"Dacă te-aș pierde azi" – 20981 rezultate
0.03 secundeMeilisearchpoezii-din-tara-lui-elian
Poezii din tara lui elian
de Dana Banu
Claudiu Alexandru Surmei
Sunt un om cactus. Am flori frumoase, dar înțep. În spini îmi ascund durerea. Mi-au crescut în timp ce încercam să mă adaptez condițiilor de mediu, din teamă, dezamăgiri și incertitudini. Au crescut fără să fac vreun efort. M-am culcat îngrijorat într-o seară, iar dimineața, când m-am trezit, înțepam pe toată lumea. Atât de tare încât nimeni nu mai observa florile. Mă apăram doar. Dacă te doare să mă ții în brațe, așează-mă într-o vază, undeva, pe masa din sufragerie și în fiecare dimineață, când te trezești, privește ce frumoase sunt florile mele. Florile din suflet. P.S.: Dacă tu ai fi un om cactus, te-aș strânge în brațe până aș pierde ultima picătură de sânge
1 poezii, 0 proze
Plastic
Ahhm, as putea spune multe, dar te-aș obosi degeaba. Așa că totul ramâne la latitudinea ta. Daca vrei citesit, daca nu, NU!
3 poezii, 0 proze
corina georgescu
Nu cred ca exista ceva care sa ma caracterizeze suficient si sa poata arata asa cum intr-adevar sunt, dar tot ce pot spune este ca lumea oricum ai fi tu te schimba!!Si daca ar fi sa continuii ce as mai putea spune este ca sunt din Alexndria si sudenta in anul IV la Facultatea de Litere din Pitesti.Din totdeauna am iubit literatura considerand-o oaza mea de liniste.
5 poezii, 0 proze
iulian
Sunt o picatura de ploaie strivita intre pleoapele tale grele de visuri. Sunt un gand hoinar, ratacit in parul tau, roua diminetii tarzii incendiate de soare, secunda boaba de nisip cazuta in clepsidra fara de sfarsit.Sunt firul de iarba peste care treci acum grabita, sunt frunza pe care o tii ingandurata intre degete!Sunt raza de soare care iti mangaie privirea, sunt ultima silaba pe care as dori sa o rostesti inainte de a visa si primul tau gand... Iubita mea, ochii tai deschid spre mine universuri, zambetul tau ma imbata de o betie cereasca. Atingerea ta e pentru mine curcubeul, sarutul tau... sfarsitul unei lumi si nasterea alteia. Iubita mea esti vis si... durere...Daca viata mea ar fi o clipa petrecuta alaturi de tine, nu mi-as dori alta. O clipa sa ma privesti, sa-mi zambesti, sa ma atingi, sa ma saruti. Te mai astept o viata... Si ce altceva as mai putea sa iti ofer decat doi ochi caprui, frumosi si un zambet cald, care sa-ti calauzeasca pasii zi de zi! Cred ca o sa va placa...
19 poezii, 0 proze
Sandu Gabriela
~Studii *1999-2004- GRUPUL SCOLAR ,,SFANTA MARIA’’, Galați; *15-21 mai 2002-premiul I la sesiunea de comunicări științifice, FILOZOFIE, din cadrul săptămânii liceului ,,Sfânta Maria’’; *2004- Universitatea ,,Dunărea de Jos’’, Galați, Facultatea de LITERE SI TEOLOGIE, secția Stiințele Comunicării, JURNALISM-ENGLEZA; *2007- Bursa de studiu la Università degli Studi di Trieste- Italia. !Imi place sa calatoresc... Ma fascineaza puterea cuvantului, iar daca ar fi sa va spun ce as vrea sa devin "cand voi fi mare", as spune..."dresor" de cuvinte- e tare greu sa le stapanesti, iar cand ajungi sa o faci, esti deja dependent de ele. Cat de frumos suna...dependent de cuvinte... Cuvintele sunt parte din noi, sunt parte din fiinta noastra; e minunat sa stii sa le stapanesti, dar ce faci atunci cand te stapanesc ele pe tine? Tocmai asa stau lucrurile si cand vorbim de poezie- nu tu stapanesti cuvintele, ci ele ,prin incredibila lor forta, te stapanesc pe tine. Poetul nu face altceva decat sa...
15 poezii, 0 proze
Cristian Zeletin
Sunt un experimentalist însă nu și un oportunist. Primul bungee jumping nu m-a oprit să-l fac și pe-al doilea, așa s-a justificat căsătoria mea. Când am sărit prima dată cu parașuta am spus că n-o s-o mai fac niciodată, cu toate acestea am făcut 2 copii. Dacă aș spune prea multe despre cărțile pe care le-am scos lumea ar căuta să mă judece, eticheteze, după editurile care m-au publicat, după recenzii, după lungimea cravatei, după ascuțimea nodului din gât, după cât de lung mi-e părul, chiar și ăla de la subsuoară. Și-ar scufunda privirile adânc în oglinzile Google-ului și atunci vor trimite vânătorul cel iscusit să scoată inima frumoaslor mele creații, deși, slavă Domnului e loc pentru toată lumea. Am terminat la Iași Facultatea de Cibernetică. Am cunoscut destui informaticieni care își iau un aer de superioritate datorită cunoștințelor lor. Informatica e doar o unealtă. Nu te face cu nimic mai presus decât pensionara din Cișmigiu care mânuiește andrelele sau croșetează. Lumea mea...
2 poezii, 0 proze
Bivol Vasile
Si numai pentru ca: Departe-n lumea suferintei traiesc cu dorul meu pustiu, azi nu mai stiu ce-i suferinta, fericirea...mi-e dor de tine atata stiu.... Fericirea a intrat în viata mea, o data cu tine...inainte... clipele de tristete, de neliniste, îmi invadau gandurile... ma dominau...acum suferinta s-a încheiat...tu esti langa mine si este de ajuns sa te simt aproape, sa stiu ca ma iubesti pentru a fi o persoana fericita...tu esti acea parte din viata mea care lipsea...acum ca te-am gasit, simt caldura dragostei tale care ma poarta undeva, sus, departe... spre al noualea cer...iti multumesc ca existi... Tu esti cantecul care ma adorme noaptea, vocea ce-mi mangaie tristetea, vantul ce-mi rasfata pielea, o ultima silaba pe care vreau sa o rostesc înainte de a visa si... primul meu gand...Daca viata mea ar fi o clipa petrecuta cu tine, nu mi-as dori alta, o clipa sa ma privesti, sa ma saruti, sa ma atingi...vreau ca tu sa reprezinti visele mele, vreau ca tu sa fi motivul pentru care...
0 poezii, 0 proze
Valentin Mălăescu
bla, bla... chiar sînt un om care nu dau doi bani pe cine a fost, ce note a avut la școală, cîte neveste și cîte amante și alte chestii de genul ăsta. Nu mă interesează să mă uit pe gaura cheii, mă interesează ce și cum scrie, sau a scris, și atît. N-am nimic de ascuns (nici măcar colaborator al Securității n-am fost, nici membru PCR și nici probleme cu legea n-am avut), nu am pudori și nici tabuuri, dar nu consider că privește pe cineva viața mea. Nici măcar în privința vieții strict private nu am nimic de ascuns, nimic rușinos, pur și simplu țin la un principiu: nu mă interesează că Jimmy Hendrix a murit de la o supradoză, mă interesează doar că a fost, în opinia mea, cel mai mare muzician al lumii. Sau, dacă vreți, mi se rupe că D.R.Popescu a fost un jalnic lingău comunist, pentru mine e doar un mare scriitor. Simplu. Și apoi, nici nu cred că oi fi te miri ce mare personalitate ca să prezinte interes pentru cineva biografia mea (și de aș fi, tot n-aș renunța la principiul ilustrat...
9 poezii, 0 proze
Alina
Nascută pe data de 7 decembrie 1979 la Medgidia, provin dintr-o familie săracă dar care a știut să ne învețe valorile cele mai de preț ale existenței noastre pe această lume ... Sufletul și Omenia ... Nu am urmat scoli deși mi-aș fi dorit, nu scriu corect, de foarte multe ori fac greșeli gramaticale și nu numai , dar scriu din suflet , nu din minte ... Construiesc din suflet cuvinte pentru a-mi creea un loc al meu...îl decorez așa cum știu și pot mai bine... Aici nu vei găsi proze și nici poezii...nu sunt cuvinte greu de înteles ... sunt cuvintele unei persoane simple ...ce duce pe umeri ceea ce destinul îi oferă și regretă un pic, ceea ce destinul îi ia. Citește între virgule, între puncte, între spațiile lăsate libere dintre un cuvânt și celalalt ...poate te vei recunoaște...
3 poezii, 0 proze
lefter sorana
Cand simti ca totul iti scapa,pamantul iti fuge de sub picioare,opreste-te o clipa,inspira,apoi expira si striga:asta e!Chiar daca totul iti pare un chin fara sfarsit,gandeste-te ca intr-o zi va lua sfarsit si va fi la fel ca la inceput:pur,cald,linistit.Nimeni si nimic nu te va deranja. Si ce daca totul e intors,totul iti merge rau,viata poate lua o alta turnura.Asta daca vrei cu adevarat!Daca te complaci in situatia in care esti,totul va fi pierdut. Trebuie sa speri,mereu sa crezi ca va fi bine!Pentru ceva te-ai nascut,dar pentru ceva bun,nu pentru chin!Fi tare,fi tu insati,fi asa cum ai fost mereu:nepasatoare,rece,dura.De ce te-ai schimbat?Nu erai asa!Unde esti,unde te-ai pierdut?Pe care drum ai ratacit?Regaseste-te! Vino!Simti ca totul e altfel?De ce lasi grijile sa te copleseasca,lasii sa te domine,raul sa te inraiasaca? SUNT DOAR UN SUFLET NEBUN CU TRUP DE FUM!
3 poezii, 0 proze
Dacă te-aș pierde azi
de Dumitru Cantea
Dacă te-aș pierde azi Iubito, dacă te-aș pierde azi,... Tot azi aș începe să te caut - printre versuri lungi, pline. Și unde voi găsi o bucățică din tine, voi lasă trei puncte. Ca în cele din urmă,...
Ce-ar fii daca...
de Mara Elena
Ce-ar fi dacă n-ar fi nimic... Ce-ar fi dacă te-aș pierde cu fiecare picătura de soare si-apoi te-as gasi in fiecare gand de-al meu; daca fiecare idee de-a mea ai fi de fapt tu... Ce-ar fi daca pe...
interfonul pe mute
de emilian valeriu pal
n-am să înțeleg niciodată de ce dacă știu că aflu cât contează un om abia după ce pleacă nu m-am învățat minte și repet aceleași greșeli pierd oameni de parcă aș pierde 50 de bani sub tejgheaua unui...
Un ultim omagiu
de Oana Izbașa
Această compunere a fost scrisă în data de 30 iunie, 2006, între orele 4 și 5 dimineața, a doua zi de la cumplitul deces al celui mai bun prieten al meu: pomul din fața casei. Pentru un prun care era...
Lângă Hotel Minerva
de Carmen Sorescu
* azi m-am descălțat de sandale m-am șters de nisip și am început să merg așa goală prin tine anonimă prin toate cotloanele locuri ferite cu multe jgheaburi de unde se adăpau tot felul de ființe nici...
Aberatia sent-i-ment-ala
de Radu Mihai Manafu
Volumul II , editie ingrijita de Consortiul Mondial al Literaturii Proaste Eseu asupra sensului vietii: - Cum dracu acum un minut era 2.50 si acum e 2.52 ??? - Ce ochi frumosi ai, m-as putea pierde...
Mărturie
de Jianu Liviu-Florian
Mărturie Săracii Tăi, cum rabdă ei, Părinte? Cum suferă în iarna cea cumplită? Cum pot răbda de foame, fără pită? Cum sunt lipsiți chiar și de cele sfinte? Dar ei, pe limba-Þi, Doamne, Îți cuvântă!...
a te întoarce în brațele cuiva
de Alina Manole
ascult smokie / cineva îmi spune viața asta are ceva fisuri, eu merg mai departe fără nici o altă metaforă fără nici o altă unealtă de schimbat cerul / toamna sau ce mai e de schimbat în lume și cred...
daca maine nu ar fi...
de Mihai Lidia
dacă ziua de mâine nu ar mai veni... dacă nu ar mai exista... adică să se trezească cineva și să zică „mâine nu mai există!”... nu mi-ar părea rău... nu mi-ar părea rău pentru cât și ce am trăit, nu...
