"Despre filozofie în această epocă a informației." – 20461 rezultate
0.04 secundeMeilisearchdespre-teatru-si-poezie
Teatrul ca poezie si poezia ca teatru
de jkloungsuh

scrieri-despre-arta
Psihocritică: scrieri despre artă.
de Ela Victoria Luca
Theatron
despre teatru
de Ioana Petcu

clopote
Enciclipedie despre clopote - Trilogia `Proiectul unei limbi universale`
de Ovidiu Oana
poezii-cu-ingeri
Poeme cu si despre îngeri
de Marius Surleac
Emile Durkheim
Emile Durkheim s-a născut pe data de 15 aprilie 1858 la Epinal, (Franța).În familia lui Emile Durkheim a existat o puternică tradiție religioasă iar el a studiat ebraica și doctrina talmudică. Emile Durkheim și-a susținut doctoratul în filozofie iar titlul tezei sale a fost "Despre diviziunea muncii sociale". Teza principală a fost însoțită de o teză complementară redactată în latina. În anii 1885-1886 studiază la Paris științele sociale și continuă în Germania sub îndrumarea lui Wundt.În Germania publică trei articole: „Studii recente asupra știintelor sociale”, „Știința pozitivă și morala în Germania” și ”Filosofia în universitățile germane”. Din anul 1882 predă la două licee din provincie, iar în 1887 este remarcat de Louis Liard (director al învățamântului superior în Ministerul Instrucției Publice) și astfel devine profesor de pedagogie și știintă socială la Universitatea din Bordeaux - acesta fiind primul curs de sociologie predat într-o universitate. În toamna anului 1887, se...
0 poezii, 0 proze
Cesar Abraham Vallejo
Cesar Abraham Vallejo s-a născut la 16 martie în 1892 în Santiago de Chuco, un orășel izolat din Nordul Peru-ului. Bunicile erau indience chimu, iar bunicii, printr-o stranie coincidență, erau amândoi preoți catolici. A fost mezinul unei familii cu 11 copii și a crescut într-un mediu extrem de religios. În 1910, Vallejo intra la Școala de filosofie și litere de la Universitatea din Trujillo, dar trebuie să o abandoneze din lipsa banilor. Între 1908 și 1913 a intrerupt studiile de mai multe ori, lucrând totodată ca profesor sau ca funcționar într-o plantație de zahăr. Cu această ocazie va cunoaște viata infernală și munca din zori și până la asfințit a peonilor pentru câțiva centavos și un pumn de orez. Acest episod îi va inspira atât poezia cât și orientarea politică. Vallejo se întoarce la Universitatea din Trujillor, la studii de literatură și drept, citind cu nesaț cărți despre determinism, mitologie și evoluție. După ce primește masteratul în literatură (1915), el continuă...
13 poezii, 0 proze
Artur Enășescu
Artur Enășescu (1889 - 1942) Artur Enășescu a trecut prin viață atât de umil încât nici măcar locul de naștere nu-i este cunoscut. După unele opinii este vorba despre Burdujeni; conform altora, de Botoșani. Se pare că tatăl i-a fost un oficiant P.T.T., Alexandru, după numele de botez, devenit ‘conu’ Alecu’ (ca și Alexandru Paleologu) odată cu înaintarea în vârstă și în ierarhia poștelor (șeful oficiului din Botoșani). Viitorul poet era văr cu viitorul actor Ion Manu. Școala nu prea l-a atras, ducându-se la cursuri pe apucate, neîmpins din urmă de mama naturală, aceasta decedând. Artur era rebel la constrângeri de orice fel. A urmat și doi-trei ani la liceul Național din Iași. Bacalaureatul l-a luat cu mari întârzieri, în 1913, după ce a plecat la Paris (1911-1912), pasă-mi-te pentru studii superioare, unde, totuși, după părerea lui Tudor Vianu, care-l prețuia deosebit de mult, a audiat niscaiva cursuri de filosofie. Îi plăcea eleganța vestimentară, adora florile și femeile. Dacă...
4 poezii, 0 proze
Ioan Cutova
CUTOVA, Ioan (n. 13 iulie 1919, Veria, Grecia - d. 17 mai 1992, Bistrița-Năsăud), poet. Fiu al Haidei și al lui Nicolae Cutova; I.C. face școala primară la Veria și Grebena, în școli românești, apoi în România, la Târgu Mureș, unde își încheie studiile liceale. A absolvit Facultatea de Litere și Filozofie din București în 1944. În 1945, alături de Ion Frunzetti, Mihail Cosma, Victor Torynopol și Margareta Dorian, primește premiul pentru poezie al Editurii Forum. Comentând producția lirică a acestor poeți, Perpessicius scrie despre volumul Cerc vicios, prima carte a lui I.C.: "Peisagiului exterior, de culoare industrală și proletariană, i se substituie dialogul cu sine însuși, elegia autumnală a sufletului invadat de nevroze, de aspirații nelămurite, de vise interzise, de miragii proiectate, cum stă bine oricărei poezii adolescente, în ostroavele închipuirii și ale neființei". Scriind în limba română, în care fiorul liric este "atât de manifest, dar cu atâta luciditate temperat"...
1 poezii, 0 proze
Andrei Pleșu
Absolvent al Academiei de Arte Frumoase, secția Istoria și Teoria Artei (1971). Doctorat în istoria artei (1980). Cercetător la Institutul de Istorie a Artei (1971–1979; 1984–1989). Lector universitar în domeniul arta românească modernă și istoria criticii de artă (1980–1982). Profesor la Facultatea de Filozofie (din 1992). SCRIERI: Călătorie în lumea formelor (Meridiane, 1974) Pitoresc și melancolie (Univers, 1980; Humanitas, 1992) Francesco Guardi (Meridiane, 1981) Ochiul și lucrurile (Meridiane, 1986) Minima morală (Cartea Româneascå, 1988) Jurnalul de la Tescani (Humanitas, 1993) Limba păsărilor (Humanitas, 1994)Despre îngeri, 2003 precum și numeroase articole în reviste din țară și străinătate.
6 poezii, 0 proze
Gellu Naum
Gellu Naum (n. 1 august 1915, București — d. 29 septembrie 2001, București) a fost un poet și prozator român, considerat cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist și unul dintre ultimii mari reprezentanți pe plan european. S-a născut la 1 august 1915 în București, a fost fiu al poetului Andrei Naum, căzut în luptele de la Mărășești. În 1926 intră la liceul "Dimitrie Cantemir" din București, unde începe să scrie versuri în urma unui pariu. Debutează cu două poezii publicate în Cuvântul. Între 1933 și 1937, Gellu Naum urmează cursurile Universității din București, studiind Filozofia. La îndemnul prietenului său, pictorul Victor Brauner, pleacă în 1938 la Paris, unde își continuă studiile de filozofie la Sorbonna, pregătind o teză de doctorat despre Pierre Abélard (teolog și filozof scolastic francez). La Paris ia contact cu grupul suprarealist francez animat de André Breton. Întors în țară în 1939, va fi mobilizat și trimis pe frontul de Răsărit. În 1941 se...
193 poezii, 0 proze
Rainer Maria Rilke
- s-a nascut la 4 Decembrie 1875, la Praga, ca fiu al lui Iosif si Sophia - 1886 – bursier de stat la Scoala Militara Reala Inferioara din St Polten. Divortul parintilor - 1890 – Scoala Militara Reala Superioara Mahrisch-Weisskirchen - 1891 – termina Scoala Militara, frecventeaza Academia Comerciala din Linz - 1892- pregateste bacalaureatul in particular, la Praga - 1894 – Apare Leben und Lieder (Viata si cantece) - 1895 – Bacalaureat. Studiaza la Praga Istoria Artei, Filozofie si Literatura. Apare Larenopfer (Ofranda Larilor) - Studii la Unversitatea din Munchen - 1896 – Advent, Am leben bin (De-a lungul vietii), Weg-Warten (Cicori de vara) - 1900 – vizita la Tolstoi, la Jasnaia Poliana. Ii apare “Povestiri despre bunul Dumnezeu” - 1902 – apare “Cartea imaginilor” – poezie din 1898-1901 - 1905 – apare “Ceaslovul” - 1906 – apare “Povestea de dragoste si de moarte a stegarului Cristoph Rilke” “Requiem. “Poezii din tinerete” - 1910 – apare “Insemnarile lui Malte Laurids Brigge” - 1914 –...
303 poezii, 0 proze
Aron Pumnul
Aron Pumnul (n. 27 noiembrie 1818, satul Cuciulata, județul Brașov; d. 12 ianuarie 1866) a fost un cărturar român, lingvist, filolog și istoric literar, profesor al lui Mihai Eminescu, fruntaș al Revoluției de la 1848 din Transilvania. Dupa 4 ani petrecuti la Odorhei, Pumnul isi continua studiile la Blaj si la Cluj, unde absolva cursurile de filozofie. In 1843 este numit profesor de filozofie la Blaj si in acelasi an este trimis ca bursier la Institutul teologic "Sfanta Barbara" din Viena. La intoarcerea de la Viena in 1846 isi reia activitatea de profesor de filozofie la Blaj, unde preda ideile curente ale filozofiei nationaliste, in care se incadrau teoriile despre dreptul natural al indivizilor si popoarelor, utile cauzei eliberarii poporului roman. Aron Pumnul devine colaborator apropiat al lui Timotei Cipariu alaturi de care ia parte la intemeierea ziarului "Organul Luminarii", gazeta bisericeasca, politica si literara, devenita in 1848 "Organul National". Un alt ziar scos de...
0 poezii, 0 proze
GELLU NAUM
Gellu Naum (n. 1 august 1915, București — d. 29 septembrie 2001, București) este un mare poet român, a aparținut ultimilor mari suprarealiști europeni. S-a născut la 1 august 1915 în București, a fost fiu al poetului Andrei Naum, căzut în luptele de la Mărășești. În 1926 intră la liceul \"Dimitrie Cantemir\" din București, unde începe să scrie versuri în urma unui pariu. Debutează cu două poezii publicate în Cuvântul. Între 1933 și 1937, Gellu Naum urmează cursurile Universității din București, studiind Filozofia. La îndemnul prietenului său, pictorul Victor Brauner, pleacă în 1938 la Paris, unde își continuă studiile de filozofie la Sorbonna, pregătind o teză de doctorat despre Pierre Abélard (teolog și filozof scolastic francez). La Paris ia contact cu grupul suprarealist francez animat de André Breton. Întors în țară în 1939, va fi mobilizat și trimis pe frontul de Răsărit. În 1941 se constituie grupul suprarealist român (alcătuit din Gellu Naum, Gherasim Luca, D. Trost, Virgil...
0 poezii, 0 proze
Gellu Naum
Gellu Naum (n. 1 august 1915, București — d. 29 septembrie 2001, București) a fost un poet și prozator român, considerat cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist și unul dintre ultimii mari reprezentanți pe plan european. S-a născut la 1 august 1915 în București, a fost fiu al poetului Andrei Naum, căzut în luptele de la Mărășești. În 1926 intră la liceul \"Dimitrie Cantemir\" din București, unde începe să scrie versuri în urma unui pariu. Debutează cu două poezii publicate în Cuvântul. Între 1933 și 1937, Gellu Naum urmează cursurile Universității din București, studiind Filozofia. La îndemnul prietenului său, pictorul Victor Brauner, pleacă în 1938 la Paris, unde își continuă studiile de filozofie la Sorbonna, pregătind o teză de doctorat despre Pierre Abélard (teolog și filozof scolastic francez). La Paris ia contact cu grupul suprarealist francez animat de André Breton. Întors în țară în 1939, va fi mobilizat și trimis pe frontul de Răsărit. În 1941 se...
0 poezii, 0 proze
Despre filozofie în această epocă a informației.
de Radu Herinean
De-a lungul experiențelor și judecăților mele de viață, am ajuns la concluzia că nucleul metafizicii și studiilor ontologice este puternic conectat cu filozofia limbajului și cu toate științele...
Cumpar biblioteca “Pentium” si, de 10 GB, romane fluviu!
de Ioana Barac Grigore
Suna hilar anuntul din titlu. Si totusi, acum, cand stau in fata computerului si redactez acest eseu pe care il doresc citit pe un fotoliu confortabil, la lumina suava a unei veioze cu abat-jour...
O revistă literară din Austria dedică un număr literaturii din România
de Anton Potche
Wespennest nu înseamnă altceva decât viespar. Er hat in ein Wespennest getreten – a călcat într-un viespar. Intenționat sau nu, viespii se vor apăra cu impunsăturile arhicunoscute. Cine editează o...
Michel Foucault: discontinuitatea anonimă a cunoașterii
de Cristiana Popp
Mentor filosofic al anilor \'60, controversat în peisajul cultural francez, Michel Foucault a fost filosof, istoric, eseist și psiholog, profesor în Franța și Tunisia. Numeroasele sale volume [„Folie...
Prima “carte de învățătură în limba română”- Varlaam
de Stefan Lucian Muresanu
Punerea în valoare și actualizarea creației spirituale naționale constituie un prilej de reflecție asupra identității noastre culturale. Valorile creației colective și individuale ale poporului român...
