Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Cel mai tânăr"20390 rezultate

0.02 secundeMeilisearch
40 rezultate
E

eugen

AutorAtelier

-Numele și prenumele? -Eu. -Anul de naștere? -Cel mai tânăr an când se iubeau părinții mei. -Originea? -Ar și semăn Dealul acela din prelungirea codrilor. Știu toate doinele. -Profesiunea? -Ostenesc în ocna cuvintelor. -Ai fost supus Judecății vreodată? -Am stat niște ani închis În sine.

1 poezii, 0 proze

Martin Luther King Jr.MJ

Martin Luther King Jr.

AutorClasic

Fost activist politic și protestant statunitens, lider al drepturilor civile, devenind în anul 1964, la vârsta de doar 35 de ani, cel mai tânăr premiu Nobel pentru pace din istorie. Numele său se alătură pentru activitatea pacifistă celui de Gandhi, liderul pacifismului. Martin Luther King Jr. fiul lui Martin Luther King Sr. și al Albertăi Williams King, fratele mai mic al lui Willie Cristine și mai mare al mezinului Alfred Daniel Williams King, s-a înscris la vârsta de 15 ani la colegiul pentru cei de culoare și anume Morehouse College, formal, fără a fi urmat cursurile precedente. În anul 1948 își termină studiile de specialitate dorind să devină avocat; dar ca prin urmare, la sfatul tatălui său începe cursurile de teologie, inițial în Pennsylvania unde în anul 1951 ia bacalaureatul în teologie, ca apoi pe 5 Iunie 1955 să primească doctoratul în filozofie la universitatea din Boston. La 25 de ani devine preot într-unul dintre cele mai profunde orașe ale Sudamericii unde situația...

1 poezii, 0 proze

GP

Giurescu Felicia Patricia

AutorAtelier

De la varsta de 4 ani incepeam sa povestesc poeziile familiei mele.Nu stiam sa scriu sau sa citesc,dar eu dictam si mama/bunica...scriau.La 5 ani le scriam singura de tipar cu cuvintele nedespartite care arata ca un cuvant lung.La 6 ani deja le scriam corect fara greseli.Acum am 11 ani.Am citit mai multe poezii si cred ca sunt cel mai tanar utilizator,dar pana acum poeziile mele au bucurat multe persoane adulte.

1 poezii, 0 proze

Brel JacquesBJ

Brel Jacques

AutorClasic

Jacques Brel, născut Jacques Romain Georges Brel (8 aprilie 1929, Schaerbeek (Belgia) - 9 octombrie 1978, Bobigny (Franța)) a fost un cantautor, actor și realizator de film belgian de expresie predominant franceză. Datorită calităților literare ale versurilor sale a fost considerat de asemenea poet. Într-un sondaj din 2005 a fost desemnat de publicul francofon din țara natală drept cel mai mare belgian din toate timpurile. Brel s-a născut în Schaarbeek, Belgia, un cartier din Bruxelles, dar a trăit o bună parte a vieții sale la Paris. A murit la Bobigny, o suburbie a Parisului și este înmormântat în Insulele Marchize, alături de Paul Gauguin. Născut dintr-o familie de industriași flamanzi (catolici), ca cel mai tânăr dintre doi frați (celălalt, Pierre, cu 5 ani mai în vârstă, nu i-a împărtășit atracția pentru muzică), nu a arătat interes pentru afacerile familiei ci mai degrabă un apetit pentru cultură. După absolvirea școlii primare, în 1941 este înscris la colegiul Saint Louis,...

1 poezii, 0 proze

Ioan TeologulIT

Ioan Teologul

AutorClasic

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol și Evanghelist Ioan este cunoscut și ca Ioan Teologul. A fost unul din cei Doisprezece Apostoli și a scris Evanghelia care îi poartă numele, trei epistole canonice: I Ioan, II Ioan, și III Ioan și Apocalipsa. Prăznuirea sa principală este în 8 mai, apoi împreună cu cei Doisprezece Apostoli în 30 iunie, iar adormirea sa în 26 septembrie. Sfântul Ioan a fost fiul Salomeei mironosița și al lui Zevedeu, un pescar. Fratele său a fost Sfântul Iacov, un alt apostol. În Evanghelia sa, el se prezintă ca fiind "ucenicul prea iubit al lui Iisus" mai degrabă decât cu numele. El a fost cel mai tânăr din cei Doisprezece Apostoli și foarte apropiat Domnului. Această apropiere este adesea reprezentată în icoanele cu Cina cea de Taină, unde Sfântul Ioan se sprijină de Mântuitorul. El a fost de față la Schimbarea la Față a Mântuitorului împreună cu Petru și cu fratele său Iacov. Sfântul Ioan a fost exilat în insula Patmos de către Împăratul Domițian între...

5 poezii, 0 proze

Ion Dezideriu SîrbuIS

Ion Dezideriu Sîrbu

AutorClasic

Ion Desideriu Sîrbu (n. 28 iunie 1919, în Petrila, județul Hunedoara, în familia unui miner — d. 17 septembrie 1989 la Craiova) este un romancier, eseist, filozof, profesor de filozofie român, autor de literatură de sertar. A semnat utilizând pseudonimul I.D. Sîrbu. A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Cluj și, după cum declara el însuși, a fost primul student la Filozofie care provenea dintr-o colonie de mineri, cu o tradiție muncitorească foarte veche. Dacă Lucian Blaga i-a fost profesor și mentor, ulterior I. D. Sîrbu îi va deveni asistent la catedră profesorului Liviu Rusu. În 1947 devenea cel mai tânăr conferențiar universitar din țară. Este însă scos din Universitate, epurat de noua orânduire, care îl consideră un filozof cu idei reacționare. Motivul real se pare că a fost refuzul unui denunț abominabil împotriva mentorului său, Lucian Blaga, care în acel moment îi conducea teza de doctorat. După eliberarea din închisoare, lucrează câteva luni...

0 poezii, 0 proze

Luis SepulvedaLS

Luis Sepulveda

AutorClasic

Probabil cel mai faimos scriitor chilian contemporan, Luis Sepulveda, născut la Ovalle în 1949, a străbătut încă de foarte tânăr teritoriile posibile ale geografiei și utopiei, din selva amazoniană în deșertul Saharei, din Patagonia până la Hamburg, din celulele dictatorului Pinochet pe navele organizației ecologiste Greenpeace. Din 1997 trăiește la Gijon, în Spania. Din această viață extrem de agitată a dat la iveală povestiri și romane care l-au impus imediat drept unul dintre cei mai înzestrați romancieri și nuveliști sud-americani și nu numai. A debutat cu un volum de versuri, pe când avea doar șaptesprezece ani. Trei ani mai târziu îi apărea prima carte de povestiri, intitulată Cronicile lui Pedro Nimeni. I-au urmat romanele Bătrânul care citea romane de dragoste (1989, recompensat cu Premiul Tigre Juan), Lumea de la capătul lumii (1989), Nume de toreador (1994), Povestea unui pescăruș și a motanului care l-a învățat să zboare (1996), Jurnalul unui killer sentimental. Yacare...

4 poezii, 0 proze

SG

Spiridon Nicoleta Gabriela

AutorAtelier

Sunt o tanara preocupata de arta, de tot ce este frumos...Cel mai mare dusman al meu este timpul alaturi de neputinta mea de a-l controla.Exilul vietii mele ar fi singuratatea.Paradoxal totusi este faptul ca ma afund in ea pentru a ma regasi.Am scris multe poezii dar nu am avut niciodata curajul sa le public.Nu este vorba de o teama ca ar putea fi respinse ci pun totul in spatele delasarii.

2 poezii, 0 proze

maior alexandraMA

maior alexandra

AutorAtelier

"CRED ÎN IUBIRE. Cred că numele cel mai frumos și mai nălțător dat Lui Dumnezeu este Iubire. Cred că iubirea nu poate exista fără comuniune, fără dialog, fără a te deschide altuia. Cred că iubirea trece prin cruce. CRED ÎN CREDINȚÃ. Cred că numai credința în Dumnezeu alungă din sufletul omului nesiguranța și oferă speranță și optimism. Cred că omul se poate realiza pe deplin atunci când se încrede în Dumnezeu și se poate împlini cu adevărat atunci când îl iubește pe aproapele asemenea Lui Dumnezeu. Cred că numai credința în Dumnezeu îl conduce pe om la fapte concrete de iubire. CRED ÎN SPERANȚÃ. Cred că speranța este sora mai mică ce se ține de mână cu credința și iubirea. Cred că speranța îl ajută pe om să privească departe, să depășească obstacolele și să se ridice după ce a căzut. Cred că cine nu speră se poate asemăna cu un bătrân care a pierdut totul, chiar dacă este tânăr." - Pr. Daniel Bulai ici_pici_sweet@yahoo.com

11 poezii, 0 proze

Jerome David SalingerJS

Jerome David Salinger

AutorClasic

Jerome David Salinger (n. 1 ianuarie 1919) este un scriitor american cunoscut cel mai bine pentru romanul De veghe în lanul de secară (în engleză The Catcher in the Rye), o poveste clasică a adolescenței, care a cunoscut o popularitate durabilă de la publicarea ei în 1951. O temă majoră în opera lui Salinger este mintea activă si puternică a tânărului neadaptat și efectul izbăvitor al copilului în viețile unor astfel de oameni. Născut în New York, ca fiu al unui tată evreu și a unei mame de origine irlandeză catolică, Salinger și-a început cariera scriind povestiri pentru reviste din New York. Din perioada de început, mai multe povestiri – cea mai notabilă fiind O zi perfectă pentru peștii banana – au fost remarcate. De asemenea, înainte de a părăsi America pentru a lua parte la război, a publicat două episoade din ceea ce avea să devină De veghe în lanul de secară: Sunt nebun și Ușoară rebeliune în afara Madison-ului (Slight Rebellion Off Madison). A urmat Academia Militară Valley...

2 poezii, 0 proze

Cel mai tânăr

de Paul Eluard

De tavanul libelulei S-a spânzurat un copil nebun Privește țintă iarba Ridică ochii-ncrezător Ceața ușoară se linge ca o mâță Care se despoaie de vise. Copilul știe bine că lumea de-abia începe: E...

PoezieClasic

Cel mai tânăr Orfeu

de Murilo Mendez

Eu merg unde poezia mă cheamă Dragostea-i biografia mea, Inscripție de-argilă și de foc Păsări contemporane Se smulg din pieptul meu Dând știre oamenilor. Lumea alegorică se evaporă, Rămâne doar...

PoezieClasic

Cel mai tânăr motănel*

de Dara Blu

\"E trecut de miezul nopții Cântă somnoroși cocoșii E o liniște deplină Până și vântu-n grădină Doarme ascuns dup-o sulfină. Când, deodată, dintr-un colț, Se aude ronț-ronț-ronț… Pisicuțul Pisicel...

PoezieAtelier

“Mai sus nu se poate” – interviu cu tânăra alpinistă COCO Popescu

de Cristina Dobrin

Crina COCO Popescu, în vârstă de 15 ani, reprezentantă a Federației Române de Alpinism și Escalada, a participat la expediția “ America de Nord – 2010” organizată de Clubul Sportiv Montan Altitudine....

Atelier

Thomas Mann – cel mai important prozator german al secolului XX

de Anton Potche

Un istoric, un filozof și trei scriitori germani au primit premiul Nobel pentru literatură înaintea lui Thomas Mann, dar nici unul dintre ei (Theodor Mommsen, Rudolf Eucken, Paul Heyse, Gerhart...

ArticolAtelier

# îngerul meu de pe umăr parcă-ar fi tata mai tânăr

de florian stoian -silișteanu

mi-am făcut nod la cravată să m-arăt de altădată îngerul meu de pe umăr parc-ar fi tata mai tânăr când ducea caii la câmp când juca la horă-n sat și punea la brâu de stea altă trudă- viața mea apoi...

PoezieAtelier

pentru cineva care nu mănâncă salată o salată de mezeluri și maioneză este cel mai frumos lucru dincolo de ridichi

de Bogdan Geana

ca și sentimentele noastre, ridichile nu se dezvoltă pe timpul nopții. făcusem odată o noapte albă iar pe la prânz, când mi-era mai dulce somnul îmi bat în poartă trupele antiridichi, așa că am râs,...

PoezieAtelier

TANAR

de HALUPA ALEXANDRU

Sunt cel mai tânăr din orașul acesta Ursitoare celebre mi s-au spovedit. Am fost și nașul cerului Când Anonimul l-a încerit. Sunt atât de tânăr că nu mă încape sufletul dat. Pășesc în gene pe covorul...

PoezieAtelier

Celei mai aproape

de Ion Minulescu

Celei mai aproape De ce-ți sunt ochii verzi - Coloarea wagnerianelor motive - Și părul negru ca greșeala imaculatelor fecioare? De ce-ți sunt buzele pătate de violete trecătoare? Și mâinile de ce-ți...

PoezieClasic

Celei mai aproape

de Ion Minulescu

De ce-ti sunt ochii verzi - Culoarea wagnerienelor motive - Si parul negru ca greseala imaculatelor fecioare? De ce-ti sunt buzele patate de violete trecatoare? Si mainile de ce-ti sunt albe ca albul...

PoezieClasic