Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Copil rebel"20406 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
41 rezultate
poezii-pentru-copii

poezii-pentru-copii

ColecțieTemă952 texte

Poezii pentru copii

Cornel GhicaCG

Cornel Ghica

AutorAtelier

Am aflat de mine, întâmplător. Cineva mi-a scris pe o bucată de hârtie ștampilată că m-am născut în data de 21 august 1975. De atunci, l-am crezut și am continuat să fiu singurul copil al părinților mei tineri. Eu tot timpul am fost copil și ei tot timpul tineri. Mai târziu, am aflat că absolvisem școala generală, liceul teoretic și o facultate de drept. Le făcusem într-un mod rebel, fără teamă, dar și fără rezultate excepționale; doar le bifasem într-un destin tipărit de mult. Între-timp mai făcusem și sport... și luasem medalii... și colindasem lumea. Aflasem că eram fericit și mă bucuram de prietenii mei. *** Din clasa a-2-a, am încercat să tot fiu poet. Ca un alchimist inconștient, am făcut experimente, am participat la tot felul de întâlniri cu caracter literar (...și nu numa'). Am și publicat (spre deliciul și bucuria familiei mele și a rudelor mele) în câteva tipărituri (mai mult sau mai puțin relevante). *** ...și tot trăind în lume am început să investesc. Apoi să câștig....

184 poezii, 0 proze

Cernamorcenco RebecaCR

Cernamorcenco Rebeca

AutorAtelier

..... Cand esti suparat scrie si nimic nu va putea sta in calea fericirii... Sunt mica, am 12 ani si de aceea poate nu am o biografie, sau realizari in viata. Insa as vrea sa devin cunoscuta in acest domeniu.Cu ajutorul vostru as putea macar sa imi imbunatatesc tehnica scrierii. Stiu, poate ziceti ca este doar un vis al unui copil, insa sunt mai matura, deoarece poeziile mele exprima mai mult tradarea, iubirea si viata. Accept orice critici, sfarturi si comentarii!

11 poezii, 0 proze

AD

Adam Alin Dacian

AutorAtelier

Acum am 39 ani si doi copii frumosi ca ingerii : o fetita Rebecca si un baietel David. Inca mai incerc sa redescopar Copilaria.... Si totusi mai sper...

14 poezii, 0 proze

Vasile AlecsandriVA

Vasile Alecsandri

AutorClasic

1818, 21 iulie - Viitorul bard national se naste la Bacau. Fiu de boiernasi: Vasile Alecsandri si Elena Cozoni, fata unui grec românizat. Ca în poveste, au fost sapte copii, dar au ramas doar trei: frumoasa Catinca, Iancu - viitorul colonel si Vasile, care va deveni regele poeziei. 1828 - Tatal, îmbogatit din negotul cu sare si cereale, cumpara mosia Mircesti, din Lunca Siretului, pe care pusese ochii mai demult, în drumurile sarii, umblând din tinutul Bacaului pâna la Iasi si dincolo de Prut. Copilul care purta numele tatalui, Vasile, învata în casele iesene ale familiei cu Gherman Vida, calugar maramuresan. Fiul de tigan Vasile Porojan îi devine prieten de joaca, la Mircesti 1828-1834 - Studiaza la pensionul lui V.Cuénim, fiind coleg cu Kogalniceanu. 1834 - Calatorie de studii la Paris, unde-si ia bacalaureatul în 1835. Încearca sa studieze chimia, medicina, dreptul, dar renunta repede, ocupându-se cu drag de literature 1838 - Primele încercari literare în franceza, pe care-o...

72 poezii, 0 proze

Călin GruiaCG

Călin Gruia

AutorClasic

Călin Gruia (n. 21 martie 1915; d. 9 iulie 1989) este un scriitor român, autor al unor volume de povești pentru copii și de versuri. Între anii 1951 și 1969 a fost redactor la emisiunile pentru copii ale Radioteleviziunii Române. Opere publicate: Moara lui Elisei (Editura Junimea, targoviste, 1979), volum ce cuprinde poveștile următoare: Scurteica verde Moara lui Elisei La poalele muntelui Femeia cu haine lungi Pantofii Fata lui Pricolici Comoara tâlharilor Orașul regelui Stânca de aur Țara-Visată Pădurea Margaritei, Editura Ion Creangă, 1987 Nuielușa de alun, Editura Ion Creangă, 1987 Vineri la amiază, Editura Pentru Literatură. 1962 Moara lui Elisei, Editura Junimea, 1979

2 poezii, 0 proze

CM

copil mikkael

AutorAtelier

5 poezii, 0 proze

Copil Marcel DumitruCD

Copil Marcel Dumitru

AutorAtelier

nascut in Oradea absolvent in 2001, arte plastice, Timisoara. in prezent lucrez si traiesc in Timisoara.

2 poezii, 0 proze

LC

Lorena Copil

AutorAtelier

1 poezii, 0 proze

PC

Panus Carla

AutorAtelier

1 poezii, 0 proze

MA

marinescu andrei

AutorAtelier

!!!!....acestor asa zise poezii nu le-a fost acordata atentie...sunt scrise in cel mult 7 minute cine crede bine cine nu problema lor...dpmdvd la 17 ani p care ii am cunosc foarte bine viata dar cei mai important este ca am inceput sa cunosc foarte bine oamenii...si nu prea imi place ceea ce cunosc...mi se tot atrage atentia in legatura cu gramatica...ca nai scris bine acolo ca nush ce shi nush cum...mi se urca in cap sa vad totul scris ca la carte...o mica greseala acolo nu strica...parerea mea...cine mai are ceva de reprosat rog sa ma contaceteze pe yahoo...poate purtam o discutie nu doar simple reprosuri.

3 poezii, 0 proze

Copil rebel

de Andreea

Copil rebel cu pletele în vânt Aici nu sunt, aicea sunt Cu ochii-n lacrimi și inima cântând, Cu gândul rătăcit și pașii alergând, Cu sufletul târziu și-ngrijorat, Cu ochii mari...e întristat. S-a...

PoezieAtelier

acelas copil tampit

de copilu tampitzel

eu ? cine sunt eu ? sunt o tampenie de copil, si incerc sa ma fac util. jeleuri..acadele…sunt o obsesie deaia n-am dat niciodata-n depresie fac ce vreau si ce-mi place.. chiar dak lu’ maica-mea lui...

PoezieAtelier

Creștere...

de tudor dan

Din demonul ascuns ce zace-n mine Ori îngerul ce încă-i un copil S-a înălțat deodată pentru tine Întreg amoru-mi poate cam debil, Vibrări, plutiri și lacrimi la un loc Învăluite în miros de tei, Atât...

PoezieAtelier

SUNT.....

de IRINA

Sunt doar natura moarta a zilelor de toamna, sunt steaua inghetata a noptilor de iarna Sunt cer intunecat al noptilor de vara Si floarea invierii in zori de primavara. Sunt prizonier al anilor...

PoezieAtelier

pelerini

de countess_dracula

Mi-am intors privirile catre tine...shi ce-am vazut era un mic vartej de sentimente, o fantoma a trecutului neiertator. Ale tale jocuri se departau incet de mine asemeni unui copil rebel ce nu-shi...

Atelier

menarha-7

de marjus dasad

traiesc cumva in spatele meu, in umbra ochiului ce neaga SENTIMENTUL... ma gasesc des, printre file uitate de timp, acelasi copil rebel, copilul rau, inecat cu petalele altor trandafiri - iubesc prea...

PoezieAtelier

Secvențială

de Tinc Anca

Noapte păgână, cu fluturi de argint și marionete. Curcubeu Peste respirația ta. Zâmbet de copil rebel, Parfum de amintit alte vremuri. Dorințe înecate În clipe de tăcere. De tristețe, s-a prăbușit Și...

PoezieAtelier

Al lor

de cosmin velea

Sunt copilul ilegitim Al Soarelui Și-al Lunii . Tatăl meu își băuse banii și mințile Când a găsit-o pe mama . Copil nebun , Copil rebel , Vărsat de vaginul Lunii !

PoezieAtelier

De ziua Ta

de Cezar C. Viziniuck

La Mulți Ani! De ziua ta iubirea mea ți-o-nchin pe o petală de trandafir și viața mea întreagă într-un vas de porțelan. Te iubesc și mereu te voi iubi, copil rebel! Cuvintele toate de le voi lega...

Atelier