"De când pe ușa către zări ieșii" – 25018 rezultate
0.07 secundeMeilisearch
ora-de-televizor
agenția de monitorizare a presei Agonia
de Radu Herinean

spectator_de_cinema
Spectator de cinema
de Luminita Suse

cutitul-de-argint
Cutitul de argint
de felix nicolau

poezii-de-dragoste
Poezii de dragoste
poezii-de-8-martie
Poezii de 8 Martie
Mirela Neagu
Mirela-Ramona Neagu s-a născut în cea de-a patra zi a anului 1988, în Făurei, județul Brăila. Este o fire romantică, echilibrată, liniștită și nebunatică deopotrivă, un capricorn veritabil. Disciplinată și mereu serioasă se îndreaptă cu pași repezi către succes. Cu un simț al datoriei și al realității foarte bine dezvoltate, Mirela și-a început „cariera” încă de la 14 ani când a avut norocul de a întâlni-o pe Luciana Zainea, cea care i-a deschis ușa spre ceea ce a urmat a fi nu doar o pasiune, ci și o descărcare emoțională și o carieră în continuă ascendență. Încă de pe atunci știa că a învăța să înveți mereu, în funcție de sistemul în care ești pus, e cheia succesului. În toamna anului 2002, ca boboc a liceului „George Vâlsan” din Făurei, a publicat și prima sa creație literară în revista „Visuri”, având ca titlu, coincidență sau nu, „Prima oară”, urmând mai apoi a fi, pe lângă elevă de liceu, redactor șef și tehnoredactor al aceleași publicații până în vara anului 2006. Deși...
4 poezii, 0 proze
Vieriu Despina Mihaela
Cine sunt? As putea raspunde: nimeni. nimeni de care sa fi auzit,un nimeni de nicaieri, dar caruia ii place sa traiasca frumos si care crede ca viata merita traita chiar si pebtru un singur moment de fericire. Ma numesc Vieriu Despina Mihaela. Am absolvit liceul de filologie istorieNadia Comaneci din Onesti, oras in care m-am nascut. Am studiat 3 ani de drept la facultatea particulara Mihai Eminescu si in paralel un an la Universitatea Al I Cuza Iasi ca student al facultatii de istorie. O grava problema de sanatate n-a obligat sa renunt la studii. Timp de cativa ani am fost student prin corespondenta la o universitate din Little Rock Texas USA si am obtinut o diploma de vorbitor al limbii engleze. Vorbesc fluent engleza spaniola italiana si sarba. Cu exceptia vacantei de vara tot timpul locuiesc la Roma Italia. Scriu poezii si proza de cand ma stiu. Am castigat cateva concursuri literare pe vremea cand eram in liceu, in rest nimic important. Va multumesc
18 poezii, 0 proze
Evie Lowe Stella
Dragă tată, Din nefericire aseară am ajuns acasă la D. abia pe la opt, când ușa de la intrare scârțâie dacă încerci să o sugrumi. Am lăsat-o baltă și Mai bine îl omor pe D., ceea ce am și făcut. Mai departe nu m-am mai deplasat prin apartament decât în genunchi. Sub patul lui am găsit o cutie de confetti resigilată artizanal, cu scotch. Apucând-o cu mâna stângă, am încercat pentru prima oară în viața mea să eructez zgomotos (in memoriam, probabil). N-am reușit. Am căscat. Fără poftă. Benzile adezive s-au rupt, capacul s-a ridicat. Sinceră să fiu, în momentul ăla mi se părea că adevărata succesiune e cu totul alta. Mâinile Mele au plonjat înăuntru și-am văzut că pe Degetele Lor Lipicioase se înghesuiau aceleași confetti roșii care burdușeau și Sângele Sărmanului D. Am scormonit mai departe și aha: pe fundul cutiei era o scrisoare, adresată mie (de aici încolo, apa din cadă s-a tot revărsat peste buza de fontă, Gâlgâind În Surdină). Am citit repede: era vorba despre același lucru, sunt...
3 poezii, 0 proze
serban dacia lavinia
E greu sa iubesti cand nu esti iubit Stii ca esti viu dar simti c-ai murit Incerci sa te minti ca poate totusi te iubeste Dar nu intelegi de ce mereu te raneste Tu cauti o iubire perfecta, T-i se pare ca a ta e mult prea defecta Dar iubirea ce-o cauti nu exista, Si nu are rost sa fii trista Iubeste ce ai, ce vezi, ce simti Si nu incerca in zadar sa te minti Iubirea ce-o cauti n-ai s-o gasesti Si ce daruiesti, inapoi nu primesti Dar si cand se intampla sa crezi ca ai gasit-o Iubirea pe care mereu ai dorit-o Fii fericit atat cat o ai Primeste dar nu uita sa si dai! Si cand va pleca lasa usa deschisa Chiar daca inima ta e distrusa Ca alta iubire pe ea va intra Si viata si inima-ti va lumina!
1 poezii, 0 proze
Lupu Radu
Prin voia Domnului, în seara zilei de 16 decembrie a anului 1977, am privit în jurul meu. Era primul meu pas în viața aceasta. Ca un Părinte plin de iubire, Domnul m-a însoțit de-alungul pașilor mei, ajutându-mă să cresc. să prind rădăcini, să fiu mai înțelept decât ieri și mai puțin înțelept decât mâine. Pe la vârsta de zece ani am simțit nevoia să nasc cuvinte, nevoie ce nu m-a părăsit nici în prezent. Nu de mult, când Domnul a bătut la ușa mea, această nevoie s-a reorientat, astfel încât am decis să-mi dedic cuvintele trecătoare Cuvântului Veșnic. Sunt student la Facultatea de Teologie Ortodoxă, secția Teologie Socială. Am ales această cale spre a lupta pentru cei pe care oamenii i-au părăsit. În final, multe cuvinte aș putea așterne, dar nici un cuvânt nu ar putea să mă descrie, să mă picteze așa cum sunt.Descoperiți-mă printre rânduri, în poveștiile mele.
3 poezii, 0 proze
Gustav Meyrink
Gustav Meyrink (19 ianuarie 1868, Viena, Austria – 4 decembrie 1932, Starnberg, Bavaria) este un clasic al literaturii austriece și universale, intens preocupat de științele oculte și de parapsihologie. Este fiul nelegitim al unui baron și al unei actrițe de la curtea Bavariei. Până la vârsta de treisprezece ani a trăit la Munchen, unde a urmat școala primară, apoi la Hamburg o scurtă perioadă de timp și douăzeci de ani la Praga, unde a ajuns împreună cu mama sa în 1883 și unde, nouă ani mai târziu, a trăit un eveniment cu rol providențial în viața lui: la douăzeci și patru de ani, când se pregătea să-și pună capăt zilelor, a auzit pe cineva strecurându-i pe sub ușă o broșură cu titlul "Viața după moarte". Șocat de această coincidență dramatică, a început să fie interesat de literatura ocultă și să studieze teosofia, cabala, sofiologia creștină și misticismul oriental. Rezultatele acestor studii apar în toate operele sale. A fost de asemenea membru al Hermetic Order of the Golden Dawn...
2 poezii, 0 proze
daniel gavrila
Genul de om care nu are timp sa isi cumpere un ceas, atetia la detalii fiind catalogata ca schizofrenica. Imi place sa gatesc, normal, sa iubesc, sa fiu ascultat oricand, sa stralucesc de inteligenta, sa ma las sa pierd, sa ma joc, sa sochez, sa distrug pentru a cladii din nou, sa gandesc miliardic, sa ma pun la mintea motanului meu Zino, sa discut, sa sustin puncte de vedere din ipostaze care nu ma caracterizeaza. Nu-mi place, de mine cand vreau sa schimb lumea, de lume cand vrea sa imi schimbe lumea, cand lumea pe care o vreau e reala, cand oamenii devin materiale, cand suntem suparati, cand ma simt frustrat (foarte rar), cand s-a imbatat partenerul de pahar...Big Brother, Andreea Oricare, Mihaela la fel, de fapt TV-ul, urasc stirile fabricate, hainele de gala pentru femei, femeiele care le poarta, stapanii de caini de bloc, mancarea cu vegeta, muzica de azi, sefii vorbareti, Daciile, bomboanele agricole, evlavia, erezia ...
1 poezii, 0 proze
Nicolae Paul Mihail
Mare umorist, realizator de sceanarii radiofonice și autor al multor publicații în revistele umoristice și de divertisment. Actual, locuiește în orașul Sinaia. Scenarist, prozator, epigramist, Nicolae Paul Mihail este cel care, alături de Eugen Barbu, a dat viață personajului Mărgelatu din legendarul serial, dar și cel care a încântat cu schițele sale umoristice. De numele lui Nicolae Paul Mihail se leagă existența a 29 de scenarii de film, printre care „Haiducii“, serialul „Urmărirea“, „Un august în flăcări“, opt filme de lungmetraj cu personajul principal Mărgelatu, dar și numeroase cărți pentru copii, nuvele satirico-umoristice. Povestea sa începe cu ani în urmă, pe vremea când era doar un copil. „Încă de când eram copii, eu și cu sora mea eram la concurență. Eu scoteam «Universul copiilor», iar sora mea, «Dimineața copiilor», două publicații copilărești, care au rămas undeva în memorie“, își amintește cu plăcere Nicolae Paul Mihail. Și totuși, conștientizarea talentului a venit...
1 poezii, 0 proze
Harry White de Danciu
intreaga Prefață a lui Ștefan Doru Dăncuș la cartea \"Sânt pentru ca Este\" Au apărut în vremurile noastre, pe planetă, milioane de cărți și tot atâtea milioane de monumente ale prostiei și orgoliului de-a fi scriitor cu orice preț. Pădurile pământului au fost exterminate cu sălbăticie pentru a se tipări pe lemnul lor disprețul și aroganța unor indivizi care, în fața Creatorului, descalifică specia umană. Nu este prima dată când spun că lemnul plânge de durere când este imprimat cu stupizenia și obscenitatea umană și vibrează fericit atunci când se aplică pe el cerneala tipografică a Înaltului. Cartea lui Harry White de Danciu a bucurat lemnul sacrificat pentru a fi editată, afirm acum, când piața literară e plină de surogate subordonate mentalității de tarabă. E timpul altor cărți, a venit vremea ca “glorioasa literatură” să apună, să întâmpine cu respect o altă ordonare a literelor, cuvintelor, frazelor și sensului acestora. Omenirea trebuie să învețe altă limbă, una universală,...
0 poezii, 0 proze
Paraschiv George
M-am nascut pe 25 iunie 1995,de cand ma stiu,ma stiu cu mingea de fotbal in mana.
1 poezii, 0 proze
De când pe ușa către zări ieșii
de Ștefan Petrea
De când pe ușa către zări ieșii Mi te-amintește clipa-n veacuri parcă, Secunda duce vreme în coșarcă Din ieri mireasmă fără timp deși-i. Surdină-n geam cu văzul copleșii, Tăcerea iernii șoapta ce-ți...
Proxima - Partea întâi: „O misiune specială”
de Cornelia Georgescu
*9. Neplăcerile. Testele. Dimineaţa următoare începu examinarea. Primul test urma să fie dat de către candidaţi la ora 08.00, în acea zi, joi, 31 mai 2085. Cei trei băieţi care alcătuiau baza...
Șarpele de aramă (XV)
de Sorin Coadă
În acea zi, dealurile submontane erau oglindite pe cer. Norii luau forme vaporoase, modelați de lentoarea vântului. Oamenii aflați la coasă pe terase păreau a săruta orizontul cu venerație față de...
Coșmarul (II)
de Mihai Gindu
Nu mai țineam bine minte de când nu mai părăsisem apartamentul. Lucrul la noile nuvele mă acapara, erau încă multe de adăugat sau revizuit, iar atunci când nu eram prea obosit, navigam ore...
Proxima - Partea a doua: „Planeta Proxima”
de Cornelia Georgescu
*38. O mai veche cunoştinţă. Dimineaţa nu întârzie să se arate şi să alunge întunericul nopţii, însă îi găsi pe toţi încă adormiţi. Era deja sâmbătă, 27 ianuarie 2091. Oboseala după seara de dans îşi...
