be a whole separate language for truth.\" I think there is such a language--the language of poetry. Poems create the miracle of connecting our inner lives. We live in a world where the language of advertising, commerce, and politics are so filled with falseness, deception, and manipulation, that we have an absolute longing to hear words spoken from the heart, with clarity, precision, and authenticity.``
2 poezii, 0 proze
Ernesto Che Guevara
Dr. Ernesto Rafael Guevara de la Serna (n. 14 iunie 1928 – d. 9 octombrie 1967) mai cunoscut sub porecla sa de Che Guevara sau el Che a fost un revoluționar de stânga, lider al regimului comunist cubanez și insurgent sud-american. S-a născut în Argentina, la 14 iunie 1928, în localitatea Rosario del Fe, ca cel mai mare dintre cei cinci copii ai unei familii prospere, tatăl fiind Ernesto Guevara Lynch, iar mama Celia, având strămoși basci, irlandezi și spanioli. La vârsta de doi ani se îmbolnăvește de astm bronșic, iar de la vârsta de 3 ani a învățat șah de la tatăl său și a participat chiar la concursuri începând de la vârsta de 12 ani. Mama sa l-a învățat franceza, pe care o va vorbi în mod curent, fiindu-i utilă mai ales în experiența africană de mai târziu. Mătușa sa, de care era foarte apropiat și care a crescut-o pe mama sa de la moartea prematură a părinților acesteia, era comunistă. În timpul adolescenței, profitând și de perioadele de repaus provocate de crizele de astm,...
10 poezii, 0 proze
Daniel Aurelian Rădulescu
Dr.m.v. licențiat Universitatea București,Universitate de Montreal.
1355 poezii, 0 proze
Dr. Moses Rosen
de Boris M. Marian fără minus
Despre dr. Moses Rosen, la un centenar de la naștere ( 1912-1994) L-am cunoscut pe fostul Șef Rabin dr. Moses Rosen cu câteva ocazii. Era un personaj destul de distant și autoritar. Ceea ce m-a făcut...
Dr. Moses Rosen - 23 iulie 1912 - 6 mai 1994
de angela furtuna
23 iulie. Astazi este ziua cand s-a nascut Dr. Moses Rosen. Pe cei care vor sa-l descopere sau sa si-l reaminteasca ii invit la o lectura de fisa in wikipedia: http://ro.wikipedia.org/wiki/Moses_Rosen...
Minuni evreiești și minuni românești
de angela furtuna
Minuni evreiești și minuni românești Există oameni providențiali pentru un popor? Desigur. - Dr. Moses Rosen impreună cu un preot ortodox Bunăoară, Dr. Moses Rosen, ultimul Rabin șef de sub perioada...
Daniel Hrenciuc - Dilemele convietuirii: evreii in Bucovina, 1774 - 1939
de angela furtuna
CONSILIUL JUDEÞEAN SUCEAVA BIBLIOTECA BUCOVINEI „I.G. SBIERA” Organizează lansarea volumului DILEMELE CONVIEÞUIRII: EVREII ÎN BUCOVINA (1774 – 1939) (Ed. TipoMOLDOVA Iași) de DR. DANIEL HRENCIUC...
O, tempora! O, mores!
de Vali Slavu
Ediția a VI-a a Concursului Național de Epigramă „Mircea Trifu” a avut ca finalitate desemnarea câștigătorilor, dar și editarea unui volum-oglindă a concursului. Acesta este intitulat „O, tempora! O,...
Premiul A.S.I.L.R.din Israel-Benjamin Fondane
de bianca marcovici
INVITAÞIE Festivitatea de premiere va avea loc pe 4 decembrie, ora 17 la sediul asociatiei, str.Kaplan nr. 6, Tel Aviv! ps. Vor fi si alte decernări de premii, pentru proză, despre revista...
despre revista\"Izvoare \"și nu numai
de bianca marcovici
= Rapunsuri Revistele \"Origini romanesti\" sau \"Izvoare\" reprezintă pentru persoana care se află în exil o legătură cu patria sa și îi permite efectiv să respire aerul de acolo, în orice caz, să...
Comunicat de presă
de bianca marcovici
Ziua Culturii Naționale: Relațiile de colaborare și prietenie dintre scriitorii români și israelieni. 23 ianuarie 2014, ora 17:00, sediul ICR Tel Aviv Sub egida Zilei Culturii Naționale, Institutul...
dr
de Parfenie Iliieas
Care va se zica iera Cel mai Marele Dregator peste Toata oastea lui Pasa Bei... Se oprise in fata Ostirii lui Stefan si Asa Glasui- Daca puneti maciugile jos Apoi Sublima Poarta Va Iarta... Toate Pe...
Dr.Raed Arafat este cel mai bun român
de florian stoian -silișteanu
Dr.Raed Arafat este cel mai bun român fiindcă nu a fost niciodată român -fiindcă nu a învățat să mintă să se prefacă să fie mișto să treacă-meargă să se descurce să ia licențe să și să și să și...
