Sari la conținutul principal
Poezie.ro

"Când vine timpul albinelor"20733 rezultate

0.03 secundeMeilisearch
41 rezultate

critica-singura

ColecțieRubrică12 texte

"mă-nclin la traista-nflorată și goală a bunicii și la cățelul meu vechi fac o eschiv&#259 și tac când lovesc." – Cosmin Perța

de Raul Huluban

RN

Roman Ionela Nicoleta

AutorAtelier

Numele meu este Ionela, prietenii îmi spun Ioni. Sunt totul pentru unii, iar nimic pentru alții. Nimeni nu știe cum sunt eu cu adevărat, unii mă văd doar în aparențe și mă caracterizează fără să știe ce fel de persoană sunt. Nu-mi pasă ce spun alți despre mine, sunt simplă, dar totuși atât de complicată. Îmi place soarele, dar nu mă supăr când vine ploaia. Iubesc enorm animalele, în special, câinii. Îmi place creația lui Dumnezeu, îmi place natura. Mi-aș dori din tot sufletul să fim o lume mai bună, să iertăm, să uităm, să ne iubim așa cum El ne-a învățat. Am învățat că trebuie să ascult ca să fiu și eu ascultată la rândul meu. Ador să petrec timpul cu familia, deoarece trebuie s-o prețuiesc cât timp mai e cu mine…. Nu-mi place să se vorbească urât despre familia mea, să se ridice tonul la mine, oamenii să se certe. Mă deranjeză faptul că am început să devenim din ce în ce mai răi, să ne urâm în loc să ne iubim. Aceasta sunt eu…. . “Uită, iartă, cea mai frumoasă artă.” – este motto-ul...

6 poezii, 0 proze

ȚG

Țuțueanu Georgiana-Mihaela

AutorAtelier

Am terminat un liceu teoretic la mine în oraș(Giurgiu), cică al doilea în județul nostru, profilul mate-info, apoi am făcut o pauză de un an până să vin la facultate în București, deoarece nu am avut curaj sau susținere binevoitoare, acum sunt deja absolventă a facultății de Filosofie din cadrul U.B. Timpul(întotdeauna liber) mi-l petrec ascultând...muzică(Bach sau Iron Maiden), gândindu-mă la ce voi mai citi în viitorul apropiat și încercând să nu aprofundez cu adevărat tema sau problema morții, care mi se pare de neevitat. Acum sunt bine, răspund când sunt întrebată ”ce mai faci?”, însă sunt un infinit de lucruri care contrazic afirmația mea. Vreau doar să iubesc, ca totul să merite efortul. Mă autoevaluez excesiv de mult, în timp ce mă supraestimez, probabil pentru a compensa, însă la finalul zilei aștept...

11 poezii, 0 proze

MD

Mircea Diaconu

AutorClasic

Volumul \"Scaunul de panza al actorului\" ( 1985) Volumul de proza: \"Sugubina\" ( 1977) \"La noi cand vine iarna\" ( 1980)

2 poezii, 0 proze

LC

Luizi Calugaru

AutorAtelier

e timp de reculegere mondiala pocaiti-va, ca nu se stie cand vine sfarsitul lumii si va gaseste nepregatiti...

22 poezii, 0 proze

CP

Crina Popescu

AutorAtelier

Am terminat Liceul de Muzica Ion Vidu in Timisoara la sectia canto clasic si pian. Muzica si literatura au mers mana-n mana avand in vedere ca imi place sa compun. Cu toate ca atunci cand cant folosesc doar limba engleza, cand vine vorba de poezie, iubesc sa scriu in romana.

3 poezii, 0 proze

Alin Stelian DobreAD

Alin Stelian Dobre

AutorAtelier

00 00 00 Dialog cu Dumnezeu: -EU sunt Inceputul si Sfarsitul. Tu cine esti sau ce esti? -Eu sunt Singur pe Lume,sunt cel fara Inceput si fara Sfarsit. -Cum poti tu, un muritor sa nu ai Sfarsit? -Pentru ca eu sunt numai Suflet.Cand Sufletul se va desparti de trup asemeanea unor pasari carora le-au fost distruse cuiburile,el va colinda prin lume nelinistit,neinteles si trist, isi va gasi o noua casa si inca una si inca una...la nesfarsit. -Tu nu ma iubesti pe Mine? -Ba da te iubesc cum l-am iubit si pe tatal meu. -Tu nu ma iubesti pentru ca nu vei aduce rod pentru mine,tu esti copacul neroditor, esti cel blestemat . -Doamne, si eu am in gradina mea multi pomi neroditori si ii ud in fiecare zi si am grija de ei ca si de cei cu rod. Cand vine primavara si ciresii si visinii neroditori infloresc si totul e un colt de rai, dar din cauza raului din lume ei se scutura iar fericirea ia locul tristetii. -Frumusetea vietii voastre este data de faptul ca moartea va poate lovi in orice clipa. Daca...

9 poezii, 0 proze

Mares Raluca MariaMM

Mares Raluca Maria

AutorAtelier

Buna! Eu mă numesc Mareș Raluca Maria, am 9 ani și sunt din Brăila. Acum, ca am făcut cunoștiință,vreau să vă spun ceva : vreți să fiți prieteni cu mine ? Știu că uneori sunt inervantă, dar eu nu sunt așa mereu. Scuze, vroiam să spun că mai nimeni nu mă place, și ,măcar tu să fii prieten/prietenă cu mine ! Am o familie foarte amuzantă, mai ales când vine vorba de baie.Cine face primul ? Mama ! Cine face ultimul ? Tata ! Cine face al 3 ? Eu ! Și uite așa se termina o zi frumoasă de sâmbătă sau vineri. Ei, cam atât despre mine ! Acum despre animalele mele de casă. Dar cu papagalii mei a fost o poveste tristă ... Mi-au murit! Asta e tot, despre ei. Și aveam 3: Coco, Alice și Paco... Dar mai am destule animale. Am un câine. Să vi-l prezint : RASA : ciobănesc german CULOAREA BLÃNII : maroniu-galben OCHII : caprui Și cam atât despre el... Dacă vreți mai multe informații despre animalele mele, scrieti într-un mesaj.

3 poezii, 0 proze

PC

proca bogdan constantin

AutorAtelier

Mă numesc Bogdan Proca. De profesie sunt Medic veterinar.Pasiunea mea este scrisul,in principal poezia.Sunt o fire retrasă însă viața m-a făcut să trec prin numeroase iluzii ale victoriei in fața morilor de vânt.Sunt un Don Quihote sau acela care o viață a văzut caii la fereastră.Sau, de ce nu,un bastard precum Matei Caragiale.Dar oare cine mai sunt eu azi?...Imi puteți spune cand vine cutremurul?

159 poezii, 0 proze

Mocanu AdrianMA

Mocanu Adrian

AutorAtelier

ingmocanu@yahoo.com Ioan Mircea Popovici(matematici speciale si metode numerice): "1. Funcții complexe – când imaginarul vine în sprijinul realului. 2. Planul lui Gauss și sfera lui Riemann – nemărginitul îl vedem în mărginire. 3. Forma exponențială a numerelor complexe și analogia vectorială – și naturile diferite pot fi înrudite. 4. Funcții complexe de variabilă reală. Diagrame – schemele simplifică lucrurile, dar nu țin locul lor. 5. Reprezentarea în complex a funcțiilor sinusoidale reale – trecerea din real în imaginar, nu înseamnă pierderea contactului cu realitatea. 6. Funcții olomorfe – construcția începută cu acoperișul este sortită prăbușirii. 7. Funcții elementare. Puncte ordinare. Singularități – cui folosesc cărămizile, dacă lipsește mortarul care să le lege. 8. Integrala curbilinie în planul complex – viața este ca o serie a cărei termeni sunt nimicuri. 9. Analiză armonică – ceea ce rodește, se cultivă, nu crește sălbatic. 10. Serii trigonometrice – în ideal, armonicele...

126 poezii, 0 proze

OS

Olteanu Marius Stefan

AutorAtelier

Munceste ca si cum nu ai avea nevoie de bani. Iubeste ca si cand nimeni nu te-a facut sa suferi. Danseaza ca si cand nimeni nu te vede. Canta de parca nu te-ar auzi nimeni. Traieste ca si cand ar fi ultima zi pe pamant. Cand iti vine sa plangi, adu-ti aminte de clipele in care zambeai, cand simti ca viata nu are nici un rost gandeste-te la cei ce mai au doar o zi de trait, cand simti ca vrei sa mori gandeste-te ca altii ar da orice sa traiasca....iubeste-ti viata si mai ales prietenii...E cel mai de pret lucru.

1 poezii, 0 proze

Când vine timpul albinelor

de Mariana Cardas

Când vine timpul albinelor, Doamne, recunosc în Tine Pe Domnul lor și ținuturile lor infinite din arșița roiului. În cântul gregorian al stupului mi se întâmplă să disting murmurul surd al...

PoezieAtelier

Toma

de Elena Paduraru

Primăvara se instală în toată măreția ei. Pomii s-au îmbrăcat în haină verde ,în grădiniță florile au împodobit văzduhul cu parfumul lor.iar, bâzâitul albinelor completează tabloul pictat de...

ProzăAtelier

Nu ne facem iluzii

de Silviu Somesanu

Rar vine acasă nimeni nu știe când, mă privește cu ochi de câine. Nu spune mare lucru tace ca o umbră fără contur, împăturim timpul și-l folosim gol, ne cunoaștem demult ca doi străini care-și...

PoezieAtelier

Prăbușirea Imperiului

de elena gheorghiu

Pe insula Botinca exista imperiul albinelor condus de regina Ala Kimata. Ea era cea mai înțeleaptă dintre toate albinele de pe insulă. Cu toate că avea un ochi lipsă, o aripioară uzată și un picioruș...

ProzăAtelier

Empo 12

de Pestrea Ion-Daniel

Pe noptieră, kitschul terifiant al ultimului vis... Sistemul nervos central ascultă Sordida explozie a zorilor. Turela simțurilor se rotește Către prima țintă pulverizată. Norii grei ai albinelor viu...

PoezieAtelier

Păzitor la albine (3)

de Viorel Darie

(Păzitor la albine) Albinele. Într-o zi am fost nevoit să mut câinele mai spre pădure, mai departe de stupină, căci unele albine, probabil cele care aveau menirea de apărare strategică, au început să...

ProzăAtelier

Acum și mai departe

de Silviu Somesanu

El se va concentra în sine cu o aglutinare de cântece în glas venite din iubire, dovadă având inima. Se va îndepărta din jur sămânța trădării lăsând să crească ierburile perene cu flori intens...

PoezieAtelier

Gheorghe Neagu: Traseul ezoteric

de Valeria Manta Taicutu

Tânărul din romanul lui Gheorghe Neagu („Templul iubirii”, Editura VALMAN, 2007), aparent în stare de catalepsie, are scoase din funcțiune doar mecanismele inhibitorii ale eului și supraeului, astfel...

ArticolAtelier

Pagini dintr-un jurnal

de Ciureanu Daniela Ana-Maria

Nou, nimic nu pare a fi nou, totul este vechi, vechi față de ceea ce am trăit eu cândva, față chiar și de iubirea ce am trăit-o odată și mă epuizat; veche îmi pare parcă și privirea vecinilor mei,...

Atelier